Mircea Cartarescu - tatal

Mircea Cartarescu - tatal | Autor: ghinetz

Link direct la acest mesaj

Abia azi am descoperit pe un site o super poezie. Imi place teribil Mircea Cartarescu. Iar in ipostaza de tatic m-a emotionat tare.

Ia cititi:Câteva cuvinte despre Ioana

1
Citeam Kundera cu micul dicționar francez-român pe piept
și ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură și îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita țintă în carte,
atentă, de parcă știa să citească
și atunci m-am gândit: "Ioana,
mă laud tuturor că ești cel mai bun produs al meu, că ești
mai presus de literatură
dar așa te scot din literatură
adică din viața mea.
Ioana, ca să fii în literatură și în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine."

2
La Bogdan cu M.D.G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu și M.D.G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăținare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu și Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, și la pick-up o selectie "Wings")
palavrăgim despre copii.
Mă trezesc că îi spun "Știi, e foarte mișto să crești un copil,
dar să vorbești despre asta e teribil de greu, practic dragostea
pentru copilul tău e o tema inutilizabilă în literatură
(evit cât pot cuvintul "poezie")
fiindcă orice ai zice, e ceva melodramatic... Asta-i partea proastă."
"E, și tu acum, chiar așa, totul de vânzare..."
"Dar sigur că totul de vânzare dacă ești profesionist" - și
am tăcut brusc
fiindcă nu credeam asta
și nu știu de ce am spus-o.
Apoi a venit Bogdan și am plecat la cenaclu.

3
Ioana și Cri: două fetițe, două surori.
Fetele mele. Mă pomenesc
că îi spun "Cri" Ioanei și invers. Cri mai păstrează
panglicile de bumbac care le fuseseră legate la încheietură,
în Maternitate și care purtau același număr
cu creion chimic
Când Cri o să aiba 36 de ani, Ioana va avea 16
eu 47 - cine, cine vom fi atunci?

4
Fetele-s dincolo
Cri îi face baie-n cada de plastic roz
iar Simona se holbează ca la altă minune. Puiul de om
ca o maimuțică mirată bâțâie capul ud. Eu și Bogdan
stam în bucatarie cu păhăruțele de Havana Club.
- Sunt foarte fericit, îi spun și simt adrenalina sau ce o fi
invadându-mi fața și făcându-mă să lacrimez. (Îmi dau seama
că sunt sentimentaloid, dar stimulat puțin
de romul cubanez, mă simt chiar foarte fericit.)
Toate ochiurile aragazului ard cu petale albastre.
- Da, mai Mircione, tocmai mă gândeam
cum îți cițeam jurnalul, ce chestie -
doar acum câțiva ani vorbeai doar de singurătate
scriai "Relații cu L. (să zicem). Poate iese ceva de aici". Și uite
acum ai nevastă, copil...
Bogdan, mă gândesc eu, ar fi un tată excelent (poate cam pisălog)...
Mai palavrăgim ceva și ne cheamă fetele
să vedem pisoiul înfofolit în prosop
zgâindu-se la noi. Ea bea laptele și adoarme
iar noi (care eram puști, puști acum câțiva ani)
trecem în sufragerie și ne conversăm și ne tratăm ca oamenii mari.

5
La aproape cinci luni gigilicea nu-i deloc convențională
(scriu poemul acesta în lipsa unei fotografii)
are deja soldulețe de gagică și ochi oblici, nițel lenevoși
nu degeaba maică-sii i se zicea Turcoaica.
Atunci când urlă de foame face pandalii și istericale
de-ți vine s-o strângi de gât,
dar e draguță de obicei și ne lasă nopțile să dormim.
Creierul ei de aproximativ 500 de grame
va crește rapid, cel mai rapid dintre toate organele
ca o pasăre într-o colivie de cartilagii
Daca ar crește continuu și după adolescență
Ioana ar deveni nemuritoare.
Știu, acum, când mi-o imaginez (ea se joacă dincolo cu minutele)
ca așa va fi, că ea nu va muri niciodată.

6
Cu M.M., la "Cartea românească. Apoi în mașina lui
explicându-mi de ce n-am apărut în antologia din Italia "Știi,
Cugno ăsta... eu i-am dat textele tale... dar nu i-au ieșit..."
Și alte chestii literare care nu contează aici. Dar apoi-
"Te-ai însurat. Cine te-a păcălit?" Iar din capul meu ieșind un
balonaș
cu trăznete, capete de mort și sticluțe de otravă.
Când i-am spus că mai degrabă eu am păcălit-o
a schimbat foaia și a trecut la sfaturi: că e bine că-mi iubesc
nevasta
dar pentru scris nu prea-i bine
că am nevoie din când în când de o fugă, uite, el
are șansa pendularii asteia...
Fiecare cu șansa lui, îi zic și cobor la Coada Calului,
apoi o iau pe lângă Inter și... spre casă.
O găsesc pe Kitty cu Ioana în brațe.
O pup și ea miaună alintat:
Ia uite! A mâncat 180 de grame!

7
"O inimă de tată! Miracol al paternității!"
Așa să exclami, cititorule, lecturând acestea.
Dar cum dracu să spui într-un poem că-ți iubești fetița?
Încearcă, și-o să vezi ce greu e.
Nici nu există o tradiție Bucuta cu melodramatismele lui,
cu prunculețul Iisus și cam atât. La fel, e atât de penibil să spui
ca-ții iubești nevasta. Și totuși poezia-i făcută
ca să-ți exprimi sentimentele. Găsește o formă
când nu există nici o formă. Când aproape toată poezia secolului
este decorativă, abstractă.
Dar fetele mele, și cea mica, și cea mijlocie
sunt reale, iar ce simt pentru ele (când nu mă enervează prea tare) e
adevărat.

8
Deci, Ioana, iubesc forma turtită a nasului tău
nările tale largi și gingia de jos
cu două umflături unde vor ieși dinții;
Iubesc mica ta pată cafenie de pe spate (Cri ar fi furat o măslină) și
nu cred
că din cauza asta nu vei putea purta costum de baie din doua piese;
abia aștept să înțelegi ce-ți spun: vor fi doar cuvinte dragi;
aștept să te poți bucura de pomul de iarna, de Jucarii,
să ți se lărgească inima, să-ți crească părul, capacitatea toracică,
să devii inteligentă, să te joci cu plastilina
să te amorezezi mai târziu
să ne râspunzi obraznic, să ne spui
că "nu ne-ai cerut tu să te facem", și "ce-ați făcut voi pentru mine?"

să-ncerci să fugi de-acasă, să te-mbraci la modă
etc., etc., dar la maturitate
să-ncerci să ții la noi și să înțelegi mirată că nu e greu deloc
și când vei avea o fată să-i spui Cristina.
Iar viața noastră va trece. ("Așa de rău mi-a părut
când am trecut de 40 de ani, nici nu pot să va spun, fetelor"
zicea o colega din cancelărie
iar fetele
cam toate de peste 50 se opriră o clipă din discuția lor despre boli
îngrozitoare, și una a răspuns resemnată: "Da, a trecut viața.
Nici nu-ți dai seama când trece").
Noi, Cri, as vrea să imbătrânim împreună
s-o ajutăm pe Ioana să trăiască (mă-ntreb ce vremuri va apuca)
Și să fim prieteni mereu. Să nu ne devenim nesuferiți
să nu ne încăpățânăm în certuri.
Să ne fim dragi mereu.

9
Apoi, de mână
să ajungem în fața unei porți uriașe
cu sculpturi reci, nu prea expresive:
îngeri de granit, cu aripi sparte.
Să batem: Bang! și să intrăm
pe toboganul de sânge
prin gâtul napircii s-alunecăm,
prin mațele cârtiței,
prin rădăcinile trandafirului
până în floarea cea galbenă...

Nu ți-aș da drumul la mână, Cri, nu ți-aș da drumul
iar dacă poteca se va bifurca
vom împietri acolo, la răscruce
și vom rămâne acolo în țara înserării
două statui colosale, Mama și Tata, de granit cenușiu.


Oana - asa arat pana luni, 18 iulie. Si Stefanel

"unui copil trebuie sa-i dai radacini si aripi"

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns ghinetz spune:

Site-ul e urmatorul: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/cartarescu.php


Oana - asa arat pana luni, 18 iulie. Si Stefanel

"unui copil trebuie sa-i dai radacini si aripi"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

bre, mie nu mi-a placut! mamicile scriu mai frumos ca tatii (ia baga oki la clubul scutecelor), fie ei cartaresti cu patlama ori ba

cat despre fidelitatile d-lui carta, hm, mai vorbim...

ps: mda, lefter, pisalogul, aici are dreptate

Frumusetea va mantui lumea. (Dostoievski)



mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004) - i-am tuns!

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41659" target="_blank">ajutati-l pe mihaita!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns smillaraaq spune:

Când Cri o să aiba 36 de ani, Ioana va avea 16
eu 47 - cine, cine vom fi atunci?

Pai zic sa citim Jurnalul 2 si sa vedem cine au fost atunci.

Si mie tot la divort mi-a zburat gandul ...

p.s. mai, gandacele, da' tare frumos i-ai tuns!! ce buclisoare are ile - e mai domnisoara acuma decat cand era mica si tunsa "castron"



Curiozitatea ii impinge pe unii sa descopere America si pe altii sa asculte la usa.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ghinetz spune:

eu nu mai sunt la curent cu nimic...
despre ce divort e vorba?

Oana - asa arat pana luni, 18 iulie. Si Stefanel

"unui copil trebuie sa-i dai radacini si aripi"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns myrrha spune:

Ghinetz,
trecind prin criza de la 40 de ani, Cartarescu a divortat de a sa Cri (ce mult imi placea alintul acesta de la Cristina in Dragostea) pentru o alta. Nu stiu multe amanunte, am vazut-o pe tipa nr. 2 prin holul de la Litere, nu mi-a lasat nici o impresie. Probabil ca ai amanunte in vol. 2 de Jurnal, dupa care eu jinduiesc aici foarte tare.
Si mie imi place Cartarescu, si inca mult, dar poeziile despre Ioana mi se par remarcabile pentru neindeminarea lui de parinte...
Sigur ca nimeni nu poate intra in competitie cu mamicile de pe DC .

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

quote:
Originally posted by smillaraaq
p.s. mai, gandacele, da' tare frumos i-ai tuns!! ce buclisoare are ile - e mai domnisoara acuma decat cand era mica si tunsa "castron"



auliu nu-mi mai aminti de castron! ca inainte sa fie castron, era numai bucle! sa ma omoare toata lumea dupa ce am tuns-o (de parca eu voiam sa iasa asa!) merci

iaca nici eu nu stiam de divort, dar stiam de infidelitatile autorului concret pentru cunoscatori asa ca nu e de mirare
a ajuns pana la urma la vorba pretenului
quote:
că e bine că-mi iubesc
nevasta
dar pentru scris nu prea-i bine
că am nevoie din când în când de o fugă

ptiu! "luceferii" astia domne!

quote:
dar poeziile despre Ioana mi se par remarcabile pentru neindeminarea lui de parinte...
nu stiu ce vezi tu remarcabil, ca doar nu il apreciam ca schimba pampersi ori ba, pur si simplu is proza, mai mult, is banalitati, simt mai degraba deprtarea lui ca tata decat apropierea (ei bine, oi fi subiectiva acuma, deh!)

mamicile is mai poetice de-j de ori!

ps: is (fost) fan cartarescu... se vede?!
pps: myrrha, cand ai terminat literele?

Frumusetea va mantui lumea. (Dostoievski)



mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004) - i-am tuns!

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41659" target="_blank">ajutati-l pe mihaita!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns casandra spune:

Am remarcat autocritica
--------
fiindcă orice ai zice, e ceva melodramatic... Asta-i partea proastă
--------

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns myrrha spune:

Gandacelule, "remarcabile" era un fel de a spune. Mi se pare ca face mult caz de a arata ce nefiresc ii e sa fie parinte, ce greu impaca existenta copilului cu literatura lui, ce departe sint una de alta... E o mare raceala la mijloc in versuri ca "abia astept să întelegi ce-ti spun: vor fi doar cuvinte dragi". Adica trebuie sa ajungi sa inveti "limba mea", de scriitor, de adult, altfel nu putem comunica. Da-mi un exemplu de poet barbat care sa fi scris ceva frumos si cu adevarat sensibil si nou despre spatiul feminin, eu nu-mi amintesc nici unul (hai ca am apuc sa-mi storc creierii acum )

n-am facut litere, am fost vecina doar cu literatii , m-am ocupat, (si tot asta fac si-acum, is nesatula) de latina si greaca veche, la lb straine...am terminat in 2001. sa inteleg ca tu ai terminat litere?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns myrrha spune:

quote:
Originally posted by casandra

Am remarcat autocritica
--------
fiindcă orice ai zice, e ceva melodramatic... Asta-i partea proastă
--------


Asta e cu Luceferii , se simt inchistati in viata familiala, n-au libertate poetica, se simt obligati sa scrie insa poezie pt ai lor, isi dau seama si ei apoi ca poezia a iesit cu tendinta si morala (de, chestii nepoetice), asta ii macina pe dinauntru, si pina la urma poezia rulz si dau incolo familia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

quote:
Originally posted by myrrha

Gandacelule, "remarcabile" era un fel de a spune. Mi se pare ca face mult caz de a arata ce nefiresc ii e sa fie parinte, ce greu impaca existenta copilului cu literatura lui, ce departe sint una de alta... E o mare raceala la mijloc in versuri ca "abia astept să întelegi ce-ti spun: vor fi doar cuvinte dragi". Adica trebuie sa ajungi sa inveti "limba mea", de scriitor, de adult, altfel nu putem comunica.

aha, am inteles: de fapt, tu il mai iubesti pe cartarescu, si de aia ii gasesti scuze si il intelegi mai bine, mie mi s-a luat de el (cre' ca de la suprasaturare:)) si de aia nu ii gasesc nici o scuza si nici nu-i caut, de fapt
asa e, e distanta asta fata de cupil, dar nu asta ma zgarie la ureche, ci acel "sunt tata, ba, bogdane, tu esti doar pisalog", adica suparioritatea domniei-sale in tot ce face care a ajuns sa imi provoace indigestie, deci, pana la urma, e o chestiune viscerala la mijloc

quote:
Da-mi un exemplu de poet barbat care sa fi scris ceva frumos si cu adevarat sensibil si nou despre spatiul feminin, eu nu-mi amintesc nici unul (hai ca am apuc sa-mi storc creierii acum )

ce intelegi prin spatiu feminin? pampersi? ca, in rest, toti marii poeti (carta y compris;) au scris despre asta

quote:
n-am facut litere, am fost vecina doar cu literatii , m-am ocupat, (si tot asta fac si-acum, is nesatula) de latina si greaca veche, la lb straine...am terminat in 2001. sa inteleg ca tu ai terminat litere?

respect!
eu da, litere, in 2000
ce mica e lumea!
pe CMI il stii?!

Frumusetea va mantui lumea. (Dostoievski)



mami de ileana (4 iulie 2002) si ioachim (25 nov. 2004) - i-am tuns!

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41659" target="_blank">ajutati-l pe mihaita!

Mergi la inceput