Ce se intampla cu copilul dupa boala?
Raspunsuri - Pagina 2
ticka spune:
Si eu sunt de aceeasi parere cu Cristina. Mai ales ca, daca acum iti schimbi si tu comportamentul si devii mai drastica, nu va intelege nici Anca ce se intampla. Anca tocmai a trecut printr-o perioada nu tocmai plina de experiente frumoase, poate comportamentul ei este un fel de protest?
quote:
Originally posted by Cristina
Mai greu este cand sunt bunicii de fata si ii canta in struna.
Cristina&Sanziana
Noi avem o "politica" in casa. Daca cineva o cearta, o educa sau intentionat ignora unele reactii, ceilalti n-au voie sa intervina. Chiar daca nu esti de acord cu cel care "educa", toate nemultumirile si punctele de vedere le spunem cand Sandica nu mai e de fata
. Astfel incercam sa mentinem autoritatea tuturor la acelasi nivel. Sa nu existe "mi-e frica de tati da de mami nu!". Este adevarat uneori bunicii cedeaza 
, dar asa-s bunicii.cu drag
,-
.
vilma spune:
Draga Ticka, am mai "filozofat" un pic pe marginea temei si constat ca mai degraba as avea eu nevoie de niste indrumari. Si noi functionam pe princiiul "neamestecului" peste autoritatea celuilalt, culmea e ca eu sunt cea care mai cedez (foarte rar!!), dar o fac. Uneori mi se pare ca sotul meu e prea drastic in probleme minore si prea permisiv tocmai cand nu e cazul. Vorbim si noi apoi intre noi, dar uite ca se mai intampla.....
Oof, Doamne, da-mi putere si stiinta sa fac cum e mai bine!
Va multumesc inca odata ca mi-ati impulsionat neuronul. 
Vilma si Anca (2 ani)
Amalia spune:
Vilma, te inteleg foarte bine prin ce treci cu Anca. In momentul de fata, sunt in aceeasi situatie ca si tine, cu singura exceptie, ca David mai este inca bolnav. Nici eu nu mai stiu ce metoda sa adopt. Am zis sa am rabdare si sa ma fac ca nu vad cand imi face scene. El nici a fost niciodata un copil linistit, ca Anca, iar aceste imbolnaviri nu au facut decat sa devina mai capricios si mai greu de controlat (si noi care credeam ca mai mult nu se poate
)
Sanatate maxima!
descintec spune:
Vilma, o boala goleste rezervele de energie pe care le are un organism. Ale unui copil cu atit mai mult. Ai simtit cu siguranta, cind ai fost bolnava sau obosita, nevoia de a fi alintata mai mult, de a te rasfata, de a face nazuri chiar. Tu poti sa umpli rezervoarele emotionale ale Ancutei, si eu cred ca atunci va intra in "parametri normali de functionare". Cum sa o faci? Acorda-i reprize prelungite de atentie concentrata, intoarce-te atent inspre ea cind ii vorbesti sau explici ceva. Tine-o in brate, lipita toata de tine si sopteste-i poveste sau poezioara sau ca o iubesti. Mingai-o mai mult decit de obicei. Incearca, s-ar putea sa mearga mai bine decit orice tactica de educare. O pupa Crina
D.
cristinutza spune:
La fel mi se pare ca e si sotul meu, Vilma. Mult prea tolerant la probleme grave care cred eu ca sunt importante si categoric la maruntenii. Iar in privinta fetitei mele, bunicii ii indeplinesc poftele, e drept are doar un an, dar deja speculeaza orice slabiciune. Tactica ignorarii mi se pare eficienta in cazul rasfatului si miorlaielilor; e drept inca n-am prea avut cand sa o pun in practica cu Ana, dar am fost invatatoare si intr-adevar merge.
ticka spune:
Noi ne straduim sa mentinem un echilibru. Sotul meu e mai tolerant, eu ma enervez mai usor, dar inainte de a sari cu cicaleala ma gandesc de doua ori .
Interesante sunt reactiile Sandicai, uneori cand o certi si ea considera ca nu a facut ceva grav sau incorect, se supara si plange. Atunci inteleg ca poate nu am fost prea explicita si mai mult am zapacit-o
decat am lamurit-o.
Daca e constienta ca a gresit, accepta sa o certi si spune ca a inteles si ca nu mai face (asa spune ea ).
-
.
vilma spune:
Draga Amalia, imi pare rau sa aud ca aveti si voi "aventuri" din astea. Ma gandesc la ceea ce a scris Descintec, foarte adevarat. Dar....
Nu mai primeste dovezile noastre de afectiune. Cateodata ma gandesc la ea ca la un iepuras speriat. Presupun ca a marcat-o faptul ca eu, MAMI a ei si el, TATI tot al ei (dragi si scumpi si care erau siguranta ei cea de toate zilele) au dus-o in spital si au tinut-o cu forta pentru a i se lua analiza (exudatul faringian) si apoi din nou CRIMA: am tinut-o la fel de inuman si crunt sa-i dea in gatut cu albastru de metil (ceea ce i-a provocat si o voma).
Nu am avut timpul necesar sa-i fac cine stie ce pregatire, dar i-am zis totusi inainte ca o sa trebuiasca sa deschida gura. Deja era speriata de la controlul doctorului cu capatul lingurei pe limba ei....
Aceste peripetii pun intr-o noua lumina relatia dintre copil si mami si tati, nu?
ticka spune:
Draga Vilma!
Aici s-ar putea sa ai mare dreptate. Pacat ca n-ai reusit sa o pregatesti inainte de a i se intampla toate "ale". Eu zic ca va trece peste asta. Poate incerci sa-i explici ca tot ce ai facut ai facut numai ca sa-i fie mai bine. Nu stiu ce sa scriu, pentru ca nu stiu cum i-as explica si ce dovezi de iubire i-as aduce daca as fi in locul tau. Nu cred ca va acuza, doar protesteaza. Oricum mult succes. Si sanatate multa ingerashului tau.
-
.
descintec spune:
quote:
Originally posted by vilma
Nu mai primeste dovezile noastre de afectiune. Cateodata ma gandesc la ea ca la un iepuras speriat. Presupun ca a marcat-o faptul ca eu, MAMI a ei si el, TATI tot al ei (dragi si scumpi si care erau siguranta ei cea de toate zilele) au dus-o in spital si au tinut-o cu forta pentru a i se lua analiza (exudatul faringian) si apoi din nou CRIMA: am tinut-o la fel de inuman si crunt sa-i dea in gatut cu albastru de metil (ceea ce i-a provocat si o voma).
Nu am avut timpul necesar sa-i fac cine stie ce pregatire, dar i-am zis totusi inainte ca o sa trebuiasca sa deschida gura. Deja era speriata de la controlul doctorului cu capatul lingurei pe limba ei....
Aceste peripetii pun intr-o noua lumina relatia dintre copil si mami si tati, nu?
Draga Vilma, cam de la virtsa asta incepind relatia parinte-copil va fi mereu incercata. E poate prima ei razvratire ca nu te-a simtit de partea ei, meriti putin la colt, nu? ;)Gasesti tu calea spre inima ei, sint convinsa, chiar daca se opune imbratisarilor, nu renunta, are nevoie. Asa face si Stef pe viteazul cind se supara pe mine, dar dupa ce reusesc sa il iau in brate si simte ca il iubesc e atitaaa de usurat. La Ancuta e si convalescenta si neincrederea, offofff. Daca simte ca o iubesti in ciuda faptului ca ai fost in stare sa o tii sa o chinuiasca monstrii cu halate albe, te iarta si se imblinzeste ca un mielut. Si trebuie sa simta in mod real, stii tu, luat in brate, povesti, declaratii. Apropo, cu gelozia cum sta? Ce zice de bebe?
D.
vilma spune:
Ieri am luat antibiograma si s-a dovedit ca tratamentul a fost cam prea "tare" pentru un "amarat" de stafilococ patogen, care ar fi disparut si cu Biseptol (asa a reiesit din analiza, ca e sensibil la biseptol). Asa ca ne-am dus din nou la doctor, sa vedem ce zice vis-a-vis de antibioticul administrat. Si printre altele a trebuit sa vedem din nou gatul. A inceput sa planga la tati in brate inca de la faza cu ascultatul cu stetoscopul. Nu mai zic ce urlet infricosator a tras cand a fost treaba cu cascatul gurii. In sfarsit, macar totul era bine, infectia disparuse (mi-a aratat si mie doc.). Apoi am luat-o pe Ancuta (se potolise instant dupa ce s-a terminat examinarea) si in timp ce mai vorbeam cu doc., o mangaiam usor pe cap.
Apoi chiar se luminase la fata, asa ca am plusat in ideea sa o mai imprietenim cu nenea doc., era dispusa sa-i spuna 2 poezii (le-a recitat intr-un mod incantator). Pana la urma s-au despartit prieteni, iar noi parintii, pentru a ne spala pacatele, ne-am dus in Oraselul Copiilor si s-a dat pe buburuze si masinute electrice pana n-a mai putut.
Sper ca supararea s-a mai estompat in sufletelul ei; Desk, ai mare dreptate cand spui ca ne-a pus la colt, exact asa m-am simtit.
Va multumesc mult pentru experientele impartasite.
Bine ca e bine pana la urma, desi trebuie in continuare sa facem tratamentul cu biseptol, ca sa scapam de stafilococ, macar plecam in concediu linistiti. Cu siguranta ca la mare, valurile vor sterge si ultimele ramasite de suparare.
Va pup cu drag,
Vilma si Ancuta