Toate forumurile Generatia 'Desprecopii.com' / Teme specializate  Nasterea unei stele

Sebastian Minunea mea

(8 voturi)
Pagina urmatoare

Autor Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator
Pag. din 7


histamina



4321 Mesaje

Link direct la acest mesaj  Arata profilul Adauga semn de carte la mesaj Trimite histamina un Mesaj Privat  Reply with Quote

Sebastian Minunea mea

Nu stiu ce as putea spune, pentru ca nu cred ca as avea ceva de spus.
Traiesc un miracol din momentul in care am vazut cea de a doua liniuta a testului ,slab colorata,dar totusi era vizibila, era acolo.
Apoi a inceput lupta zi de zi, ora de ora, cu o fericire greu de explicat ,de inteles. Numaram orele pana la punga urmatoare de perfuzii, pe care mi le puneam constiincioasa la birou. Branula devenise atat de comuna, incat nici macar nu o mai sesizam. Doar cand a trebuit sa o pun la picioare mi-am dat seama ca ar fi un corp strain.120 de flacoane de ser fiziologic si glucoza pe luna, iar in ultimele 2 luni crescusem la 150-180 de flacoane.Mi s-a parut firesc sa dau acea declaratie notariala prin care mi-ama sumat riscul de deces la nastere si in timpul sarcinii.
Au urmat apoi , la 31 de saptamani, 4 zile de travaliu, 21 de ore de contractii la 5 minute cu dilatatie 0, un transfer aranjat la Giulesti, transfer refuzat de mine,fara niciun motiv in acea noapte nebuna. Peste 12 zile sectia ATI de la Giulesti a luat foc,iar puiul meu ar fi fost acolo.
Au urmat ore de chin in care am facut alergie la durere, am facut presopunctura pentru a spori contractiile pana dintii pieptenului mi-au strapuns palmele. Am urcat si coborat etaje si cand puiul nu a mai miscat am delirat, am belstemat, am cazut in genunchi sa ma opereze cineva,dar refuzul venea sec:nu crapi in garda mea, maine nasti.
A venit si acel maine si a urmat nasterea, apoi 5 zile de delir de durere, pt ca nu mi s-au putut administra calmante, botezul de a doua zi al puiului meu.Am rupt,am sfasiat, am muscat peretii de durere,dar, in momentele de luciditate ma taram la reanimare si imi tineam puiul de manuta si ii spuneam ca este cel mai puternic,cel mai iubit. Mi se parea perfect.
Apoi,dupa o luna, ajunsi acasa am inceput o altfel de lupta, cu nesomnul, cu fiecare lucru nou care imi provoca alergii greu de tinut in frau.
Patru luni puiul a stat pe mine 24 din 24, am dormit maxim 2 ore pe noapte. Nu avea muschi abdominali, varsa tot ce era in stomacel si trebuia sa fiu atenta sa nu se sufoce.
De la 4 la 6 luni am marit doza de somn la 3-4 ore., apoi am dormit 4 ore pana pe la 11 luni.
Prima zi cand a tinut capul, am plans. Prima zi in care s-a ridicat pe coate mi s-a parut un vis. Prima gangurire a fost un miracol.
Apoi miracolul a devenit cotidian.Sebastian, puiul meu, minunea mea a evoluat ca un copil normal,fara varsta corectata. Un mana de om, cu niste ochi cat tot universul. Ma gandesc ca doarme cu ochisorii intredeschisi pentru ca nu are pleoape suficient de mari ca sa ii inchida. Cred ca nici nu se fabrica pleoape asa mari, mai ales ca e pacat sa fie inchisi, pentru ca sunt verzi, migdalati, te hipnotizeaza,dau dependenta.
A spus mai intai tata, asa,ca tati sa stie ca nu degeaba s-a sculat noapte de noapte cand mami il alapta,doar asa, ca il iubeste prea mult.
A venit si mama, apoi celelalte cuvinte.Acum facem propozitii,suntem 6 kile si 700 de grame si 74 de cm plimbatori, mergatori, vorbitori,sclipitori.
De ziua mea am primit un cadou cat tot Cerul: m-a luat in brate si mi-a spus : mami mea!
Sunt nedormita, nemancata, usor deranjata la mansarda, cu privirea piezisa,cu cearcane pana la genunchi, un schelet cu bust cu pretentii de Milka.Il voi alapta probabil pana la majorat,ca deja m-am defectat. E un leu cu personalitate, care m-a cucerit din prima secunda pentru totdeauna.
Iubesc doi barbati si sunt fericita,fericita,fericita.Le multumesc lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru miracolul la care sunt partasa zi de zi, secunda de secunda,la uriasa iubire care mi se revarsa peste toate maruntaiele sufletului meu.
Vroiam sa scriu un mesaj,dar am vorbit despre puiul meu pentru ca nu mai imi apartin,pentru ca viata mea se cheama acum Sebastian.
      (21 aproba) (0 dezaproba) |

Anne45



598 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite Anne45 un Mesaj Privat  Reply with Quote
O poveste cutremuratoare si in acelasi timp deosebit de frumoasa.Cat a trebuit sa induri pentru aceasta minune ...Esti o mama deosebita !
Sa va traiasca baietelul , sa fiti fericiti si sa va aduca numai clipe de bucurie in fiecare secunda a vietii pentru ca meritati !!

https://picasaweb.google.com/102421590206055963392/15Ottobre2011FotoGiuliTunsulica?authkey=Gv1sRgCMS3__KHyIr72AE

Mergi la inceput

monalac



3281 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite monalac un Mesaj Privat  Reply with Quote
O poveste extraordinara!Felicitari ca ai reusit!

Mami de Cris si Codrin

Poze Cris
Bebe Codrin
Mergi la inceput
goldi
goldi



1393 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite goldi un Mesaj Privat  Reply with Quote

Cuvintele nu-si au rostul ....

Sa fii sanatos si fericit, pui de om!

"Mult timp am avut impresia ca viata mea va incepe in curand, adevarata mea viata !...
In final, am inteles insa ca obstacolele reprezinta de fapt viata ." Alfred Souza
Mergi la inceput

histamina



4321 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite histamina un Mesaj Privat  Reply with Quote
va multumesc pentru mesaje si pentru vot.
strumf e o minune!
Mergi la inceput

OanaRusu



2901 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui OanaRusu  Trimite mesaj yahoo luiOanaRusu Adauga semn de carte la raspuns Trimite OanaRusu un Mesaj Privat  Reply with Quote
Sa cresteti mari si sanatosi! Foarte frumoasa poveste!

mami de (intr-o zi de vineri... 13 iunie ) si (ziua cea mai lunga: 21 iunie)
Priveste partea buna a lucrurilor

www.desprecopii.com/pozeconcurs/folderview.asp?folder=Vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta&page=20" target="_blank">Vara 2011 oa1 & www.desprecopii.com/pozeconcurs/folderview.asp?folder=Vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta&page=21" target="_blank">oa2
Mergi la inceput

cris_09



2259 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite cris_09 un Mesaj Privat  Reply with Quote




Cris,mami de Sebi,copil poznas,din www.eticker.co.za/tickers/7raxakae7qnsuro8.png" target="_blank">14.05.2010

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta&page=6&mode=3&User=cris_09" target="_blank">un votic pentru Sebic va rugam:cr1 si cr2



Mergi la inceput

Mycya



2845 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite Mycya un Mesaj Privat  Reply with Quote
fara cuvinte.....


Mami de Andra Maria 02.08.2010
Mergi la inceput

dicirstea



3435 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui dicirstea  Trimite mesaj yahoo luidicirstea Adauga semn de carte la raspuns Trimite dicirstea un Mesaj Privat  Reply with Quote
Sunteti niste invingatori!!


CAPRA CU 2 IEZI


mamica lui Matei Constantin (21.05.2007) si a lui Theodor Cristian (03.06.2009)

MINUNEA MEA;www.flickr.com/photos/11558563@N06/" target="_blank"> A DOUA MINUNE 2, A DOUA MINUNE, MOS CRACIUN 2010

CE AM EU DE OFERIT

www.desprecopii.com/pozeconcurs/ShowPhoto.asp?url=upload/Vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta/dcc1.jpg" target="_blank"> VREM PE SKYJET!!
www.desprecopii.com/pozeconcurs/ShowPhoto.asp?url=upload/Vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta/dcc2.jpg" target="_blank"> NU MAI VREAU SABII TOATA VIATA!!
www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=vara%202011%20amintiri%20de%20vacanta&page=7" target="_blank"> A INCEPUT VOTAREA!



www.animalutze.com/umanitare/bb-darius/index.php" target="_blank">Ajutati-l si pe Darius! ; Sa o ajutam pe Georgi sa mearga ; Manu - papusa fara picioare
Mergi la inceput
carla_2008
carla_2008



2350 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite carla_2008 un Mesaj Privat  Reply with Quote
Nicole am ramas fara cuvinte! Numai dragostea suprema poate da atata putere unui om! Iar Sebastian cred ca este atat de fericit fiindca simte aceasta iubire clipa de clipa!

________________________________________________

Denisa-cea mai fericita mamica din lume cu 2 comori:
Carla Maria si Mateo Cristian- 06 iulie 2010


Sa-l ajutam pe Vladut

produse la bazar

Editat de - carla_2008 on 12/11/2011 20:41:14
Mergi la inceput

mihaelaradu



708 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite mihaelaradu un Mesaj Privat  Reply with Quote
pentru cel mai puternic bebelus din lume si o pentru cea mai rabdatoare mamica.
Sa va ajute Dumnezeu sa cresteti mari, mari, mari si sa va bucurati impreuna de fiecare zi, suras sau cuvintel nou

25+ cu pisicutza Iris Myra Nicolaou
http://flowerspeaking.wordpress.com/
Mergi la inceput
Pag. din 7 Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator  
Pagina urmatoare

Mergi la:
Forum DC © desprecopii.com - marca inregistrata La inceputul paginii
(c)




DESPRECOPII.COM - NAVIGARE
Preconceptie
Planificarea unui copil
Perioada conceptiei
Infertilitate
Ovulatie
Metode de tratare a infertilitatii
Conceperea unui copil sanatos
Alegerea sexului copilului
Adoptie
Sarcina
Sarcina la inceput
Calculul datei nasterii
Odiseea Sarcinii
Teste in sarcina
Nume de copii
Momente cheie in sarcina
Factori de risc in sarcina
Alimentatia in timpul sarcinii
Frumusete, sport si sex in sarcina
Pierderea sarcinii
Album: Miss Odiseea Sarcinii
Staruri+in+Odisee
Nastere
Pregatirea pentru nastere
Nasterea: modalitati si calmare a durerii
Pregatirea pentru nastere
Starea depresiva postpartum
Recuperarea mamei dupa nastere
Nasterea povestita de mamicile DC
Bebelusul 0-12 luni
Bine ai venit acasa!
Alaptarea bebelusului
Igiena & ingrijirea nou-nascutului
Sanatatea bebelusului
Dezvoltarea in primele 12 luni
Diversificarea si hranirea bebelusului
Bebelusii gemeni
Nou-nascutul: semne de ingrijorare
Copilul 1 - 3 ani
Bolile copilului intre 1-3 ani
Educatia unui copil inca bebelus
1-3 ani, varsta crizelor de independenta
Trecerea de la scutec la olita
Grafice de crestere
Dezvoltarea intelectuala intre 1-3 ani
Alimentatia intre 1-3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Inteligenta emotionala a copilului
Educatia copilului intre 3-6 ani
Repere de dezvoltare fizica intre 3-6 ani
Sanatatea copilului intre 3-6 ani
Sportul intre 3-6 ani
Alegerea unui animalut de casa
Alimentatia copilului intre 3-6 ani
Copilul 6 - 10 ani
Repere de dezvoltare intre 6-10 ani
Sanatatea copilului intre 6-10 ani
Copilul de 7 ani
Copilul de 8 ani
Adolescentul
Pubertatea - pe intelesul parintilor
Scoala si notele
Sanatatea adolescentului
Dezvoltarea adolescentului
Siguranta copiilor pe internet
Utilitare: Calculatorul Ovulatiei | Calculul nasterii | Nume de copii | Dosarul bolilor | Doctorii raspund | Top 50 articole | Cele mai noi articole | Actiuni umanitare | Portalul taticilor | Viata de familie | Hai sa ne jucam | Concursuri | Carte de Bucate | Portalul Comunitatii Desprecopii | Galeriile Comunitatii | Toate Forumurile DC | Subiecte active | Mica Publicitate | Copilul tau pe coperta Revistei Desprecopii.com