"Capacitatea" de a URI

Pe mine ma depaseste aceasta problema.
Am terminat divortul de sot (el a mintit, a plecat de acasa, s-a mutat la colega lui). Am suferit enorm, ft mult, dar am terminat si divortul, fetita este cu mine. El este in continuare foarte , foarte nelinistit. Dadea vina pe mine , pentru tot.Acum este la fel, de multe ori pur si simplu transpira in prezenta mea, curg apele, e nelinistit.
Eu m-am linistit in mare parte, m-am rugat mult si Dumnezeu m-a intarit, m-am rugat si pentru linistea lui.Acum i-am spus ca il astepta fetita de ziua lui si s-a suparat (fetita) dar nu a fost decat alt prilej de a ma face nesimtita , si sa imi spuna franc de multe orica MA URASTE.
MA URASTE pt ca i-am spus asta de ziua lui, MA URASTE ca nu sta copilul cu el de sarbatori (desi nu era problema, putea sa vina cu noi, sau noi la parintii lui cu care avem relatii ft bune), MA URASTE pt ca i-am spulberat toate visele.
Acum eu incep sa cred ca exista lucruri necurate la mijloc, sau e propria lui frustrare sau chiar o boala psihica.....sau poate asa sunt oamenii??? Poate ma ajutati voi, eu nu inteleg.

zepellina

rachel owen spune:

Din cate inteleg si-a luat viata in piept de unul singur, tu de ce iti mai faci atatea griji? Viata ta ar trebui sa mearga mai departe, pe drumul ales. Tot ce poti sa faci petru el este sa te mai rogi (cred ca de asta ai pus subiectul la zona credintei), dar ce altceva poti face? Daca ii sugerezi ca are nevoie de un psiholog se va infuria mai rau, poate daca isi da el seama de asta. Ca i-ar face bine un psiholog, are multe resentimente si multe frustrari, dar cred ca e problema lui. In afara ca e tatal fetitei voastre nu stiu de ce te-ar mai interesa viata omului care te-a ranit atat de mult. Numai te legi de el si suferi alaturi de el, cand el nu te-a vrut sa-i fi alaturi. Pai daca s-a mutata la colega lui ar trebui mai mult ea sa-si faca griji pentru sanatatea lui psihica nu tu. Sa ma ierti dar eu asa vad situatia. Cred ca te afecteaza ura lui, care poate e reala sau numai un mod de razbunare, dar tu trebuie sa mergi inainte fara sa te lasi afectata de trecut. Fiecare din noi suntem urati de cineva, si Domnul Isus a fost urat si nu s-a lasat marcat, nu a urat la randul lui. Asa trebuie sa facem, sa nu ne lasam influentati, sa uram, dar nu cred ca ai prea multe de facut decat sa te rogi pentru el, asta da, poti.
Imi pare rau ca treci prin toate astea.

Marilena12 spune:

Draga mea, nu este vorba de capacitatea de a uri, ci de incapacitatea de a iubi si de a fi om, sot sau tata. Pentru unii este pur si simplu dificil sau imposibil.
Sotul tau cred ca a inceput sa realizeze ca n-a facut mare branza, de-aia simte nevoia sa te improaste cu noroi si sa te invinovateasca pe tine. Efectiv nici propria vinovatie nu si-o poate asuma, incearca sa urle cu voce tare ca sa-l auzi si tu si sa te simti vinovata dar mai cu seama ca sa se auda el pe el si sa se convinga ca nu a gresit cand a dat cu piciorul la tot, inclusiv la copil. Nu stiu de ce, dar am impresia ca si fetita va deveni greu de digerat in situatia in care va trebui sa te vada si pe tine cand o viziteaza.
Tu sa fii tare, vesela, sa ai grija de prunca ta, si sa nu ii dai satisfactia de a accepta discutii si reprosuri.
Doamne ajuta!

MARILENA SI ANNA

zepellina spune:

Mare branza nu a facut, sta sporadic si cu colega, nu e o mare dragoste. Ideea e ca e liber acum, a venit cand a vrut la fetita, si l-am facut sa se simta ca "in familie" cu masa, jocuri, veselie.

Pot sa ma detasez, incerc, dar avand in vedere ca e tatal copilului m-am gandit ca ar fi ok sa avem relatii omenesti. De ce sa urasti? Ce rau i-am facut?..asta nu inteleg. Vine in casa cand vrea, sta, nu i-am spus vreun cuvant urat sau altceva.

Am postat aici pentru ca mi-a aparut gandul asta ca pot fii lucruri necurate, minte intunecata...pt ca nu inteleg.

zepellina

rachel owen spune:

Ar fi mai bine sa stabiliti un program de vizita, daca nu aveti deja si sa-l respectati, sa vina in zilele respective, sa fie si el si tu pregatit psihic, sa o ia la plimbare, vine vara, sa o scoata in oras, sa se mentina relatia dintre ei, fara sa fie intunecata de ce simte pentru tine. Dar nici sa vina cand si cum vrea el, de parca ar fi acasa. Poate in timp va realiza ca si viata lui trebuie sa mearga mai departe, cu tot cu frustraile lui, cu asumarea raspunderii pentru ce a facut, si poate isi va gasi linistea. Stii cum se zice ca ura face mai mult rau celui care o are in suflet, asemeni acidului care manaca vasul in care sta. Poate se va elibera de ea inainte de a-i face mai mult rau, de asta ma si gandesc ca un psiholog l-ar ajuta, caci s-ar putea deschide fata de cineva neutru si ar realiza el ca are o problema. Cu tine m-as mira sa poata purta astfel de discutii, mai rau l-ai intarata.
"Relatii omenesti" prea putini au dupa un divort, ce sa-i faci, cam asta e viata si asta vad eu la cei pe care ii stiu, chiar si sotul meu cu fosta lui erau asa, intr-o continua lupta (bine ca a plecat), poate ca barbatilor le e mai greu sa conceapa ca o femeie poate trai minunat si fara prezenta/ajutorul lor, nu stiu ce sa zic. Singura idee e ca nu trebuie sa te lasi prea afectata, una ca nu e vina ta sa suferi si a doua ca el asta si vrea sa vada, cat suferi tu din cauza cuvintelor si comportamentului lui. Cred ca ti-a facut deja destul rau. Nu-ti amari sufletul si nu-l lasa nici pe el sa o faca. Poate chiar daca va vedea ca tot ce iti spune nu are nici un efect va inceta in timp. dar pana atunci e bine ca relatia lui cu cea mica sa nu fie afectata de ce simte pentru tine, ca banuiesc ca fata o iubeste.

smaranditza spune:

off topic: pentru ca exact ieri a trebuit sa scriu o felicitare pentru o zi de nastere, si mai am de scris cateva luna asta, am deschis la repezeala acest subiect, sa vad ce "urari" mai fac altii. Am citit cu rabdare, am vazut ca e vorba de necaz, si tot mai asteptam pana la sfarsit sa vad ce "urari" si-au facut reciproc.
Ca sa nu mai deruteze si pe alti zapaciti ca mine: se poate schimba ultima litera de la titlu? pentru ca din cate stiu..."â" final se scrie cu "î", deci "URI"

zepellina spune:

Smaranditza, m-am gandit, nu eram sigura si atat de suparata incat am scris asa. Daca se poate scumba de catre moderatori, e ok.

zepellina

Porumbita spune:

zepellina poti edita tu din prima postare...

on topic... tie iti pasa pt ca probabil inca il mai iubesti...
incerca sa te detasezi de ce zice/face el... a incetat de buna voie sa mai fie centrul universului tau...

ManyHope spune:

Mi se pare complet improbabil ca citind postarile astea sumare, sa pot intelege reactiile unui om, sa intuiesc eu raspunsul corect, cata vreme atatea si atatea posibile cauze/motive ar fi...vine cam cum v-as relata de un copil ce niciodata nu l-ati vazut nici in poza macar, v-as spune ca are febra si v-as intreba deja sa-mi spuneti voi mai mamicilor experimentate: "ce boala are si ce-i administrez?" ... cand febra poate fi de la atatea si atatea si atatea...



...totusi judecand strict in termenii generali ai naturii umane, explicatzia mi-ar parea extrem de simpla si de evidenta pentru un asemenea comportament:
- barbatul uraste pe sotia de care a divortat din motivele...() lui, pentru ca a tinut semnificativ la ea, a iubit-o si dragostea pentru ea nu i s-a stins, ci s-a transformat...s-a transformat (si s-a transferat) in altceva, adica in ce altceva decat in ura ?!

Daca ar fi asa, pai tu Zepellino, degeaba cautzi sa-ti descoperi vina, ca nu e din pricina ta, n-ai cauzat cu vreun gest reactziile alea ale lui puternice, pana si la nivel somatic manifestate cum ai spus...si nici n-ai ce-i face, decat sa te tzi cat mai departe din calea lui si sa-l lasi sa-i treaca !



Credinta in Cel Viu e buna... ce buna e credinta !

rachel owen spune:

Ma gandeam ca si ura e un sentiment...poate asa isi ascunde el sentimentele, le mascheaza in ura, sau in ura le-a trasformat. Pacat.
Conteaza pentru tine mai mult ce simti tu, sa nu fie ura, mai degraba indiferenta.

zepellina spune:

Many Hope, am scris in general pt ca subiectul in amanunt a fost postat la vremea lui la "in unul sau doi...", acum ma intrebam pt ca sunt inca shokata de comportamentul lui, de ideea in sine de ura din diferite motive. Eu nu ma consider complet nevinovata: poate am fost prea copilaroasa si atenta mai mult cu copilul, nu am stiut sa gestionez casnicia, nu stiu , poate si altele, dar de aici si pana la ura....

Eu nu am urat pe nimeni, si nici acum pe el dar va intrebam de acest sentiment omenesc poate, dar necunoscut mie...DE CE? Ce rezolva? De ce si acum?



zepellina