Un Piculin

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Un Piculin | Autor: RalucaAlexa

Piculinul meu are deja 9 luni. Mai exact 9 luni si 16 zile… Nici nu stiu cand a trecut timpul! Asa ca m-am hotarat sa pun si eu pe hartie povestea nasterii licuriciului meu, cel mai iubit dintre pamanteni asa cum l-am numit in mesajul care-I anunta nasterea.
Asadar, se intampla intr-o sambata dimineata, pe data de 10 ianuarie, cand dupa o noapte de nesomn (specifica pt aceasta perioada a sarcinii la mine) am realizat ca micile contractii pe care le simteam de cu seara n-au de gand sa plece nicaieri cum mai facusera de atatea ori, iar pe la 5 incercand sa ma ridic de pe canapea aud un sunet destul de sec si banuiesc ca mi s-a rupt apa (banuiam oarecum gresit – se fisurasera doar membranele). Asa cum stiam ca tre sa fac m-am dus frumusel la dus, m-am spalat, imbracat si mi-am trezit sotzul explicandu-I ca-n loc de schi va trebui sa mearga cu mine la maternitate. Bun. Luam tot ce avem de luat si plecam linistiti.
Ajungem la maternitate (Cuza Voda din Iasi) si avem bafta de-a gasi doctorita la spital (este vorba de dna doctor Mihalceanu Elena, sa-I dea Doamne Doamne sanatate). Ma consulta si da verdictul – membrane fisurate, dilatatie aproape ioc, ma opreste in spital sa vedem cum decurg ostilitatile. Ea urma sa plece acasa, dar sa se intoarca in momentul in care treaba devine serioasa.
Ma interneaza la etajul 2 – la mentineri de sarcina si alte tratamente. Din ora in ora trebuia sa ma duc la control. Pe la 12 ma plimbam pe holurile spitalului scrasnind din dinti si incercand sa fiu optimista. Totul parea sa decurga normal, desi intr-un ritm extrem de lent. Daca imi aduc bine aminte, nu mult dupa ora 12 am coborat la sala. Aveam dilatatie 4. M-am bucurat foarte tare la gandul ca, o data ce am dilatatie 4 lucrurile se vor desfasura mai repede, iar pana seara voi avea o gagalice mica in brate. N-a fost sa fie.
Totul parea sa fie ok. Copilul parea ok in burtica la mami. Eu plangeam de durere, dar ma gandeam ca nu mai e mult si primesc mult prea asteptata epidurala. Intr-adevar a venit si epidurala. Nu mai stiu cat era ceasul. In momentul in care si-a facut efectul am multumit din suflet persoanei care s-a gandit s-o inventeze. Cred totusi ca lucrurile astea se intamplau undeva pe la 5-6 dupa amiaza.
La dilatatie 6 au chemat doctorita de acasa, era deja ora 7. A venit, a constatat si ne-am pus pe asteptat impreuna. Acu nu stiu ce s-a-ntamplat. Ori nu sunt anesteziile prietenele mele, ori nu stiu ce sa zic pt ca efectul unei doze de epidurala la mine nu tinea mai mult de 10-15 minute. Si incepea sa doara din nou. Se facu si ora 9, apoi 10 iar dilatatia mea era 8. Doctorita a hotarat sa renuntam la epidurala si sa facem niscai oxcitocina (nu stiu daca am folosit termenul correct, dar sper sa se ierte in caz ca nu –nu’s in domeniu :) ). Zis si facut. Din momentul asta am intrat in transa. Nu mai stiu cand a trecut timpul. Stiu doar ca mai aveam putin pana la dilatatie maxima si mi-au spus sa stau in picioare. Stand in picioare sprijinita de masa de nasteri am realizat ca e 11:35 si puiul meu nu prea mai are sanse sa se nasca pe 10… Eu sunt nascuta pe 10 iulie si mi-as fi dorit sa fim amandoi pe-un 10. Dar nu-I bai, asa suntem in ordine – tati, cel mai mare dintre noi pe 9, apoi eu pe 10 si piculinul mic pe 11. Urmatoarea (pentru ca va fi fetita :) ) se va naste musai pe 12 :))).
Era clar de-acu, ceva nu era ok. Totul mergea mult prea lent, puiul mic nu coborase aproape deloc. M-am urcat din nou pe masa. Am incercat sa nastem. Aveam dilatatie 10. Nu stiu cum s-au intamplat toate. Stiu ca eram pe masa, aveam senzorul de urmarire a lui bebe pe burta, am avut o contractie si dintr-o data pulsul lui bebe a scazut, iar aparatul a inceput sa piuie. Mi s-a facut o frica sora cu nebunia. As fi facut orice, orice, doar sa fie bine. La momentul ala in jurul meu erau 2 doctori (toti doctorii care erau in spital cred :) ) si inca vreo 4 persoane, moase, asistente, infirmiere sau ce mai erau ele. Doctorita imi spunea sa imping. As fi fost in stare sa imping si daca nu aveam contractii. Pulsul lui scadea pe fiecare contractie, iar aparatul incepea sa piuie din nou. Puiul meu tot nu voia sa coboare. Nu stiu cat a trecut intre momentul in care am realizat ca ceva nu-I in regula cu bebe pana cand au hotarat sa ma bage in cezariana. Mi s-a parut o vesnicie. Am plecat pe picioarele mele (dar sustinuta din ambele parti) la sala. Sala care a fost pregatita din timp in caz ca… Plangeam. Tin minte ca l-am vazut pe sotzul meu stand imbracat intr-un halat din ala verde de unica folosinta in mijlocul holului. Am trecut pe langa el. Era alb ca varul, iar eu plangeam de disperare. Mi-a fost atat de frica sa nu-l pierd….
La ora 00.30 a venit pe lume puiul meu drag. Tati l-a vazut primul. Era infasurat ca o sarmaluta si privea cu ochi mijiti lumea care s-a hotarat sa-l trezeasca din somn. A fost foarte curios de mic. Eu l-am vazut dupa ce m-au scos din sala. Tin minte ca m-a trezit doctorita si mi-a spus: “Sa-ti traiasca baiatul!”. Apoi l-a lasat pe Ciprian sa stea cu mine la reanimare. Poate de-asta mi-e atat de draga doctorita mea. Pe langa faptul ca a stat langa mine ore intregi, a luat decizia pe care a luat-o la timp si m-a carat in spate, la propriu, cand nu mai puteam merge. A contat foarte mult ca Ciprian putea sa fie cu mine. Il tot intrebam daca bebe e bine. Iar el imi tot repeat ca e foarte bine. Mi l-au adus sa-l vad si eu. Dormea, cu gurita deschisa. Mi s-a parut cel mai frumos copil pe care l-am vazut vreodata, minunea mea!!
Am intrebat ce nota a luat. Si atunci a cazut din nou cerul pe mine. Mi s-a raspuns exact asa: “Ce mai conteaza? A luat 5.” Si alte ganduri negre au inceput sa-mi dea tarcoale. La 12 saptamani de sarcina, la Dublu Test iesise un risc de 1:64 pt Sindrom Down. Mi-a fost frica sa nu fie asta cauza apgarului atat de mic. A doua zi dimineata doctorita ma linistea: copilul e perfect! Ulterior am citit pe biletul de externare: suferinta fetala acuta, ventilatie pe balon si masaj cardiac. Nu doresc nimanui, niciodata sa simta disperarea pe care am simtit-o atunci din nou. 3 luni mi-a fost frica sa-l las singur macar pt 5 minute. Stateam si-l priveam cum doarme in mod continuu. A dormit cu mine in tot acest timp. Mi-era frica, prea frica sa nu-l pierd. In spitalul ala este o doctorita, un om extraordinar, caruia spre marea mea rusine n-am apucat sa-I multumesc – drita neonatolog Popescu. Datorita ei copilul meu e acum langa mine, centrul universului meu, iubirea vietii mele.
Ar mai fi multe de spus despre ziua si noaptea in care a venit pe lume puiul meu de om, dar ma voi opri aici. Amanuntele nu-si au rostul.
Totul a trecut. Stau si ma gandesc la ce a fost si mai mai ca-mi vine s-o iau de la capat. Matei este cel mai vesel copil. A fost un bebelus bun, a papat san de prima data cat se poate de bine, n-a trebuit sa ma chinui cu el. A stiut din prima ce trebuie sa faca. N-a fost plangacios. Mai degraba e acum de la alintatura #61514;. Ne pupa si pe mine si pe tati in fiecare zi. Daca vrea sa se joace il striga pe tasu, daca nu-I convine ceva ma striga pe mine!
Eu m-am recuperate foarte repede dupa operatie, la 2 m-au scos din sala, iar la 6 dimineata m-am ridicat in picioare. La 12 am fost in salon langa matzul meu. Cand l-am vazut m-am intrebat ce-ar trebui sa-I fac??? :)))))) Chiar am intrebat-o pe asistenta :))))))))))
Sper ca experienta mea sa nu fie privita ca una negativa. Consider ca eu n-am avut destul noroc, desi mai mult decat suficient avand in vedere deznodamantul. Cred in continuare ca cea mai buna alegere este nasterea naturala, asa cum ii spune si numele – e cel mai natural dintre lucruri. Se mai intampla sa nu mearga totul ok, de-asta exista doctori si de-asta s-au inventat cezarienele. Asa ca dragi viitoare mamici, fiti optimiste! La finalul drumului totul se rezolva, iar cei mici stiu sa lupte pentru ei insisi mai bine decat noi cei mari!
Pupici!

mami de Micalea Picalea, alias Piculin :)))
http://family.webshots.com/album/573334973EfiPzd?start=0

Raspunsuri

Inceputul discutiei

ada_coman spune:

Fetele Comanitze pupa dulce de tot Picu mic si ii ureaza numai sanatate si bucurii. Sa luminezi si sa bucuri in continuare vietile parintilor tai. Te pupam mami draga si te imbratisam cu drag.

Mamica de Daria-Ioana 15.08.2007 si Karina-Nicole 29.12.2008

Daria
Karina

POZE
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=8352f415656e1fa1594ae5&source=category&category_id=12" target="_blank">FILMUL NOSTRU