Tragedia diferentei de varsta -2-
Acum o saptamana as fi deschis un subiect nou pe care l-as fi intitulat "Cand printul cel frumos se transforma in broscoi...". Nu stiu daca as fi plagiat pe cineva pentru ca totusi imi suna cunoscut, dar titlul asta m-ar fi reprezentat cel mai bine. La acel moment. Acum e altceva.Daca atunci ma simteam pe creasta, acum sunt din nou sub val, buimaca si nepregatita sa ma intorc din nou la lacrimi.
Cate fetze are doamne suferinta, si uitarea, are cineva reteta ei?
Imi scria mai demult parpalak "punem pariu ca se intoarce?"
Si s-a intors. Dar nu asa cum mi-as fi dorit, ci asa cum am anticipat in ceea ce numeam atunci "cele mai negre cosmaruri" ale mele. Nu curatat, nu innobilat, ci posesiv si dusmanos ca nu raman a lui si dupa despartire; aruncandu-mi in fata o tradare imaginara.
Dar mai bine sa va povestesc.
In lunile care au trecut de cand ne-am despartit ne-am intersectat de multe ori. Uneori ne vedeam intamplator si ne ignoram sau doar ne salutam, alteori apareau mici probleme de reglat si le abordam cu calm sau chiar prietenie -of, stau si ma intreb cum e, frumos sau nesanatos, sa ramai prieten cu cel cu care ti-ai impartit viata atat amar de timp?!- iar alteori,...da...alteori se intampla sa ni se faca dor si sa vrem sa ne regasim tandretea intr-o clipa de iubire. Au fost si momente cand ne-am aruncat in fata lucruri dure, dar indiferent cum era, incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca acest barbat nu mai este al meu si nu mai sunt a lui, ca tot ce e e doar un remember -chiar daca de fapt era o gresala-, sau un motiv in plus sa vad ca nu e omul potrivit si nu mai e loc de intoarceri pe unde am mai fost.
Si ca o culme a coincidentei -jur, pura coincidenta!- in aceasta perioada mi-a scris pe email cineva cu care corespondasem cu un an in urma, in perioada despartirii de iubitul meu. Atunci cand incercasem si eu marea cu degetul, dar de fapt fara sa merg prea departe. Atunci cand Iubitul meu mi-a aruncat in fata ca sunt o femeie usoara si imi ridic fusta in fata primului venit. Atunci cand tot El trimite mesaje si dadea telefoane catre celalalt ca fiind din partea mea,incercand sa forteze un adevar imaginar in care eu sa apar murdarita , patata. Atunci cand eu l-am iertat si l-am reprimit in viata mea pana la urma, riscand oprobiul tuturor.
Cam asa se intamplase atunci...
Acum. Ma intorc din nou la prezent. Vineri seara. Unul din momentele acelea de tandrete, dar o cufundare lucida in iubire-stiu ca aceste doua cuvinte iubire si luciditate nu pot sta alaturi dar alaturi de el am trait si altele, de exemplu dispret afectuos. In sfarsit, e greu de inteles pentru altii, dar asta am trait, iubire pentru ca am simtit-o, si luciditate pentru ca stiam amandoi ca oricum nu vom mai fi impreuna. Sa nu ma intrebati de ce, e ca dependenta toxicomanului de drogul care-l termina. Valabil si pentru mine si pentru El.
...Si fatalmente a sunat telefonul. Era cel de pe internet...Am plonjat inapoi in trecut, intr-un noian de reprosuri, de cuvinte aspre, unele chiar nemeritate. "De ce tocmai ALA? Tu l-ai cautat! Esti o femeie de nimic. Ai facut-o deja cu el! Esti libera sa-ti gasesti pe cine vrei, dar nu pe ALA". si altele si multe altele. "Sa nu ma mai cauti niciodata" desi el era cel care ma cautase venind la mine, iar eu fraiera, ii deschisesem, "te urasc si am sa uit ca te-am cunoscut". Cuvinte, si ura, si chiar lacrimi din partea lui. De durere, de frustare, chiar nu mai inteleg, sasuko, unde esti sa-mi explici ca gandesc barbatii?
Iar luni a venit din nou la mine, si eu din nou am fost a nu stiu cata oara fraiera sa-l primesc, si de data asta am dormit impreuna tinandu-ne in brate pana dimineata...iar noaptea trecuta, era apoape de ora unu, m-a sunat sa-mi aminteasca ca acum un an, exact in aceasta zi, plecam fericiti la mare, iar eu l-am chemat langa mine si iar am dormit tinandu-ne in brate...desi stim ca impreuna nu vom mai fi...
Ce sa fac? CE SA FAC ca sa ma vindec de el? Ar trebui sa-l alung si nu am puterea. Ce fac nu e decat un chin, o agonie, am mai trait lucrurile astea si nu ma invat minte.
Ajutati-ma si aratati-mi ce trebuie sa fac. Acum chiar am nevoie de un sfat...
Raspunsuri
maudi spune:
of, of, Ylena, daca ar exista o solutie minune pentru a uita de dragoste cind nu e si reciproca, atunci nici dragostea n-ar mai fi...
timpul e singura speranta, in functie de decizia ta. stiu ca te simti neputincioasa sa te rupi de obsesia pentru barbatul asta al doilea, tinarul sarmant dar distrugator. adevarul este altul: ai puterea necesara, macar din instinct de conservare. slab este si el, pentru ca e nehotarit, sau cel putin arata nehotarire, desi la mijloc pare sa fie un egoism sadic: se foloseste de tine ca sa isi aline lui ranile si orgoliul, ce esti tu? halta intre doua aventuri de-ale lui? scutura-te si priveste in tine adevarul: te-ai transformat in proprietatea altcuiva!ai trecut printr-un divort, deci stii ce inseamna sa rupi pisica in doua cind nu mai merge. nu traim in romane de dragoste, lasa la o parte sfaturile celor care iti spun sa lupti pentru dragostea ta, nu fac decit sa te incurajeze in agonie. ce patima si ce pasiune? asta crezi tu ca traiesti? eu cred ca traiesti in boala! gaseste leacul cit nu e prea tirziu, nu te mai sacrifica aiurea, ca nu intoarce nimeni timpul inapoi pentru tine si n-o sa iti vina pe tava ce meriti: dragoste sincera si eventual o familie. esti in plinatatea puterilor , farmecelor si tineretii, o femeie la 40 de ani nu mai e o adolescenta care suspina dupa alesul inimii pe furis! lumea poate fi la picioarele tale, draga mea ylena. si mai ales barbatii. nu ingenunchea tu in fata cui te foloseste si te chinuie, ce e cu masochismul asta febril la tine? ma inspaiminti, asta e pornire autodistructiva clara!
stai, sa nu mai iei la suturi ca nu stiu despre ce vorbesc, am tinjit si eu 3 ani de zile dupa un nene ca fraiera, ma depersonalizasem total, traiam din amintiri, veneram orice lucrusor care ii apartinuse si pe care il atinsese, halaudeam prin aceleasi locuri prin care fuseseram impreuna, adoram prietenii comuni (fosti deja) de la distanta, toata lumea mi se parea croita special pentru nenea asta frumos ca un inger si inconstient ca un castravete! nici un barbat nu se ridica la "valoarea" lui. care valoare a stat pina la proba contrarie numai in charisma lui fenomenala in fata femeilor. dar charisma mea unde disparuse, frate? se dusese dracului, pe pustii, tot asa, cica pasiunea lui peshte prajit! ei, as, totul e in imaginatia noastra, Ylena, scoate-ti binoclul de la ochi care iti arata mutra lui sarmanta pe post de mal al naufragiatului si ai sa vezi ca te benoclai la fata morgana. nu-ti mai bate joc de sufletul tau pereche adevarat pe care il lasi singur si parasit acolo, afara, in lumea mare, pentru un putzoi egoist si lash! fii femeie, Ylena, si dovedeste ca poti sa iubesti cu adevarat nu sa bolesti de dragul iubitului imaginar!
hai ca te pup si te imbratisez si scuza-ma daca am fost rea de gura, te-am citit de la inceput si n-am putut sa nu iti observ sensibilitatea speciala! de laudat dealtfel, dar ia uite ce autodistructiva poate fi
sasuke spune:
Ylena : Cred ca un titlu mai potrivit pentru acest subiect era "Putem, si mai ales, VREM sa spunem NU ?!". De altfel, nu stiu daca ai urmarit serialul HBO, "Totul despre sex". Cam asa era si relatia dintre Carie si 'Aratosul' (parca asa le zicea...)...cu despartiri iremediabile, cu reintilniri si impacari pe cit de surprinzatoare, pe atit de repede-trecatoare, cu lacrimi, cu tandrete, cu un amestec formidabil de pasiune, atractie dar si ura, resentimente si ... gelozie. Din ce spui trag concluzia ca "Iubitul" tau, asa cum ii spui, pur si simplu trece printr-o perioada in care habar nu are ce vrea de la viata...Nu sunt intru totul de acord cu Maudi, desi are si ea dreptate,si e, in general, greu sa emiti judecati de valoare fara sa cunosti si ... cealalta fata a monedei!
cl spune:
Ylena, de ce nu pleci undeva, in concediu, singura? Pleaca si pune-ti ordine in sentimente si ganduri. Pune-ti niste intrebari in liniste si cu sinceritate si raspunde-ti la ele cu aceeasi sinceritate. Ia-ti o vacanta si incearca sa gandesti la rece. Tu esti singura care detine solutia.
Claudia
maudi spune:
quote:
Originally posted by sasuke
Nu sunt intru totul de acord cu Maudi, desi are si ea dreptate,si e, in general, greu sa emiti judecati de valoare fara sa cunosti si ... cealalta fata a monedei!
ai dreptate, nu fac judecati de valoare. e aiurea sa spui cuiva "nu-l mai iubi pe nenea ala". dar, e simplu sa conchizi ca dragoste nu prea e, de vreme ce e atit de multa nefericire, nu crezi? sau, ma rog, nu e dragoste implinita si atunci de ce sa lungesti agonia? tu te-ai intors la vreo femeie pe care n-o mai iubeai? ;)
perioada de nehotarire? de citiva ani il tine nehotarirea asta! si ce barbat este atit de inconstient si de egoist sa incurce aiurea viata unei femei de 40 de ani? o inseala mereu, o cearta, o manipuleaza si abuzeaza psihic...tu ce concluzie ai trage, barbat fiind? sa presupunem ca Ylena este sora ta, ce sfat i-ai da? ;)
gindeste-te ca Ylena a obosit de atita chin, 3 ani de zile, i-o fi ajuns si ei cit s-a chinuit degeaba, nu merita oare nitica liniste si fericire mai lina asa? nu merita o sansa? pe tinerelul acela il doare in cot, el are pipitele lui, ce-i pasa? Ylena e victima in cazul asta si eu sunt alaturi de ea, chiar daca il nedreptatesc pe nenea ala ca nu-l cunosc.
camelia-daniela spune:
Ylena, scuzä-mä cä mä bag sä-ti spun asta, dar pe mine dacä m-ar fi desconsiderat in halul ästa, dupä atitia ani de convietuire, l-as fi dat imediat afarä si i-as fi spus cä nu mai are ce cäuta la usa mea!!!
Nu-ti cunosc povestea asa in amänunt, dar am citit mesajul lui Maudi...si pot sä-ti spun, cä in ochii mei este o inteleaptä!...a fäcut si ea greseli, dar a invätat din ele!!!
Tu esti la o räscruce in viatä, si nu stii pe ce cale sä o iei...in situatii de genul ästa este bine sä te "trezesti" si sä gindesti "la rece"...eu una, nu väd de ce te chinui in continuare in halul ästa, mai ales cä stii deja, dupä cum spui, cä nu ve-ti mai fi impreunä?
In ceea ce-l priveste pe fostul, am senzatia cä la el nu mai este vorba de dragoste, atita timp cit te desconsiderä in halul ästa ( pentru mine, cind iubesti pe cineva, il pui undeva pe un "postament" si-ti zici: ästa/asta e alesul/aleasa mea!").
Eu väd din partea lui un egoism feroce, care nu-i permite sä "ia mina de pe tine!"...vrea in continuare sä te controleze, sä stie ce faci, iar chestia cu "esti liberä sä-ti gäsesti pe cine vrei, dar nu pe äla", este o cortinä... este ca si cum ar spune: "mai bine nici unul, tu rämii a mea!"
Gindeste-te...de ce, ÄLA nu...dacä ar fi altfel, nu i-ar fi päsat cu cine vrei sä te cuplezi, nu? Chiar poti sä incerci si cu altul, ca sä vezi atunci ce reactie vine din partea lui!!!
Eu cred cä si pe el ar trebui sä-l scuture cineva, ca sä se trezeascä la realitate si cea mai indicatä, esti TU.
Poate ti-e greu, cä incä il mai iubesti, stiu cum e asta, dar si eu am trecut odatä prin asa ceva, stiu cä doare enorm de tare si ai senzatia cä inima ti-e sfisiatä in o mie de bucäti.
In momente ca ästea, nu trebuie sä te mai lasi condusä de sentimente, ci de ratiune...asa am fäcut si eu ( eu atunci doar am preväzut cum va fi viata impreunä cu el!) si pot sä-ti spun, cä si azi mä felicit pentru acel moment de TÄRIE!!!
Mi se rupea sufletul, dar am rämas tare pe pozitie...in ciuda multor incercäri din partea lui, de a mä recistiga...imi era indiferent, atita timp cit nu mi-a respectat dorinta si nu vedeam nici o schimbare in bine din partea lui!!! deci, nu era pregätit sä aducä jertfe pt mine! atunci, spune.mi te rog, de ce m-as fi "incurcat" cu el pentru o viatä intreagä, dacä el de la inceput, nu era in stare sä-mi dovedeascä cit de importantä este pärerea mea pt el?
Crede-mä, cä timpul le rezolvä pe toate. Tu trebuie sä fii acum tare si sä-ti alegi calea cea mai bunä pt tine, dar numai pt tine...si scuzä-mä dacä mai fac o parantezä...pentru mine, dacä am observat cä bärbatul nu este asa de copt la minte, sau dacä vedeam cä este mereu nehotärit si nu stie exact ce vrea, mä distantam repede de el, chiar dacä l-as fi iubit pinä la cer si inapoi!!!
Pentru mine, bärbatul este "capul" familiei, dar trebuie sä fie demn de acest titlu in fata mea, cä altfel nu are nici un farmec. Mie nu mi-ar place sä am un bärbat pe care sä-l conduc eu...dar la noi, este o familie cu douä capete, iar eu mai sint si "motorul"...hihihi...
De fapt, mai aveam o idee in cap...dacä gresesc, poate sä mä contrazicä Sasuke. Eu stiu, cä multi bärbati, cind sint respinsi, se indirjesc mai mult in cucerirea subsemnatei...aici depinde si de interesele bärbatului...dacä rezistä cu bravurä, la toate incercärile, atunci poti fi sigurä, ca femeie, cä acel bärbat te iubeste!!!...cum ar fi chestia cu fructul interzis...poate asa il faci sä-si revinä, si sä stie in sfirsit, ce vrea de la viatä...dacä-l resingi de fiecare datä, si-i spui clar ceea ce gindesti, il faci in mod automat si pe el sä se gindeascä, dacä ar putea träi färä sä mai dormiti unul in bratele altuia...fä-i clar cä acum sinteti divortati si fiecare isi urmeazä calea...
Eu iti urez sä ai täria si intelepciunea necesarä sä poti iesi din agonia asta, cä altfel nu o pot numi!
Bucurä-te de viatä, cä numai una avem...din päcate...nu-ti mai pierde nici o clipä in mod inutil si chiar chinuitor, in cazul täu...te rog...
Bucurä-te de tot ce e frumos pe lumea asta, si tot ce e negativ, dä la o parte...evitä...träieste zilele ploioase, ca pe cele insorite!!!
Cu drag,
Cami.
Arhistefy spune:
Draga mea, te mai rog o data. Gata, e timpul sa mergi mai departe. Stii deja ce ii poate pielea. Tu ai trecut printr-o despartire si incepusesi sa te vindeci. Prin cate alte despartiri crezi ca vei mai putea trece? Si pentru cine... Hai sa fim serioase,daca ai fi in locul nostru, care privim din afara, cred ca te-ar pufni rasul...Ce te incanta de fapt? Ca un barbat mai tanar traieste cu tine? Crezi ca este singurul pe lumea asta care isi ia o amanta mai in varsta care sa aiba grija de el? Stii cum se numesc astfel de oameni? Si chiar crezi ca te iubeste? Daca acum se jeneaza cu varsta ta, ce va fi peste cativa ani? Sau isi face plinul si isi ia apoi o nevasta de varsta lui? Eventual se mai si amuza pe seama ta...
Esti o femeie atat de valoroasa, am vazut asta din celelalte mesaje pe care le-ai postat pe forum. Trezeste-te la realitate si nu te mai purta atat de copilareste ca nu este cazul.
Cu mult, mult drag,
Mihaela
ylena spune:
Aveti dreptate, fiecare in parte, in tot ceea ce imi spuneti...Si va multumesc ca sunteti critici, e o critica corecta si sper sa invat ceea ce se cuvine. De fapt cred ca tocmai am primit o lectie de modelare a caracterului pe care o meritam din plin...
Maudi, n-am cum "sa te iau la suturi", pentru ca prieteni nu-ti sunt cei care iti canta in struna, ci cei care-ti deschid ochii. Mi-ai atras atentia asupra a doua lucruri pe care nu le intelesesem despre mine: sensibilitate autodistructiva si masochism febril. Iti multumesc, pentru ca am inteles in sfarsit ce trebuie sa schimb in primul rand in atitudinea mea.
Sasuke, ai pus punctul pe i. Cand o relatie se strica, de obicei vina nu atarna intr-o singura parte, ci exista cu siguranta si reversul medaliei, sau cealalta fata a monedei, cum spui tu. Concluzia ta ma indeamna sa-mi analizez atat faptele cat si atitudinea, astfel incat sa nu ma repet in greseli.
camelia-daniela, tu mi-ai atras atentia ca daca eu nu ma respect, nimeni nu o va face! Pana la urma cei din jur ne percep ca pe o reflectare a propriei increderi/neincrederi in sine pe care o degajam.
Mihaela, de cate ori te-am citit am apreciat pertinenta si luciditatea comentariilor tale. Si decat de rasul intregii lumi, mai bine criticata de tine! (Sub rezerva unui singur aspect pe care vreau sa-l lamuresc, nu din orgoliu, ci din dorinta de restabili adevarul: nu tineretea acestui barbat ma incanta, cat faptul ca el mi-a fost familie, daca nu reala, cel putin in sufletul meu)
Si pentru Claudia: peste o saptamana voi pleca la munte, unde chiar ca-mi doresc sa-mi pun ordine in ganduri si sentimente.
Scriam pe DC ca fericirea se bazeaza din puntul meu de vedere pe armonie, echilibru si dragoste.
Voi mi-ati redat o parte din echilibrul pierdut si va multumesc din suflet pentru asta.
Elenalove27 spune:
asa cum si petruta a spus dragostea este oarba ,,,,dar de multe ori noi o facem sa fie oarba,,,,numai bine si cred ca o vacanta ti-ar prinde bine....
Elena cu burtica si sotul AL