Cine s-a intors in Ro?

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns rodicaosoian spune:

Carmen,copii sant mai fericiti in Ro?voua cat timp va trebuit sa va obisnuiti cu noul stil:)
multumesc mult!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns michelle-usa spune:

Eu am scris si la celalat subiect ref. la intoarcerea in Romania, simt ca trebuie poate pentru cei care nu mi-au citit povestea sa o repet pe scurt. Cine vrea pe privat…o pot scrie acolo in detaliu.
Noi am fost cei care dupa 10-15 ani de America ne-am intors in Romania. Ne-am cumparat o vila la mare, am stat 2 ani si dupa care anul acesta am vindut tot si ne-am intors in America. Am dat toate sansele Romaniei, am facut toate eforturile sa ne reacomodam, dar nu am putut. Nu am putu inghitii nesimtirea. Nu vreau ca copilul meu sa aiba aceasta amaraciune in viata. Nu a fost o hotarire pripita nici sa ne intoarcem in Romania, nici sa ne intoarcem inapoi aici. Ne integrasem f. bine si in America, ne placea aici dar …am zis ca e mai bine totusi in tara ta…limba ta, familie
Si noi avem un baiat de 7 ani. A mers acolo la gradi(foarte frumoasa) un an. Pentru el mai mult ne-am gindit sa ne intoarcem. Sa aiba si el bunici siunde sa mearga la tara…sa aiba verisoare si matusi…aer curat, mancare naturala…. O parte din acestea a fost ok. Ii placea enorm sa merga la tara, sa “sape ‘in gradina cu tata. S-a atasat mult de tata mai ales si si acum am lacrimi in ochi cand ma gindesc. Avea si el verisoare, unchi…prieteni…lume cu care sa vorbeasca romaneste.
Dar viata nu consta numai in asta. Chiar daca aveam casa, afacere…bani…zic eu tot ce s-ar dori si tot ce poate altii nici nu viseaza sa aiba…pentru noi nu a fost suficient. Nu in sensul ca ne doream mai mult…in sensul ca la ce renuntam sa avem astea. Ne-am dorit din toata inima sa fie bine in Romania, sa ne stabilim acolo, nu suntem foarte pretentiosi, suntem oameni credinciosi, la locul nostrum si am trait toata viata modest, tot ce avem a fost prin munca cinstita si de la Dumnezeu. Dar Romania e o tara in care se traieste foarte greu, nu doar din punct de vedere material…dar pentru orice lucru marut trebuie sa te zbati…pana la estenuare. Ii apreciez si inima mea e alaturi de cei care traiesc acolo si incerc sa-si traiasca viata cinstit, ca stiu cat e de greu.
Te lovesti cel mai adesea de nesimtire si de grandomanie. In aceti 2+ ani am fost si in spitale, birouri oficiale, primarii,scoli, piatza, blocuri…mare, la munte…am vizitat si cateva orase…deci mi-am format o parere…desigur e parerea mea, dar poate va fi un exemplu pentru altii.
Zici ca nu iti pasa de caini vagabonzi,ca poti sa inchizi ochii la gunoaie, la gropile de pe strada…dar pana cand …un ciine vagabond iti musca copilul, pana cand gropile iti strica masina, iar gunoaiele pur si simplu iti intoarce stomacul pe dos. In spitale: gindaci , lenjerii jegoase,spaga, indolent, nesimtire.
In scoli…unele sunt aranjate, noi…altele vai de mama lor. Mi-e mila de copii care trebuie sa stea acolo anii frumosi ai copilariei. Iar cat despre meditatii e mult de spus.
La primarii, admin financiare…esti tratat dupa cum esti imbracat, dupa cum pui o chiocolata…cafea pe masa. Sa nu care cumva sa le deranjezi pe doamne, sau sa spui ceva la contradictoriu”ca iti dau si amenda”…cum personal mi s-a intimplat. Stai ca prostu pe la usi in picioare iar ele vorbesc la telefon sau intre ele…de telenovele sau te miri ce… Sper sa nu-mi sara in cap cele de pe forum care lucreaza in domeniu. Va rog , nu e intentia mea sa jignesc…doar spun adevarul cum s-a intimplat mie.
In afacerea mea cu turismul am dat peste tot felul de oameni. Romani , straini…tigani…profesori, doctori…cred ca toate paturile sociale. Mi-am facut prieteni…si desigur dusmani.
Romanii nu stie sa aprecieze bunul altuia. Daca eu aveam vila cu scari de marmura, cu balustrade de stejar, cu parchet scump…pentru sumele de cazare anumite personae credeau ca sunt ei propretari si pot face ce vrea, adica sa strice, deterioreze…sparga…fara rusine. Nu am intilnit in viata mea asa atitudine…si culmea nu am avut nici cea mai mica problema cu nici un turist strain. Si au fost din Franta, Canada, America,Cehia, Italia, Belgia,Germania… Asta spune ceva legat de cultura romaneasca, din pacate. Plaja (anumite locuri facand exceptie) cu gunoaie, rahati, caini vagabonzi, femei dezbracate, manele…tot ce trebuie sa iti strice ziua.
Parcuri pentru copii, in anumite zone-judete, sunt foarte frumoase, in altele vai de mama lor… Dar degeaba ca peste tot sunt caini vagabonzi. Copiii sunt in pericol permanent. Pe drum spre scoala haite de caine, prin parcuri, spitale…scoli…haite de caini.
Atitudinea oamenilor, e mult de vorbit aici. Se vorbeste f. f. urit, injuraturi pe fatza fara sa ia in considerare ca sunt copii in jur…la televizor, la show-uri…pe strada…peste tot. Ti-e sila cand auzi vorbinu-se romaneste. La tv numai politica ori birfa. In magazine vanzatorii nu te baga in sema…parca esti invizibil, ori iti dau informatii eronate…ori te jignesc cu nerusinare. Stiam ca de fiecare data cand ieseam la cumparaturi trebuie sa-mi fac nervi.
Vecinii foarte egoisti, invidiosi ca noi aveam si ei nu…mincinosi si mereu pusi pe cearta. Soferii gata sa dea peste tine..urla ,ies din masini sa se bata...parca e la nebuni. Am condus atitia ani in America si nici macar o data in Romania.
La banca si pe unde te mai duci sa rezolvi ceva…tone de hirtii inutile de completat. Plus ca iti cer cand una cand alta…acte personale…care nu intotdeauna le ai cu tine…dar , doar sa nu te resolve. Peste tot, pe unde mergi, atentie la geanta…am patit-o si pe asta…ca sa fie tacamul complet.
In autobuze chair daca te vede femeie cu copil mic…stai in picioare si tu si copilul…nimeni nu se deranjeaza sa it idea locul…decat poate o alta femeie. Mi s-a intimplat de multe ori sa nu ma ia autobuzul ca mergeam doar o statie (mentionez ca e distant de cel putin 10 min intre statii). Ma vedea cu copilul…i-am spus ca merg o statie…a inchis usile si m-a lasat masca. Nu o data sau de 2 ori…
Blocuri paraginite, miros de gunoi pe scari…e jale. Betivi la tot pasul. Uitasem cat de mult se bea si se fumeaza in Romania.Daca ai ghinionul sa nu fi fumator, chiar in birouri de relatii cu publicul unde scrie mare cat capul…nu se fumeaza…te ineci in fumul de tigara. Mergi la manastiri, sau sa vizitezi locuri pitoresti , dar nu gasesti unde sa maninci decat la niste birturi unde pe un gratar ruginit iti arunca niste mici.
Ce sa mai zic…oare nu am spus destul. Daca poti sa treci peste toate astea? Daca crezi ca asta e societatea in care sa traiasca copilul tau. Societatea care sa te faca fericita…e ok… Depinde poate si de orasul in care mergi ca omul sfinteste locul. Poate in alte orase e un pic mai bine. Majoritatea turistilor care i-am avut din Ardeal parca sunt un pic altfel educati…decat cei din sudul tarii –de exemplu…(va rog, nu o luati in nume de rau- e o observatie personala).
Depinde si ce dai in schimb ca sa traiesti in Romania. Eu am incercat sa dau curatenia care o gasesc la tot pasul aici…civilizatia, respectul…atentia care se da pana si la un ciine iar acolo nu o gasesti ca om in spital…Dar m-am gindit apoi pentru ce dau toate astea? Parintii mei sunt in varsta…rudele …ale mele nu prea sunt unite. Si eu chiar dupa toata isprava cu repatrierea si intoarcerea inapoi in America… am aceste momente de nostalgie..de dor de tara… si cred ca le voi avea toata viata. Nu pot sa nu am lacrimi in ochi cand aud o melodie la nai de Zamfir, cand citesc o balada sau o poezie de Eminescu sau Cosbuc, cand imi amintesc de copilarie si de locurile mele de la ‘tara” . Stiu ca nu o sa fiu alaturi de parintii mei cand vor inchide ochii…si durerea asta e imensa…nici nu vreau sa ma mai gindesc… Dar acesta este pretul pe care trebuie sa-l platesc si nu am cum sa-mi traiesc viata din amintiri.E trist ca suntem fortati de aceste imprejurari si renuntam la tara noastra, la limba, la parinti si mergem in lumea larga printre straini.
Deci noi luand toate acestea in calcul, am considerat ca nu este locul nostru in Romania. Avem o viata de trait si nu vreau sa o irosesc in Romania. Chiar daca aici trebuie sa muncim zilnic, deci sa ne luam job…ceea ce in Romania, munceam 3 luni si stam restul anului …si nu lucram pentru altul. Vreau ca macar copilul nostrum sa traiasca linistit in curatenie si sa stie ce e respectul. Aici omul de cand se naste e respectat…ceea ce in Romania se face doar in functie de cat ai in buzunar. Nu trebuie sa ma imbrac in haina de blana sau bluza de matase si sa-mi pun 3 lanturi de aur ca sa imi dea cineva buna ziua de pe la birouri…aici ma port in tricou alb si blugi si sunt respectata oriunde m-as duce.
Nu vreau sa se creada ca in America e totul roz…dar macar nu ma lovesc la orice pas de NESIMTIRE.
Ii felicit din toata inima pe cei care s-au acomodat in Romania si pot sa treaca peste aceste aspecte care noi nu am putut.
Cine vrea pe privat sa-i trimit mai multe amanunte, o fac cu placere.

michelle

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Amonar spune:

Carmen, oricine se intoarce in Romania, mai precis, in Timisoara..nu are cum sa regrete occidentul Timisoara e...Timisoara. Si eu am avut o 'faza' cu astfel de ganduri si daca ma intorceam tot la Timisoara ajungeam. Acolo am copilarit. Pe mine tocmai subiectul 'copil' m-a hotarat sa nu ma intorc. Chiar si sotul meu Olandez era dispus sa ne mutam acolo, chiar a avut ceva business oportunitati de la Olandezii lui dar.....pe mine m-au speriat sistemul de sanatate si de invatamant. Nu am fost sigura ca sunt potrivite pt copilul meu. Si asta pt ca eu am amintiri neplacute despre invatamantul Romanesc, ma refer la mentalitate. Ingurgitare de informatii pt note, fara sa le simti relevanta practica. Nu cred ca am fi scapat fara 'certuri' si catalogare de 'rebeli'. Si gandul ca doctorii din Romania, inainte de toate iti ofera antibiotic pt 'rosu in gat' si eu stiu ce mai chimicale pt orice boala, m-a facut sa renunt. Gandul ca s-ar putea sa am nevoie de o urgenta medicala pt copilul meu in Romania ma speria. Experienta asta am avut-o in vara trecuta in vacanta si de groaza (dupa ce am fost la spital la urgente si am avut contact cu farmacii) ne-am pus in aceeasi zi pe masina cu copil bolnav cu febra de 40 pana in Germania la primul spital de copii. Pt mine experienta asta a fost o confirmare ca nu m-am inselat. Adevarul e ca nu demult am descoperit doctori homeopati si de medicina chineza...dar nu atunci cand ma gandeam la mutare.

Rodica, scuza-ma ca m-am bagat pe langa subiect, dar cu dilema asta am trait si eu cam un an. Pt mine, copilul a fost elementul hotarator.



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carmen77 spune:

Rodica, copiii sunt mai fericiti, da, in primul rand din cauza familiei "largite", au pe langa noi acum 2 perechi de bunici, matusa, verisori, mai multi prieteni. Noi ne-am adaptat relativ usor, nu zic ca nu ma deranjeaza destule nesimtiri ale unora/altora, dar nicaieri nu e perfect.
Si pe mine ma sperie partea cu sistemul sanitar, insa, am noroc de o pediatra foarte buna la copii, care nu sare cu antibioticul imediat si e foarte ok, noi avem verisori care sunt medici, deci ceva "intrare" in sistemul medical daca e nevoie (stiu ca nu e ok sa ai nevoie de pile si sper sa nu ajung sa le folosesc niciodata - dar just in case ... e un fel de ease of mind sa stiu ca sunt acolo).
Despre scoala inca nu ma pronunt, adica Matei e doar in clasa I a, suntem boboci.
Si ca un comentariu final, daca in orice moment eu sau sotul meu vom simti ca nu e OK pt copii si pt noi decizia pe care am luat-o, nu vom ezita sa ne relocam inca o data (nu spre America de Nord insa )

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alina023 spune:

Carmen, nu vreau sa creez iar furtuni, dar nu ma pot abtine sa nu te intreb...care au fost principalele motive pentru care ai ales sa te intorci?

Alina, mami de Ana Antonia (06 Dec 2007) si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)

Ana, minunea mea iubita Luca, iubitul mamei drag!
Povestea nasterii Anei
**************************

Siluan, randunel de pe DC, are nevoie de ajutorul nostru pentru a trai! Nu-l refuzati!!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns danutz spune:

Rodica, cu riscul de a parea pe langa subiect, eu nefiind niciodata emigranta, vreau sa-ti scriu povestea matusii, unchiului si varului meu.
La 45 si 50 ani ani, matusa si unchiul meu locuiau in Bucurestiul anului 1999, intr-un apartament imens pe blvd Magheru (daca nu stii zona, zic ca e zona 0 a Bucurestiului), ambii avand slujbe foarte bine platite, motivante si care le placeau, avand si o mica avere adunata(bani, tablouri, bijuterii, etc), importanta si asta si avand si un copil care atunci era in clasa a 9-a la liceul Sava (foarte bine cotat).
Si au hotarat sa emigreze in N.Y. fiindca s-au gandit ca copilul lor va avea un altfel de viitor in USA. Au vandut tot si au plecat.
Matusa mea nu s-a acomodat niciodata acolo, nu i-au fost recunoscute studiile, s-a inscris la cursuri, a invatat limba, s-a straduit sa-si gaseasca job-uri multumitoare pentru ea, nu s-a putut acomoda si pace. Corespondam foarte des noi, fiindca ei ii facea bine, isi mai alina asa senzatia de singuratate si izolare. Povestea cat de greu a fost pana s-a obisnuit cu mancarea, cu faptul ca oamenii erau foarte reci, politicosi dar extrem de reci, ca pentru vecini ei erau ca si inexistenti (ea obisnuita aici sa stea la tigara si cafea cu vecinele de palier), cu stitul de viata centrat pe cultura banului si pe ideea de a face profit din orice. Mai zicea cat de greu a fost pana a gasit o biserica ortodoxa, greceasca doar, unde i-au zis sa cotizeze gras, ca toti ceilalti enoriasi, daca vrea sa intre in colectivitate. In fine, nu ma intind, nefericirea permanenta si dorul de casa au imbolnavit-o, s-a tratat in mai multe clinici si spitale, imi spunea ca s-a saturat sa ia medicamente, ca nu-i fac bine si ca nu a gasit nici un doctor care sa o inteleaga...in anul 2003 matusa mea a murit, simtindu-se la fel de singura, chiar daca a avut tot timpul sotul si copilul langa ea.
Unchiul meu e un work-ocholic convins. Asa a fost toata viata lui, asa e si acum. Dupa ce matusa mea a murit, s-a refugiat si mai mult in munca, iar cel care a avut de suferit a fost varul meu, care imi povestea ca el, dupa moartea mamei a ramas de fapt singur, fara sa-si simta tatal aproape nici o secunda.
Varul meu, in toti anii acestia, a fost continuu macinat de dorul de casa. Si-a terminat studiile in N.Y., si-a facut prieteni acolo, tot romani, a vorbit romaneste cu ei tot timpul, si-a gatit mancare romaneasca si a frecventat biserica ortodoxa. dar imediat ce si-a terminat studiile s-a intors in tara, singur. Si-a deschis o firma, a dezvoltat-o, a extins-o, si de 2 ani o tot extinde si in Europa. Business-ul lui acum l-a mutat temporar in Slovacia, unde locuieste acum. Imi spune ca a renascut de cand s-a intors. Vrea sa plece pentru o perioada de 1-2 ani in Asia, cu afaceri, apoi sa se linisteasca (a se citi casatoreasca) cu o romanca. A pastrat cetatenia americana, dar foloseste pasaportul american numai daca poate obtine mai usor o viza intr-o tara unde e mai greu sa obtina viza cu cel romanesc. In rest foloseste pasaportul romanesc. Chiar glumea ca are bafta cu cel romanesc ca poate calatori usor in Orientul mijlociu (a fost recent in Siria si Liban si nu ar fi putut intra cu cel american cu viza de Israel pe el).
Unchiul meu a ramas in USA dar trage sfori sa se mute cu serviciul mai aproape de tara, in Viena sau Praga.
Concluzia ...nu e nici o concluzie, voiam sa zic ca de acord ca in Romania sistemul sanitar si invatamantul sunt la pamant. Dar exista si alternativa privata. Si birocratia e mare si e adevarat ca trebuie sa te agiti ceva pana rezolvi o problema, dar pana la urma toata lume-si rezolva problemele. Spunea cineva mai devreme ca bancile din Rom cer tot felul de acte aiurea. Eu lucrez intr-o banca, privata, si zic ca toate actele cerute sunt conform reglemtarilor UE, plus ca sunt multe banci in Rom unde functioneaza principiul "clientul nostru, stapanul nostru...in limita legii". E adevarat ca sunt si altele care functioneaza dupa alte principii, dar pana la urma e o chestie de alegere, cum de fapt chestie de alegere este totul in viata, nu?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carmen77 spune:

Alina, o sa le enumer pe cat imi vin in minte

1. 10 zile de concediu pe an - pe care de obicei le mancam venind in RO (sa nu mai mentionez cei 4-5000 de dolari pe cartile de credit pt bilete de avion)

2. 2 ore zilnic in masina cu mers-intors de la servici + dus copil la gradi (pe vremea aia era doar un copil, cand a aparut si Marcul, daca mai puneam un drum extra la socoata, se mai mareau alea 2 ore cu un 30 de minute)

3. Clima (sa nu zic oribila, ca asa mi se parea mie, doar potrivnica).

4. Lipsa unui ajutor/backup cu copiii (a se citi sotul meu avea rotating shifts, lucra in unele saptamani dimineata, in altele dupa amiaza, 3 weekenduri din 4 nu era acasa, de sarbatori la fel .. )

5. Dorul de familie (eram cam singuri pe acolo). De cand am venit am pierdut o bunica (o strabunica pt copiii mei) si nu pot spune decat ca ma bucur enorm ca am venit la timp sa isi cunoasca si ea stranepotii timp de 1 an si sa se bucure de ei (mi-a zis cu lacrimi in ochi cand am ajuns din Canada ca i-am facut cea mai mare bucurie ).

Cam astea ar fi in mare ofurile mele ... plus ca nu simteam ca ar fi locul meu acolo.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns kariguld spune:

vreau sa mentionez un aspect, experientele personale/familiale nu pot fi luate ca exemple si puncte de urmat. chiar aici sunt doua exemple total opuse, Carmen care s-a acomodat si Michelle care nu s-a acomodat.
valorile fiecarei familii si asteptarile de la viata difera ca de la Constanta la Timisoara.
cine decide sa se intoarca in Romania, bazat pe experienta altuia se poate insela amarnic. si invers, cine vrea sa emigreze......

pana la urma, noi adultii de azi ne traim viata in prezent. e in natura omului sa lase parintii si familia si sa plece unde doreste si crede el ca-i este bine. parintii nostrii, oricat de dragi si aproape de suflet ne-ar fii, nu mai fac parte din viata noastra de zi cu zi. cand te casatoresti esti responsabil in primul rand de familia ta, de sot/sotie si copii. pentru ei esti dator sa faci ceva, sa lupti, sa reusesti. nu pentru familia largita. (sa nu ma inteleaga careva gresit si sa interpreteze aiurea).

si nu numai romanii vor sa se intoarca acasa sau sunt nostalgici dupa tara natala. avem o cunostinta aici, de nationalitate turc. traieste in Germania de pe la 13 ani, astazi are ceva peste 30. are propria mica afacere. deseori ne-a spus ca in Germania nu se traieste. cum adika? pai copii se duc numai in parc la joaca, nu se joaca in fata curtea comuna a unei case-bloc, vecinii doar te saluta si nu discuta cu tine daca nu-i ceva necesar.....munca multa, prea multa liniste si alte chestii de gen. atunci intoarce-te in Turcia!!! aaa, nu se poate ca acolo nu castig atatia bani ca aici......
cred ca fiecare natie are particularitatile ei. care nu pot fi judecate de altii.

Rodica, daca tu doresti sa te intorci in Romania o poti face fara sa argumentezi noua, una alta. stii ca realitatea fiecaruia e diferita, chiar daca traiesc in vecinatate.



Bazar general pe DC

*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David


_M-am nascut pentru succes!







Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Vauva spune:

Intorsul asta inapoi, repatrierea sa zic asa este atat de individuala incat nu ai cum sa decizi doar pe parerile altora. Cunosc si eu familii care s-au intors in RO dupa o perioada de timp din diverse motive, unii s-au readaptat altii nu. In unul din cazuri s-a intors doar sotzul, cu transfer la aceeasi firma cu punct de lucru in Ro.Sotzului nu i-a mai placut dupa aproape 10 ani de strainatate , nu s-a mai acomodat si a revenit inapoi.Si-a regasit greu serviciu inapoi in tara de unde a plecat si in prezent nu mai doresc nici o intoarcere in Ro. Romania nu mai este nici ce a fost acum 10 ani, au aparut si lucruri bune pozitive, eu merg anual acasa cam o luna, dar doar atat pt vacantza. In momentul cand insa ai de-a face cu autoritati, invatamant, sistem medical, fara cadouri, influentza si cotizat in stanga si dreapta nu razbesti.Deci, sfatul meu, singuri mergeti si vedeti cum este, luati-va un job in tara si traiti viatza de zi cu zi de acolo si apoi decideti, nu este deloc acelasi lucru sa mergi in vacantza sau sa traiesti efectiv acolo.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns rodicaosoian spune:

Michell,ai atins tot ce ma interesa!ce sa zic?putin socata?desi ma gandeam ca poate sau mai schimbat putin lucruriile.Aseara am citit ce ai scris si de atunci ma gandesc ...,parca am simntit pe pielea mea ce ai scris.
Bineinteles ca nu decid numia dupa pereriile altora,dar ma ajuta mult sa vad si experianta altor persoane
Va multumesc pentru raspunsurii!
va pup!

Mergi la inceput