cum as putea sa iau o decizie?

In sfarsit mi-am luat inima in dinti sa scriu si eu. Nu stiu cu cine sa mai vorbesc, poate niste pareri obiective m-ar putea ajuta.Am un prieten de 2 ani, un om deosebit dar care , precum toti are si defecte. Unul dintre acestea este nehotararea.Am ramas insarcinata, sunt in saptamana a noua, am 26 ani, el are 35 ani deci nu este varsta un impediment. Problema e ca el sustine ca nu are timp pentru un copil(are o afacere ca re a inceput sa mearga foarte bine)Eu cred ca nu va putea sa-si asume niciodata responsabilitatea aceasta, este omul care iubeste libertate. Problema e ca eu nu vreau sa fac intrerupere de sarcina, sunt sigura ca voi regreta toata viata. Nici nu vreau sa traiesc toata viata cu sentimentul ca am tinut un barbat langa mine cu un copil. Acum incep sa ma inspaimante si responsabilitatile care se vor ivi pentru cresterea unui copil, dar tot nu vreau sa renunt la acest copil.
Oare ce sa fac? Ssa-ti cresti singura un copil nu e chiar un sfarsit de drum, nu?
Sunt convinsa ca si mama mea ar fi langa mine desi acum si ea e inspaimantata de ceea ce va zice lumea...normal, noi ne uitam mai degraba in gradina vecinului. Probabil ca prietenul meu este nehotarat, de fapt sigur este nehotarat, dar cum sa-i nesocotesc dorinta?
Astept un raspuns de la voi.Multumesc mult!

petruta spune:

Bine ai venit !
Nu astepta sa-ti spuna cineva ce sa faci. Tu trebuie sa hotarasti ! Pererea mea: discuta foarte serios cu el, daca tu iti doresti acest copil. Cit poate sa-l incurce un copil in afaceri ?! probabil il sperie angajamentul, noul statut de parinte pe care trebuie sa si-l asume. Comunicarea sta la baza unei relatii. Succes !

Sper sa primesti raspunsuri de la fetele care s-au aflat in situatia ta.

Petruta & bb Mihai


http://community.webshots.com/user/gabrielmil

amoraru spune:

Nici sa nu te gandesti sa renunti la copil. Majoritatea barbatilor prima oara se bucura cand aud ca vor deveni tatici, iar mai apoi incep sa devina speriati la gandul ca "daca ii depaseste responsabilitatea?" Tu trebuie sa-l iei cu binisorul sa-i spui ca el se poate ocupa in continuare de firma (doar va trebuie bani pentru BB, nu?) si tu te vei ocupa oricum de cresterea lui. Ai sa vezi cu timpul cand va venii acasa si-l va vedea cum rade, cum gangureste si cum va merge in patru labe printre voi se va bucura din ce in ce mai mult de bb-ul.Oricum are o varsta la care ar cam trebui sa se gandeasca ce la alsa in urma lyui si mai ales cui. Te pup.

lulu77 spune:

DRAGA MEA,

In primul rand BINE AI VENIT! ,si tine bine minte un lucru: nici sa nu te gandesti sa renunti la copil,o sa vina vremea sa iti doresti si poate nu o sa mai poti avea copii.dumnezeu ti-a facut acest dar deosebit. bucura-te de el.cat despre prietenul tau, stai linistita,eu zic ca imediat dupa nastere se va schimba,atunci cand va vedea chipul lui BB se va schimba total. oricum incearca sa ai o discutie sincera cu el. MULTA SANATATE! SI NOROC



LULU

Violeta spune:

Nu-i usor sa cresti un copil singura, dar este asa minunat sa fii mamica!... Parca respiri alt aer, mai curat, benefic. Plus ca e tare frumos sa fii o mamica tanara. Iti doresc putere si intelepciune. Dumnezeu te va ajuta!

Dava spune:

Am cunoscut o doamna care avea 40 de ani (acum cativa ani), facuse o intrerupere de sarcina pe la douazeci si ceva de ani si de atunci nu a mai putut ramane insarcinata. La 40 de ani era pur si simplu disperata.
Tu fa copilul si lasa-l pe el cu imaturitatea lui, eventual trimite-l sub fusta mamei lui, poate ii mai vine ceva minte la cap.

mihuletu spune:

nimic nu egaleaza senzatia de a-ti tine copilul in brate si a-i simti caldura dulce a capsorului pe obraz... si ce daca lumea vorbeste? vorbeste o luna, doua, se plictiseste sau gaseste alt subiect de barfa. asta chiar nu e nici un impediment. si-apoi, dupa ce vei face copilul, nu vei mai avea nici tu timp pentru tatic... si vorba lui lulu, inima de piatra sa ai sa nu te induioseze chipul nevinovat al unui bebe, mai ales cand e al tau. daca ai cu ce sa-l cresti si sprijin din partea mamei tale, ar fi pacat sa renunti la copil.

www.sara.haihui.ro

Grace spune:

Decizia de a da nastere sau nu iti apartine doar tie si trebuie sa ai in vedere responsabilitatile inerente aparitiei unui copil in viata ta care sint uriase, dar nu trebuie sa te sperie ca nu vei face fata. Ideal ar fi ca ambii viitori parinti sa astepte copilul cu bucurie dar cum nu este cazul, pot doar sa iti spun ca orice barbat cind ajunge sa isi tina pt. prima oara in brate copilul abia nascut, se schimba ceva fundamental in el, si realizeaza brusc ca a devenit tata, ca are un copil mic si fragil si dulce care e al lui,care deja se agata de el si il tine strins bine de deget, si, mai ales, ii apartine acel ghemetoc mic si dragalas, acea minune a naturii este doar a lui. Nu pot sa explic prea bine dar pot sa iti spun ca este adevarat si nu doar poezie. Trebuie sa fi de piatra sa nu reactionezi pozitiv cind ti se naste un copil iar daca totusi se intimpla aceasta, inseamna ca nu va merita pe nici unul din voi si nu are ce cauta in viata voastra.
Eu nu pot sa-ti spun sa pastrezi copilul sau nu, nu am puterea sa te determin sa faci altfel decit simti tu dar trebuie sa tii cont ca este o viata in tine si ca trebuie sa iti permiti sa il cresti din punct de vedere material, cum se cuvine as zice, dar cum totul e relativ pe lumea asta.... Spun material pt. ca vad ca deja ti-l doresti.....ori asta este cel mai important pina la urma...
Singura modalitate de a te lamuri asupra acestei situatii in ceea ce-l priveste pe prietenul tau este de a discuta cu el despre prezentul si viitorul relatiei voastre.
Iti doresc numai bine si sper sa nu te fi bagat si mai mult in ceata.

ENYA spune:

quote:

---

...am ramas insarcinata, sunt in saptamana a noua, am 26 ani, el are 35 ani ... el sustine ca nu are timp pentru un copil(are o afacere ca re a inceput sa mearga foarte bine)Eu cred ca nu va putea sa-si asume niciodata responsabilitatea aceasta... eu nu vreau sa fac intrerupere de sarcina, sunt sigura ca voi regreta toata viata. Nici nu vreau sa traiesc toata viata cu sentimentul ca am tinut un barbat langa mine cu un copil. Acum incep sa ma inspaimante si responsabilitatile care se vor ivi pentru cresterea unui copil, dar tot nu vreau sa renunt la acest copil.
...sa-ti cresti singura un copil nu e chiar un sfarsit de drum, nu?
Sunt convinsa ca si mama mea ar fi langa mine desi acum si ea e inspaimantata de ceea ce va zice lumea... Probabil ca prietenul meu este nehotarat, de fapt sigur este nehotarat, dar cum sa-i nesocotesc dorinta?

---

Intrebarile pe care ti le pui sint absolut normale, dar... :
As fi vrut ca la 26 de ani - sa zicem, ptr ca asta e virsta ta - sa am mintea si implicit judecata de acum (sau macar de acum 7-8 ani, eu avind in prezent 41).
Nici eu nu am vrut sa tin un barbat linga mine pentru un copil, si eu am tinut cont de parerea/dorinta celuilalt de linga mine. Ca si in cazul tau, pentru "el" , nu era momentul sa-si asume o asemenea responsabilitate ( "el" insemnind cei 2-3 barbati din viata mea pe care cu adevarat i-am iubit si cu care mi-as fi dorit sa am copii).
Urmarea ? Am facut multe intreruperi de sarcina (pe vremea lui Ceasca), ptr ca oricit ma feream, tot se intimpla. Cu riscul de a nu mai putea avea copii niciodata. Se poate intimpla si asta.
Timpul a trecut...la 38 de ani am prins - zic eu - ultimul tren, acum sint mamica fericita a unui baietel de 3 ani, pe care il cresc singura. La 38 de ani am hotarit sa-mi asum singura aceasta responsabilitate (daca altfel nu s-a putut), iar "ce va spune lumea" m-a interesat prea putin. Prietenii adevarati au fost si sint alaturi de mine.Conteaza foarte mult ca mama ta iti este alaturi. Si la mine a fost si este un lucru important.
E posibil ca ceea ce ti-am povestit eu sa nu aibe vreo semnificatie pentru tine.Eu insa am simtit nevoia sa o fac.
Poate daca vei mai discuta cu el acest subiect, in cele din urma vei reusi sa-l convingi, asa cum spun si fetele. Mai spune-i ca la sfirsitul celei de-a 4-a saptamini, inima copilasului incepe sa-i bata, iar la 8 saptamini, fata si membrele incep deja sa se formeze.
DAR DACA NU VEI REUSI sa-l convingi, nici acum, nici peste 1 luna, nici peste 1 an.... "sa cresti un copil singura nu e un sfirsit de drum", e chiar un inceput de drum, si inca unul foarte frumos, te asigur. Eu sint convinsa ca vei reusi, "in unul sau in doi..." vei merge mai departe.

Eu iti doresc succes si multa sanatate tie si bb-ului din burtica !

Amalia si Vladi (3 ani)http://community.webshots.com/user/amalia2000

Maruca spune:

draga alexi, pareri obiective sau nu vei tot auzi, de aici sau din alta parte... dar decizia finala, cu care vei trai TU, si nimeni altcineva, iti apartine in totalitate. Si pentru ca sunt convinsa ca de-aia ne-ai si intrebat, sa afli niste pareri (si nu sfaturi) imi permit sa-ti spun si eu opinia mea, repet, absolut personala, si sub o formulare ipotetica - nu as face intrerupere de sarcina sub nici o forma!
Stii vorba aia "gura lumii sloboda" - asta e, mergi inainte cu minunea ta, daca va vrea si prietenul tau sa faca parte din viata voastra si mai bine, daca nu...
mult curaj, intelepciune si mai scrie-ne!

Numai bine

Gabi

Oana_B spune:

Subscriu la cele spuse de Enya, singura diferenta este ca nu am avut pe nimeni langa mine si nici nu am avut curajul pentru asa o decizie, pentru care platesc acum cu varf si indesat
Oana_B