Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.(2)

Raspunsuri - Pagina 5

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Eleni spune:

Tot ma bag... nu ma pot abtine. ideea este ca eu nu mai am rabdare sa ii las pe altii sa invete. Mi se pare ca e mai rapid sa le dau eu short-cut-ul. Da, stiu, e mai bine sa isi invete fiecare propria lectie din propriile greseli, stiu, stiu, stiu. Of. Lucrez la asta, bine?


In alta ordine de idei, daca pana acum ii pregateam Mariei de cu seara hainele si se imbraca dimineata, s-a terminat cu comoditatea. In fiecare dimineata sta jumatate de ora cu hainele intinse si se gandeste cum sa le combine. Desi precizez, are uniforma. Adica maxim ce poate sa combine este o camasa alba (de mai multe modele), cu niste jeansi (are unii negri, unii gri si unii albastri) si cu cizmele.
Suprem este ca isi pune ceasul sa se trezeasca si se ridica din pat singura fara sa comenteze. Se da cu roll on, cu deodorant, nu am loc de ea in baie... acum trebuie sa ma trezesc la 5.30 ca sa ma pot termina in vreme cu "decoratul" ca altfel ne incaieram pe baie.
Dar in egala masura nu sare calul. Eu sunt mai teribilista recunosc, si poate uneori mi-ar fi greu sa ii explic Mariei ce inseamna sa fii temperat cand eu sunt un cumul de tatuaje, gauri de piercing (nu le mai am, dar au ramas semnele pe urechi si pe o nara) si cizme cu tinte. Dar tot eu sunt cea care ii explica ca atunci cand vrei sa fii teribilist, trebuie sa stapanesti foarte bine domeniul in care te dai teribil, altfel esti doar un prost fudul.
Semestrul trecut dupa o sedinta cu parintii, la discutiile private despre copilul propriu, mi-a spus invatatoarea ca este foarte colorata si creativa in limbaj. Adica nu ca vorbeste urat, ci ca amesteca cuvintele in compunere si ca ea e nevoita sa o depuncteze. De exemplu, avusese o compunere-comparatie intre dl. Trandafir si invatatorul tau... si ea a scris printre altele: Doamna noastra e foarte buna ca nu face cu capul cand suntem agitati in clasa... bla, bla, bla... In concluzie doamna noastra e mai cool ca domnul Trandafir. Am ras cumplit citind compunerea. Eu nu o vazusem acasa, nu-i mai verificasem caietele de mult timp caci i-am zis ca o las singura sa isi vada de scoala, sa vad ce poate cu adevarat pe mintea ei. Ei bine, aceasta compunere mi-a dat-o fatala, am ras de fata cu invatatoarea. Asta saraca subliniase cu rosu... eu i-am spus ca eu personal nu comentez daca o depuncteaza, ii inteleg argumentele, dar ca la nivel creativ si intelectual eu sunt mai multumita ca Maria gandeste asa, decat sa scrie compuneri banale (cum scriam noi pe vremuri cu "soarele ca un glob de foc").

Ieri si-a facut toata seara un plan de afaceri. Sa isi faca propriul curs de origami. A facut si inscrieri. Copiii de la scoala si de la semi-internat era admisi gratis. Si invatatorii. Singurul care platea la cursul ala eram eu . Ca a zis ca ceilalti invata in timpii ei morti de la scoala sau de la semi, eu ii ocup din timpul activ in care ar putea face altceva. Si da, argumentul e valid.
Imi place sa dezbat cu ea, desi nu intotdeauna am chef. Si daca sunt stresata de munca sau crizata, ii spun adevarul. Si o rog sa ma lase sa ma descarc altundeva si dupa aceea vorbim.
Acum se apropie ziua ei de nastere, pe care noi o planificam din timp, face multe liste cu invitatii, ii taie, ii muta, isi compune invitatiile... e distractiv. Asa ca acum am timpul ocupat de proiectul aniversarii, la care se implica activ si imi comenteaza constant.

Cam asta am avut de zis, nimic de vandut, doar sa ma laud, vorba bancului

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eleni spune:

Am avut o perioada cumplit de grea pentru mine, mental si emotional.
Sambata pur si simplu imi venea sa ma intind pe jos si sa plang, m-am chinuit, am chiar incercat sa fac niste zgomote care pareau a jelanie, sa ma descarc. Nu a iesit nimic. NIMIC. Doar m-a busit rasul de cum suna, parca eram o pisica in calduri, asa se auzea.
Asa ca am renuntat sa incerc sa plang. M-am umplut de proiecte, am muncit pana am simtit fizic ca nu mai pot (Maria era cu tatal ei, asa ca am putut sa muncesc pana la epuizare), apoi am si alergat pe banda pana am simtit ca ma scurg... si m-am culcat. Dupa ce de martea trecuta am tinut-o tot in proiecte si urgente diverse cu membrii familiei mele, eram atat de incarcata incat aveam nevoie de oboseala fizica accentuata sa dorm.
Si am reusit... am adormit adanc. Pentru mine somnul este cel mai bun medicament. Doar ca uneori nu vine din cauza grijilor si a gandurilor, si atunci ma pun pe facut efort fizic pana simt ca mi se inchid ochii alergand. Si gata, stiu ca sunt pe drumul cel bun.
Am tot citit de alte diverse situatii de viata, am auzit in jurul meu atatea... mi-am dat seama ca si eu sunt o sursa de toxicitate pentru mine pentru ca imi asum si ma incarc cu toate rahaturile alor mei.
Nu sunt eu vinovata ca nu au surorile mele bani. Am muncit si mi-am sacrificat totul stand ore, zile si nopti la facultate, la birou... nu am weekenduri, am vacante putine si scurte, dar asa mi-am castigat independenta. Si totusi nu ma pot bucura pe deplin de ea. Cand ma rasfat, cand imi fac un moft, ma simt vinovata ca eu am si ele nu. Desi tot eu imi spun ca mi-am asumat sarcina ingrijrii bunicii si a tatalui, nu sta in grija lor nici unul... si totusi tot ma simt vinovata.
Am pusee de nervi in care ma duc si imi cumpar tot felul de chestii, doar asa ca sa imi demonstrez mie ca pot. Si dupa aia iar ma simt vinovata.

Nu ma plang de viata mea, dimpotriva am toate premizele sa am o viata minunata. Si cel mai des, seara cand ajung si vad copilul responsabil, cu teme facute fara sa ii mananc eu ficatii, cu idei proprii despre cum sa iti faci prieteni, cu atata intelegere si cu atata echilibru, multumesc pentru asta. Doamne, iarta-ma ca-s asa revoltata uneori... Stiu ca imi dai doar pentru ca nu mi-am invatat chiar toate lectiile...

Ajung acasa seara si gasesc liniste. Atat mi-am dorit asta, am tanjit atat de mult dupa asta incat realizez ca asta e avutul meu cel mai de pret. Imi e drag sa merg acasa... ceea ce va doresc si voua. Pentru ca nu am uitat senzatia de “blocat in timp, stat pe drum, mers pe jos, doar doar intarzii mai mult sa nu intru in casa”. Nu am uitat-o... si nici nu vreau, ca am nevoie de repere sa apreciez ce am.

In starea mea de tristete groaznica de sambata incercam sa ii spun unei prietene cum ma simt. Si nu reuseam sa ma fac inteleasa... si se uita la mine si nici ea nu intelegea cum pot eu, EU, sa fiu asa. Ca nu mi se intamplase ceva odios dintr-odata... cum sa fiu EU trista si angoasata... e ca si cum ar fi doctorul bolnav... se uita la mine cu fata lui Mr. Bean si iarasi mi-a venit sa rad. Si cand am ras, s-a inseninat... asta era ceva ce ii era cunoscut.

De azi dimineata iar am un curcubeu deasupra lumii sufletului meu. Fara sa fac nimic. S-au dus norii si am vazut iar curcubeul. Si iar zambesc nemotivat...


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns luisa1983 spune:

Citat:
citat din mesajul lui Eleni
In starea mea de tristete groaznica de sambata incercam sa ii spun unei prietene cum ma simt. Si nu reuseam sa ma fac inteleasa... si se uita la mine si nici ea nu intelegea cum pot eu, EU, sa fiu asa. Elena & Maria Bucuria


imi suna cunoscut !

Am avut si eu aceasta intentie vizitandu-mi o foarte buna prietena dar, am gasit-o nervoasa, trista (chiar nu stiu sa-i descriu starea - o vad foarte rar asa, in halul asta) si-am lasat-o sa se descarce , eu ramanand pe locul 2 . Si ce crezi ca-mi spune.... : ,,Ma intelegi nu-i asa?! Daca ai fi in pielea mea....zice ea ; Tu esti foarte rezistenta, nu te-am vazut bolnava,nu esti nervoasa, nu te plangi de nimic. " M-a pufnit rasul. Ce-as fi putut sa fac?!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eleni spune:

Cand am timp si imi uit cartea acasa, intru si mai citesc aici pe forum. Am dezvoltat o abilitate de a intelege din primele vorbe daca un subiect e best seller sau e poveste adevarata.
Din cele adevarate incerc sa inteleg niste lucruri si eventual sa le chiar implementez in viata mea.
Asa am ajuns sa citesc subiectul cu 300 de lei/luna.
Si s-a suprapus acest subiect peste o discutie veche cu Maria, care imi tot cere sa gatesc si eu "de casa". Avand-o pe mamaie prezenta si dornica sa isi umple ziua cu ceva, am lasat complet in sarcina ei partea de gatit si nici nu-s vreo iubitoare de stat cu lingura in sos. Dar Maria a tot insistat sa gatesc, sa gatim impreuna... eu in rarele mele momente de chef luam ceva oarecum de-a gata, un Dr. Oetker care numai de casa nu e, dar care are sanse de reusita rapida si fara efort.
Insa in ultima perioada Maria devenise deja stresanta cu mancarea ei de casa... si cand i-am zis ca eu nu-s o iubitoare de bucatareala, m-a provocat zicand ca ea crede ca nici nu stiu sa fac ceva de casa .
Ta taaaaa, eu provocarile nu le las asa atarnate, asa ca... duminica ce a trecut am gatit impreuna. Am ales amandoua ce sa facem, ne-am informat impreuna din cartile de bucate ce ingrediente ne trebuie si am purces. Am pregatit totul in castronele ca la emisiunile TV. Primul a fost ostropelul, la care m-a ajutat in permanenta, pana cand spre final, s-a cam plictisit si dupa ce a vazut ca mai e putin de invartit in cratita inainte sa bagam la cuptor si-a luat pauza.
Cand am inceput desertul a venit inapoi bucatarie. Si am facut impreuna si Negresa. Cu spart oua cu grija, separat albus de galbenus, batut cu mixer, tot tot.
A durat vreo 3 ore experienta noastra comuna, desigur ca la final am avut un vraf de vase de spalat. Dar a mancat cu atata pofta ce gatisem impreuna... i s-a parut senzationala experienta. Si a fost clar mai ieftin decat sa ies cu ea din casa.
Luni am fost sa o iau de la semi-internat si cand am ajuns acasa, dupa ce s-a asigurat ca nu am treaba de terminat pentru birou, mi-a propus sa mai gatim ceva . Si da, am cedat ispitei ca ma bucur sa o vad asa entuziasta, desi eu clar ma motivez doar prin prezenta ei acolo. Am facut budinca de paste cu branza, ca auzise ea la copii despre asta. Eu am innobilat budinca cu mai multe feluri de branza, la final a iesit tare buna. Dar ei nu i-a placut, nu era genul ei de mancare, asa ca a terminat ostropelul gatit cu o zi inainte.
Orele petrecute in bucatarie le-am umplut flecarind diverse, vorbind despre colegii ei si despre experientele lor de la scoala, povestind despre tot felul de nimicuri, dar avand si discutii de genul: oare sufletele dupa ce mor unde se duc? cum se stocheaza amintirile?
A fost o experienta extrem de intensa in relatia mea cu Maria si complet neasteptata... noi iesim impreuna si la cafea/ciocolata calda dar nu ne-a iesit niciodata asa o discutie complexa ca cea de duminica.
Am descoperit singura ca o activitate in aparenta simplista valoreaza mai mult decat mers la un curs de dezvoltare personala.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns luisa1983 spune:

Citat:
citat din mesajul lui Eleni
Orele petrecute in bucatarie le-am umplut flecarind diverse, vorbind despre colegii ei si despre experientele lor de la scoala, povestind despre tot felul de nimicuri...

Elena & Maria Bucuria

acelasi ,,truc" il folosea si mama mea pana cand ,,m-am prins" (chiar afla tot, eu fiind un copil nu foarte extravertit)...a fost perioada cand am invatat ce inseamna ,,trasul de limba" ,tot atunci mi-am dat seama ca nu intotdeauna trebuie sa arati ca stii ceva ,fiind o cale sa-mi completez /filtrez acel ceva.

La randul meu , ca mama, cu fiul meu, a fost extrem de usor - o alta generatie, o comunicare mult mai buna cam de cand a inceput sa vorbeasca ,curiozitatea lui excesiva sau poate si pentru ca suntem aceeasi zodie .

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Crinutz spune:

Citat:
citat din mesajul lui Eleni

... mi-am dat seama ca si eu sunt o sursa de toxicitate pentru mine pentru ca imi asum si ma incarc cu toate rahaturile alor mei.
Nu sunt eu vinovata ca nu au surorile mele bani. Am muncit si mi-am sacrificat totul...
Elena & Maria Bucuria


Ce ciudat ! asa ma simt si eu in comparatie cu ai mei, cu surorile...e e de facut cu sentimentele astea de vinovatie nejustificate fata de altii fara ca macar sa fi gresit cu ceva ?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eleni spune:

Crinutz, cred ca are legatura cu copilaria noastra captiva. Pentru ca da, mult timp eu am fost in postura in care puneam nevoile mele si chiar ale propriului copil mai jos decat nevoile celorlalti. Si cand Maria se revolta eu ii explicam ca ea e norocoasa ca ma are pe mine, altii nu au norocul asta... cand de fapt ea avea o iluzie, putinul timp pe care il alocam, nici macar nu eram acolo prezenta mental.
Si ea simtea. Acum am invatat sa imi valorizez nevoile mele si ale noastre.
Cand eram rugata sa fac ceva nu stiam sa zic nu. Daca cumva chiar nu puteam, ziceam nu si ma justificam mult... Acum zic nu si gata. Daca mi se cer explicatii le ofer, altfel raspund sec si la obiect si gata.
Dar a fost greu... si fara ajutor nu reuseam. Inca mai am de luptat cu niste "vini" imaginare, dar s-a micsorat simtitor numarul lor, nu mai am atatea persoane fata de care sa ma simt vinovata/obligata.
Ma uit la Maria care are o detasare incredibila fata de lucruri, care nu se simte obligata fata de nimeni, care nu are o problema sa zica nu, pentru ca pur si simplu nu are chef sa faca ceva, nu ca nu poate, nu vrea sau nu are chef. Doamne, o invidiez teribil, sper sa invat de la ea.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eleni spune:

Maine implinesc un alt deceniu de realizari. Sunt 10 ani de cand am invatat sa mai las de la mine. De cand am inceput sa intreb, inainte sa mananc ultima bucata de prajitura. De cand am invatat ca cercetarea scutecului nu e activitatea mea favorita, dar discutiile despre vise, baieti, preferinte la scoala imi plac teribil… si cum scutecul musai precede discutiile, l-am acceptat ca pe un fapt fara de care nu se poate dar care poate fi ulterior ingropat mai adanc sub neuroni.
Sarcina nu mi-a placut. Scuteceala nu mi-a placut. Primii pasi, primii dinti… mmm, dragut, dar nu indispensabil.
Dar primii fiori de emotie inainte de intrarea la scoala, primul zambet provocat de un baiat din clasa, primul zbor cu avionul… cu astea ma hranesc. Si am ajuns acum sa savurez dobanda acestor ani.
Nu sunt mai putin egoista, dar totusi acum nu ma mai enervez cand imi ia hainele la purtare sau bratara preferata la scoala. Nu am invatat sa impart, dar am invatat sa accept ca e continuarea mea. Si da, tare ma umflu in pene de asta.

Maine Maria implineste 10 ani. Si in amintirea acestei decade, am recitit povestea nasterii ei, aparuta aici pe forum.
http://www.desprecopii.com/info-id-493-nm-Nasterea-Mariei-agonie-si-extaz.htm

De acum incolo, urmeaza extazul.



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dana vio spune:

La Multi Ani, Maria! (sunt 10?)+ asta ptr mami
Eleni multe felicitari ! Sa fiti fericite si sa va bucurati impreuna si una de cealalta multi, multi ani de-acum inainte.
Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si fericire si neaparat, liniste.


Alexandra Maria
14.12.2007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns monicabo spune:

La muuuuuulti aaaaaaani!

Sper sa ne mai si vedem cu vreo ocazie DC

Mergi la inceput