Patrick.......acum 2 ani!

In primul rand va marturisesc ca nu stiu ce m-a apucat sa scriu asta acum, cand Patrick implineste 2 ani sambata. Deci…..timpul e trecut deja si as putea zice ca nu mai are rost sa povestesc cuiva cum am nascut. Apropiatii stiu toti (de muuuulte ori ) cum s-a intamplat....dar am simtit nevoia sa pun in scris sentimentele zilei aceleia. Deci...sa incepem povestea:
“Iulie 2004. aveam deja 9 luni de sarcina si, desi toata lumea spunea ca am o burtica normala, chiar mica, ma simteam ca o balena esuata. Ma uitam cu jind la hainele de vara din dulap si ma imbracam oftand in aceeasi vesnica salopeta in patratele, aceeasi camasa cu maneci scurte imprumutata de la mama si aceeasi papuci bej. ‘M-am saturaaaaaaat!!!!! Vreau hainele mele scurte si colorateeeee’....ghindocelu’ imi trage vreo doua suturi sa imi treaca melancolia. Eu ma stramb si ii zic....’las ca iesi tu de acolo.....ce o sa te mai smotocesc!’ Iesim la o terasa, e sambata seara. Noroc ca am o rochie larga si lunga care inca ma cuprinde, blugii lui Mugur de muuuult nu o mai fac. Hai sa iesim, imi e dor de niste scoici. Doamne cat pot sa mananc.....unde s-o duce toata mancarea asta, ca la cantar nu prea se vede?
Miercuri, 28 iulie, control de 38 de saptamani. Dupa-amiaza, cald....ma duc pe jos la cabinet, e la o aruncatura de bat. De dimineatza ii dadusem sfaturi online lui Alex, sotul lui Nicole cum sa faca ceai pentru mamica din spital. Ce bine de ea, a scapat….. Motzulina e bine, chiar daca nu sta cu mami, a trecut peste perioada grea. Ajung in cabinet, aglomeratie ca de obicei. Eu nu ma grabesc, stiu in ce stare sunt . Stau la barfa cu asistenta, Nicoleta: ce faci, mai poti? Eu marai printre dinti « nuuuu ». Intru in cabinet, doctorita Tomescu incepe sa rada cand imi vede fatza plictisita. « Hai la control sa vedem cum mai stam. Woooooww, tot dilatatie 4 ai….de cand asta ? » eu raspund chicotind « de vreo luna, nu ? ». Doctorita Tomescu e o figura. Incet-incet m-a convins sa nasc natural, spunandu-mi ca Patrick este foarte jos, ca toata sarcina a stat cu capul inspre “iesire” si ca oricum am deja dilatatie 4. Si facem cum vrea ea, dar cu epidurala – conditia mea de baza. Am vorbit cu anestezistul, trusa e pregatita...totul gata. Si....vine bomba! Doctorita rade “ce ai zice sa nastem maine?” Eu.....nitel paralizata de frica ”Maine???? Adica....29?” “Da, ai ceva impotriva datei?” “nuuuu......” (cu jumatate de gura) “dar programasem pe 5, chiar in ziua DPN” “dragutza mea, ai deja dilatatie 4 si eu cred ca nu mai prinzi data de 5, nu e mai bine maine” “ba da, daca ziceti asa.....hai maine. Sun anestezistul dar mai facem o ecografie?” “sigur”
Totul ok la eco, piticania bine infipta cu capul in jos, isi sugea cu spor degetele “doamne....copilul asta o sa se nasca fara unghii in curand daca le mai suge cu atata spor ” ies din cabinet, ii comunica asistentei ca nasc maine, ea rade si ma incurajeaza ca totul va fi bine. (normal ca va fi bine, cum altfel????) in drum spre casa il sun pe Mugur care are 3 zile de sedinte interminabile “hai bucura-te ca nu mai mergi la sedinte de maine, mergem sa nastem!” liniste la celalalt capat.....o fi lesinat deja? “ooohhh, da? Bine.....hai ca vorbesc” ajung acasa, avem musafiri, ma apuc de gatit (sa nu las copilul cel mare fara mancare, nu?) mergem la cumparaturi....ma asez terminata de oboseala in pat pe la 12. La 6 trebuie sa fim in spital.
De abia pot sa adorm, si ma trezesc speriata din somn: e 5.45! ceasul bineinteles ca nu a sunat...il zgaltai pe Mugur “trezeste-teeeeee am intarziat!!!!” alerg in baie (wow ce sprintena sunt!), ma imbrac, ma spal, noroc ca nu trebuie sa mananc! In 10 minute plecam spre spital, ce bine ca e aproape ! Mama ne asteapta acolo...degeaba i-am zis ca ca nu are rost sa vina, o sa se plictiseasca...cum sa piarda nasterea primuli nepot??? Urc rapid la etajul 8 (anestezistul meu opereaza la sectia de pediatrie). Intru in sala mica preparatorie, Dr. Asan e acolo si rezidenta lui, Mihaela. Aseaza-te pe masa, gheia o pauzaste-te bine. Wowww ....ce pozitie simpatica, cum naiba sa te faci ghem cu burtoiul asta???? “Roxana strange mai tare genunchii la piept sa pot introduce acul” hahahahhaa si asta cum as putea sa o fac? Ma conformez cat pot si simt un lichid rece intrand pe parcursul coloanei. Nu doare nimic, e doar o presiune asupra picioarelor si gata. Imi monteaza frumos cateterul pana sus pe umar. Am si decoratie acum . Ma suna doctorita Tomescu “unde esti, hai coboara sa incepem!” ma urca ceremonios intr-un scaun cu rotile, eu protestez degeaba....si cobor cu liftul! Mai sa fie...da n-am nimic! La intrarea in blocul operator de la etajul VI mama si sotul meu sunt opriti la receptie. De acolo ei nu pot intra. Doctorita Tomescu imi vine in intampinare impreuna cu asistenta “hai in sala”. Intru intr-una din salile de pregatire mici, cu un singur pat. Ma urc pe masa, mi se rup membranele si mi se monteaza cateterul in mana pentru ocitocina. Mai rau ma doare asta...ma plang si asistenta imi schimba pozitia cateterului si ma avertizeaza ca de acum or sa inceapa contractiile. Eu, in gand: “da, sigur.....”. ma plictisesc de moarte. Din salile de nastere se aud “zgomote specifice”, eu stau singura.....din cand in cand vine asistenta sa imi monitorizeze bataile inimii piticului. “te doare ceva?” “noooooo, ma plictisesc” asistenta imi zambeste....”nu mai dureaza mult plictiseala asta”. Oops, contractii! In sfarsit! Dupa vreo 10 minute simt si eu ca nasc. Ma rog, sunt niste chestii vagi...dar macar e ceva activitate si pentru mine. Ma uit la ceas, nici 9 nu e. Sun la Mugur : « ce faci ? eu ma plictisesc….. » mirare de partea cealalta « cum asa ? uite asa, de abia am cateva contractii. Pacat ca nu sunteti aici sa vorbim.” Mai dau cateva telefoane, toata lumea e mirata ca am timp de stat la palavrageli.
Ora 10 fara ceva. In sfarsit am si eu cateva contractii adevarate. Oops....asta da! Incepe sa ma doara....destul de serios! Mai stau cam 15 minute, cu contractii la 4-5 minute. Devine deja interesant, asa ca il sun pe anestezist “gata, a inceput sa ma doara” “perfect, vin imediat” coboara si imi face prima doza de anestezis, in 3 minute nu mai simt nimic. Traiasca epiduralaaaa!!!! Vine doctorita Tomescu cu monitorul fetal. Mi se plange ca are o garda ingrozitoare, nu e nici 12 si a avut 5 nasteri. Wowww ....e ceva. O vad ca nu ii convine ceva, si are motive: pulsul ghindocelului variaza mult....140-150 apoi scade brusc la 70-80. Mai sta la monitorizare 10 minute, comanda apoi masca de oxigen si niste vitamine in perfuzie. “Banuiesc ca e vorba de placenta ta imbatranita.” Pe moment pulsul creste ok, este din nou 140-150. Doctorita nu pleaca de langa mine, il monitorizeaza pe individul mic non stop. Peste 20 de minute aceeasi situatie, pulsul scade alarmant la 80 si nu prea mai urca. O vad ingrijorata……imi spune « a inceput coborarea si cred ca si-a facut circulara. Ce zici, intram in operatie?” “Mai incape vorba? Cum ziceti asa facem” ok, sunam anestezistul” dr. Asan vine imediat “acum te adorm” eu, alarmata” cum sa ma adormi??? Vreau sa stiu tot, vreau epidurala” doctorita Tomescu izbucneste iar in ras “pai sigur, sa pierzi tu ceva.....” ma urc pe masa (cam greu de data asta) si mi se mareste doza de anestezic, apoi sunt rapid transportata in sala de operatii. Este 11.30. Ii spun doctoritei “anuntati-l va rog pe sotul meu, nu mai am telefonul la mine”, o asistenta ii anuntase deja. In sala de operatii totul e deja pregatit, ma leaga de masa “de data asta chiar ca nu plec nicaieri, trebuie sa nasc” si mi se mai administreaza un antibiotic. Incepe rapid operatia, trebuie sa ne grabim. Nu simt nimic, doar niste apasari pe abdomen, intre timp fac glume cu asistentele....doctorita se hlizeste la mine de dupa paravan “ia uite, ce patratele de muschi ai !” eu, flatata “wow, inca se vad? Ce bine ma simt...” 11.40, aud cuvintele magice “gata, l-am scos!” ma alarmez, nu se aude nimic “de ce nu tipa????” “tipa draga mea, uite acum!” aud in sfarsit niste chitzaieli nervoase, e deranjat rau domnul print! “vreau sa il vad!” “tot baiat e, vezi, ti-am zis eu!” wow, il vad…..e mic, rosu, mi se pare slabut….mi-l iau rapid la cantarit, masurat, verificat. Incepe munca adevarata, « brodarea » suturii. Vine verdictul neonatologului « 3,350kg, 51cm ». Bravo, are mama baiat mare! Dureaza muuuuult inchiderea, doctorita mea face o munca de maestru, ca dovada de abia mi se recunoaste taietura. Ma transporta in Terapie Intensiva, ma ia somnul....dar vreau sa il mai vad o data pe piticot! Dupa 10 minute intra sotul meu, transfigurat.....ma ia de mana si imi zice ca l-a vazut pe Patrick, “seamana leit cu tine” (wow, zic asa bine se vede??????) nu mai conteaza nimic acum, bine ca e sanatos! Cu interventii majore reuseste sa intre si mama, ne imbratisam....acum sunt cam daramata, simt nevoia sa dorm. Vine si doctorita Tomescu, ma intreaba “esti multumita? Il mai vrei odata?” daaa....si mi-l mai aduc sa il vad. E o boroboata mica si infasata strans…..are gurita stransa si chef de nani......asa ca il strang doar putin in brate si il las sa doarma. Noaptea asta nu am sa stau cu el, trebuie sa raman in Terapie…..dar de maine…..de maine incepe viata impreuna ! Somn usor piticul meu drag ! »

M-am intins mult…va cer scuze voua, cititoarelor mele. Stiu ca nu e nimic nou in povestea mea dar am scris-o ca un cadou pentru aniversarea lui Patrick de sambata. Cred ca am sa i-o pastrez....pentru cand va fi mare. La multi ani comoara mea!

PS: daca ati retinut afirmatia sotului meu “seamana leit cu tine!”....iata “dovada”: tati si clona

cu drag,
Roxana

szivarvany spune:

Patrick cu cei mai frumosi ochi vazuti vreodata
Roxa, m-ai emotionat si bocesc pe birouri. Au trecut deja 2 ani ? ... parca sunt 2 clipe ...
Sa aveti parte numai de bucurii si impliniri, cu multa sanatate si noroc


Daria & Giulia (2004 08 16)

Oana spune:

Roxa, te-au napadit nostalgiile! Io iti spun de acum "La multi ani! pentru Patrick sa creasca mare si voinic, sa te bucuri de el. E un copilas foarte dragut, numa' bun de fotomodel. Si da, seamana mai mult cu tati cel putin in faza asta de acum. Poate mai tarziu va semana mai mult cu tine cine stie? Pupici. Ceva fratiori, surioare se preconizeaza?

Oana si Paul (3 iulie 2002)

Ticker_Paul

roxana1974 spune:

La multi ani! Patrick cel blond si cu oki frumosi! Pupici mamicii nebunatico-simpatica

Roxa

lorelei_19 spune:

emotzionanta poveste, Roxana
Sa va traiasca puiutzul cu ochii ca 2 peruzele si sa va aduca multe bucurii

"Unde exista dragoste, exista si Dumnezeu" - Tolstoi

sanziana72 spune:

La multi ani! si nu uita sa ii pastrezi povestea!

Sa cresteti mari!

Sanziana & Marina (03/10/2004) Cand s-a nascut Marina... Poze

Dragostea ne-a fost data ca sa invatam sa ne depasim egoismul, sa invatam sa ne pese mai mult de altcineva decat de propria fiinta.

narcisa spune:

Roxana, frumos scrise si emotionante amintirile tale despre nasterea lui Patrick! Sa va traiasca ochisorii frumosi albastri si sa fiti fericiti toti trei! Chiar ca e copia fidela al sotului tau!
Patrick sa cresti mare, sanatos si sa le aduci parintilor tai numai bucurii!
timpul trece uimitor de repede
toate cele bune
narcisa
Eu
Patrick si Vivien tunsulici

polux spune:

Off Roxi, eu te indemnam sa scri povestea si tu deja ai si facut-o. Uite acum cand scriu am ochii plini de lacrimi, caci tare mult m-a emotionat ovestea ta.
Sa-ti traiasca puiul cu ochi superbi care va rupe inimile tuturor fetelor cand va fi mare.
Si pentru ca Patrick face 2 ani sambata, pentru tine puisor scump si drag numai bucurie, fericire sa cresti mare frumos, destept si plin de noroc.

Liliana

Poze cu maimutica mea

Poze noi

pd spune:

Roxana, emotionanta poveste, cu atat mai mult cu cat piticul tau e nascut in aceeasi zi cu mine (la 30 si ceva de ani diferenta).
La multi ani Patrick! Sa fii sanatos, sa ai noroc si sa aduci parintilor numai bucurii!

Paloma si Cristina-Maria(14 iunie 2004)
Poze
Poze petrecere 2 ani si poze vacanta Bulgaria
Vacanta Antalya

sinzi_ana spune:

La multi ani pt Patrick mare si frumos!!!!!

Ce bebelus dulce si frumos era...si ce barbat e acum!!!!

Super povestea Roxa!!!

Fiecare dimineata e un nou inceput

Sinzi, Radu si David bomba pisaloaga



David

roxanaz spune:

dragelor va multumesc mult pentru cuvintele frumoase....au trecut ca prin farmec acesti doi ani.
sa va traiasca si voua comorile si sa va aduca numai bucurii!!

Roxana