Mara - dulcea si frumoasa printesa rozalie

Mara - dulcea si frumoasa printesa rozalie | Autor: Rebiana27

Link direct la acest mesaj

In urma cu doua saptamani, parcurgeam drumul spre maternitate cu inima batand nebuneste de un soi de emotie ca cea de dinaintea unui examen, tacuta si concentrata… frematand… incercand sa trasez, mental, drumul ce ma astepta pana in momentul cand imi voi tine in brate dulcea minune. Imi mangaiam rotunjimea lunara a burticii ce ascundea motivul pentru care ma surprindeam zambind de cele mai multe ori si ascultam melodiile ce rulau, repetativ, la cd-player-ul masinii. Ochii-mi ascundeau inca lacrimi necurse, la amintirea Lucului mic care intreba obsesiv: “Unde pleaca mami?” Mi-as fi dorit sa aman plecarea, mi-ar fi placut sa-mi petrec seara spunand poezii lui Luca insa hazardul n-a legiferat nimic in acest sens… si iata-ma in drumul spre spital, afisand un calm fals si inecand sentimentul de deja-vu intr-un noian de intrebari retorice.
Calator maiastru, gandul ma poarta in urma cu cateva luni cand cele doua asteptate liniute rosii s-au lasat conturate pe testul de sarcina, marcand inceputul unei noi odisei. Un sentiment de siguranta dadea imbold dorintei mele de a anunta pe toata lumea, de a o face partasa la noua noastra fericire; era acel sentiment care facea ca temerea pierderii sarcinii (asa cum se intamplase cu doua luni in urma) sa zaca intr-un sertar inchis al inimii. Nu stiu, nu am simtit cata bucurie a cauzat anuntul meu.. cred ca nu mai eram in stare sa sesizez bucuria altora din cauza fericirii mele; imi doream cu ardoare acest al doilea copil care, deocamdata, exista in fiecare sentiment al meu si in cele doua liniute rosii, pe care-mi facusem un obicei sa le vizualizez zilnic. Am constat, de-a lungul timpului, ca pentru noi, adultii, fericirea vine in doze simple si ne umple inimile, mocnind o viata.
Drumul parcurs de la viziunea celor doua liniute si pana la ultima luna de sarcina mi-a fost destul de incercat, descriind, cu toate astea, tumultul unei iubiri ce nici nu incepuse bine si capata noi si noi valente. Permanenta stare de greata nu facea, initial, decat sa ma bucure, creionandu-mi ideea ca sarcina decurge bine, se fixeaza si devine comuna cu mine insami. Ma legam de acest sentiment si-l dezvoltam!
Comunitatea DC exista deja in mintea si sufletul meu, fiind cea care a dat curs “Nasterii cu parfum de ghiocei” , primului meu motiv de implinire ca femeie si mama. Am redevenit activa pe forum si-am descoperit atatea prietene minunate care mi-au stat alaturi cu un sfat, un gand bun, marcand o apropiere intre povestile fiecareia dintre noi.. in fond, aveam si avem aceleasi motive de bucurie.
Fiecare zi alimenta si prelungea o stare de euforie ce facea ca sarcina-mi sa se inscrie pe o traiectorie blanda insa aceasta siguranta avea sa fie intunecata de probleme de natura fizica ce aducea in balanta pericolul pierderii sarcinii. Mintea mea refuza sa accepte ca s-ar putea intampla ceva rau insa sufletu-mi se lasa devastat de neputinta uneori si asta pentru ca, in urma unor contractii survenite parca de nicaieri, colul meu isi modificase consistenta si lungimea, existand pericolul ca el sa se deschida. Ma aflam deja in saptamana a saptesprezecea de sarcina, simtisem primele miscari ca niste unduiri magice, aflasem ca port in pantece o fetita minunata si totul devenea gri si fad din cauza durerilor care nu incetau la No-Spa si faceau front comun cu nelinistea de a le sti permanente. Primul instinct a fost sa las totul sa mearga asa cum hotaraste divinitatea, avand convingerea (nu stiu de ce anume alimentata) ca totul va fi bine cumva, insa, demult trecute de faza incipienta, durerile progresau si nu lansau nimic de bun augur astfel ca, in cea de-a optsprezecea saptamana de sarcina am facut cerclajul colului uterin. A fost o alegere remarcabila deoarece mi-a conferit siguranta de care aveam atata nevoie… practic de acel fir ce lega colul imi agatasem toate sperantele ca sarcina se va lasa purtata pana in luna a noua.. imensa putere atribuita unui lucru atat de material si totusi a functionat. Mi-am reluat, la scurt timp, activitatea profesionala si imi facusem un hobby din a-mi stabili target-uri care, o data atinse, lasau loc altora si asigurau o ritmicitate vioaie vietii mele. Un nou sentiment de siguranta razbatea mici nelinisti; aveam convingerea si puterea de a duce sarcina in luna a noua in ciuda speculatiilor asistentelor din spitalul unde facusem cerclajul si unde aveam sa nasc. De altfel, fiecare saptamana punctata era o mica victorie si un prilej de a privi mai departe increzatoare.
Ultimele luni de sarcina s-au lasat punctate de stari violente de greata si voma care au culminat cu o criza de colica biliara ce a incununat ultima saptamana si care facea ca fiecare zi sa fie greu de indurat. Cu toate astea imi doream sa aman momentul nasterii.. mi-l doream, poate, mai aproape de termen, imi doream sa mai am timp pentru mine si Luca sau, pur si simplu, vroiam sa traiesc cu certitudinea ca fiecare zi in pantec pentru fetita mea e un lucru benefic ei.
“The sun is sleeping quietly”… melodia ma repoarta intr-un prezent ce-l abandonasem gandurilor, in timp ce masina gonea spre Bucuresti, intr-un apus la fel de tacut ca cel din versurile ascultate. Imi spusesem mie insami ca ma voi intoarce acasa cu mica puiutza in brate desi inca nu aveam certitudinea ca asta se va intampla atat de rapid. O parte din mine stia ca-n urma fisurarii membranelor era exact lucrul care trebuia facut – plecarea la maternitate, insa cealalta parte inclina spre a mai ramane acasa macar cateva ore. Stabilisem, telefonic, cu dr care-mi urmarise sarcina, sa merg la camera de garda unde imi va fi indepartat firul de cerclaj si-n functie de evolutie avea sa vina si dumneaei pentru a-mi fi alaturi si a ma asista la nastere. Vizualizam parcursul ce trebuia urmat pana aveam sa-mi tin copila in brate insa e clar ca eu si destinul nu jucam dupa aceleasi reguli… Ajunsa la camera de garda beneficiez de un prim control si de trei bucati de doctori rezidenti care, speram din suflet, ca stiu ce fac. Ma autoabandonez cunostintelor lor si astept, in aceeasi tacere, verdictul. Gandurile mi se plimbau in minte cu repeziciune insa nu se canalizau pe ceva concret; asteptam o confirmare, raspunsuri… insa niciunul din cei trei nu spuneau nimic ci urmareau ecranul aparatului ecograf la care ma dusesera intre timp. Le urmaream fizionomiile in ideea in care acestea imi puteau comunica ceva si in cele din urma intreb daca e ceva in neregula. Primesc un franc si sec raspuns “nu” dupa care, cel care parea a fi superior celorlalti doi, se indreapta spre telefonul aflat pe biroul asistentei. L-am auzit vorbind cu dr mea, confirmandu-i faptul ca membranele sunt fisurate si spunand ca voi fi monitorizata foarte atent pentru a nu pune in pericol colul din cauza firului de cerclaj. Curand dupa discutia telefonica sunt invitata sa-mi imbrac tinuta de spital si mi se intocmeste fisa de internare. Am raspuns mecanic fiecarei intrebari, neschitand niciun gest, in timp ce priveam in gol… ma incerca un sentiment ciudat de neputinta amestecata cu teama. Mi l-am reprimat si m-am lasat condusa in salonul ce avea sa-mi serveasca drept camera pret de cateva ore. Am norocul sa nu fiu singura acolo si incheg o conversatie cu colega de salon. Aflu ca si ea are unele probleme insa mai are cel putin 10 saptamani pana la nastere. Discutiile le abandonam treptat undeva dupa miezul noptii cand incepusem sa simt o durere in abdomenul inferior, o durere surda care nu-mi dadea pace. Incerc sa nu-i acord o importanta sporita si decid sa dorm insa succesiunea cu care durerea revenea m-a facut sa nu pot sa inchid ochii. Stiam si acceptam ca se declanseaza travaliul si, pentru prima data in acea seara, multumesc cerului ca am ales sa plec la spital cu o anticipatie de cateva ore. La vizita ulterioara a grupului de rezidenti ii anunt, oarecum vesela, ca am contractii si ca, cel mai probabil, dr mea va decide sa-mi fie scos firul de cerclaj. Merg la un nou control, lung si dureros, dupa care ii sunt monitorizate bataile inimioarei micutei mele din burtica. Doctorii susoteau intre ei si puteam descifra pe fetele lor ca-s impacientati… cu toate astea firul de cerclaj ramanea la locul lui; nu-mi era scos si constituia marea mea problema. Cred ca am intrebat de cateva ori in interval de 10 minute daca-l scot si motivele pentru care n-o fac. Intoarsa in salon, scot un carnetel si incep sa notez intervalul la care vin contractiile si durata acestora. La fiecare vizita a rezidentilor le arat ca acestea se succed la 5 minute, sunt regulate si incep sa fie din ce in ce mai intense. Nu fac decat sa le sporesc stresul, banuiesc, pentru ca urmeaza alte controale nesoldate, insa, cu scoaterea firului de cerclaj. Plec din cabinet dezorientata si-mi spun ca trebuie sa am un col extrem de bine antrenat de vreme ce rezista contractiilor. Acesta teorie avea sa fie combatuta foarte rapid deoarece in scurt timp am inceput sa sangerez, semn ca firul era in tensiune si simteam durere foarte mare pe col. Anuntul meu avea sa declanseze un dute-vino, cateva telefoane date in graba si sosirea unei dr tinere pe care se bazau, cu siguranta, ceilalti ca va efectua operatiunea. In urma controlului conchide ca trebuie scos de urgenta firul si ca trebuie sa fiu mutata la “nasteri”, situatia nepermitand sa mai stau in salon. Deja ma aflam in travaliu de trei ore iar contractiile devenisera dureroase de-a binelea asa ca m-am bucurat enorm sa aflu de noua mea destinatie. Urmeaza alte cateva ore in care contractiile se intetesc, se intensifica lasand sa cada asupra mea o tacere ce-mi brazda chipul. Cu siguranta nu le simtisem astfel la prima nastere. Controalele ce au urmat au fost progresiv dureroase, concretizate in cifre ce stabileau dilatatia si care ma puneau in legatura cu apropiata realitate.. aveam sa nasc curand!
Nicicand sosirea diminetii nu a fost primita cu mai mult entuziasm de catre mine decat in dimineata aceea… m-am lasat abandonata, intre o contractie si alta, in lumina care invada spatiul ferestrei. Aveam din nou sentimentul ca va fi bine… acelasi sentiment pe care-l avusesem in urma cu trei ani, la nasterea lui Luca. Timpul pare sa-si piarda cursul si sa se miste mult mai repede sau cel putin asa il percepeam eu in acele momente. Trec rapid prin stari ca cea de nerabdare, de teama, de durere la cea de siguranta care culmineaza cu sosirea dr mele. Purtam o conversatie, urmeaza un control (al catelea!!?!) si primesc confirmarea ca totul decurge bine. Cred ca atunci am arborat primul meu zambet dupa ore bune de incordare si incruntare. Deschid discutia despre anestezia epidurala, atat de ravnita la prima nastere si la fel de ratata. De data aceasta sunt la limita asa ca este chemata rapid dr anestezist care se infiinteaza numaidecat in sala si care-si face meseria cu profesionalism si care-mi da, in sfarsit, sentimentul ca lucrurile sunt pe fagasul cel bun. Incet-incet contractiile sunt reduse in intensitate; sunt conectata la aparatul care-i monitoriza bebelusei bataile cardiace si vin moasele sa ma pregateasca. Nu stiam care-i motivatia sentimentului de deja-vu care nu-mi daduse pace inca din seara precedenta insa aveam sa-l descifrez. Cele doua moase, extrem de dragute si super profi, erau aceleasi care au asistat la venirea pe lume a baietelului meu. Stabilim rapid legatura si ne bucuram impreuna ca urmeaza sa impartasim, din nou, bucuria venirii pe lume a unei noi minuni. Calmul cu care mi se vorbeste, soarele ce invada sala, buna dispozitie a tuturor avea sa-mi confere cea mai placuta senzatie; ma simteam relaxata si perfect pregatita sa imbratisez noua viata careia aveam sa-i dau curs curand. Cu siguranta timpul a capatat noi valente pentru ca avea pentru mine o alta notiune… un curs rapid ce accentua sentimentele mele de siguranta. Sala devine, rapid, neincapatoare si incep sa simt ca bebelusa e gata sa iasa; simteam o presiune cunoscuta si, asistata de dr si moase, sunt pregatita sa trec prin momentul expulziei. Imping eficient si sunt incurajata in permanenta, ceea ce-mi confera puterea de a continua in acelasi ritm. Momentul in care mi s-a spus sa nu mai imping a avut ceva magic… puiutza mea era atat de aproape de a iesi! Dr executa manevra de intoarcere a micii minuni si indeparteaza cordonul ombilical din dreptul gatului. La urmatoarea si totodata ultima impingere am simtit cum ies umerii si apoi o caldura ce ma parasea usor. Amalgam de sentimente ce ma fac sa tremur, ma napadesc rapid… E ceva incontrolabil si nu-mi pot opri muschii sa nu reactioneze. Micutza mea plange si-mi este adusa s-o vad si sa-i sarut ochisorii. Momentul in care am vazut-o – concretizare minunata a tot ceea ce simtisem pret de cateva luni – a fost sublim, a avut ceva mistic. Totul a disparut brusc, sangele pulsa vulcanic in vene si am privit farama aceea de copil, de o infinita fragilitate, invadata de cele mai coplestitoare sentimente.
Mi s-a parut,atunci, ca destinul si-a deschis o noua poarta pentru noi… ne-a binecuvantat cu un nou motiv de fericire! Am plans putin, inundata de o beatitudine fara seaman, am sarutat obrajorii pretioasei mele si-am soptit ca pentru mine: “E a mea! Toata a mea este!!”

Mami de doua minuni: Luca si Mara

Pulbere de stele a scurs clepsidra timpului, dand fericirii mele aripi de visare...



I can't fake with dignity so i'll not try!!

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns dayanara spune:

foarte frumos ai povestit Rebiana, superba descrierea nasterii si la fel de impresionanta ca si nasterea cu parfum de ghiocei
sa va bucurati de mica minune si sa creasca mare, sanatoasa si fericita alaturi de Luca si de voi

roxana 38+ silvana aroa si ivan leonard(2.12.2006)
POZE

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns annya9 spune:

Absolut minunata descriera nasterii printesei pretioase!!! Sa fie santaosa si voi la fel, sa va bucurati si sa aveti parte de impliniri!!!

34+ Radu Alexandru
poze noi, 33 saptamani

www.contractionmaster.com/" target="_blank">calculator contractii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cris.dogarel spune:

ce frumos.

suferinta pare dulce la tine, fericirea pare...soft.

am citit si mi-a adus aminte de "bucatzi" bune literare, de facultate si vremurile cand cititul imi era balsam pt suflet. ai talent la scris, dar si la...trait cu intensitate viatza.

fericire deplina si trairi intense alaturi de puii tai dragi!


Cris, mami de Ema, my Lucky 13 (13.01.2010), si Ana(2003)
AMR: 5 kile!
poze

povestea noastra

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rebiana27 spune:

Citat:
citat din mesajul lui dayanara

foarte frumos ai povestit Rebiana, superba descrierea nasterii si la fel de impresionanta ca si nasterea cu parfum de ghiocei
sa va bucurati de mica minune si sa creasca mare, sanatoasa si fericita alaturi de Luca si de voi

roxana 38+ silvana aroa si ivan leonard(2.12.2006)
POZE




Citat:
citat din mesajul lui annya9

Absolut minunata descriera nasterii printesei pretioase!!! Sa fie santaosa si voi la fel, sa va bucurati si sa aveti parte de impliniri!!!

34+ Radu Alexandru
poze noi, 33 saptamani

www.contractionmaster.com/" target="_blank">calculator contractii





Va multumesc din inima, fete dragi, pentru cuvintele si urarile frumoase! Am certitudinea ca in cel mai scurt timp vi le voi intoarce (citind despre miracolul nasterii puilor vostri) si ma voi incarca cu o energie pozitiva datorata fericirii emanate de postarile voastre!

Mami de doua minuni: Luca si Mara

Pulbere de stele a scurs clepsidra timpului, dand fericirii mele aripi de visare...



I can't fake with dignity so i'll not try!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rebiana27 spune:

Citat:
citat din mesajul lui cris.dogarel

ce frumos.

suferinta pare dulce la tine, fericirea pare...soft.

am citit si mi-a adus aminte de "bucatzi" bune literare, de facultate si vremurile cand cititul imi era balsam pt suflet. ai talent la scris, dar si la...trait cu intensitate viatza.

fericire deplina si trairi intense alaturi de puii tai dragi!


Cris, mami de Ema, my Lucky 13 (13.01.2010), si Ana(2003)
AMR: 5 kile!
poze

povestea noastra


Multam' fain, Cris! Pupaturi fetelor tale dulci si tie mami un brat de flori pentru putere, rabdare, daruire!
Imi place tare mult scrisul.. gasesc in asta refugiu de neegalat, fiind un hobby pe care-l alimentez mai rar, e drept.

Mami de doua minuni: Luca si Mara

Pulbere de stele a scurs clepsidra timpului, dand fericirii mele aripi de visare...



I can't fake with dignity so i'll not try!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns A_Iulia spune:

Super!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lorex spune:

Sublim!!!

_
AMR 6..da' vreau sa le pastrez

www.flickr.com/photos/44547000@N05/sets/72157623480595103/" target="_blank">IURIA INIMII MELE.. (01 martie 2010)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns andra_s spune:

ce poveste frumoasa!!! ce sentimente marete si ce sublim le descrii!!!
mamica de print si printesa

POZE

Mami de minune mica Ianis Stefan (19.01.2010)
Suntem cei mai fericiti parinti din Univers !!!



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rebiana27 spune:

Citat:
citat din mesajul lui Adina Iulia

Super!

Multu' mult!
Nu pot sa nu atasez mesajul scris de tine in sept 2007, la povestea nasterii lui Luca...
Citat:
citat din mesajul lui Adina Iulia

Rebi, !

Te asteptam cu povestea nasterii fetitei!

Adina + Olivia 04.03.2004

... iata, asadar, frumoasa "profetie" implinindu-se!
Pupici cu lipici Oliviei!

Mami de doua minuni: Luca si Mara

Pulbere de stele a scurs clepsidra timpului, dand fericirii mele aripi de visare...



I can't fake with dignity so i'll not try!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rebiana27 spune:

Citat:
citat din mesajul lui lorex

Sublim!!!

_
AMR 6..da' vreau sa le pastrez

www.flickr.com/photos/44547000@N05/sets/72157623480595103/" target="_blank">IURIA INIMII MELE.. (01 martie 2010)






Citat:
citat din mesajul lui andra_s

ce poveste frumoasa!!! ce sentimente marete si ce sublim le descrii!!!
mamica de print si printesa

POZE

Mami de minune mica Ianis Stefan (19.01.2010)
Suntem cei mai fericiti parinti din Univers !!!





Cu siguranta le-ai trait si tu! Imi amintesc emotia nasterii lui Ianis si implinirea cu care ne-ai descris ca nimic nu-ti echivaleaza fericirea!

Mami de doua minuni: Luca si Mara

Pulbere de stele a scurs clepsidra timpului, dand fericirii mele aripi de visare...



I can't fake with dignity so i'll not try!!

Mergi la inceput