Cainii fara stapan
Raspunsuri - Pagina 31
daniela_b spune:
(Tot)serios vorbind, n-ati vrea sa ne oprim aici?
Sa inchidem subiectul asta, asa cum e el, si sa deschidem altul, de-o fi, plecind de la alta radacina, mai adinca si sanatoasa chiar de avem acelasi punct de plecare.
Cind am scris primul (si al doilea mesaj) nu am realizat ca sint ridicola cind sint ridicola si sint ridicola cind observ cuvintele in locul faptelor.
Totusi, exista ceva ce inca mai sustin: nu sintem oameni care iubesc oamenii versus oameni care iubesc ciini, sintem TOTI oameni care iubim viata, ne pasa de oameni si ciini dar ne dorim un spatiu conforabil de toate partile. Nu intre noi trebuie sa ne luptam ci, poate, impotriva unei legislatii slab alcatuite care nu ajuta, de fapt pe niciunii.
Ciinii nu sint mai fericiti traind pe strada, hraniti cu sarmale vechi, de dragul unui gest care sa conteze, in "rai"!.
Cinii sint mai fericiti atunci cind sint fericiti in fericirea lor de ciini: au o curte, un stapin, cineva care sa-i iubeasca neconditionat si caruia sa le ofere aceeasi iubire ( de care sint, sa recunoastem, capabili).
Un copil a murit ( si inca inaintea lui, altii, copii sau adulti, au murit sfisiati de cinii, imi amintesc doar asa... "pac-pac" cum spune bkli, situatia acelui posesor de cinii agresivi, din brasov, omorit de proprii lui "copii", 2 pitbulli).
Sa nu luam "in desert" numele copilului ( btw s-a stabilit? e Veronica sau Valentina?) si sa nu presupunem ca acest copil a fost DOAR devorat de ciini dupa ce a a murit atacat de cine stie ce animale salbatice. NU conteaza, chiar nu conteaza ce animale l-au sfisiat de moarte si ce animale l-au devorat, dupa.
Conteaza ca s-a intimplat, conteaza ca ( nu-i asa? )sintem oameni care am putea sa facem ceva, macar sa ne exprimam compasiunea fata de moartea unui copil, de ne plac sau nu copiii ( caci desi rezonez cu Xio cind e vorba de dragostea pentru TOATE animalele, fie ele si rime, nu rezonez cu "mindria" cu care spune raspicat: " instinctul meu matern e acum zeeeeeroo, deci da, iubesc mai mult animalele decit copiii").
Conteaza ca un zimbet de copil s-a stins!
In continuare sustin ca problema ciinilor este oamenii.
Oamenii care pot face ceva si nu o fac, oamenii care alcatuiesc organizatii de aparare a animalelor si nu fac cu adevarat asta, nu muncesc mai departe, muncesc doar pina obtin fonduri.
Oamenii care asteapta ca fiecare ciine bagabont sa dispara asa...in neant ( sau in camera de "gazare").
Nu intelegeti? Nu "noi" sintem impotriva "voastra". Si nici viceversa. Trebuie sa fim TOTI impotriva unor legi care nu ne serveste, noua, comunitatii.
Unde naiba e organismul ala la nivel de tara care sa se agite sa stringa ciini de pe strada, sa-i duca spre a fi deparazitati, sterilizati si apoi plasati sau daca nu "adormiti"?
Unde e ? Ca as vrea sa-i torn niste fonduri, lunar, linistita ca isi face datoria.
Eu nu vreau ca statul sa dea 7 milioane de euro anul asta, pentru sterilizari si eutanasieri. Eu as vrea sa dea 5 milioane de euro pentru ca anul asta se se faca in Bucuresti un centru ( si oho, sa nu-mi zica, pai vedeti...nu avem teren) medical, veterinar, o cladire EFECTIV, in care sa poti duce un ciine -doi-zece-o suta, si unde sa munceasca medici cu scoala si chiar voluntari, la anul sa mai dea 5 milioane de euro sa faca in cluj si in iasi si ...mai scrieti voi unde...si in urmatorii zece ani sa mai puna bani pentru alte centre, ca sa stiu ca statului ii pasa de mine, de tine, de noi.
Sa nu intelegeti gresit, eu sint anti, anti, anti "adormir" a ciinilor. Totusi, fiindca ma chiar preocupa soarta lor, as prefera decit sa stea pe strazi, loviti in burta, filmati pe youtube in flacari, in smoala fierbinte, sa fie adoptati, ori daca nu, nu eliberati pe strada ci "adormiti " (eutanasiati).
Daca ar fi sa spun impotriva cui sint revoltata, ca o, poftim, "mare iubitoare" de animale, nici nu as sti sa numesc pe cineva. Cine naiba se ocupa de fapt cu lucrurile astea?
Marinescu? ala cu legea?
Mersi, am citit-o. Nici macar un singur rind nu m-a facut sa zic "bravo!" iata un iubitor de animale ca si mine. Am inteles din ea doar ca Marinescu asta s-a gindit la niste onguri strategic alese, finantate de E.U. sa intretina inca si mai mult o situatie din care nici noi si nici ei, cinii nu avem de cistigat.
Dincolo de legea asta, nu sta compasiune ci niste limite pentru NISTE oameni, in favoarea UNOR ALTi oameni, unii mai stringatori de fonduri si voturi.
Dar, sa lasam politica, pentru care am un MARE dispret.
In final, oameni buni, hai sa nu ne mai luptam intre noi, nu despre asta e vorba. Sa cadem la pace: este adevarat, toti oamenii iubesc animalele, pina la urma, sa ma contrazica cineva ( aud?) DAR nu toate animalele ne iubesc pe noi toti, asta e clar.
In puterea lor, a necuvintatoarelor, sa se schimbe ceva...hm, nu prea cred ca e.
Dar in puterea noastra?
Va rog, deci, inchideti acest subiect.
Sa deschidem altul, de-o fi.
Unul care sa ne faca cinste, postare cu postare!
Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii
Letitia1 spune:
Cum Dumnezeu a intrat Romanika in Europa cu atitea ciini colcaind pe strada, nu stiu. De ce nu o fi fost asta una din conditiile principale pentru a intra in Europa: STIRPIREA CIINILOR! ???? Oare cind ne va fi impusa aceasta conditie? Rusine! In secolul 21, in Romania, un copil (si nu numai unul!) moare din cauza ciinilor vagabonzi.
A-nceput de ieri sa cada
Cite-un romansh pe strada
vorba parafrazarii poeziei lui Cosbuc, dar in situatia data, nu din cauza foamei ci din cauza nepasarii celor din jur. Romani si ei, zice-se. Probabil xio nu stie despre ce poezie vorbesc ca e prea mica.
Andrada spune:
31 de pagini pe moartea incredibil de lenta si dureroasa a unui copil de 6 ani...
Cind am putea discuta despre...perdele de pilda,
A
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
Rufus spune:
Nu. 31 de pagini care nu dovedesc decat ca nu conteaza subiectul, conteaza sa ne facem auziti. Cu orice chip. Cand un copil moare in chinuri, pe unii ii...roade grija de modul in care sunt moderati. Nu pot, normal, sa le doresc ceva similar (stiu eu ca vitejii astia presupun ca ei nu pot pati ceva similar), dar parca o muscatura de partea din dos tot merita marii-iubitori-de-caini-cu-orice-pret.
E greu sa te gandesti ca trebuie omorati, dar parca de cand a inceput subiectul asta, vad numai caini schilozi pe strada. Intr-o tara bolnava, cu oameni bolnavi, trebuie musai sa avem si caini schilozi in libertate. Asa e drept, nu?
PS. Observ la acest subiect un apetit crescut pentru cartonase de toate culorile (avertismente), membrii acuzati, moderatori desfiintati...mai fetelor-vitezelor, de ce nu o puneti de-o revolta impotriva ciocoilor-moderatori? Si dupa aia, in semn de dispret, poate va dati demisia...
poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007
Sheannamp spune:
quote:
Originally posted by pisigri
azi un adolescent de aprox 16 ani a sucit cu miinile goale gitul unui pui de pisica de aprox. 5 luni, in miezul zilei, pe strada, si l-a aruncat pe spatiul verde...
probabil ca e din cei terorizati de ciini...
daca noi, astia care nu aruncam gunoaie pe strada, nu defecam in scara blocului, nu urlam pe strada, nu agresam oameni, nu batem copiii altora, nu violam nici babe nici fetite, avem pretentia ca restul lumii, in rest civilizata si bine crescuta, sa nu mai tortureze/ucida animale in felul asta, oare sintem deplasati...?
in fond, nu exista nici un termen de comparatie intre un om si un animal...nu au nimic in comun, nici durerea, nici instinctul matern, nici simtul proprietatii, nici dreptul la o viata si la o moarte decenta...
imi pare rau, eu privesc gravitatea unui fapt ca fiind direct proportionala cu agresorul. CONSECINTELE pot fi dramatice, tragice sau nesemnificative. in acest caz, faptul ca un ciine musca mi se pare o "crima" minora in sensul ca...nu poti sa ceri de la un ciine sa rationeze si sa spuna "nuuuu-i bine ce fac acuma". pe de alta parte, ca un individ pe care TREBUIE sa il accept in societate pentru ca merge pe doua picioare, sa suceasca gitul unui animal fara aparare, mi se pare extrem de grav, desi consecinta acestui fapt este nesemnificativa: a mai murit o mitza, iaca na.
am spus: eutanasiem tot ce e animal nedorit, asta e solutia in prezent. dar AM PRETENTIA sa aplicam pedepse drastice si bipezilor care nu au depasit stadiul de urangutan, si care nu au nici o scuza...in afara faptului ca sint bipezi.
Pisigri, tot respectul pentru ceea ce faci si ai dori sa faci daca ai putea.
Nu vreau sa vorbesc nici despre numarul (sper eu mic) de copii/adolescenti cu grave probleme comportamentale si nici de numarul (mai mare) de caini maidanezi agresivi existenti in Bucuresti.
Vreau sa vorbesc despre frica de animalele vagaboande si cum am putea sa o prevenim.
Caz real: familie obisnuita de intelectuali cu copil de 4 ani si caine schnauzer urias pe care il aveau inca de inainte sa se nasca fetitza, cu care aceasta a crescut in apartament. Merg in vizita la tara unde copilul se joaca in curtea unde exista un caine cu functie de paza la turma de oi, maidanez, ce era legat. Sub ochii parintilor si inainte ca acestia sa poata reactiona (stiti foarte bine ca in viata exista uneori acel ceas rau pe care oricata prevedere ai avea nu il poti preveni) fetitza se duce la caine si incearca sa il ia in brate ca sa il mangaie. Cainele o musca de cap. Din fericire, nu s-a intamplat nimic grav iar copilul a ramas doar cu amintirea injectiilor si a copcilor. Nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca musca 2 cm mai jos
La intrebarea mamei de ce s-a dus la caine, fetitza de 4 ani a raspuns: "Am vrut sa il iubesc mami!"
Eu pe copii mai ii voi invata sa se fereasca de caini si pisici vagaboande. Asta nu inseamna ca il voi lasa sa ii urasca sau sa le faca rau dar nu cred ca la varsta la care sunt in cel mai mare pericol pot face discernamant intre caine inofensiv si unul care le-ar putea face rau.
Poate ca gresesc (si daca aveti o solutie mai buna nu ar strica sa o scrieti) dar cred ca Paza buna trece primejdia rea!
Din pacate, si aceasta precautie excesiva este tot rezultatul inmultirii maidanezilor
Antigen spune:
quote:
Originally posted by Andrada
moartea incredibil de lenta
Daca i-au atins jugulara (cum citeam intr-un articol), probabil si-a pierdut starea de constienta aproape instantaneu, iar moartea s-a produs in cateva minute. Bineinteles, nu stiu daca leziunile celelalte s-au produs inainte sau dupa moarte.