Ce usor e sa strici!

Taica-miu...mare fan Cleopatra Stratan...i-a spus astazi fetitei mele de 3 ani, ca acea fetita e de aceeasi varsta cu ea si in concluzie si ea trebuie sa cante la fel. WTF?!!! Intai a aruncat asa un apropos si cum nu i s-a inchis gura la timp si destul de ferm, incepuse chiar sa puna presiune sa repete si ea ...Ghita...ea nu a vrut, el foarte dezamagit de asa refuz. Pana la urma m-am luat de el, mereu ajungem in situatii de genul asta, tensiune in aer o gramada, el nu intelege niciodata nimic din ce ii spun. Cel mai grav este ca mereu reactionez de fata cu copilul si nu tocmai cu argumente rationale, ca de fapt nici nu stiu cum sa pun problema. Azi i-am zis ca nu asteptam sa aud din gura lui exact aceleasi texte ca de la bunica-miu (cu care el nu s-a inteles niciodata in tinerete), ca si eu mereu cand mergeam la bunici mi se aratau copii cum canta si danseaza la televizor si mi se 'reprosa' ca eu nu ma ridic la acel nivel. El foarte sigur pe el, ca de obicei, ca asa invata copilul, eu ca 'nu trebuie sa invete!', el ca 'nu trebuie sa invete nimic?'...eu ca 'nu, nimic!'. Lor oricum li se pare ca eu nu ma ocup de copii, ca nu ii invat nimic, nu am mers in patru labe prin casa cand aveau 7-8 luni sa 'ii ajut sa porneasca', nu i-am tinut spanzurati de maini sa mearga in picioare, nu le-am repetat cuvinte ca unui papagal, nu le citesc fabule moraliste...ce sa mai...un dezastru pe care ei se simt datori sa-l carpeasca de fiecare data cand au ocazia, insa eu m-am prins si nu mai imi las copiii singuri cu ei.

Doua probleme ma framanta.

1. Momentele de tensiune spontana, de fata cu copilul...nu sunt confortabila cu ceea ce se intampla in momentul respectiv dar nici cu felul in care trebuie sa intervin. Sa nu intervin nu pot. Nici nu ma imbat cu apa rece ca imi apar copilul pentu ca de fapt problema e la mine. Ea atunci nu se simte aparata, cred ca dimpotriva...simte o tensiune inexplicabila.


2. Nu stiu cum as putea sa repar gafele astea. Sa-i spun copilului 'eu nu vreau sa canti ca nimeni, esti perfecta asa cum esti'...nu stiu ce ar intelege. Felul in care manifest eu asta zi de zi, necerand nimic de la ea, asteptand cu interes sa se descopere ea in fata mea exact asa cum este, cu interesele si inclinatiile ei...e atat de subtil incat mi se pare ca 'nu tine' in fata manifestarilor spontane de dat cu mucii in fasole pe care niciodata nu le pot anticipa, nu le pot opri sa se consume. Ma simt absolut neputincioasa in fata fenomenului. Odata s-a oprit curentul seara si fi-mea a inceput sa planga...normal...copilul s-a trezit brusc pe intuneric dupa ce s-a auzit zgomotul specific pierderii tensiunii din retea. Bunicul salvator...'uite...surioara ta mai mica nu plange, ei nu ii este frica...o sa rada de tine'...surioara mai mica avand 2 luni. WTF, WTF?!!! Mama si ce mandru e de el cand le scoate...iar eu simt ca-mi pica cerul in cap.:((( Atunci de exemplu n-am putut sa zic decat un 'Multumesc!' printre dinti.


Pana acum am crezut ca nu conteaza, ca influenta bunicilor pe care ii vede odata pe saptamana este neglijabila. Dar azi, cand am vazut-o cum statea cu barbia pe manute si privea vrajita la fetita aceea cum canta, mi-am imaginat ce as fi gandit eu in locul ei si m-a cuprins o tristete greu de explicat. De fapt sunt absolut convinsa ca multi gandesc acum ca 'vai! cata nerecunostinta! sa zica mersi ca fata are bunici carora le pasa'...cunosc acest punct de vedere si nu doresc sa polemizez pe tema lui.


As dori sa stiu de la cei care ma inteleg cum rezolva ei astfel de situatii, ce e de facut cand porumbelul a iesit pe gura bunicilor, vecinilor, doamnelor din parc, educatorilor de gradinita sau oricarui personaj cu care intra copilul in contact. Exista vre-o carte pe care as putea sa le-o dau bunicilor sa o citeasca, un curs la care sa ii trimit, o vraja pe care as putea sa o fac? Mentionez ca nu am pretentia sa ma ajute cu nimic, eu si sotul meu ne descurcam onorabil fara ajutor...as vrea doar sa nu strice in cateva secunde ceea ce eu pretuiesc si cladesc la copiii mei...increderea de sine.

ina.click spune:

Explica-i lui taica-tau ca fetita ta va fi asemenea Cleopatrai Stratan cand o fi si el ca Pavel Stratan.

Adica sa cante si el suficient de bine incat lumea sa fie dispusa sa il asculte nu numai pe el, dar si pe progeniturile sale. Chiar si de a doua generatie.

Poate nu sunt deloc cel mai bun exemplu de urmat pentru ca sunt extrem de rea cand ma trezesc cu sfatuitori sau interventii nedorite asupra fiintelor dragi mie: viitorul copil (inca in stadiul de burtica dar, pazea ca vine), sotul, relatia mea cu el, si pana si cainele familiei.

Principalele mele raspunsuri sunt fixe:
- cand ....[X]....atunci sa [Y] cum te-o taia capul. Momentan, eu [X], deci tu sa-ti iei [Y] si sa te speli cu el pe cap.
unde X = cand te-oi recasatori tu, sau cand oi avea tu caine sau daca mai faci tu vreun copil
si Y = sfatul imbecil sau aspiratia stupida, cum ar fi: sa cante ca si Cleopatra Stratan in cazul fetitei tale, sa-i dau bors cu fasole la 3 luni in cazul copilului meu, sa il arunc din casa ca cine stie doamne fere, am vazut noi la ProTV, in cazul cainelui meu si tot asa.


Nu poti sa nu le mai duci o vreme la bunici si daca i se face dor de ele sa explici (chiar si exagerand un pic) : "Nu le-am mai adus pentru ca din cauza ta devin neincrezatoare, timide, pentru ca nu stii decat sa le pisalogesti si sa le dai exemple ridicole, imposibil de atins"?

Acu pe de alta parte, daca depinzi de bunici financiar sau ca baby-sitters, e cam dificil....

Eu il vad pe tata drept viitorul bunic de cosmar si n-am de gand sa ii las vreun picior de nepot pe mana mai mult de 30 minute, si alea supravegheate. Mai are o nepotica din a doua casatorie si aia se tot sclifosea la mancare intr-o seara iar parintii ei sunt fix genul "ia cu paine" deci o tot baraiau sa manance un castronoi de supa.

Tata poate fi f convingator cand spune tampenii pana si pentru un adult. Iti imaginezi ce-a iesit cand i-a explicat fetitei pe indelete si f insistent cum oricum e prea tarziu sa manance pentru ca niciodata nu va mai creste mare; va ramane asa, mica, pentru ca asta patesc copiii care nu mananca suficient. Era o scena absolut cretina, aia mica urla, parintii radeau, tata era f amuzat si el si tot asa.

Mai am si o soacra bine intentionata de altfel dar care imi tot spune cum o sa ma vad la ProTV cu copilul mancat de caine pentru ca miroase a lapte.

Deci...te inteleg oarecum, suntem prin aceeasi oala, a bunicilor dificili.






31 +

floaredemac spune:

Si eu trec uneori prin situatii de acest gen, locuind cu socrii in aceeasi casa. Ii dresez cat pot, ca sa zic asa. Inca de la inceput a trebuit sa ii dezvat de obiceiurile lor mostenite, pas cu pas am lucrat la asta: sa lase copilul in pace sa mai si cada, sa nu il incalte prin casa, sa nu ii spuna: nu te duce acolo ca e intuneric, sa nu inceapa sa ii spuna inca de cand surioara lui e in burtica mea ca el e mai mare si trebuie sa se comporte nu stiu cum cu ea, si multe, multe altele.
Si da, le-am spus uneori si de fata cu copilul ce cred despre o anumita abordare: eu nu vreau sa ii impun asta, eu nu vreau sa auda astfel de idei. Daca a fost nevoie, de fata cu ei am spus: dragul mamii, daca tu vrei sa faci asa, faci, daca nu...nu. Este alegerea ta. Tu esti tu, tu nu trebuie sa fii altfel decat esti.
Insa cel mai mult am discutat cu socrii atunci cand copilul nu era de fata. Daca nu am putut evita discutia altfel, l-am luat frumos de mana si ne-am dus in alta camera.
Ce as fi facut daca i-ar fi spus sa cante si el ca nu stiu cine? As fi spus: el nu canta, in schimb stie sa se dea cu masinuta lui foarte bine, sau stie sa construiasca, sau sa deseneze... I-as fi spus ca nu toti copiii canta si ca poate acea fetita nu stie sa construiasca asa cum stie el. Sau poate ca el va canta dar nu acum ci atunci cand va vrea. Asta as fi spus de fata cu copilul, iar separat le-as fi spus lor exact ce gandesc.
In momentul in care mi-am dat seama ca baiatul meu primea tot felul de idei legate de surioara lui inca nenascuta, am adunat familia si le-am spus ca din acel moment nimeni nu ii mai spune nimic despre bebe in afara de mine. Acelasi lucru l-am facut si cu tanti care sta cu el cateva ore pe zi. Fiindca este un subiect delicat, care, daca este abordat gresit, poate lasa urme adanci in sufletelul lui (tot 3 ani are si el ca si fetita ta). Acum lucrez eu zi de zi la formarea sentimentelor pt bebele nenascut inca, si sper din tot sufletul sa reusesc sa ii insuflu dragoste si nu frustrari, gelozie sau manie. Dar nu mi-a fost usor sa le vorbesc asa socrilor meu, deschis si categoric. Daca ar fi fost parintii mei mi-ar fi fost mai simplu.
Am avut cazuri cand pe strada ne-am intalnit cu diverse persoane care simteau nevoia sa imi educe copilul - sa il sperie cu bau -bau, cu nenea politistul, cu injectii... Le-am spus politicos ca noi nu folosim astfel de metode. Cand copilul face ceva rau intentionat, este pus pe scaunelul lui special de pedeapsa, si sta acolo 1-2 minute, in functie de gravitatea faptei. Apoi isi cere scuze si precizeaza exact unde a gresit, iar eu ii spun ce se poate intampla daca el repeta acea fapta sau de ce este gresit sa faca asa.
Nu stiu daca felul in care abordez eu lucrurile este cel mai bun. Poate si eu gresesc... dar atat m-a duce pe mine mintea, momentan. Ma straduiesc, citesc si carti de psihologie... incerc mereu sa vad lucrurile prin perspectiva copilului, aducandu-mi aminte ce simteam eu la varsta respectiva, insa chiar de la 3 ani nu imi amintesc.
Accept92, eu nu cred ca exista o reteta universala. Trebuie doar sa incerci sa iti pastrezi calmul mai ales cand este acolo copilul. Sa incerci sa iesi elegant din situatia respectiva, fara macar sa ridici tonul. Poti fi ironica, poti folosi cuvinte mai deosebite pe care copilul nu le intelege inca, dar sa ai grija la ton fiindca stii si tu probabil ca ei imediat sesizeaza cand ceva nu e in regula. Apoi, cand copilul nu mai este de fata, vei avea ocazia sa spui tot ce ai pe suflet...

a_alinta spune:

din pacate, nu cred ca exista manualul care sa-i faca pe bunici sa isi schimbe ideile , de care sunt atat de convinsi ca sunt bune.
nu vreau sa te dezamagesc, dar nici vraja nu s-a inventat, dupa mine singura solutie este sa fii foarte clara la ceea ce ceri de la ei si foarte ferma. numai ca lucrul acesta va aduce probabil suferinta ( neintelegerea tatalui tau vis-a-vis de modul tau de a iti creste copiii asa cum vrei tu se va interpreta in nerecunoasterea ta fata de bunavointa lui de iti arata ca el stie mai bine decat tine ) si tot asa.

trist este ca unii parinti nu pot intelege ca la un moment dat copiii lor devin adulti si trebuiesc tratati ca atare.

accept92 spune:

Ar fi fost o replica foarte buna, spusa cu calm, cu zambetul pe buze...era ideal. Problema e ca in momente de genul asta mi se urca sangele la cap instantaneu, ma loveste depresia subita si nu mai sunt capabila de nicio urma de umor.




Este o idee buna sa-mi fac o replica fixa de tip formular si sa o aplic cu sange rece in fiecare situatie, fara sa mai caut argumente care sa ma rascoleasca emotional.




Nu depind in niciun fel, au fost perioade cand nu ne-am vazut, acum ne vedem odata pe saptamana, nu ii mai las singuri cu ele. Ei oricum se simt persecutati si sa le explic ce spui tu acolo e ca si cum as tipa la ei in chineza. Intentiile lor sunt prea bune si mijloacele prea cu convingere insusite.

ariel_7000 spune:

ai sintetizat ce voiam si eu sa zic...de 7 ani incerc diferite moduri de lamurire a problemelor cu tatal meu si nu am ajuns la niciun rezultat. el e convins ca are dreptate, eu o tin pe a mea, atmosfera este incarcata, eu sunt vesnic stresata in preajma lui, iar alexutza care deja e marisoara a inceput sa se simta cam deranjata de el...inca sunt in cautarea solutiei de a impaca si "capra si varza"

" SALVEAZA-L PE SILUAN!!! TU IL POTI AJUTA!"

ina.click spune:

Naaa, lasa argumentele pentru persoanele care le merita.

Mai merge si schimbatul brusc al subiectului.

Nu uita ca bunicii de multe ori au si ei temerile si fixurile lor care trec neobservate; n-au fost asa pisalogi toata vita lor, nu au fost asa rautaciosi, dar acumuleaza frustrare, etc.

Exista si frustrarea de a fi devenit inutil.
Momentul pensionarii e privit ca o usurare dar de multe ori e si o trauma. Mama a plans zile intregi dupa ziua aia in care oficial statul i-a spus "ai muncit destul, acu du-te si mai stai la cozi vreo 5 ani si dupa aia poti sa crapi"
Copiii sunt mari, sunt independenti financiar, au nepoti si si-i cresc cum ii taie capul.
Lumea devine un amalgam haotic, de lucruri, tehnologii si intamplari care se succed prea rapid pentru ca ei sa le mai poata urmari si intelege in totalitate.
Bagajul lor de cunostinte devine perfect inutil; poti sa o intrebi pe mama cum se face X prajitura sau cum sa tratezi X problema a copilului, dar poti sa n-o intrebi in veci si sa intri pe desprecopii.com de exemplu ;) si afli chiar si mai multe informatii
Chiar daca nu admit sau nu constientizeaza asta, se aduna amaraciunea si poate iesi la suprafata sub forma portretului babei clasice, artagoasa, suspicioasa, mereu cu capsa pusa etc.
Sa incercam sa-i intelegem si pe ei cumva.

Si cu toate astea, consider ca replicile seci, pasiv-agresive si fara prea multa lalaiala argumentativa sunt cele mai bune in asemenea situatii. Polemica nu iese deloc bine nici in situatii ideal controlate, cum ar fi dezbateri politice sau cercuri de filosofie, d'apai in confruntarea unor generatii.



31 +

accept92 spune:

:(De fapt sunt foarte suparata pe mine ca am gandit toate astea dar n-am putut sa le spun, multe mi-au venit in cap dar am dat prioritate la ce aveam eu de reprosat tatalui meu si am pierdut momentul, iti dai seama ca nu vroiam sa facem o intreaga discutie pe tema asta.




In cazul meu nu e deloc simplu sa comunic cu ai mei, numai faptul ca suntem in aceeasi camera creeaza o doza de tensiune in aer. Cu cat e mai mare doza ei sunt mai retinuti si probabilitatea sa faca/spuna o tampenie e mai mica. Daca ne relaxam putin...uite ce se intampla.




Stiu ca ai dreptate, uneori reusesc, daca gafa produsa nu e majora. Insa acum chiar mi-as fi dorit sa pot da timpul inapoi si tatal meu sa nu fi scos pe gura asa o tampenie. M-a suparat rau, si indiferent de cum am reactionat...'asa trebuie sa canti si tu' s-a scris pe hard si eu nu stiu de unde sa formatez.

accept92 spune:

Of, da!...Dar tin sa precizez ca nu e si cazul meu. Daca le-as spune ca daca vor sa isi mai vada nepoatele o vor face pe muteste n-ar comenta. Ei ar vrea sa se comporte pe placul meu, problema e ca nu inteleg care e placul meu si nici eu nu stiu sa le explic. Eu n-am mai vorbit cu ei intre 4 ochi de ani de zile...sa ma duc acolo singura intr-o zi sa le explic toata filosofia mea de crestere a copiilor ar fi ca si cum m-as duce sa ii provoc la cearta.

ladyJ spune:

Accept, pe tine defapt te deranjeaza cam tot ce ar zice tatal tau,nu? Adica, in traducere, problema e intre VOI(tu si parintii) nu intre nepoata si bunic. Deci acolo e nevoie sa intervii,intre VOI.

Orice spune sau face el, e o catastrofa pentru tine nu pentru cea mica. Tensiunea o creezi tu pentru ca ti-e greu sa ramai calma, e ceva ce te roade rau in interior.Pana nu indepartezi acel ceva, si faptul ca tatal tau bea apa si ragaie de fata cu cea mica va fi o gafa de neiertat.intelegi?

hai ca revin maine, am o multime de fraze in cap dar mi-e greu tare sa ma concentrez la ora asta.Poate ai inteles totusi ideea.

EDIT pentru o ultima fraza clara:
Daca vei cladi o comunicare buna cu fiicele tale, aberatiile auzite in parc, de la vecina,matusa, bunica etc se vor lamuri in discutii deschise intre voi. cand cea mica va simti ca-i super cool si OK sa vorbeasca cu tine despre orice, 95% din ce i se intampla sau ce aude vei alfa de la ea. restul de 5% e o individualitate sanatoasa,zic eu.

accept92 spune:

Cu asta nu sunt deacord. Probleme intre noi sunt, dar ceea ce face el cu nepoatele e problema absolut separata. Faptul ca reactionez aiurea are legatura cu problemele dintre noi, cu faptul ca nu putem comunica relaxat, dar asta nu inseamna ca gafele sunt inchipuite sau ca vad o gafa in orice face. Care dintre exemplele pe care le-am dat ti se pare o falsa problema?




Intr-o secunda i s-a propus copilului meu un fel de idol, i s-a 'ridicat stacheta', a fost asezata intr-o pozitie de inferioritate. Ce poate fi sanatos in asta?