Despre integrarea in scoli si societate(4)

mariavi67 spune:

Am uitat sa mentionez ca cei din clasele speciale fac impreuna cu cei din clasele obisnuite clasele de muzica, arte, drama deci interactioneaza zilnic unii cu altii cateva ore.

nelia spune:

In Romania au facut licee si facultati doar cei care au fost doar surzi, in totalitate sau partial. Insa cei carora din cauza bolii care a dus la surditate le-au fost afectate si corzile vocale, deci sint si muti (ca sora si cumnatul meu) sau sint din nastere surdo-muti nu pot face nimic. Nu stiu cum e in ultimii zece ani, dar pina am plecat eu, inca nu se putea face nimic. Gradinite speciale sint putine, in gradinitele obisnuit nu-i primesc pentru ca nu au conditii pentru ei (cum ar fi interpret), gradinitele speciale sint putine si in citeva orase din tara, deci copilul e dat din familie, clasele mici la fel. Incepind cu generala, sint scoli speciale mai multe, dar foarte slab dotate si dupa ce o termina, nu pot face decit o scoala profesionala pentru o meserie de muncitor, nu au nici o sansa sa faca altceva pentru ca diploma de generala a unei scoli speciale pentru surdo-muti nu e luata in considerare la inscrierea la un liceu obisnuit, tot pentru ca nu sint conditii speciale pentru ei (existenta interpretului ar fi una). Deci societatea in care nu exista asa ceva, le taie din start orice sansa de face si altceva decit ceea ce ii este permis unui om cu un handicap major. Sigur, ca am putea spune ca e bine ca pot face totusi ceva, sint si tari unde nu pot face chiar nimic, eventual sa fie slugile celor fara handicap, ca sa-si duca si ei viata totusi. Insa pentru o tara care se crede in curs de dezvoltare, e inadmisibil, ceva trebuie sa se schimbe si eu sper ca se va intimpla totusi ceva in acest sens.

Aici sint scoli speciale, pentru cei surdo-muti complet, handicap din nastere sau dobindit, sint cursuri speciale atestate pentru interpreti (engleza si franceza - eu vreau sa le fac pe amindoua, nu e chiar mare de tot diferenta de la romana, sint multe semne care se aseamana, eu ii inteleg, dar nu stiu sa le raspund decit in mica masura). Sint integrati in clase normale cei care aud partial si vorbesc cit de cit inteligibil, dar am vazut si persoane care nu aud, dar au aparat, care vorbesc destul de putin, insa au dreptul la interpret si acestia exista. Am avut colega la facultate aici care era asa, sigur ca facea facultatea pentru ca isi dorea sa lucreze in locuri speciale pentru cei ca ea, avea interpret cind se preda, la examene nu avea nici un ajutor si mai lua cursuri de la colegi.

Ca o paranteza, am avut multe persoane cu diverse dizabilitati drept colegi la facultate, care fusesera si in secundare si in colegii obisnuite, unii cu ajutor, altii fara. Profesorul cind incepea cursul spunea ca sint colegi care au nevoie de ajutorul nostru cu cursurile, inclusiv imigranti, care nu erau inca la un nivel universitar cu franceza... cine vrea sa-i ajute cu ce se poate, sint bineveniti. Apoi, ne aranjam intre noi, multi lua notele direct pe laptop si atunci era usor sa trimita prin email, cind se faceau echipele se gaseau solutii, desi mai erau si momente delicate... se poate, daca se vrea pina la urma.

Nu erau alte favoruri, toti eram egali in fata examenelor si temelor, evaluarilor, proiectelor, dar egalitatea asta are masuri, adica daca unul are nevoie de un sfert de ora in plus pentru ca scrie mai greu din cauza unei dizabilitati sau din orice alt motiv sau de o zi in plus pentru o lucrare din aceleasi motive, nu ma dezavantajeaza pe mine care nu am nici una din aceste probleme si pot sa termin in timpul mediu impus, ba chiar inainte. Dar asa se tine cont si de femeile care abia au nascut (stiu sigur, din experienta), fata de cei care au avut un accident, fata de cei care au probleme grele personale... daca spui si esti corect si deschis si nu incerci sa fentezi (stiu asta, nu prea ii poti duce), pentru toata lumea se creeaza facilitati si totul iese foarte bine pina la coada.

Profesorii fac acest lucru, incercind sa fie corecti, profesionisti si principiali cu toata lumea, indiferent de orice. Si chiar se reuseste, sigur ca sint si mici incidente, ca mai apar si situatii de disconfort, dificile, dar se iese usurel din toate. Si unde nu s-a iesit, atunci a fost si o incapacitate a celui care gera clasa sau o neputinta a lui de a accepta ca are o problema in a face asta. Nu merge cu eu sint bos, fac ce vrea muschiu' meu in clasa mea.

Face parte din normalitate, nu sint formati special pentru asta, ci asta inseamna sa fii profesor. Unde nu se poate rezolva in clasa, sint resurse, si pentru studenti si pentru profesor. Si trebuie sa inveti ca daca apelezi la el, nu-ti cade nici o coroana, nu e ceva rusinos sa o fac. Inchid paranteza.

Si cam ce exista pentru surdo-muti, exista pentru toate persoanele cu dizabilitati sau cu probleme care ii scot in afara obisnuitului. Nu e perfect, dar ceea ce e sigur, se fac eforturi mari pentru a acomoda pe toti cu toti, atit cit se pote si e omeneste posibil. Iar a fi contra acestor eforturi, nu este vazut decit ca un semn clar de lipsa de deschidere, de acceptare a diferentei (oricare ar fi aceasta)... si sint extrem, dar extrem de sensibili la lipsa de empatie in general.

nelia spune:

Categoric. Bine ai revenit, draga mea!

nelia spune:

In Vaslui, pina prin 1992, exista unul... la Iasi. Eu am fost cu sora mea peste tot, absolut peste tot. Pina la nunta si scoaterea certificatelor de nastere a copiilor, a botezurile lor, care s-au intimplat in Ploiesti, deci nici acolo nu cred ca exista sau eu nu am vazut pe nimeni sa vina sa le interpreteze. Nu a avut niciodata nici ea si nici sotul ei (care a avut toata viata un frate mai mic interpret si care le-a fost si le este la amindoi acum) un interpret si ei sint surdo-muti integral (dobindit in primele luni de viata, insa nu aud deloc si vorbesc foarte putin si neinteligibil, mai mult sunete.

Si aici pot sa spun ca ei vorbesc bine, pentru ca eu si fratele lui am lucrat cu ei, ca sa se vada de unde vine ajutorul integrarii, am citit cu ea, am pus-o sa pronunte, ma faceam ca nu o aud si stateam cu spatele ca sa nu-mi vorbeasca prin semne, ca sa-mi spuna ce vrea de la mine in cuvinte - stia de ce o fac, dar tot se enerva - progresele au fost fantastice, vizibile in citiva ani (eu am realizat ce trebuie facut prin clasa a IV-a, ea fiind deja in clasa a VII-a la scoala speciala, si am lucrat cu ea intens, cum m-am priceput, pina pe la 25 cind s-a maritat), se pot face intelesi cu un efort din partea celor cu care comunica, insa sint multi, eu i-am cunoscut, cu care n-a lucrat nimeni in nici un fel, cu parinti tot surdo-muti, care au stat numai printre surdo-muti, diferenta e enorma, din pacate Imi vine sa pling cind ma ginesc ce se putea face pentru toti acesti copii, deveniti adulti acum si pentru altii care sint in situatia asta. Si asta numai pentru ei, dar mai sint si altii... si totusi, nu sint atit de multi incit sa ia chiar atit de mult celor fara probleme sa gaseasca solutii si sa-i ajute, sa le ofere sanse reale de integrare.

Revin cu cu alte aspecte ale integrarii, cu care am mai intrat in contact aici.

principe spune:

Pentru ca s au adus in discutie experiente traite in ro privind scolarizarea copiilor hipoacuzi(surzi),am sa va impartasesc experienta mea personala,traita in Venezuela.
Am un baietel care la varsta de 3,6 luni a fost diagnosticat cu hipoacuzie bilaterala usoara( usoara in acel timp).Bietelul meu a mers la gradinita de la varsta de 2,6 ani,deci,era inclus deja in procesul de scolarizare la momentul diagnosticarii.In tot acest timp nimeni(parinti,pediatru,invatatori) nu a banuit ca ar exista o pierdere de auz.. s a pus, insa, sub semnul intrebarii lipsa comunicarii verbale si anumite momente de izolare a copilului in timpul parcurs la gradinita.Am inceput,in particular,logoterapia la 3,4 luni,inaintea diagnosticarii.Am fost trimisi sa facem toate examenele aferente...pentru descartare..ex: audiologice,psihologice,de sange,imunologice,etc.
Terapista de limbaj impreuna cu psihopedagoga centrului(cel particular)a intrat in contact cu gradinita,au convocat o reuniune.Reuniune la care au fost prezenti: parintii,terapista,psihopedagoga,coordinatoarea gradinitei si educatoarea.
Am pus pe tapet tot,tot,tot...de la ce mananca,cum doarme,daca este alergic,medicatiietc... acasa, pana la cum petrece o zi de gradinita.Psihopedagoga a cerut sa observe copilul in salonul de clasa ,in interactiune cu ceilalti copii si educatoare.
Totul a decurs cu cea mai mare naturalitate.Psihopedagoga si terapista de limbaj ne au dat indicatiile pe care trebuia sa le urmam atat parintii acasa cat si profesorii la scoala....toata lumea multumita.In tot acest timp s a pastrat contact intre cele trei parti,vocea fiind ,decele mai multe ori,psihopedagoga.
Doua luni mai tarziu a fost diagnosticat ca hipoacuz,alta reuniune,alte indicatii din partea psihop si a terapistei...indicatii ca: vorbitul de aproape si in fata,insotit(cand este posibil) de semne vizuale,reducerea zgomotului de fond in salonul de clasa.Aici am fost profund surprinsa cum educatoarea si coordinatoarea gradinitei au facut un proiect, despre poluarea fonica,unde au implicat copiii..... vorbesc de copii de 3-4 ani....Zgomotul era cel care l facea pe copil sa se izoleze,aici au fost fenomenali si ma inclin in fata lor.Daca educatoarea povestea o poveste,copilul statea in fata educatoarei iar aceasta semnala cu degetul fotografiile din carte.Povestile, ptru copilul meu,daca nu erau insotite de desene erau neinteresante....si si cauta alta indeletnicire......aici pot sa fac o lista luuuuunga despre cum a fost sustinut baiatul meu in scoala.
La 4,6 ani,cand ex audiologic a fost relevant,sprede dezamagirea si surprinderea noastra a tuturor:otorino,parinti,terapisti,hipoacuzia s a dovedit a fi moderata spre severa.Spun spre surprindere,deoarece specialistii in otorino,foniatrii l au numit pe Sebastian 'ninio enganioso" sau copil inselator.Adica,desi auzea mai putin decat se credea initial (cand era diagnosticat cu hipoacuzie usoara) dezvoltarea lui era peste astepatari si in niciun caz incadrata la un copil cu hipoacuzie moderata spre severa.
Din acel moment am schimbat iar tacticele...specialistii au propus Protezarea lui ca sa i micsoram eforturile pe care trebuie sa le faca in scola .La varsta de 5ani i am pus auxiliare auditive la amandaoua urechile.Acum are 6,6 ani si scrie cursiv,citeste fluent,face dictare....SI este exemplul unui copil cu dizabilitati caruia i s au pus la dispozitie "arme" de care sa se foloseasca ca sa si depaseasca limitarile fizice.

Trebuie sa plec sa mi iau puii de la scoala dar... am sa continui sa va spun detaliat care au fost urmatorii pasi dupa protezare,ce este protezarea auditiva si de ce este importanta la copii in perioada scolara...

principe spune:

Nelia,bine ai venit! si bineinteles si lui Chuny.am vazut ca am scris in acelasi timp si despre aceeasi tema ...

nelia spune:

Principe, n-am stiut nimic din experienta ta. Tocmai am terminat de citit mesajul tau si am lacrimi in ochi. Ma bucur enorm pentru copilul tau, ca traiesti intr-o tara care ofera acest ajutor si sint extrem de trista, ca un copil care a inteles ce-i trebuie surorii, dar nu a putut sa faca mai mult decit a putut - in mesajul de sus m-am exprimat un pic incilcit, dar nu mai editez, adica voiam sa spun ca desi nu vorbeau deloc, acum vorbesc, datorita ajutorului bine, dar acel bine e in ghilimele, se pot face intelesi la un medic sau cind cer o piine, insa categoric incomparabil cu unul care nu poate sa scoata decit sunete pentru ca nu s-a lucrat cu el si nu a fost ajutat sa 'invete' se vorbeasca in ciuda handicapului.

Despre proteze auditive noi am aflat tirziu, prea tirziu pentru a se mai putea face ceva, cei care au avut alte surse financiare si alt acces la serviciile de sanatate, s-a putut si in Romania. Stiu un baietel operat la urechi la Cluj, altul nu mai stiu unde, dar i s-au pus proteze auditive aduse din Germania... si acum sint departe de ai mei. Insa eu ma bucur pentru ei, bine ca s-a putut face ceva macar pentru cei care s-a putut, copilul e cistigat.

Iar despre ce vorbesti tu cu echipa din jurul baietelului tau, asa e si aici. Cit am fost educatoare, am avut plan de interventie pentru unii copii, veneau si ii observau, aveam si eu fisele mele de observatie, aveam pentru fiecare copil in observatie sarcini clare de facut si trebuia sa notez orice progres sau regres, orice reusita sau nu. Si tot asa, se schimba planul in functie de copil, de evolutia sau involutia lui, se incerca, se renunta, se schimbau obiectivele, pina se gasea solutia buna pentru copil. Si astfel, sint recuperati atit de multi copii, care fara acest ajutor, ar fi pierduti pentru viata. Si asta se face si cu copii fara handicap fizic sau probleme neurologice sau psihologice, ci si pentru cei cu handicap sufletesc, daca pot sa-i fac ceva, care in timp pot dezvolta si alte tulburari... se previne, se intervine si se lucreaza mult. Si chiar si asa, nu-i suficient, e loc de mult mai mult, pentru toti copiii, pentru toti oamenii.

Acum fac eu planuri de interventie tot pentru integrare, dar la un nivel mai mult social, insa in colaborare cu alti specialisti. Si la virsta adulta se vede atit de clar, dureros de clar, diferenta dintre cei care au primit ajutor, fie el si minim si care nu au primit deloc si au fost respinsi si marginalizati toata viata lor. Insa nu tine doar de integrarea celor cu dizabilitati in scoala si societate, ci tine de un subiect foarte amplu despre integrarea in general a oamenilor in societati, despre egalitatea de sanse, despre respectul fiintelor umane si nediscriminarea lor, indiferent din ce motive... si despre ce tulburari se pot dezvolta in lipsa ei, in lispa afectiunii, a dragostei pentru un copil si o fiinta umana in general, unde se poate ajunge... si ce se mai poate face totusi chiar si la acel nivel, caci... niciodata nu-i prea tirziu!

rrox3 spune:

Agnes eu te inteleg foarte bine si, crede-ma, ca-s o persoana optimista, insa mi se pare ca stam cu capul in nisip ca strutii daca nu tinem cont de realitate.
Sa-ti zic motivul pentru care am scris. M-am gandit cum sunt copilasii cu retard sever care nu pot face trecerea din concret la abstract. Deloc. De aici nevoia de scoala speciala. Da, mi se pare de dorit o varianta in care sa existe clase speciale in scoli normale si sa aiba si activitati in comun. O gasesc benefica pentru toti cei implicati. E o varianta pe care as sustine-o cu toata increderea.

Principe extraordinar sistem de sustinere au in Venezuela! Habar nu aveam. Ma bucur pentru voi.

rrox3 spune:

Pana la topicul asta nu mi-am dat seama cat de discrimate sunt persoanele surde in tara asta. Eram convinsa ca au scoli si licee speciale, iar in facultati deja se pot descurca.
Din cate stiu exista de ceva vreme tot felul de metode pentru demutizarea surzilor si ma gandeam ca se aplica in gradinitele si scolile speciale.
Acum ma gandesc ca nici orbii nu stau mai bine...

marius spune:

Si nu doar ei ci si altii...