Puiuti de Randunici 2008!! (349)

Puiuti de Randunici 2008!! (349) | Autor: randunici

Link direct la acest mesaj

Aho! Aho! Copii si frati,
Stati putin si nu postati,
Am urare upgradata
Sper din suflet sa va placa!
A trecut din nou un an
Si eu sunt peste ocean,
Cu un dor mare de casa
Si cu gandul la o masa
Cu bucate romanesti
De-ti vine sa chiuiesti!

Ia manati din zurgalai si strigati o data haaaii!! haaiii!

Dar sa zicem de mamici,
Mai exact de Randunici
Ca asa este frumos
S-avem plugusor bengos !
Piticotii au crescut,
Unii chiar vorbesc prea mult,
Intre timp ne-am si inmultit
Si de multe-ori ne-am intalnit.

Anul asta a fost intens
Portocale am cules,
“Rosii” credeau c-au invins
Dar n-a fost decat un “vis”!

Miscari au fost si pe crenguta
S-a dat startul la gravidute
Cu Sovi si-apoi Clodute,
Blanka, Elara, Monica,
Toate au o mogaldeata mica.
Tot pe lista de burtici
Mai avem niste mamici
La raport le vrem mereu,
Chiar si cand le este greu,
Sa le dam o-mbratisare
Si-o floare la fiecare!
Iar in anul ce-o urma
Sa vedem cine mai vrea!

Prin spitale am umblat
Laolalta ne-am rugat
Sa fie bine copilasii
Sa doboare carcaiasii!
D-zeu ne-a ajutat
Si ei s-au revigorat
Si toate ne-am bucurat
De necazuri am scapat!

Ia mai manati mai si strigati odata Haii!! Haii!!

Avem multi puiutzi prin tara
Incepem din sud, din capitala,
Punem repede de-o intalneala
Sau o mica plimbareala.

Ce ziceti de-o Movalinda
Frumusica si plapanda?
Apoi vine si Sebica
De otite n-are frica.
Andrei – bandit de Butucica
Care-a stat pe la bunica,
Dudell e-al Mimonixilor mezin,
Si-avem un aprig Mufarin,
Fara stare si hazliu,
Parca zici ca-i argint viu!
Rebecuta cea pufoasa
E mereu tare haioasa.
Matei de Vali-i vorbaret,
Ursuletul e istet,
Teodorele-s capoase,
Dar cu-atat sunt mai frumoase!
Stef e tare cumintel,
Manca-l-ar mama pe el,
Buburuza de Irina,
Si exotica Amira,
Apoi mai este si Zana
Toate sunt una si una!
Te(r)o boy sa nu lipseasca
Cu privirea ingereasca,
S-o vedem si pe Diana,
David sau Honey-Ioana,
Si Maria si pe Luca,
Amalia si Bia de Pucca,
Daciana si Medeea
Si pufoasa de Andreea.
Patrick si de-altfel si Sasha
Au acasa o bebelasa
Si ei tare le iubesc
De-i vezi, pe loc te topesc!
Va spun drept sunt multi in capitala
Deci e loc de mare chefuiala!

Ia mai dati din zurgalai si strigati odata Haii!! Haii!!

Mai la sud daca o luam
Pe olteni o sa-i aflam
Amandoi sunt blondaneti
Cu-ochi albastri si isteti,
Unul este Mihaita
Parca zici ca-i zgatiutza.
Andru este fotbalist
Are sangele stelist!
Si-unde Unirea-i campioana
E Antonia patroana!
De fugim pana la mare
Vlad ne iese-n intampinare.
Mai departe la Ploiesti
De Sophie te-ndragostesti,
Ca e tare vorbareata.
Dar si Thea e isteata,
Si cu multe ne uimeste
Si intruna ea vorbeste!
Si plecam de la Buzau
Si ajungem la Bacau.
Ne asteapta Bubu – Luca
Si Sabin, pui de Raluca.
Spre Brasov o luam cu zel
Si-l gasim pe Samuel,
Altfel zis Barosanel.
Si Matei ar fi pe-aici,
Dar s-a dus la austrieci.
Trecem muntii in Ardeal
Colo jos dupa un deal,
Si gasim pe mica Iris,
Rebecca de Remaliss,
Eric cel mult incercat,
Cam de mult-ori operat.
Iar la Cluj doua fetite
Daria si Diana de Kitzy.
Si mai sus in Baia Mare
Este Luca, cel cu care
Incheiem plimbarea-n tara
Si purcedem pe afara.

Ia mai manati mai si strigati odata Haii!! Haii!!

Georgios e-n Grecia,
Robert in Germania,
Iannis e pralina belgiana
Si Jasmine – canadiana.
Iar in Perth, colo in jos
Este Patrick - “cel mai frumos”
"Pinguin" sau "Bestiuta",
Il alinta mamicuta.
Mergem si peste ocean
Mai aproape ar fi Sean.
Adrianul e istet
Insa nu prea vorbaret.
Andra este balerina,
Viitoare gospodina.
Cam aici se-ncheie drumul
Sper ca n-am uitat niciunul.
De cumva chiar am uitat
Din sulfet sa-mi fie-iertat
Ca n-a fost cu intentie
Ci din neatentie!

Ia mai dati din zurgalai si strigati odata Haii!! Haii!!

Doua vorbe va mai spun
Si apoi imi vad de drum.
Salut o Gudinde draga
Sa ai noroc in desaga,
Sanatate, bucurii,
Sa-ti dea Domnul 2-3 copii!

Iar in Anul care vine
Sa avem parte de bine
Bolile sa ne-ocoleasca,
Puisorii sa vorbeasca,
Sa manance tot din fata,
Olita s-o foloseasca,
Sa asculte de parinti,
Sa fie tare cuminti!
Iar voua, dragi mamicute,
Gurese si harnicute,
Sa v-aduca Noul An
Sanatate si multi bani,
Sa fiti mereu fericite
Adorate si iubite!

La Anul si La Multi Ani!!






Dupa o minunata Odisee in 161 de capitole, randunicile harnicute au ajuns la Scutece!

www.slide.com/r/IJKQ0GhBsD_tW7zS9gohTGAfsthK28LX?previous_view=mscd_embedded_url&view=original" target="_blank">Au crescut puiutiii!!!


Suntem un stol vesel de 103 mamici-randunici, iar in cuibulete
avem (deocamdata): 47 de randunele si 57 de randunei + 7 mamici !!




Puiuti nascuti in Ianuarie 2008: 3 (2 si 1 )

13 Ianuarie
Daciana-pui de daciana.t (22.02.1979)-povestea nasterii


30 Ianuarie
Iulia Elena-pui de natynic (25.01.1975)-povestea nasterii


30 Ianuarie
Sebastian-pui de tuchita (28.01.1978) + Ilinca(5.07.2005)



Puiuti nascuti in Februarie 2008:19 (14 si 5 )

13 Februarie
Yannis Cristian-pui de simonette (07.05.1974)-povestea nasterii + Luca Anthony(02.02.2006)--> cu Nicholas Ellan


14 Februarie
Mihnea Adrian-pui de Teo2rina (08.10.1981)


15 Februarie
Andrei-pui de gbutucica (28.06.1978)-povestea nasterii


15 Februarie
Rebecca-pui de Monica9 (21.04.1978) + Sophia(18.11.2009)


18 Februarie
Vlad Alexandru-pui de mimonix (09.08.1967)-povestea nasterii + Teodora(11.09.1993)


18 Februarie
Robert-pui de Roxana Claudia (27.07.1980) + Catalin(05.06.2006)


19 februarie
Alexia-pui de LyMaria


21 Februarie
Andrew-John-pui de Honey79 (27.06.1979)


24 Februarie
+ Bogdan-Matteo-pui de diana g (31.12.1981)


24 Februarie
Stefan Dacian-pui de annya74 (12.10.1974)


25 Februarie
Rebecca-pui de clauclau (26.05.1977)-povestea nasterii + Razvan(11.01.2002)


25 Februarie
Ioana Sofia-pui de Olgutzika (28.04.1978)


26 Februarie
Tudor-Stefan-pui de underqueen(15.03.1980)


26 Februarie(ora 13.00)
Mihai-pui de zozela (18.08.1981)


26 Februarie
Patrick-pui de Clodute (17.01.1974) + Karolina(21.08.2009)


27 Februarie
Clara-pui de mary-lou123 (07.07.1981)-povestea nasterii


27 Februarie
Bogdan Alexandru-pui de claudia99 (14.12.1972)


28 Februarie
Andrei David-pui de delphin (26.11.1975) + Sebastian


29 Februarie
Vlad Constantin-pui de Maia37 (19.01.1970) + Andreea(05.09.1994)


Puiuti nascuti in Martie 2008: 43 (25 si 18 )

1 Martie
Samuel Casian-pui de Simo27 (16.11.1979) + David(03.07.2002)--> cu


1 Martie
David-pui de numeioana (01.12.1981)-povestea nasterii


1 Martie
Daria Elena-pui de Gherman in (15.10.19??)


2 Martie
Alexandra Ileana Amira-pui de danadc


2 Martie
David Luca-pui de tonic (07.06.1971) + Antonia Isabel (04.07.2000)


3 Martie
Sofia-pui de Jinxie


4 Martie
Madalina-pui de oprescuflore (11.04.1982)


4 Martie
Alexandra-Elisabeta-pui de BurticaMica (18.03.1978)


4 Martie
Nicolas si Matei-pui de vera alina (13.04.1978)


5 Martie
Adrian Christopher-pui de adriuta (05.02.1978)


6 Martie
Lucas-pui de RalucasS


7 Martie
Essam-pui de ririan (21.02.1972)-povestea nasterii


9 Martie
Thea-pui de aliceionescu (26.11.1977)


10 Martie
Cezar Alexandru-pui de emyemy


12 Martie
Iris Miruna-pui de lyvy (28.08.1980)-povestea nasterii


12 Martie
Stefan-pui de adela_achim (03.04.1975)


13 Martie
Eric-pui de blankar (29.06.1975) + Marc(31.08.2009)


13 Martie
Georgios-pui de ralucaspm(22.10.1972) + Ioanna(5.07.2006)


13 Martie
Sabin Matei-pui de raluca2107(14.10.1977) + Briana Maria(06.06.2001)


14 Martie
Cristian-neliaCris (11.08.1986)


14 Martie
Alexandru-pui de misha71 (14.01.1971)


16 Martie(ora 18.30)
Matei Cristian-pui de luny (09.02.1979)


16 Martie
Sean Adam-pui de VioletaH (30.04.1975)--> cu (DPN 25.03.2010)


16 Martie
Iulian-pui de mussara2000


16 Martie
Amira-pui de amira roxana (07.03.1980)


16 Martie
Alexia Teodora-pui de doinita_g


17 Martie
Mara Sofia-pui de varuna (17.01.1976)


17 Martie(ora 05.20)
Petru-pui de midasnu (27.03.1979)


18 Martie
Maria Clarinda-pui de Clabuc (04.09.1978)


18 Martie
Diana Andreea-pui de cleme (19.12.1974)


20 Martie
Maria Roxana-pui de elara (17.11.1977) + Matei Catalin(20.11.2009)


22 Martie
Mihai-pui de ancka


23 Martie
Robert Matei-pui de frumussik (14.03.19??)


23 Martie
Anais Iasmina-pui de Raluk31 (31.12.1977)


24 Martie
Radu Cristian-pui de rox dox (27.10.1978)


27 Martie
Oana Teodora-pui de lianam (27.07.1975)


28 Martie
Bianca Maria-pui de pucca (21.10.1977)


28 Martie
Luca Razvan-pui de cami33 (05.12.1973) + Maria Alexandra(02.05.2002)


28 Martie
Daria Maria-pui de hagiyannis (23.05.1981)


28 Martie
Victor Mihai-pui de Somleac


29 Martie
Andra-pui de Mihutza11 (11.11.1979)


30 Martie
Alexandru-Constantin-pui de cory3maz (29.03.1974) + Larisik


31 Martie
Darius Laurentiu-pui de adriella (15.06.1975)



Puiuti nascuti in Aprilie 2008:35 (14 si 21 )

1 Aprilie
Natalia Elena-pui de egonsis (12.08.1978)


1 Aprilie (ora 8.25)
Teodora-pui de mstela(21.02.1982)-povestea nasterii


1 Aprilie
Rebeca Iulia-pui de remaliss (01.07.1974)


2 Aprilie
Andrei-pui de ramo_cata (28.07.1981)-povestea nasterii


2 Aprilie
Daria Maria-pui de adrianadana


3 Aprilie(ora 22.15)
Alexia-Andreea-pui de mikydoozza


9 Aprilie
Luca-pui de mihatp (13.04.1975)-povestea nasterii


9 Aprilie
Alexandra Cristina-pui de Mihos


9 Aprilie
Amalia Ioana-pui de Puppa


10 Aprilie
Teodor Mihai-pui de Ariel_7000 (19.05.1977)-povestea nasterii + Alexutza(10.04.2003)


10 Aprilie
Matei-pui de VALENTINA C (09.08.1980)-->cu Luca/Mihnea


11 Aprilie
Alexandru Mihai-pui de GianiD (11.11.1976)-->cu Ilinca Maria(DPN 07.02.2010)


13 Aprilie
Patrick Lucas-pui de gecko-povestea nasterii--> cu


14 Aprilie
Sanziana-pui de Kya (13.06.1978)


15 Aprilie
Antonia Rafaela-pui de bitza037 (28.04.1977)


17 Aprilie
Alexandru(Sasha)-pui de sovietica (26.12.1975) + Ana Miruna (02.09.2009)


17 Aprilie
Honey Ioana-pui de Mami_papatot (23.11.1981)


17 Aprilie
Vlad Alexandru-pui de ursuleata (14.09.1982)--> cu


17 Aprilie
Alexandra Ioana-pui de Ali bia (20.01.1984)-povestea nasterii + Bianca(23.10.2003)


18 Aprilie
Eric Stefan-pui de bubu05 (15.08.1978) + Vlad-Ionut(02.01.2005)


18 Aprilie
Andreea Georgiana-pui de ccris_ccris (08.01.1978)-povestea nasterii


18 Aprilie
Briana Andreea-pui de nikol1986 (22.04.19??)


18 Aprilie
Lucas-Cristian-pui de serry ann (21.06.1980)


18 Aprilie
David-pui de sufletzica


19 Aprilie
Medeea Elena-pui de miradi (10.02.1977)


21 Aprilie
Daria-pui de CristinaGoji (18.01.1980) + Vladic(17.10.2006)


21 Aprilie
Andrei-Radu-pui de floriio (26.04.1979)


23 Aprilie
Antonia Georgiana-pui de nicol_conte (25.10.1978)-povestea nasterii + Alexia(24.082005)


23 Aprilie
Marius-pui de SimRam


24 Aprilie
Diana-pui de kitzy (30.09.1979)-povestea nasterii


25 Aprilie
Matei-pui de Nicoleta (18.04.1978) + Stefan(27.01.2003)


25 Aprilie
Ana-Teodora-pui de PIDANA (22.03.1979)


27 Aprilie
Robert Cristian-pui de somnorica


28 Aprilie
Naomi-pui de cenia


30 Aprilie
Raisa Ioana-pui de Mamaruta


Puiuti nascuti in Mai 2008:2

6 Mai
Jasmine-pui de Dana Singh


7 Mai
Bianca Elena-pui de deeapui + Alexandru(27.10.2005)



Puiuti nascuti in Iunie 2008:1

14Iunie
Mihai-pui de silvya


..Siii..Prietena noastra draga-gudinde!


Rugaciunea parintilor pentru copii:
Doamne, Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce cu intelepciunea Ta ai zidit pe om din tarana si ai suflat in fata lui suflare de viata si binecuvantandu-l ai zis: cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul; iar la Cana Galileii, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai binecuvantat nunta si deci nasterea de fii, cu multa umilinta rog marea Ta bunatate, ca neincetat sa reversi harul Tau si sa Te milostivesti asupra copiilor mei, pe care ai binevoit sa mi-i daruiesti. Umple-i de intelepciune si pricepere. Apara-i de toate cursele vrajmasilor vazuti si nevazuti. Porunceste ingerilor Tai ca totdeauna sa le fie calauze si povatuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea sa Te poata lauda si preamari in veci. Amin.



La multi ani mamici!!

Ianuarie: 08 ccris_ccris,17 varuna,clodute,18 CristinaGoji,19 Maia37,20 Ali_bia,25 natynic,28 tuchita

Februarie: 05 adriuta,09 luny,10 miradi,21 mstela,ririan,22 daciana.t

Martie: 07 amira_roxana,14 frumussik, 15 underqueen,18 BurticaMica,22 PIDANA,27 midasnu,29 cory3maz

Aprilie: 03 adela achim,11 oprescuflore,13 mihatp,vera alina,18 Nicoleta,21 Monica9,22 nikol1986,
26 floriio,28 Olgutzika,bitza037,30 VioletaH

Mai: 07 simonette,19 Ariel_7000,23 hagiyannis,26 clauclau

Iunie: 07 tonic,13 Kya,15 adriella,21 serry ann,27 Honey79,28 gbutucica,29 blankar

Iulie: 01 remaliss,07 mary-lou123,27 Roxana Claudia,lianam,28 ramo_cata

August: 09 mimonix, VALENTINA C, 11 neliaCris, 12 egonsis, 15 bubu05, 18 zozela, 28 lyvy

Septembrie: 04 clabuc,14ursuleata,30 kitzy

Octombrie: 08 Teo2rina,12 annya74,14 raluca2107,15 Gherman in,21 pucca,22 ralucaspm,25 nicol_conte,27 rox dox

Noiembrie: 11 mihutza,GianiD,16 Simo27,17 elara,23 mami_papatot,26 delphin, aliceionescu

Decembrie: 01 numeioana,05 cami33,14 claudia99,19 cleme,26 sovietica,31 diana_g,raluk31



Linkuri utile:

-Intrebari si probleme carora nu le dam de capat intre noi?-Mergem la Parintii intreaba, parintii raspund!
-www.kellymom.com/bf/pumping/milkstorage.html" target="_blank">Cum pastram laptele matern
-Diferenta dintre a linisti si-a consola!
-www.desprecopii.com/info.asp?ID=66" target="_blank">Despre febra
-www.desprecopii.com/info.asp?ID=98" target="_blank">Apar dintii bebelusului
-www.desprecopii.com/info.asp?ID=243" target="_blank">Prima oara la olita prima oara la WC
-www.babycenter.com.au/baby/development/letsplay/" target="_blank">Let's play!
-www.babycenter.com/baby-milestones" target="_blank">Milestones
-www.babycentre.co.uk/baby/breastfeeding/weaning/weaning/?_requestid=1159375" target="_blank">Intarcarea
-Vorbirea, un joc in 2
-Atentie-rahitismul!
-www.euro.who.int/InformationSources/Publications/Catalogue/20010914_21" target="_blank">Ghidul OMS "Feeding and nutrition of infants and young"-(pt diversificare: a se studia mai ales paginile 175-196!)
-www.wholesomebabyfood.com/" target="_blank">Retete pentru bebelusi-ghid de preparare in casa
-Cutiuta cu comori
-www.romedic.ro/sanatate/Aprecierea_cresterii_la_copil_0437.html" target="_blank">Aprecierea cresterii la copil
-www.netmedic.ro/ghid-prim-ajutor/capitolul-v#obstructia-cai-aeriene-copil" target="_blank">Ghid de prim ajutor
-www.astmasan.ro/pliante/13.html" target="_blank">Dermatita de contact




-Adresa noastra de mail este: mamici_randunici @yahoo.com
(parola o primiti trimitand PM la randunici)



Randunici ratacite de marele stol,daca nu sunteti in listuta-nu inseamna ca nu va mai iubim-ci doar ca nu am mai avut nicio veste de la voi si nu am stiut ce sa completam in dreptul nickului.Va asteptam cu drag si dor-inapoi pe ramurea!


Datorita unei randunici harnicute-Mihatp-avem si BLOG



Va rugam sa nu uitati-capitolele noi se deschid cu userul randunici!!





Asa mamicim noi:
Capitolul: 1, 2, 3,4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17,18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118, 119, 120, 122, 123, 124, 125, 126, 127, 128, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 137, 138, 139, 140, 141, 142, 143, 144, 145, 146, 147, 148, 149, 150, 151, 152, 153, 154, 155, 156, 157, 158, 159, 160, 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168, 169, 170, 171, 172, 173,174, 175, 176, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189, 190, 191, 192, 193, 194, 195, 196, 197, 198, 199, 200, 201, 202, 203, 204, 205, 206, 207, 208, 209, 210, 211, 212, 213, 214, 215, 216, 217, 218, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 236, 237, 238, 239, 240, 241, 242, 243, 244, 245, 246, 247, 248, 249, 250, 251, 252, 253,254, 255, 256, 257, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 271, 272, 273, 274, 275, 276, 277, 278, 279, 280, 281, 282, 283, 284, 285, 286, 287, 288, 289, 290, 291, 292, 293, 294, 295, 296, 297, 298, 299, 300, 301, 302, 303, 304, 305, 306, 307, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 315, 316, 317, 318, 319, 320, 321, 322, 323, 324, 325, 326, 327, 328, 329, 330, 331, 332, 333, 334, 335, 336, 337, 338, 339, 340, 341, 342, 343, 344, 345, 346, 347, 348,

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns lianam spune:

doar timpanele ti-am spart blondino? ... ai scapat usor, planuisem mai mult ... tocmai spuneam ceva maai devreme ca "ti-am spart glanda"...salivara, draga, ce credeai ? ca ai vazut carnatii si acu' cotropesti magazinele de carnuri



"Cand o usa a fericirii se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa incat nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lianam spune:

trebuia sa incep capitolul nou cu un mesaj frumos, asa-i ? ... va las pe voi sa continuati frumos ... eu fac precum copiii: fac nazbatia si plec de la locul faptei ... ntz,ntz,ntz ne-serioasa sunt ...



"Cand o usa a fericirii se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa incat nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bitza037 spune:

scriu din nou aici, ca la cap. vechi cred ca nu mai citeste nimeni, si oricum o uitasem pe Tuchi cu Sebaceul plonjand

bon jour!!!!

hai ca aseara am citit si am vazut toate pozicile/filmuletele dar iar am baut un whisky cu gheata ,am mancat si am incercat sa ma uit si eu la Avatar...dar pana la urma s-a uitat el la mine....DOamne ce boierie pe mine...nu-mi vine sa cred!!!!

multumesc de urari Irina tiza mea,Kya,Luny,Bubu,Mimo merci mult de urare ...sa te auda Dumnezeu,asa savoi fie!!!!...cum zici tu......si voi sa aveti anul care vine plin de bucurii si impliniri, si bineinteles toate randunicile pe care le ...am vazut si montajul tau ,si voi aveti un bradutz superb....pupici pentru Teo si Dudell...

...am vazut bradutz superb, harmalaie, cadouri la familia Bubulinilor..LMA pentru Stef!!!
...si pozele cu Luny,Uli,Muffi si catelul, cadourile
..si bradutul fain de la Baia Mare, si pe maia si luca la zapada.....multumim de urari Miha...sigur ca ne distarm si pentru voi...de fapt ne gandim la voi



l-am vazut mosulica de Ramo....exact ca si |Mimo m-am gandit ca seamana perfect Andru cu sora nemtoiaca,si fantana arteziana si omuletul de zapada din Craiova...

...si Craciunul americanilor...Craciunitza TEo de Liana superba si carnatii....si pe Sanzi cu masinutza....si eu am vrut sa-i iau Antoniei si-mi pare rau c anu am luat, dar cred ca-i iau de ziua ei de Sf. Anton pe 17 ian....ai luat-o de la Real????sau o confund eu??....si montajul lui Cami

Mihutza ai toata aprecierea mea pentru plugusor

Kya, nu te mai stresa, nu i invatat pana acum ca Sanzi este sora Antoniei???exact asa face si ea.....poate nu asa rau ca inainte dar tot baga in gura...

...ieri laam luat pentru Rev.si mi-am cumparat si eu o bluzita si o fusta faine si lui bitu un pulovar care are guler din camasa.....aaa si eu un sutien si bikini cilcam cu negru

Bubule noi de Rev. o sa avem in menu:scoici,creveti,surimi,branzeturi frantzuzesti cu fructe, stuguri, litchi(asa scrie pe bon,cred in engleza se scrie altfel cred ca lycee-sunt frcutele alea mici rosii si tepoase)...am mai luat carne de iepure(eu nu mananc),cotlete de berbecutz,...dulce am luat o tarta cu capsuni si o tarta profiterol, arata demential amandoua....

acum ne pregatim sa plecam la plimbare......cand ma intorc daca nu sunt obosita as vrea sa pun si eu cateva poze cu buburuza de Craciun


IRINA
Mami fericita si implinita de Antonia
sufletel

www.flickr.com/photos/21646834@N06/" target="_blank">poze

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns luny spune:

liana pt spirit, da-i in cap la nimic
zozeeee bine ca ai aparut!! ma apucai de-o tuica fiarta, si vroiam sa te servesc se mai baga cineva?? ca daca tot nu am apucat sa ma spal pe cap si sa-mi fac ghearele..dar in 10 min fug sigur in directia aia!
bitza ce meniu, soro!! ia zi-ne de Paris, cum ti se pare?pozeee!!

Iubirea mea, MATEI CRISTIAN - Mufarina Pufarina!(16 martie 2008)


Life is to precious to worry about stupid Shit!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Nicoleta spune:

Bitza, am uitat! Vacanta placuta in PAAAARIIISSS!

Nicoleta, mama lui Stefan si a lui Matei

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns aliceionescu spune:

Salutare!

Sunt o mare neserioasa, stiu, imi pare rau... Am dat in fiecare zi pe crenguta, am citit, v-am vazut pe toti si pe toate, dar trec printr-o perioada mai cetoasa, asa. Nu-s deloc in forma, asa ca astept sa ma refac si sa vedeti voi apoi.

Mihutza, esti de milioane, m-ai lasat fara cuvinte cu plugusorul tau!!!! Esti tare de tot!!!

Liano, acu', ca tot nu ti-am dat nicio prima, desi ai asudat atat, te las pe tine sef-a, pune tu mana pe bici (bici, da, nu bicicleta!:)))si fa sa mearga treaba!


P.S. Oricum, nu pot vb la subiect, nu-mi place sa fac nici bilantul anului trecut- nu l-am facut niciodata- si nici planuri de viitor nu am, pt ca mereu viata m-a surpris cu altceva.

Va pup pe toate!

Fii-mea imi aduce in fiecare seara teancul de carti in pat si imi ordona "tece, mami, tece!". Adica sa-i citesc. Sunt cateva carti pe care le-am invatat din scoarta in scoarta.... Probabil ca si ea. Un pont, pt cine e interesat: am primit de Craciun o carte , "Scriem primele cuvinte in romana si engleza". E de-a dreptul fascinata de engleza si-mi aduce cartea aia de zeci de ori, sa-i "tecesc in engheza", vad ca a prins deja cateva cuvinte simple. Cartea cred ca-si merita banii. E www.prut.ro/citeste-si-scrie/289-scriem-primele-cuvinte-in-romana-si-engleza.html" target="_blank">asta

A! Si inca ceva! Nu am voie sa "tecesc" culcata, ci numai "hopa"..

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns zozela spune:

Hai ca nu-s la zi,asa ca ma intorc frumos la pagina 8 si spun ce-oi avea de spus..

Maia ai 2 copii superbi!!

Ralu-frumos,frumos,frumos!!Colindatorii mici,colindatorii mari,catelu' si stapanul lui cel mic(),don'soara printesa,bebelusul-grozavi cu totii!!

Simo Stai cumintica si mananca bunBebe va fi bine!!

Mimo ce harmalaie betoana am vazut si pe la voi!!Faataa si ce sepsi esti

Olga

renii si craciuneii de la Bacau!

Wow-Bitza transmite live from Paris!!

V-ati prins!-Am ajuns la scrisoroaica lianei Fata ce e cu shearshafu' ala-vrei sa ne eclipsezi?! Da mah,inchid geamul si fac fete...cand o sa faci tu baieti si Nicoleta fata,si Olga,si Bitza,si AliceIo singura nu ma bag-musai sa am colega de odisee
Bai ma lasi?!M-ai dat gata cu don'soara craciunitaDe cipicei ce sa mai zic-foarte taaari!!Pfuuuu!!!
Sa-ti fie rusiinee cu carnatii aia!!

Maaamaaa..Si-o vazui pe Andra si cadourile de la Santa!!Faataa...ce draga eee!! Si de cata treaba o sa te scape..

Raluca ce s-a bucalat Sanziana!!
Mihai nu mai baga demult,orice in gura,dar fetita unor prieteni,de acceasi varsta cu el-da!

Citat:
citat din mesajul lui tuchita
fetelor....fiti pregatite!


Tuulai Doamne!!Ce frica mi s-a facut,mai ales ca l-am gasit pe Mihai atarnat juma',cu capul in jos

Nico eu am carut rosu de la Mihai,asa ca..

Descoperirati pana la urma ce e tatoa,ca eu nu gasii deznodamantul?! Eu as zice ca e tractorul,dar..?! Ahaaa!!Eram precisaaa-am gasit!!TRACTOR era!! Hai cu carnatu'

muulte pentru Miha!!

Rebe de Clau!Sanatate muulta,multa!

Bilantul Mimonixei m-a dat gata!!Sa-ti ajute Dumnezeu sa realizezi tot ceea ce ti-ai propus!

Luca cel frumos-sanatete,pui mic!!

Da,daaa,luny-vreau tuica!!Merge cu carnati

randunicile-de la mic,la mare!

Ma scuzati,e superficial,dar imi revin eu



Ela,sufletelului blond!!
Copil zdravan, plin de viata, cu par balai si ochi albastri, ca si maica-sa!
@

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns luny spune:

cine-i matol?? EU!
pa-paaaa, cum zice Mufa!

Iubirea mea, MATEI CRISTIAN - Mufarina Pufarina!(16 martie 2008)


Life is to precious to worry about stupid Shit!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ariel_7000 spune:

deeeeciiiii! daca va bate gandul ca in 2010 sa va luati roata olarului si sa va apucati de olarit impreuna cu picii...cu toate ca ei sunt mici de asa ceva, dar unii frustrati si zurlii de 30 si ceva de ani (cati ani am??? ca nu mai stiu )....asa...sa nu o faceti in casa!!! luati-va casa la curte si olariti, olariti, olariti....ca oricum, dupa 2 ore de manjit casa, am reusit ca vaza mea sa arate a mini bol oribil , casa e plina de stropi de lut, eu mainile ca de baba scorojita, copilu' mare rade de se rupe de ma-sa si....aaaa, telefonul!!!! e plin de lut! ca s-a apucat curierul sa ma sune cand eram in procesul creatiei.
daca nu se crapa "opera" si reusim sa o si vopsim maine si mai si supravietuieste picilor...poate voi face si o poza, ca sa va distrati copios pe seama mea.
speram sa fie remediu antistres si asa a si fost...curatenia de dupa m-a destresat ...
no, ma retrag cu programelul dat de liana, ca sa mai toc niste timp in mod util. lianaaaaa, ce mi-ai facut????? stau si caut diferente si culeg diamante, vanez scoici si pictez virtual, socotesc si literesc. tare fainut programelul!

aaaa si mai avem juma de film din santa buddies, dragalas.
bitzule, sedere placuta la Paris, sa folosesti bikinii aia cum trebuie , ca cica ce faci de revelion faci tot anul, hi hi hi.

cine vrea filmul, il poate vedea in direct aici: http://filmecyps.com/santa-buddies/

mai sunt si alte aiureli, dragut este ice age 3

mami de alexutza (10.04.2003)si Teodor Mihai (10.04.2008)
" SAVE THE EARTH, IT'S THE ONLY PLANET WITH CHOCOLATE!"


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cleme spune:

Salutare fetele! eu va urez de acum UN AN NOU FERICIT, PLIN DE BUCURII, SANATATE SI TOT CE VA DORITI! pt ca maine sigur nu voi apuca sa intru.
Am vazut toate pozele, pe Andra dansatoarea, pe Sebul facand buf (asa zice si Diana cand se loveste sau cade "a facut titita buf"), am citit si colindul Mihutei, foarte frumos.
Pt mine 2009 a fost un an ciudat, inceputul a fost nasol, chiar f nasol, acum spre sfarsit s-a mai reglementat... Pt 2010 imi doresc sanatate si liniste... m-am saturat de probleme, framantari... si sper sa nu incep anul cu prima dezmagire - si anunme sa raman fara job...
VA PUP PE TOATE SI VA DORESC TOT CE E MAI BUN!

Mergi la inceput