Nasterea "iepurasului Bocanila", printesa mamei!

Cand era mica ziceam la toata lumea ca atunci cand ma voi face mare eu voi avea o fetita! Cand am crescut, ca orice adolescenta teribilista m-am lasat pacalita de o ghicitoare care mi-a zis ca voi avea un baiat! M-a acostat in parc si mi-a spus povesti...Doamne ce nefericita am fost atunci pentru ca simteam ca mi se spulbera visul de a avea fetita!Cand am ajuns la maturitate mentala ma gandeam cu drag ca ar fi frumos sa am un COPIL, un sufletel pe care sa-l iubesc, sa-l strang in brate,sa-l ingrijesc...visam la acest moment! M-am casatorit si desi ma apropiam de "pragul" de 30, ca mai toti prietenii mei momentul se lasa asteptat (ca de, problema generatiei...cariera, bani, multa munca, dorinta de a avea ce sa oferi si cu ce sa-l cresti... si uite asa amani)...pana intr-o zi cand m-am decis, m-am apucat si mi-am facut toate analizele...si timpul trecea si nimic...Evenimentul s-a produs undeva in preajma lui Mos Niculae (n-am primit nuielusa ci un dar minunat!!!), dar de aflat si de convins am aflat cu cateva zile inainte de Craciun....Au fost cele mai fericite zile din viata mea, dar si cele mai chinuitoare, pentru ca m-am decis sa tin secret fata de toata lumea, mai ales fata de sotul meu, care si-a primit "cadoul" sub brad: doua teste de sarcina pozitive _le avem si azi. A fost extrem de nostim pentru ca intai nu s-a prins ce sunt alea si tot cauta instructiuni "de folosire"...cand si-a dat seaman a amutit, dar ii sclipeau ochii asa cum nu l-am mai vazut decat dupa nasterea bebelusului nostru... Familia, ai lui, ai mei, unchiul meu si strabunicile (amandoua sarite de 80 de ani) au aflat a doua zi, pe 25 la masa de Craciun....imi venea sa ma tavalesc de ras pentru ca eu le-am zis cu zambetul pe buze si cu tot calmul din lume,, fara introduceri pompoase ca vor fi bunici, strabunici si unchi...si ei nu procesau deloc vestea...se uitau la mine foarte incurcati si au izbucnit toti in cor cand "le-a cazut fisa!!!".
Prima "intalnire" live cu bebele meu a avut loc pe 27 decembrie, la o eco intravaginala, la spitalul CFR 2, doctor Nayel...eu tot intrasem pe forumul Despre copii, cand ma pregateam sa devin mireasa si citisem cu drag si recomandari si subiecte de la bb...foarte multa lume il recomanda pe Nayel asa ca in lipsa de alte informatii m-am dus la el.Mi s-a strans stomacul cand am vazut gagalicea aia mica miscandu-se acolo (nu ca intelegeam eu mare lucru!), iar acel sentiment cand ti se confirma ca esti insarcinata, ca totul este ok, ca vei avea primul tau bb este absolut incredibil si irepetabil....

Episodul 2
Nu mi-a placut Nayel...era genul de medic caruia trebuie sa-i pun eu "intrebari ajutatoare" (iar eu de cand aflasem ca sunt gravida deja devorasem site-urile de specialitate - carti nu luasem ca ma dadeam de gol! si deja stiam destul de multe despre prima faza a sarcinii si normal ca ma asteptam sa-mi spuna ce urmeaza..analize etc, dar nimic!)...
Am plecat la munte unde am facut Revelionul si am suferit ca nu puteam schia, dar eram atat de mandra de burtica mea care nu se vedea ca imi venea sa strig in toata Sinaia ca nu schiez pentru ca sunt gravida si nu vreau sa-i fac rau lui bb!
Am avut un inceput de sarcina absolut miraculos...fara greturi, fara pofte, fara probleme! Singurul lucru pe care nu-l suportam era parfumul "Angel" cu care se dadea colegul meu de birou care a fost nevoit sa renunte la el...
Citeam mult, despre fiecare etapa de dezvoltare, despre analize, investigatii, eventuale probleme etc ( dar ce mama nu face asa????)
Nu sunt genul de panicoasa sau ipohondra, nu sunt genul care terorizeaza medicii cu telefoanele sau cu impresii...Mi-a fost recomandat un alt medic, doctorul Parvu de la Elias si l-am ales pentru ca mi s-a zis ca este o persoana atenta, competenta, dispusa oricand sa vorbeasca si sa-ti explice...offf daca as fi stiut atunci ce ma asteapta...cert este ca mi-a placut de el si ma duceam cu icredere, in fiecare luna sa-mi fac eco 3d ca sa fiu sigura ca este bine, ca sa-l vad pe bb si sa-i vad manutele, mutrita, piciorusele...n-am sa uit niciodata clipele alea de la ecograf...imi facea Cd-uri si printuri dupa fiecare ecografie si de abia asteptam sa aflu ce este...visand sa fie fetita....N-am sa uit niciodata ecografia in care i-a "prins" profilul si l-am printat...bunica mea si socrul meu de cum au vazut-o au zis ca are profil de fetita... pe la 4 luni si putin a miscat...prima data am crezut ca sunt gaze sau mai stiu eu ce...dar acea falfaire aproape imperceptibila s-a simtit din nou si din nou...eram la birou si ma bucuram ca un copil prostut si colegii radeau de mine si imi spuneau ca e prea devreme, dar nu era!!! Se misca...se misca mult! Si brusc mi-a intrat in cap ca este baiat...ca de, se misca prea mult si se zice ca baietii sunt mai activi!!
Pe la 4 luni si jumatate, la ecografie (mersese si sotul cu mine) doctorul ne-a spus (desi bb facea tot felul de ture in burtica si nu reusea sa vada prea multe!)ca 99% este fetita! Vestea a fost atat de brusca, cu atat mai mult cu cat mie imi intrase in cap ca este baiat, incat de abia dupa vreo ora am inceput sa constientizez ca Doamne-Doamne imi ascultase rugaciunile si era FETITA! Ne-am decis foarte repede ce nume ii vom pune...Catinca pentru ca ne placea la amandoi si Maria pentru ca eu o iubesc pe bunica mea care m-a crescut mai mult decat pe oricine (ma rog, acum Catinca a declasat-o)si sotului meu ii place mult numele. Au urmat niste saptamani minunate in care, nefiind superstitioasa am devalizat magazinele pentru copii, am cumparat si patut (un patut roz cu baldachin si cu leagan care se fixa pe el) si carut si hainute si am decis si cum ii facem camera....tati al ei si bunicul urmau sa o zugraveasca in nuanta piersicii si mami urma sa o decoreze...am petrecut ore si zile cautand pe net imagini din desenele animate celebre si am gasit cateva zeci de personaje... le-am tifetat in corel, le-am adus la rezolutie mare si le-am trimis cu viteza vantului la tipografia unor prieteni care mi le-au tiparit pe autocolant. Apoi, incet, incet am inceput sa decupez fiecare personaj in parte...stateam cu burtica in sus si decupam si vb cu fetita mea frumoasa despre cum ii voi aranja camera si ce frumos va fi....
Am ajuns din nou la control si medicul m-a intrebat din senin daca facusem triplul test...desi nu-mi spusese niciodata ca trebuie sa-l fac...am fost mirata, cu atat mai mult cu cat citisem clar ca este o procedura recomandata dupa 35 de ani (eu aveam 30) si, in plus, citisem cat de stresanta este procedura, citisem ca nu este decat o statistica si nici macar nu-mi trecea prin cap sa-l fac. Mai erau fix doua zile in care mai puteam face acest test si i-am spus ca eu nu as vrea sa-l fac....cum necum, m-a convins sa-l fac! Am cotizat 3 milioane la clinica medicala si l-am facut. In paranteza fie spus, eu am RH negativ si facusem deja dozaje din aceasta cauza....
Dupa doua zile de stres groaznic a venit bomba....risc ridicat de Sindrom Down 1/200.M-a sunat doctorul, foarte ingrijorat, spunandu-mi ca ar vrea sa repet testul la un alt laborator chiar daca teoretic era chiar ultima zi in care il puteam face....cu inima stransa si cu lacrimi in ochi m-am dus, am mai dat 3 milioane la Medsana si l-am facut. Am citit mult, m-am certat cu sotul spunand ca nu trebuia sa-l fac pentru ca este o statistica care de cele mai multe ori nu este relevanta (el nu stia chestia asta la inceput si pe urma s-a lamurit citind si el)....am plans...mult...pentru ca stiam ca pana atunci facusem eco in fiecare luna, ca totul era in parametri normali, ca am RH negativ si ca in eventualitatea in care ajungeam la amniocenteza aveam risc sa pierd bb 1/50 (din cauza rh-ului negativ)...au fost cele mai cumplite zile din viata mea pentru ca eu eram cea care trebuia sa decida, pentru ca de mine depindea pana la urma viata bebelusului meu, fetitei mele care trebuia sa aiba gene lungi, lungi si par blond sandre ca tati.....offf...a doua zi m-a sunat doctorul si ne-a invitat sa mergem la Elias unde era de garda sa discutam... testul iesise mai bine, DAR TOT PROST! 1/250 (adica limita minima admisa de risc la Sindrom Down. Ne-am dus si ne-a spus ca este la limita, ca exista un pericol, ca aceasta boala se poate sau nu se poate vedea ecografic (adica exista un procent care nu are semnale "fizice") si ca optiunea ar fi amniocenteza....dar ca el nu ne poate spune ce sa facem...ca este decizia noastra. L-am intrebat ce ar face el si mi-a raspuns ca imi v-a spune dupa ce ma decid...l-am intrebat daca este constient ca riscul este mai mare daca o fac avand in vedere rh-ul si mi-a reptat ca-mi va spune dupa ce ma decid...era intr-o sambata si luni urma sa-i dau raspunsul. Am plecat furioasa, disperata, dezamagita cum nu am fost niciodata. Il alesesem pentru ca era doctor, nu frizer...ma asteptam ca un doctor sa fie capabil sa cantareasca riscurile in locul meu, care, desi citisem, nu aveam experienta si nu stiam multe lucruri...el s-a multumit sa nu-si asume responsabiliatea, sa-mi puna in brate niste adrese de internet pe care sa citesc despre amnio si sa ma lase sa aleg eu....Cand m-am suit in masina, plangeam de disperare si pentru bebele meu si dintr-o data mi-am dat seama....fetita mea, "iepurasul Bocanila" care se agita si dansa mereu in burtica mea NU AVEA NIMIC SI EU AVEAM SA-MI CONFIRM ACEST LUCRU!!! Am sunat in disperare la toti cunoscutii si am reusit sa ma programez, cu interventii,pentru luni dimineata la Herghelegiu ( care avea facute programari cu 3 luni inainte). Stiam ca el este cel mai bun ecografist in acel moment si stiam sigur ca mai vreau o parere.M-am chinuit mult pana luni, ma zbateam intre frica ca "daca totusi este" si optimismul meu si snetimentul meu matern ca "totul este ok". Nu cred in vise, in spirite dincolo de moarte etc....in noaptea de duminica spre luni i-am visat pe bunicul meu din partea mamei (cel care m-a crescut) si pe bunica din partea tatalui (care visa alaturi de mine, inca de cand era copil ca eu voi avea o fetita frumoasa)...bunica mea statea pe o banca in parc si tot striga - "vai da ce frumoasa esti mititico, invarte-te sa-ti vad rochita"...iar bunicul meu a venit in fata mea si mi-a spus "nu-ti face probleme, ai o fetita minunata, este frumoasa si seamana tare cu tine cand erai de varsta ei". Langa noi era o fetita de vreo 3-4 anisori care statea cu spatele, nu-i vedeam fata si se juca cu niste papusi in iarba...era blond saten si avea doua codite lungi (asa ma pieptanau pe mine bunicii mei!). M-am trezit pe la 5 dimineata si am inceput sa plang.... le-am multumit ca ma pazesc de acolo de sus si i-am rugat sa ma ajute cumva....a doua zi am mers la Herghelegiu care m-a intrebat de ce sunt acolo...i-am spus ca mi-a iesit risc de 1/250 si ca nu vreau amnio si ca am rh nagetiv...nu avrut sa vada testele, m-a suit pe masa si mi-a facut eco....multa vreme, o eternitate, fara sa spuna un cuvant, fara sa schiteze o mimica ( eram disperata!). Stiam ca el este cam ciudat, cam cusurgiu, cam rece, dar imi venea sa urlu la el sa-mi spuna si mie ceva! Dupa vreo 15 minute, timp in care m-a intros pe toate partile si i-a dictat asistentei paramentri si paramentri...mi-a spus ca ma pot imbraca!
Sotul meu era cu mine si i se albisera degetele de cat stransese de ele...cred ca in acel moment ne-am fi agatat de absolut orice....
"Doamna, copilul nu are nimic! E perfect, chiar peste asteptari de perfect...desigur exista un procent de risc la aceasta boala care nu se vede ecografic, dar acesta este foarte mic, extrem de mic si nu este cazul tau. Amnio nici nu se pune problema sa faci pentru ca riscul sa pierzi copilul este mai mare si nici nu este cazul. In afara de asta, daca nu stiai o femeie de 40 de ani pleaca la drum in sarcina cu un risc de 1/100 sau chiar 1/50 de Sindrom Down...ori tu esti chiar pe limita inferioara. Nu face!"
Nici nu stiam daca sa fiu fericita, usurata, speriata....ma gandeam ca toata sarcina voi fi sub imperiul groazei din cauza acestei analize statistice imbecile pe care nu trebuia s-o fac....
M-am concentrat asupra partii optimiste din mine, m-am linistit si am mers cu curaj mai departe....Sotul meu s-a rugat cu cerul si pamantul sa imi caut un alt doctor pentru ca Parvu nu este de incredere si nu a fost capabil nici macar sa ia o decizie medicala pentru un pacient. L-am sunat imediat si i-am spus ca nu fac amniocenteza si mi-a zis ca si el ar fi decis la fel in locul meu (oare daca ii spuneam ca fac mi-ar fi spus ca si el zice sa fac????). Nu am vrut sa renunt la el pentru ca am zis ca nu ma apuc sa umblu din doctor in doctor la mijlocul sarcinii...etc...
Ce bine as fi facut daca il ascultam atunci pe sotul meu....
In tot acest timp, Bocanila iepurasul facea tumbe non-stop in burta mea si pe masura ce crestea ma indoia de durere cu suturi in ficat, ovare, rinichi si tot ce prindea (Doamne, nimeni nu ma credea cat de agitata este si cat de zgubilitica..decat cand a mai crescut si vedeau toti cum imi pleaca burta la plimbare non-stop)...Ii placea Pussycat Dolls...cum puneam CD-ul incepea sa "danseze"....sughita mereu (si acum sughite des!)si foarte multi radeau de mine ca nu se poate sa sughita (dar eu o simteam in burta!) si ulterior am citit ca se poate si ca simti acest lucru.
Am avut o sarcina usoara, buna, activa...am condus pana in luna a 7, am fost la birou , am facut miscare, m-am plimbat, totul era ok. Din luna a 7 am inceput sa iau proportii...se vedea pe cantar si pe burta mea....aveam o burta imensa, dar in rest nu parea ca m-am ingrasat (desi luasem vreo 10 kg). In 35 de saptamani de sarcina ma duc la control si doctorul Parvu imi zice "hopa" ceva nu este in regula...incepe sa se deschida colul si este prea devreme...la pat cu tine o saptamana....Iar m-a luat disperarea si ma rugam sa rezist macar pana in 37 de saptamani...citeam, calculam si ma rugam stand singura pe canapea si plictisindu-ma...eu sunt o fire mai mult decat activa si nu suport sa stau. Am ajuns la 37 de saptamani si m-am dus la control......SURPRIZA VIETII MELE....col si mai deschis, doctorul ma anunta ca pleaca in concediu (desi ma asigurase inca de la inceput ca nu ma va lasa balta si ca-si pune concediul in asa fel incat sa nu nasc cu altcineva!!!!). "Repaus la pat si nu-ti face probleme ca nu nasti tu pana vin eu!" (O contradictie cam mare nu credeti?)."oricum te las pe mana unui medic mai bun decat mine, la care vii la control pe 15 august (termenul era undeva in jur de 25)...nu-ti face probleme ca nu nasti!" "uite, sa iei aceste pastile care te vor ajuta sa nu se mai deschida colul" (chiar nu mai stiu cum se numeau pentru ca mi-am impus sa le scot din mintea mea!). Am plecat furioasa, injurandu-ma pe mine ca am fost proasta si nu mi-am ascultat sotul, injurandu-l pe el ca este un nenorocit...si m-am dus direct acasa sa citesc pe net prospectul de la pastile....MAREEEEEE SURPRIZA! Pastilele respective nu se mai dadeau dupa 37 de saptamani, erau complet contraindicate si, mai mult, erau indicate ca sa intarzie travaliul...scria acolo ca daca le dai dupa 37 de saptamani poti risca sa nasti chiar si dupa termen....adica exact ce-si dorea domnul doctor Parvu...ca sa aiba timp sa vina inapoi sa-si ia "banii". M-au apucat furiile am spus ca eu nu iau acele pastile nici daca nasc maiine si ca vreau sa nasc tot la Elias cu seful lui Vladareaunu....am pus parghiile in miscare si am ajuns la Vladareanu...imi era frica, medic nou, nu stia parcursul sarcinii, nu eram pacienta lui, nu, nu, nu tot felul de nu.....dar era ultima mea solutie. Vladareanu s-a purtat admirabil cu mine...a fost dragut, glumet, amabil, mi-a zis sa ma potolescu cu condusul masinii ca deja e cam periculos sa mai conduc eu...m-a asigurat ca nu este o problema si ca nu am colul atat de deschis incat sa stau la pat si mi-a spus ca ne vedem la control pentru ca eu voi naste fix la termen, plus minus o zi....A fost o bincuvantare pentru mine omul asta...i-am spus a cui pacienta am fost, i-am spus ca eu refuz sa nasc cu un "doctor mai bun" care era de fapt o stagiara...si mi-a zis ca ok, nasti cu mine. M-a intrebat daca vreau sa fac cezariana pentru ca daca vreau el nu naste cu mine ca nu face "cezariene" la comanda ci doar daca sunt probleme ceea ce nu era cazul meu.Am plecat acasa fericita. Bocanila era si mai fericit decat mine pentru ca in acea zi, era in supermarket cu mama si mi-a dat niste suturi de m-a pus in genunchi de durere...
In ultima saptamana de sarcina totul mergea ok...incepea sa-mi fie frica de nastere, dar nu mai putea de drag cand ma gandeam cat de putin mai este si o sa-mi tin puiul in brate....ma duceam la control in fiecare zi, dimineata la spital, cu bagajele in portbagajul masinii si de fiecare data plecam acasa fericita...totul era ok, dar nu era momentul....sora mea, nascuta pe 22 august imi tot spunea sa nu cumva sa nasc de ziua ei ca nu se va mai putea serba .....pe 20 seara m-au apucat niste contractii de nu mai stiam ce sa fac...m-am dus la spital, m-au monitorizat si m-au trimis acasa...alarma falsa. Am continuat sa ma duc dimineata....pe 23 deja ma plictisisem sa tot car bagajele in masina asa ca i-am spus sotului meu sa le lase acasa ca mai mult ca sigur nu nasc ca nu am contractii nu am nimic.....am ajuns la spital....la 11 mi-a facut Vladareanu controlul (ca fusese in operatie de cezariana si a trebuit sa astept) si imi spune senin...fa-ti fisa de internare ca azi nasti..."glumiti?Nu am contractii, nu am nimic!" "Oana azi nasti, ai colul deschis si parerea mea este ca o sa nasti repejor" . Primul gand al meu a fost...ce naiba inseamna la el repejor?????Am iesit pe sala si i-am spus sotului sa se duca sa aduca bagajele ca ma interneaza...."Glumesti, hai sa mergem!" Chiar nu glumeam...a plecat cu o suta de metri garduri, a dat alarma la familii....intr-o ora era inapoi cu mama cu tot. Eu eram ca o floare nu aveam nimic...nu-mi pusesera inca perfuzii ca sa pot iesi afara din sala de travaliu...am avut cele mai bune conditii si o moasa minunata care a stat non-stop cu mine...in tot acest timp am vorbit la telefon de mi s-a descarcat bateria asa ca l-am pus la incarcat in priza de langa patul de travaliu ca sa pot vorbi cu el in priza!La 12 mi-au pus perfuziile si dupa putin timp mi-a rupt apa...au inceput contractiile, suportabile, ok, chiar mult mai ok decat ma asteptam. In tot acest timp, Vladareanu ma vizita, a venit si "medicul mai bun" adica stagiara care mi-a facut fisa medicala (ironia sortii nu?), iar eu era ok...ma durea spatele in timpul contractiilor, dar suportabil. Radeam cu toata lumea ca Bocanila nu se dezice...ne scoate la defilare pe toti pe 23 august! Afara erau 40 de grade. In timp ce sotul si mama mureau de cald eu stateam confortabil la 24 de grade, cu aerul conditionat pornit si... vorbeam la telefon! Moasa imi tot spunea ca o sa nasc foarte repede si ca este bucuroasa ca panala maxim 3 pleaca si ea acasa....o ce vis frumos ma gandeam eu! La un moment dat a venit o asistenta sa o intrebe pe moasa cat am dilatatie ca vreaq domnul Profesor sa stie...Aveam 5. Imediat a aparut si anestezista care mi-a zis ca a venit sa-mi bage cateterul, dar ca i-a zis domnul Profesor sa nu imi bage anestezic decat cand spun eu ca nu mai suport durerea...Eram inca binisor...ma durea spatele rau...dar cam atat. M-a chinuit ingrozitor...4 intepaturi pentru ca nu-mi nimerea spatiul intervertebral (din cauza ca al meu cica este extrem de mic!) si in final a reusit. Am rugat-o sa-mi bage o doza mica ca deja nu mai puteam de durere de spate...si a bagat, dar foarte mica...Mariana moasa zice...hai sa vedem cum stam....oauuu dilatatie 7 in numai 10 minute de la ultimul control...gata nasti..iti fac dilatatie 10 imediat. era 2 si 10 (aveam ceasul in fata)....nu-mi venea sa cred...scap chiar asa usor????si nici nu doare prea tare
S-a dus asistenta sa-l anunte pe Vladareanu ca nasc....biroul lui era pe culoare, exact unde erau mama si sotul meu...care au auzit dicutia "Domnule Profesor, naste Oana." "Voi faceti misto de mine? Acum 10 minte avea dilatatie 5" "Da, acum are 7-8 si Mariana ii face 10" "Anestezie?" "I-a facut, dar acum 2 minute, nu are timp sa prinda" "Bine, hai ca vin...cheam neonato"...a plecat cu pas agale, fara graba, pentru ca probabil chiar nuc redea ca nasc asa imediat! Intre timp...eu eram deja pe masa si impingeam....durea al naibii (dai voi stiti deja asta!) si anestezia aia era 0 (ma chinuisem degeaba s-o fac!). M-am trezit brusc cu camera plina de oameni..stagiari, asistente, doctorul neonatolog cu asistentele lui....of ce de lume...si ma enerva gandul ca sunt prea multi de frica sa nu-mi ia copilul repede!!! " ce faci Oana?" Asa intrebare asa raspuns i-am dat domnului doctor "Nascccccccc" . "Pai hai, naste ca-mi faci si mie ziua buna...plec si eu repede acasa!" Si imping odata....si.....imi suna mobilul.....(nici azi nu stiu cine a fost!, dar a ales un moment nepotrivit sa ma deranjeze!) "Vladareanu ma intreaba razand...vrei sa raspunzi?????" "NUuuuuuu" Am impins de trei ori fara tipete, a patra oara s-a suit moasa pe mine si am racnit cat am putut (am avut senzatia ca mi se dezmembreaza toate oasele si organele de la greutatea maiinilor si presiunii ei)...si inca odata....inca un tipat...jur ca ma durea mai mult acolo unde ma apasa ea si gata! Am dat capul pe spate sa ma uit la ceas 14.20 (trei ore- la fel ca mama, la fel ca bunica mea!!!!). Cand am vazut fata...imediat ce au scos-o era curatica, cu pielea roz, era asa frumoasa...eu aveam imaginea copiilor murdari de sange, negriciosi sau vinetii, dar ea nu era asa. Nu a tipat din prima, dar dadea frate din maiini si din picioare ....exact ca Bocanila iepurasul!!!!!Apoi a tipat si nu am mai vazut-o pentru ca au pus-o pe masa la consult si se ingramadisera toti acolo....le-am zis ca vreau fata si mi-au zis sa am rabdare (de unde atata?)...eu ma straduiam sa vad daca are totul in regula...ma uitam printre ei....pana le-am zis sa se dea mai la o parte sa vad si eu...au inceput sa rada toti si imi ziceau ca are toate degetele si ca este ok si ca este frumoasa. Cand mi-au pus-o infasata in brate....m-am blocat..."poti sa o pupi!!!" mi-a spus Vladareanu...."evident ca da" si am pupat-o, dar eram asa socata ca nici macar nu reuseam sa constientizez perfect ce si cum.....Apoi au luat-o....in secunda in care au scos-o din sala de nastere a inceput sa urle de rasuna tot culoarul..."cantareata" o fac!!!!
In tot acest timp sotul si mama mea ma auzisera urland si intrebaseroa o asistenta daca eu sunt "da ea este, naste...e singura care naste acum!" Mama vroia sa iasa de pe culoar ca sa nu ma mai auda, dar pana sa se miste ea....a venit asistenta lui Vladareaunu, Adina si le-a zis ca le aduce fata s-o vada si ca suntem ok amandoua! Tati i-a facut poze s-au cunoscut si au luat-o de acolo!!!!
Restul este realitatea pe care o traim in fiecare zi! O fata frumoasa (asa cum mi-au spus buncii mei in vis), desteapta, care a mers la 7 luni, care este foarte agitata si energica asa cum a fost in burtica, care are gene lungi si parul blond sandre ca al tatalui ei (si doua codite!!!), nasul carn, care este sanatoasa tun si mananca perfect, care are 84 de centimetri si 12 kilograme la un an si patru luni, care este cocheta si ii place sa fie mereu aranjata si imbracata.... si care poate, intr-o zi, cand va trebui sa devina mama, va afla ca mami si tati au avut curajul sa riste si sa mearga pe mana si intuitia lor pentru a o avea si ca nu intotdeauna testele medicale statistice trebuie sa decida viata unui copil!
Restul e poveste......o povestea frumoasa pe care o traim zi de zi, o poveste pe care vrem s-o traim zi de zi! Catinca ne-a schimbat viata, ne-a implinit! Mie, mi-a dat Dumnezeu norocul sa-mi indeplinesc visul de a avea o fetita frumoasa si sanatoasa...e tot ce mi-am dorit! Ii multumesc! Multumesc Oleta si Nele (bunicii mei) care m-ati incurajat, de acolo de sus, cand aveam nevoie! Multumesc tuturor celor care au trait aceste clipe minunate impreuna cu mine!Ii iubesc pe toti, dar cel mai mult o iubesc pe Cati a mamii, iepurasul Bocanila!!!!!

Oana siCati mica (1 an si 4 luni)

Albumul Catincai

andruskandu spune:

Oana, sa-ti traiasca puiuta Cati!
Citind povestea ta mi-am amintit-o pe-a mea. Si Andrei a fost agitat in burtica, dar a avut grija sa n-o loveasca pe mamy... S-a ridicat in picioare pe la 7,5 luni... si e un vorbaret dulce de numa', pupa-l-ar mama de pui mic!
Si eu am trecut prin asemenea temeri si mi-am urmat instinctul...

Frumoasa poveste!


Inima nu e judecata dupa cat iubesti, ci dupa cat te iubesc altii
(Vrajitorul din Oz)

Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa EMMA!


Poznele lui Andrei

Nasterea lu' Andrei

www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei

Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006

andruskandu spune:

Si vezi ca nu se deschide albumul... tare-as vrea sa vad poze cu dulceata ta!

Inima nu e judecata dupa cat iubesti, ci dupa cat te iubesc altii
(Vrajitorul din Oz)

Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa EMMA!


Poznele lui Andrei

Nasterea lu' Andrei

www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei

Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006

neliaCris spune:

tare frumos ai povestit tu....nu am cuvinte...mai ales partea cu mama care te astepta e hol....parca mi-o imaginez pe a mea...sau oricare mama care isi asteapta fata sa nasca sa aibe un rol in viatza....e un vis implinit

cris 8
lunitze
www.onetruemedia.com/shared?p=79cb6c4f3c7ecdce0aeb8b&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">cris 9 lunitze

maitreyi spune:

ca la orice poveste a nasterii pe care am citit-o si aici mi-audat lacrmile...e asa de induiosator tot ce ni se intampla ca femei...suntem binecuvintate ca putem trai acest miracol...zi de zi...sa va traiasca iepurasul, sacreasca mare, sanatoasa si voioasa

-------

Ana-Maria de iepuras coconas

-------

Cine-ti saruta genele-n somn ?
Si cine-i acolo cand ingerii dorm ?
Toate zanele bune sa te ocroteasca...
Toate florile campului sa te infloreasca...

Minunea de la Doamne-Doamne 17.06.2008

violeta29 spune:

Foarte emotionanta povestea ta, mai ales ca seamana un pic cu a mea.Si eu tot de craciun i-am daruit sotului meu testul de sarcina cu cele doua liniute.Sa va traiasca iepurasul si sa va lumineze viata

Speranta moare intotdeauna ultima!

minunea care ne-a luminat viata

Violeta de Alexandra Valentina - 2.09.2008

oanamada spune:

Buna seara,
Multumesc mult ca mi-ati citit povestea...pentru mine a fost si un fel de "descarcare"...va multumesc pentru cuvintele frumoase...
In sfarsit mi-am pus si eu, aproape toate albumele la punct (le mai am de facut pe cel de la botez si pe cel de la turta)...asa ca acum ne puteti si vedea.
Va pup

Oana siCati mica (1 an si 4 luni)

NOI-CRACIUN SI REVELION,
CATINCA MICA, CATINCA MICA 2, CATINCA DUPA 1 AN, CATI SI MAMI, CATI SI MAMI 2, CATI SI TATI, CATI,BUNICII SI STRABUNICELE, CATI SI UNCHII,

erna_maria spune:

Waw! super poveste , ce mamica fericita si ce nastere usoara !!!
Mi-a placut mult poverstea ta deoarece si eu imi doream foarte tare o fetita. De cum am inceput sa vorbesc spuneam ca o sa am o fetita ca papusa mea Erika (I mea papusa).

34 + mamica de Erika

oanamada spune:

Erna_ Maria...sa-ti traiasca fetita si bebele care este pe drum! Sa fiti sanatosi si norocosi!

Oana siCati mica (1 an si 7 luni)

CATI POZE NOI

"Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o anumita persoana esti întreaga lume."