miracol neimplinit

Trista mea poveste despre un vis neimplinit incepe asa:Anul trecut in septembrie,,dupa un concediu petrecut in strainatate la sora mea,am avut incredibila surpriza eu si prietenul meu , sa aflam ca in sfarsit sunt insarcinata, ca ceea ce ne doream se implinea!Am fost atat de fericiti!Am inceput sa ne gandim la viitor,si totodata sa actionam.Am vandut garsoniera, ne-am cumparat un apartament,ne-am casatorit ,am mobilat camera micutei (aflasem ca e fetita) ,cam tot ce se poate face atunci cand astepti un copil! Am 32 de ani, iar sotul meu cu 10 mai mult,cam tarziu spuneau unii.Asa a fost sa fie ,insa n-am pierdut vreamea in zadar pana acum,am o profesie care imi asigura un trai decent, mi-am gasit omul langa care care vreau sa-mi traiesc restul vietii.
Sarcina mea a decurs normal fara absolut nici o problema,intr-adevar am pus cam multe kg.,17- dar ma simteam bine.Saptamana 40 se apropia,ma gandeam ca fetitele vin de obicei mai repede , dar a mea nu ,a asteptat pana in ultima saptamana.Cu 2 zile inainte de a ma interna in spital am fost la control, ma intelesesem cu dr.sa ma internez,pt. a-mi provoca nasterea.Intamplarea a facut ca in ziua respectiva sa mi se rupa membranele,e timpul mi-am zis.M-am internat in spital,am stat 8 ore in travaliu ,dr."spera" sa nasc pe cale naturala,dar nu m-am dilatat decat 4 cm.in 8 ore! Am inceput sa ma agit, intuitia imi spunea ca ceva nu e in regula.Dr.a luat decizia :cezariana urgent!Dar au mai trecut inca 3 ore pana la expulzie , din cauza formalitatilor, a aprobarilor si a deciziei prea tardive.Asta e parera mea.Copilul meu nu a trait ,au pus-o la aparate, au resuscitat-o , s-au straduit dar prea tarziu. A 2 -a zi mi s-a explicat ca a fost suferinta fetala, ca nu se poate determina momentul cand s-a produs , ca mai bine ca n-a trait pt. ca ramanea cu handicap din cauza unei hemoragii cerebrale , ca medicina nu e matematica, si nu se poate stii cu exactitate ce se petrece acolo!Dar eu in sufletul meu cred cu convingere ca era totul bine daca se intervenea cu cateva zile inainte , cum este posibil ca un copil care a a miscat si a fost vioi pana in ultima zi sa moara? Sotul meu a fost socat de toate astea , ca de altfel toti cunoscutii.Nu le venea sa creada. Mi-am ales un dr.mai tanar ce-I drept dar nu am fost numai eu pacienta lui,si cu toate astea de ce tocmai mie mi s-a intamplat?Cine a fost de vina?? Destinul?De 2 luni imi pun intrebarea asta, sufletul meu e trist, ma uit la mamele care-si plimba copii in carucioare, si ma gandesc cu durere ca si eu trebuia sa fac acum acelasi lucru acum,daca……….\si iar aceleasi intrebari.Ma consolez, la gandul ca poate anul viitor imi va da Dumnezeu altul ,si atunci o sa fie bine.Dar nu mai am incredere in medicii din orasul meu,cred ca in nici unul.Cu ce spaima o sa stau la viitoarea sarcina?Oare varsta n-o sa fie un factor de risc, oare daca nu mai raman insarcinata,oare e mai bine sa fac pauza 1 an sau 6 luni -parerile sunt impartite.Intrebari care ma chinuie ,as vrea sa fiu mai optimista , as vrea sa cred ca n-am gresit atat de mult in viata,ca sa fiu astfel pedepsita.Pentru mine ziua aceea va ramane in memorie ca o zi blestemata, poate doar un alt copil sa-mi umple golul din suflet caci ma simt pustiita. Va multumesc daca ati citit povestea mea.

bebetica spune:

Trista, foarte trista experienta ta. Pacat ca ai fost privata de bucuria cresterii unui BB.

Spera in continuare si poate ca intr-o zi viata iti va fi luminata de vestea unei noi sarcini.
Continua sa iti doresti foarte mult un copil, cere divinitatii aceasta favoare in fiecare clipa de liniste, in fiecare zi si cu siguranta vei fi ascultata.

Fericirea este aproape de tine, intinde-i mainile .... iti va lumina existenta ..... acum esti mai puternica.







Ioana si Stefan Dimitri
http://community.webshots.com/user/bebetica

ani35 spune:

Draga silviuta,ce trista istorie!I-mi imaginez cat suferi,dar viata merge inainte!E normal sa te simti dezamagita,trista...Nu cred ca vei uita usor experienta asta nefericita dar...incearca!!!Varsta nu e o problema,daca tu esti o persoana sanatoasa...ia-o de la capat!!Stiu ca acum te simti incapabila,crede-ma.Cel de Sus va fi cu voi,ca si noi,prietenii tai virtuali. si da-ne cat mai curand vesti...bune .ok?

Eleni spune:

Draga Silviuta, imi pare atat de rau ca ai trecut prin asa ceva. Gandeste-te doar ca Dumnezeu ne da numai ce putem duce. Sura mea a trait aceeasi experienta cumplita si a putut sa o depaseasca facand imediat al doilea copil. Nu a ascultat sfaturile nimanui sa mai astepte macar 6 luni, la o luna dupa moartea baietelului ei a ramas din nou gravida. Si al doilea copil e cat doi copii.
Asa ca roaga-te pentru sufletelul mic si roaga-l sa te ajute sa ai un fratior sau o surioara care sa iti fie alaturi.
Sa iti dea Dumnezeu putere si liniste!
Cu drag,

GabiG spune:

Sa va ajute D-zeu in incercarea asta...Numai o mama te poate intelege ce simti. Este cumplit! Normal pauza ar trebui sa fie de 6 luni pt ca astfel organismul tau sa se poata reface (mai ales ca ai dus fetita pina la termen). Trebuie sa privesti a doua sarcina optimista. CE greu e sa dai sfaturi in asemenea situatii...Vecina mea era insarcina anul trecut pe vremea asta in 6 luni si a trebuit sa avorteze deoarece copilului nu i se dezvoltau rinichii...Acum asteapta sa nasca in octombrie. I-a fost f greu, dar a trecut pina la urma peste asta. Ingerasul vostru va priveste acum din ceruri si cu siguranta ca va veghea asupra viitoarei surori sau viitorului fratior.
Va doresc toata puterea din lume si incredere in D-zeu!


Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!

Violeta spune:

Scumpa draga, eu nu am trait o asemenea drama, dar prietena mea a trecut prin aceeasi experienta, acum ceva vreme si pot spune ca inteleg, un picut macar, suferinta extrema prin care treci.
Medicul ei era aici in Bucuresi, la Polizu, un tip super profesionist si cu greutate in maternitate, si totusi... aceeasi tragedie cu a ta, s-a produs.
Prietena mea a asteptat 1 an sa i se refaca intreg organismul, a ramas apoi insarcinata iarasi si are acum o fetita superba de 4 anisori. Asteptarea asta de 1 an nu este o regula, dar te sfatuiesc cu caldura sa mergi la un medic bun in Cluj sau Timisoara (unde iti este tie mai bine), eu avand o parere proasta despre medicii din Deva (am vazut ca la locatia ta este trecut acest oras, deci presupun ca acolo ai nascut).
Iti doresc sanatate si Dumnezeu sa va dea putere tie si sotului tau.

Arhistefy spune:

Mult curaj, draga mea. Cum sa fie varsta o problema? Eu am 36 de ani si lupt in continuare pentru un bb. Nu-ti face griji, esti inca foarte tanara.

Fruntea sus si mergi inainte! Dumnezeu e mare si nu te lasa niciodata la greu.

Pupici,
Mihaela

Grace spune:

Este ingrozitor ce ti s-a intimplat, au asteptat prea mult doctorii, ar trebui trasi la raspundere cu toate ca este tardiv dar poate altfel s-ar misca mai iute si s-ar salva alte vieti, ce se-ntimpla oameni buni in tara asta?

Dana P spune:

Dumnezeu si ingerasul te vegheaza, si vor fi alturi de tine ascultandu-ti durerea si ai sa vezi ca intr-o zi vei primi vesti de la ei si vei fi fericita, vei fi din nou mamica.
Dana (o hunedoreanca de-a ta ratacita prin lume)

roxanal spune:

Silvia, imi pare tare rau pentru voi si nici nu stiu cum te-as putea incuraja, decat sa fi tare, desii nu stiu cum este, imi imaginez cum ar fi daca as pierde-o pe Maria mea si ma infior, nu stiu daca as supravietui in aceste conditii, sau poate nu stim cat de tarri ne poate face Dumnezeu in aceste conditii..suntem alaturi de tine, macar cu gandul si-ti doresc sa puteti trece peste asta si sa aveti cat de curand un nou bebe in viata voastra...

Roxana Lilea,mama Mariei 2 ani si ceva

Monica-Elena spune:

Silviuta, speranta moare ultima. Cu certitudine ne vei spune cat de curand ca esti insarcinata. Varsta nu cred ca este un inpediment. Si eu am 34 si sotul meu 39 si speram in continuare ca va veni si la noi un nazdravan.

..."Ai castigat continua,
Ai pierdut continua..."

Monica