dor de pui
Raspunsuri - Pagina 3
Gabi_K spune:
La noi nu de acolo au inceput problemele, ca ex nu si-a vizitat copiii.
Situatia actuala e urmatoarea: aia mica nu vrea acolo fiindca nu se simte bine la ei. Ex o trateaza ca pe un bebe, si normal, la 5,5 ani nu-i convine.
Insa cel mare a mai prins scandaluri urate, a vazut cum e taicsu beat crita zi de zi, stie ce inseamna teroarea psihica, si acum socrii si exul chiar daca au momente cand incearca sa se comporte normal, copilul vede si dincolo de masca lor.
In plus, in anturajul nostru sunt si familii cu tatici "normali" si ai mei ma tot zapacesc la cap ca vor un tatic.
Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
poze
Totul despre alaptat!
ellej spune:
Sterge, nu vreau decat sa-ti spun ce cred ca as face daca as fi pusa in situatia voastra. Daca tribunalul imi incredinteaza mie copilul spre crestere si ingrijire, deciziile care il privesc le iau eu. Poate suna nedrept, dar asa stau lucrurile. Desigur, sper din tot sufletul ca tatal ar fi in continuare implicat in luarea acestor decizii, ca nu as fi orbita de ura si l-as sa vada copilul.
Insa nu l-as lasa permanent la el (dar l-as lasa uneori), pentru ca e copilul meu si cred ca locul lui e langa mine (si sa ma judece el cand va fi mare, daca asa va gasi de cuviinta, insa acum nu este responsabil - altfel de ce nu l-ar lasa tribunalul de capul lui, sa mearga unde vrea?).
Daca n-am reusi sa ne intelegem la ce gradinita sa mearga, de exemplu, l-as da acolo unde mi se pare mie ca trebuie sa mearga. Pentru ca eu sunt responsabila de cresterea lui, legea mi l-a incredintat mie. Din cate stiu, nu exista custodie comuna in RO. Ce faci cand fostii soti nu se inteleg sub nici o forma asupra scolii unde sa mearga copilul si au custodie comuna? Nu mai merge copilul la scoala? Cineva trebuie sa aiba dreptul de veto in ultima instanta.
Repet, ideal ar fi ca parintii sa fie de acord asupra deciziilor care il privesc pe copil, chiar daca doar unuia ii este incredintat. In practica, din pacate, nu e mereu asa.
Cred ca suferi si nu lua mesajul meu ca pe o provocare. Asa vad eu lucrurile acum, nefiind in situatia ta. Nu cred c-ar trebui sa ajungi la cutite cu mama lui pentru ca, mai ales ca e in alt oras, ar putea sa te indeparteze de tot din viata copilului.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
sterge spune:
ellje
nu vad deloc o provocare ceea ce spui, iti spui parerea doar.
doar incerc sa inteleg ce spui. si reusesc, pana la un punct. iata-l:
spui ca tu ai lua deciziile referitoare la copil, dar si tatal ar fi implicat.
in ce fel ? daca oricum tu hotarasti, ce rost are sa il intrebi ?
nu te inreb pe tine personal, intrucat pari genul de femeie care chiar ar tine cont de un argument logic venit din partea ex-ului, intreb in general, pentru ca am auzit atat de des asta ...
ellej spune:
quote:
Originally posted by sterge
ellje
nu vad deloc o provocare ceea ce spui, iti spui parerea doar.
doar incerc sa inteleg ce spui. si reusesc, pana la un punct. iata-l:
spui ca tu ai lua deciziile referitoare la copil, dar si tatal ar fi implicat.
in ce fel ? daca oricum tu hotarasti, ce rost are sa il intrebi ?
nu te inreb pe tine personal, intrucat pari genul de femeie care chiar ar tine cont de un argument logic venit din partea ex-ului, intreb in general, pentru ca am auzit atat de des asta ...
Eu sunt o persoana cerebrala, rece ar spune unii. Poate ca da, sunt mai rece. De aceea sper ca, indiferent de cauzele despartirii de tatal copilului meu, as fi capabila sa separ propriile resentimente de binele lui. Insa n-as baga mana in foc nici macar pentru mine.
Ma gandesc ca l-as lasa sa-l vada saptamanal, ocazional ar putea ramane cateva zile la rand la tatal sau - asta daca si el s-ar dovedi a fi o persoana rezonabila. As asculta ce are el de zis, insa in ultima instanta decizia ar fi a mea.
Acum multi ani, cand eram foarte tanara, am ramas gravida. Nu eram casatoriti, nici unul nu-si dorea un copil si cand am afalt am decis SINGURA ca fac un chiuretaj. Stiam ca si el voia, fara sa o spuna (si mai ales nu am vrut sa aud vorbele astea din gura lui) si atunci le-am spus eu fara nici o alta discutie. Sigur ca am suferit si ma gandesc uneori ca am mai fi avut un copil, ce varsta ar fi avut, cum l-ar/ar fi chemat-o. Insa mereu m-am gandit ca a fost alegerea mea, numai a mea, si pacatul meu. Daca eu as fi vrut, as mai fi avut un copil, indiferent de vointa lui.
Nu stiu cum sa-ti explic, existenta copilului meu este in primul rand o consecinta a vointei mele. Si cred ca trebuie sa ramana cu mine. Dar sunt constienta ca are nevoie de tatal pentru o dezvolatre psihica normala. Si cred ca as putea discuta cu tatal sau rational despre el si deciziile ar fi comune. Totusi, pana la urma, daca nu ne-am putea intelege, as alege sa decid eu pentru copilul meu.
Sper sa nu ajung vreodata in situatia asta si as vrea ca toate femeile sa se gandeasca la faptul ca fiecare copil are nevoie de ambii parinti.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
cafera spune:
quote:
Originally posted by sterge
am omis:
sa il vad mai des ... mai des ... nu cred.
intai e socul ingrozitor de la plecare. stiu ca e egoist, dar nu il pot depasi, recunosc. nu il mai pot vedea inca odata plangand si cerand acasa, nu imi pot vedea copilul nefericit, sub ochii orbi ai unor nenorociti. dar ... va trebui sa o fac, pentru ca mi-a cerut-o recent. deci ma voi duce.
apoi, merg 7 ore cu trenul, stau o noapte la hotel, il vad a doua zi cateva ore / cat si cand va aproba instanta, mai pierd apoi jumatate de zi in orasul acela, pentru ca voi avea "portie" de stat cu baiatul, ca sa ma intorc inca 7 ore cu un autocar, stand pe un scaun - tren nu am inapoi, ma rog. splendid.
Nimic nu e prea mult sau prea greu pentru copilul tau. Altii au mers pana la capatul lumii.
sterge spune:
cafera: absolut ! ai dreptate.
sterge spune:
ellej:
nu ne impacam:
"Nu stiu cum sa-ti explic, existenta copilului meu este in primul rand o consecinta a vointei mele"
este o consecinta a vointei ambilor. nu contest ca nasterea, sarcina, sunt grele, ca o femeie trece prin momente cumplite, dar asta nu iti da dreptul de a afirma ceea ce ai spus.
ati fost 2. atat.
nu mai continui demonstratia, aratand in continuare care eset, ulterior nasterii, aportul fiecarui parinte la creserea si educarea copilului comun.
ellej spune:
quote:
Originally posted by sterge
ellej:
nu ne impacam:
"Nu stiu cum sa-ti explic, existenta copilului meu este in primul rand o consecinta a vointei mele"
este o consecinta a vointei ambilor. nu contest ca nasterea, sarcina, sunt grele, ca o femeie trece prin momente cumplite, dar asta nu iti da dreptul de a afirma ceea ce ai spus.
ati fost 2. atat.
nu mai continui demonstratia, aratand in continuare care eset, ulterior nasterii, aportul fiecarui parinte la creserea si educarea copilului comun.
Totusi, daca o femeie ramane gravida si vrea copilul, partenerul nu are de ales. La fel, daca o femeie ramane gravida si vrea sa avorteze, tatal poate sa stea si in cap ca nu are de ales. Deci, in ultima instanta, viata unui copil depinde de vointa mamei. Nu vreau sa spun prin asta ca mama are mai multe drepturi decata tatal. Incercam sa-ti explic doar de ce nu as putea eu sa las pe altcineva sa-mi creasca copilul. Pentru ca in primul si in primul rand este responsabilitatea mea.
Sunt si tati mai buni decat mamele copillor, e cert. Cunosc doua cazuri, am mai vorbit despre ele. Un francez care din mometul separarii de mama (cand ea s-a combinat cu altcineva si a plecat in alta tara), el a luat avionul in fiecare WE sa-si vada baiatul. E rar sa vezi asa ceva.
Al doilea, un roman, divortat cu doua fete. La divort, fetele raman in grija mamei, care insa era o fire de artista (chiar artista fiind), a mai facut imediat un baiat (nu prea se stie cu cine), cert este ca tatal avea grija de fete. Fiind fratele fetelor si atasandu-se si de baiat, a sfarsit prin a avea grija si de el. Le-a luat un apartament, le facea celor trei copii piata, mancarea, le dadea bani de toate (si de meditatii, avea grija sa mearga la scoala), practic el i-a crescut, i-a tinut si in facultate. La un moment dat, baiatul oricum ii zicea tata, s-a gandit sa-i dea numele lui, sa nu mai aiba linie in cetificatul de nastere ( dar n-a vrut mama copiilor, Dumenzeu stie de ce). Cand a facut baiatul 18 ani l-a infiat, pentru ca el era singurul tata pe care-l cunostea si il crescuse. Nu stiu ce exemplu mai elocvent poate exista, cred ca e cel mai bun tata de care am auzit. Deci, se poate.
Tu trebuie sa incerci sa fii un tata bun, cat de mult poti, sa nu renunti la el. Sa stii ca e foarte important pentru el sa simta ca ambii parinti il iubesc. Socrul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, dupa divort n-a mai facut efortul sa-si vada fiul des (alt oras, alta nevasta, alt copil). Nu a fost un tata denaturat, si-a iubi baiatul si viceversa, dar n-a avut taria sa se sacrifice ca sa-l vada. Si traumele legate de absenta unui model masculin in copilarie si adolescenta se vad si acum, la 36 de ani.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
sterge spune:
stiu, de asta ma doare si pe mine.
caci la o distanta de 500 de km, nu putem vorbi de tata, ci de un vizitator.
care nicidecum nu poate impune / oferi un model paternal de urmat, ori altceva legat de atributia de parinte.
este copilul LOR, a "mamei" si a socrilor, este marfa lor pe care o tranzactioneaza, o ofera sau nu la schimb, dupa necesitati.
a-l vedea este un premiu pe care il acorda tatalui, atunci cand acesta nu le spune ca au nenorocit un copil nevinovat, dupa cum devine sanctiune, si nu il pot vedea, daca le spun ce ticalosii au facut. despre necesitatile baiatului, in cot ii doare - "lasa ca am facut si noi psihopedagogie acum 55 de ani", exprima plin de suficienta socrul, artizanul acestei ticalosii.
dar am intrat deja in amanunte, si sunt murdare ...
intentia mea era sa gasesc suport - si am gasit, va multumesc, pentru durerea prin care trec.
Vichi spune:
Imi permit sa-ti dau un sfat...
Cand vorbesti cu adultii care cresc copilasul, respectiv socrii, fosta sotie sau alte rude, comporta-te ca si cum nu-i cunosti. Fa un exercitiu actoricesc, ei sunt pentru tine niste straini, trebuie sa fii politicos, tonul vocii normal, cuvinte oficiale de genul: "buna ziua, imi cer scuze ca deranjez, as putea vorbi cu baietelul", "va rog, am doua zile libere, pot sa-l vad?"
Si, cel mai important, nu raspunde rautatilor, ironiilor. Lasa-i pe ei sa fie cei rai, iar dupa ce inchizi telefonul, arunci cu 10 carti in pereti sau bocesti pana la epuizare. Grija mare, sa nu fie mama prin preajma. La mine dusul e solutia cea mai buna, sonorizarea plansului e bruiata de curgerea apei, iar organismul se revigoreaza putin.
Daca ai fii femeie ti-as recomanda si un sedocalm, e din plante, dar stiu ca voi barbatii sunteti impotiva bulinelor. 
Hai ca nu stiu cum sa te mai incurajez, lasa timpul sa vindece, chiar daca acum ti se pare un cliseu, iti garantez din proprie experienta ca vei gasi linistea, ca o sa se sfarseasca si razboiul dintre voi adultii, totul e sa pastrezi mereu vie relatia cu puiutul.