Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta...(2)

<<<Subiect precedent

---

imi place foarte mult ce a scris Sabina, si in intr-adevar cam asa vad si eu cresterea copiilor; acum, dupa mult timp de cautari

pentru ca multi sunt inca in cautari, m-am gandit sa arat in niste concepte si exemple cam cum s-ar putea ajunge aici; pentru ca Sabina e o artista si probabil mult mai " in touch" cu latura sa emotionala decat mine, drumul ei pana aici a fost un pic diferit de al meu; si mult mai scurt, din ce am observat:); mie, care sunt ancorata asa mai in rationamente si modele samd si cu ceva sechele in spate, mi-a luat mai mult; ma gandesc ca poate unora le este de ajutor si aceasta abordare

conceptul de baza, pe care un autor chiar asa il numeste, si mie mi se pare foarte potrivit este acela ca copilul este competent

ce inseamna acest lucru? inseamna ca copilul, din momentul in care se naste, este echipat sa supravietuiasca (adica de exemplu stie sa ne "santajeze" ca sa ii dam de mancare si toate cele ) si mai mult decat atat poseda o inteligenta emotionala care ii permite sa ii citeasca pe ceilalti si chiar sa le dea semnale in acest sens [gen mama e depresiva, copilul urla intruna; oare de ce?]

De asemenea, copilul este perfect capabil sa isi cunoasca nevoile si sa actioneze pentru satisfacerea lor (adica stie cand ii e foame, cand ii e sete, cand ii e somn, cand vrea sa i se citeasca o poveste, etc-cu implicatiile de rigoare pentru parinte). Atata timp cat e tratat cu respect, si aici la respect ghidajul meu este: 1. "i-as spune/face asta sotului meu? mi-ar place sa mi se intample mie?" 2. Daca priveste copilul, ar trebui ca copilul sa ia decizia, in masura in care acest lucru e posibil sau pare posibil pentru parinte :)[de exemplu sa ia ciorapii verzi la rochia roz, daca asa doreste], el isi pastreaza intacte aceste calitati si va deveni un individ capabil sa ia decizii bune si responsabile in ceea ce priveste viata lui. Cum se intampla asta? pentru ca a invatat de mic ca este responsabil, in masura in care poate potrivit varstei, de ceea ce i se intampla -adica are control: lipsa controlului e o cauza majora a frustrarii copilului- si mai mult a avut continuu acest exercitiu al deciziei/alegerii. Observati ca asta aproape ca vine la pachet cu cladirea increderii in sine.

Asta implica din partea parintelui, desi nu pare, eforturi uriase in directia acceptarii copilului ca persoane, ca persoana independenta si separata, ca persoana cu drept de decizie, ca persoana responsabila de propria viata. [va rog nu veniti cu exemple despre saritul in fata masinii, pentru ca in opinia mea aceste situatii mi se pare singurele care justifica un comportament autoritar, ferm si rapid din partea parintelui] Si in acest proces parintele invata, este educat si inainteaza pe drumul cunoasterii personale.

Odata internalizate aceste concepte [in lipsa intuitiei imediate si instinctive a lor care ar fi varianta optima], lucrurile incep sa aiba sens si comportamentul parintelui devine natural -cel putin asa s-a intamplat la mine

Si o sa dau si niste exemple

MAria a primit un cd cu niste desene oribile in opinia mea; nu, nu erau monstri; era un tip care isi pusese copilaria lui in desene, care semana foarte tare cu copilaria mea: cum era ignorat de catre parinti, cum a vrut sa isi cumpere un animal de casa si acolo mama pentru ca pisica era prea scumpa i-a zi ca pisica linge untul si o sa-i imbolnaveasca pe toti din casa si mai bien isi ia un pestisor -care era foarte ieftin samd. genul asta de comportament; bine, intamplarile nu coincideau, dar comportamentele da, in mod izbitor; eu cand am vazut desenele astea, [mi se increteste carnea pe mine] primul meu instinct a fost sa ii zic MAriei ca nu are voie sa se mai uite la ele; ceea ce am si facut; MAria a insistat si mi-am dat seama ca are dreptate: nu are de ce sa nu se uite la acele desene doar pentru ca mie nu imi plac; este alegerea ei; Ea, bineinteles e fascinata de ele probabil pentru ca experimenteaza niste comportamente/situatii absolut inedite pentru ea (sper eu :))

Alt exemplu: MAria e preocupata foarte mult de conceptul mortii (de pe la 3 ani m-a izbit cu intrebarea Ce se intampla cand mori? la care m-am blocat si nu am stiut ce sa raspund atunci; nu ca acum as sti, da macar as zice ceva. ) Mi-a comunicat acum cateva saptamani, printr-un cantec, la ce concluzii a ajuns ea despre asta: ca mami si tati o sa moara, ca ei o sa ii ramana casa si pozele de familie, ca la un moment dat o sa ne despartim ca sa aiba la randul ei copii care o sa mosteneasca casa, etc [m-am socat un pic, inca nu are 5 ani].
Acum, fiind la bunica ei, bunica ei trebuia sa mearga la o inmormantare [o cunostinta] si Maria a spus ca vrea sa mearga si ea.
E normal pentru un copil de nici 5 ani sa vrea sa mearga la o inmormantare? Habar n-am, dar stiu ca ea si-a exprimat aceasta optiune si era alegerea ei; imi inchipui cat de curioasa era. Asa ca a mers. A fost foarte ok, a adormit in biserica la slujba.

Alt exemplu: eu nu merg la biserica si nu ma preocupa problema. MAria e fascinata de biserica si de a sta la slujba, samd. Ar trebui sa ii interzic sa mearga acolo datorita convingerilor mele personale?

Pana a ajunge aici, am trecut printr-un proces intens de educatie din partea ei. Stiu ca ma gandeam cu amuzament intr-o vreme ca fi-mea tine meditatii cu mine. Meditatiile erau, ati ghicit, minunate crize -cum le zice- de personalitate?

Sabina spune:

Daria, la noi cu Gh e problema, el e argint viu . Pana la un an a fost bebe zen, statea si si se uita din carutul lui rolls royce la lume si o cantarea;), dupa aia a trecut la actiune si ne-a provocat dpdv fizic mult mai mult decat sora lui.
Acuma...nu am ce face decat sa ii explic pana obosesc si sa...astept sa mai creasca:) Abia face 3 ani in septembrie.


tangerine, mi-a placut mult cum ai scris.si mie mi se pare ca tantrumurile copiiilor sunt cele mai importante lectii pentru noi, parintii. intr-un fel, parca ii iubesc mai intens in momentele alea, si de acolo imi gasesc si rezolvarile.

cat despre drumul meu ca mama...va trebui sa te dezamagesc.
Eu am devenit mama care sunt pur si simplu pentru ca sunt atat de lenesa incat nu pot sa o iau pe cai ocolite.
Am vazut ca copilul nu doarme dupa alaptat cum spune in manual,. am aruncat manulaul si am luat copilul cu mine in pat si buna ziua.

Si asta in timp ce eram in plina depresie postnatala, care la mine a fost extrem de urata.

(E adevarat ca educatia artistica te duce la esenta mai repede...de aia o recomand cu caldura, mi se pare indispensabila pt dezvoltarea unui individ )

Mi-a placut si ca ai mentionat copilul competent. Eu nu am citit aceasta carte, recunosc....ar am auzit numai lucruri extrordinare despre ea.





Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Sabina spune:

Despre desenele alea , eu zic ca trebuie sa vorbesti cu Maria si sa-i explici de ce nu-ti plac tie.

Eu ii explic de exemplu fetei mele de ce muzica usoara e urata:), si ea intelege.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Sabina spune:

apropos de tantrumuri....ca ziceam eu ca ii iubesc, exista si reversul.
Bineinteles ca uneori simti ca ii urasti .
E uman, pt ca violenta , emotiile puternice, declanseaza sentimente negative.
De aia multi parinti, din aceiea prinsi in prejudacati, au impresia ca copilul e personajul negativ , dusmanul.
Dar e firesc ca manifestarea de furie sa-ti declanseze tie ca parinte aceasta ura....important e sa nu actionezi conform ei.
oamenii sunt totusi niste mamifere, sa nu uitam asta, apropos de ironia cu mamele sfinte care citesc carti de psihologie.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Jasmin012 spune:

Cred ca o sa caut unele posturi care mi-au placut si o sa le dau copy/paste in calculatorul meu



Si spuneti-mi si mie despre cartea asta cu copilul competent, cine e autorul...
parca maria Montessori a inventat conceptul, nu?


Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

Bic spune:

frunza_alba,
din pacate acum nu am timp sa citesc ce s-a scris pina acum (subiectul mi-a fost semnalat de curind.)
Nu pot sa spund decit atit: saracii parinti, saracul copil. Mi-e mila de parinti ca stiu ca metodele pe care le aplica nu sint corecte si stiu cit e de greu sa aplici altele daca nu ai un exemplu in fata si sutinere. Mi-e mila de copil pentru ca el nu greseste cu absolut nimic. El este doar un copil in cautare de limite din partea adultilor care nu stiu cum sa i le ofere. Si cel mai mult m-e mila de mama care isi doreste atit de mult sa-si ajute copilul si familia si nu stie cum. Imi vine sa o string in brate si sa-i spun ca ea e o mama minunata, dar ca nu stie incotro sa se indrepte catre ajutor. Dar ca o sa-l gaseasca, daca vrea, si o sa fie foarte mindra de ea.

Eu sugerez sa caute pe Internet resurse legate de disciplina afirmativa, a carui sustinatoare puternica sint. (vezi ca am linkuri mai jos.) Sau sa vorbeasc cu niste educatori de la scoala Waldorf sau de la Montessori, daca exista in Romania. (unii spun ca disciplina afirmativa nu merge cu baietii; eu nu am de unde sa stiu, pt. ca sint mama de fata.)

Ceea ce fac acesti parinti este ceea ce am facut si eu, si probabil toti de-aici de pe DC, intr-o perioada: confunda autoritatea reala cu rolul de militan. Confunda consecintele cu amenintarile. Nu stiu sa impuna reguli si limite copiului, copilul devine confuz, dar isi face treaba de copil, adica aceea de a testa limitele si pentru ca primeste reactie incurajatoare la comportmentul lui, continua. Ca doar e destept si-si da seama cum merge smecheria. Parintii lasa de la ei, crezind ca asta inseamna dragoste, copilul simte ca primeste ok-ul, parintii devin frustrati si izbucnesc. Apoi, normal, le pare rau, se simt oribil, si il recompenseaza pentru un comportament pe care ei l-ar dori corectat. Si tot asa va continua pina in ziua in care isi vor da seama ca trebuie sa-si calce pe inima, sa le fie greu pentru o perioada pentru a le fi bine tuturor pe termen indelungat. Problema e ca atunci cind iti auzi copilul plingind vrei sa faci orice sa-l faci sa taca. Si de multe ori, recompensa de a-l vedea potolit pe moment ne face sa uitam ca data viitoare va mai rau.
Inca ceva: copilul se afla TAMAN la virsta la care testeaza limitele si la care ARE NEVOIE de oprelisti. Prin oprelisti nu inteleg mesaje negative de genul "Nu pune mina pe..." sau "esti rau, daca nu faci asta."; ci inteleg explicarea consecintelor si consecventa in reactii. Faptul ca mama il roaga sa inceteze sa mai lipeasca plastelina pe perete nu are absolut nici o valoare pentru copil. De ce sa inceteze? Asa de kiki? Trebuie sa existe un motiv, o explicatie sau o regula. Sau toate la un loc.
In ex 2: cum adica copilul a devastat un automat de apa plata??? Dar parintele ce facea in timpul asta? Statea si se uita la el cum devasteaza un automat? Este datoria adultului, NU A COPILULUI, sa evalueze o situatie si sa-l indeparteze pe copil din situatii periculoase pentru el sau pentru cei din jur. Treaba copilului este sa fie curios. Treaba adultului este sa-i directioneze curiozitatea.

Le doresc parintilor sa gaseasca resursele pentru a trece prin aceasta faza. E doar o faza. Dar una importanta.

P.S. Acum ca mi-a sarit somnul, am mai citit un pic din raspunsuri si am gasit o groaza de raspunsuri excelente. Deci iata un grup de suport. Daca nu tu esti acea mama, recomanda-i sa se inscrie aici.

denizel spune:

Sabinel, Sabinel... + + ....

Pai, inteleg ca daca asa consideri normal sa raspunzi cuiva care isi doreste ceva, tot asa ti-ar placea si tie sa fii tratata intr-o situatie asemanatoare.
Tot ce poti spera e ca cel mic/cea mica sa-ti semene si sa nu il/o intereseze prea tare in ce fel sunt rezolvate si privite de catre parinti/cei din jur nevoile lui/ei.
Daca cel mic nu iti seamana e mai nasol, dar, atata timp cat furia ta e autentica poti spera ca el va fi un suficient de fin psiholog pentru a-ti intelege stilul si nevoia de a fi autentica.


Mamagiuliei, intotdeauna m-au distrat forumularile tale. "Taxo" si "taxu" :))))))))))).
Am mai citit ispravi ale Giuliei si e o fetita super cool, cu multa incredere in ea .


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

denizel spune:

Tangerine, !!!!!!


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

szivarvany spune:

Denizel,
ea este extraordinara, pt ca asa e felul ei de a fi, este extrem, extrem de intelegatoare si are un suflet imens. Pe zi ce trece o plac tot mai mult
Nu stiu cata incredere are in ea insasi, insa simt ca e in crestere aceasta incredere si curajul, chiar daca nu lasa garda jos si este inca, foarte precauta
Cred ca are un suflet extrem de sensibil, insa acest lucru nu este vizibil pt toata lumea. Sper sa reusesc sa o inteleg pe mai departe

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

Bic spune:

frunza_alba Acum am reusit sa citesc si celelalte mesaje ale tale si am vazut ca tu esti mama in cauza.

Felicitari ca ai luat problema in mina si mare noroc ca ai dat peste cineva care pare sa fie o persoana capabila si bine intentionata.

Si cred ca toti iti multumim ca ai deschis acest subiect, care a atins puncte sensibile pentru noi toti, cred eu.

denizel spune:

pai, daca Giulia e un copil extrem de intelegator, inseamna ca e foarte puternica :). Aici vorbeste si cioara din mine :))).
Si imi plac stilul ei mai rezervat, momentele in care nu are chef de... si de... , eu le traduc ca fiind exprimari ale increderii in ea :).



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.