S-a mai nascut o stea: ALESSIO

S-a mai nascut o stea: ALESSIO | Autor: danangie

Link direct la acest mesaj

Hmmm povestea nasterii unei stele.....a unei

stele. Chiar e bine spus. A unei stele. Stelele

sunt unice. Nu exista dubluri. Asa cum si copiii

nostri sunt unici. Unici prin venirea lor pe lume,

unici prin modul de a-ti schimba viata. Un copil

te schimba in totalitate. Atat pe tine ca persoana,

cat si viata ta, a celor din jurul tau. Tu devii o

alta persoana: mai responsabila, mai atenta, mai

frumoasa, mai speciala, mai mandra,

devii.......devii mama.
Dintotdeauna mi-au placut copiii. Dintotdeauna

am zis ca vreau 3. Dar, niciodata nu mi-am

imaginat, ca strada sa am macar un copil....va fi

lunga.Cel putin pentru mine a fost extrem de

lunga. Totul a inceput in 2003 cand eu si sotul

meu ne-am decis sa facem un copil. Ce usor ni

se parea noua atunci!! Pe atunci inca nu eram

casatoriti. Dar nu asta conta. Eram impreuna de

mai mult de 10 ani si nu ne trebuia noua o foaie

ca sa facem un copil. Zis si facut. Zilele

treceau.....si nu se intampla nimic. Lunile treceau

si nu se intampla nimic. Atunci parca mi s-a

aprins un beculet, si mi-am dat seama ca parca

nu e asa normal sa nu raman gravida. Asa

gandeam eu pe-atunci. Ca eu ma gandeam.....ca

daca nu ma mai "feresc".....voi ramane gravida.

Asa cum se intampla la multe fete. Dar nu a fost

sa fie. Si atunci am inceput sa ma interesez pe

internet care ar fi cauzele.....de ce nu reusesc sa

raman gravida......si ce-as putea sa fac.

Asa.....din site in site.....am dat peste

"Desprecopii". M-am inscris si am inceput sa

"cercetez" cauzele, motivele.....Incetul cu incetul

am aflat o multime de lucruri legate de ovulatie,

de luarea temperaturii bazale, de stimulari, de

monitorizari. Ce mai.....stiam lucruri care la

scoala nu cred ca reusesti sa le inveti pe toate.

Si uite asa.....am devenit foarte obsesionata de

"urmarirea" tuturor simptomelor pentru a ramane

gravida. Si eu si sotul devenisem 2 masini......nu

mai reuseam sa ne detasam de gandul asta de a

avea un copil.....nu reuseam sa ne revenim din

dezamagirea care ne cuprindea, in fiecare luna

la venirea "rushilor". Si uite asa ne-am "luptat"

noi pentru 4 ani lungi si lati. In acesti 4

ani.....s-au intamplat multe. Ne-am casatorit,

pentru ca ne-am gandit ca D-zeu nu vrea sa ne

dea un pruncut pentru ca nu eram

casatoriti......ne-am mutat in alt oras.....alti

colegi.....alta sectie de munca.....alt contract de

munca......si uite asa si interdictia de a ramane

gravida. Nu ma lungesc.....ca nu asta e important

in povestirea mea......dar din cauza contractului

de munca....nu puteam ramane gravida pentru ca

nu beneficiam de concediu de maternitate. Si

totusi....uite asa am ajuns in iarna anului 2007

cand in februarie minunea s-a intamplat. S-a

intamplat ca mintea mea nici nu reusea sa

acapareze aceasta stire......eu insumi parca nu

reuseam chiar sa cred ca eu sunt gravida. Eu si

sotul, cred ca in acel moment eram cele mai

fericite fiinte de pe pamant. Stiti...sa astepti 4 ani

sa ramai gravida.....si sa ramai cand efectiv te

astepti mai putin......e ceva care......te poate

intelege numai cine a trecut prin asa ceva. Ai o

satisfactie sufleteasca imensa....esti multumita,

esti fericita....incepi sa te simti speciala, incepi

ca sa fii extrem de protejata de sot, de cei din

jur.....incepi sa simti emotii si tot felul de lucruri

care inainte nu le simteai......la orice ecografie

care trebuie s-o faci.....te muncesti din toate

puterile sa rezisti psihic de nerabdare. Incerci sa

fii cat mai calma si relaxata. Dar nerabdarea de

a-ti vedea puiutul....adica de a vedea acolo un

"mormoloc" ....pentru ca asta vezi prima

oara......e imensa! Si toate aceste stari: emotii,

nerabdare, fericire, extaz.......sa ti se naruie

atunci cand la prima ecografie ti se spune sec,

ca nu este activitate cardiaca si sigur sarcina s-a

oprit din evolutie.........este prea de tot.

Atunci.....atunci te simti .....cum te simti? De

fapt...nu mai simti nimic. Esti amortita. Durerea

care iti apasa sufletul.....te face inert. Izbucnesti

in plans la aflarea vestei....dar pe urma....tu

refuzi sa crezi ca e chiar adevarat. Dar oare e

adevarat? Dar oare nu traiesc un cosmar? Sa ma

pisc oare, sa vad ca intr-adevar asta e

realitatea? Nu. Nu trebuie sa te pisti. E totul real.

E real cand iti dai seama ca in tine nu mai este o

viata. E real cand iti dai seama ca puiutul tau nu

a reusit sa traiasca. E real cand mergi la

chiuretaj....e totul real. Pe urma, e la fel de real

cand incerci sa te ridici, cand incerci sa te

intorci la viata, cand incerci sa accepti aceasta

durere imensa, care iti sfasaie sufletul bucatica

cu bucatica. Daca reactionezi bine....mai

devreme sau mai tarziu....asta depinde de cat de

puternica esti. Eu si sotul am reactionat naspa

rau la inceput. Chiar daca timpul trece.....aceasta

durere nu va trece.....va ramane in sufletul tau, in

ochii tai, in lipsa zambetelor tale, in

comportamentul tau. Va ramane in tine pentru

totdeauna! Indiferent daca mai tarziu vei da

nastere altor prunci. Mai rau e ca.....daca nu

reusesti sa infrunti aceasta durere....se naruie

totul in jurul tau. Eu si sotul din pacate nu am

reusit sa trecem cu bine de acesta durere. Pe

atunci, eu sufeream enorm si nu vroiam sa

accept ca de ce tocmai mie mi s-a intamplat

acest lucru? Si uite asa din Dana cea draguta si

zambitoare....am devenit Dana cea nesuferita si

al dracului. Cu sotul....certurile erau la ordinea

zilei. Si nu e ca ne certam din motive serioase.

Ci din motive tampite, prostesti......In fine, eu

deja ma gandeam la divort. Vroiam sa plec de

acasa. Nu mai vroiam sa stau cu el. Eram asa de

naspa dpdv psihic pe atunci ca nu am reusit sa

fac diferenta dintre : "asta e" si "de ce mie??"
ASTA E poate m-ar fi ajutat mai mult. Sa accept

ca asta e, sigur mi-ar fi ajutat. Dar ...DE CE

MIE?? m-a facut sa fiu rea. Sa ma indracesc. Sa

intorc spatele lui D-zeu. Dar vezi?? D-zeu nu te

paraseste. Chiar daca tu i-ai intors

spatele....El...mai devreme sau mai tarziu....te va

face sa intelegi ca nu esti singura, ca a avut un

motiv de a facut ca acea sarcina sa se opreasca

din evolutie. Si uite asa, cu ajutorul unei colege,

cu ajutorul catorva fete de pe forum.....am reusit

sa ma ridic. Am reusit sa ma analizez. Sa inteleg

ca nu rezolv nimic cu acest comportament. Si

uite asa, de la o zi la alta, am invatat sa accept

ca ASTA E. Ca viata merge inainte. Nu e ca

...gata am inceput sa zambesc si sa fiu cum

eram inainte sau gata sa ma pupacesc cu sotul

ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat......NU. Dar

am inceput sa accept, sa analizez, sa ma

gandesc, sa sper, sa-mi revin, sa ies la lumina,

sa ies din gaura neagra in care intrasem. Cu

sotul.....eram: una calda, trei reci. Dar dorinta din

partea amandorura de a avea un copil, ne-a facut

sa cedam putin fraiele. Sa cedam putin la

incapatanarea care pusese stapanire pe noi. Dar

venirea rushilor ne facea sa cadem din nou.

Chiar pe la inceputul lui octombrie avusesem o

cearta zdravana cu el, de sparsese

telecomamda de la TV de perete. Va dati

seama....unde te duce stresul? In acea luna, nu

stiu......dar la mine s-a adeverit ceea ce se

spune : ca o femeie simte ca e gravida. Eu nu

aveam simptome genul: greata, ameteli, somn,

sani tari. Singurul lucru care il simteam erau

intepaturi ciudate la ovare. De parca ovulam.

Cand mie trebuia sa-mi vina menstruatia. Aceste

intepaturi se asociau cu dureri de burta ca la

menstruatie. Nu vroiam sa-mi fac iluzii.....nu mai

eram in stare de o alta dezamagire. Eram

pregatita psihic. De fapt, in acea luna mi-am zis

ca daca nu raman....imi fac bagajul si plec. Eram

in ziua a 27-a CM cand au aparut primele picaturi

de sange. Cand mi-am pus un OB. Cand m-am

dus la munca. Cand pe la un miez de noapte

m-am dus sa-mi schimb OB-ul si cand numai

reuseam sa bag altul. Cand intr-un colt al mintii

mele......speram ca acele picaturi sa fi fost de la

nidare. Cand imi eram frica sa sper. A 28-a zi de

CM...eram la masa cu sotul.......si ca de obicei

raportul dintre noi era rece......si cand m-am uitat

in ochii lui si i-am spus : Cred ca eu sunt

insarcinata......El nu a reactionat in nici un fel.

S-a uitat la mine si m-a intrebat sec, de ce cred

asta. I-am explicat faza cu sangeratul putin si pe

urma gata.......ne-am imbracat.....am mers la o

farmacie......am luat 2 teste......ne-am intors

acasa......am facut testul....cu el de fata......am

asteptat cam 1 minut.......si uite-o!Liniuta a doua!

Era roza......nu intensa......dar era.......Eu

tremuram......El....nu stiu......nu ne-am

imbratisat.....ne-am privit doar in ochi.....si

gata......nu a fost imbratisarea de nu puteam

respira ca prima data......nu au fost urletele de

fericire ca prima data......liniste! In acea noapte

eram de munca......toata noaptea m-am gandit la

asta. Vai si ce noapte am mai avut la munca!!

Plina de sange, cu pacienti nebuni, foarte

obositoare. Dar nu conta. Eu eram super fericita,

super speriata, super ganditoare, super......eram

super insarcinata!
Din aceea zi nu am mai mers la munca. Am intrat

imediat in concediu medical. Viata mea de

insarcinata nu a inceput minunat. Aveam dureri

ca la venirea rushilor, ma dureau ligamentele,

ma durea "d-ra".....sau muschii de acolo...nu

stiu......daca stateam la pat era totul ok.....daca

ma ridicam si ma pregateam sa fac de mancare,

sau sa spal vasele....sau sa fac un simplu

dus.....incepeau durerile. Pana la 12 saptamani

am fost extrem de stresata, intram si ieseam din

depresie fara sa-mi dau seama, stateam numai

in pat, intre 4 pereti, cu gandurile mele, cu

paranoia mea, cu frica mea. Nu vorbeam cu

nimeni, nu venea nimeni sa ma vada.....eram

naspa tare. Dar ma rugam in fiecare clipa, in

fiecare zi, sa reziste "micutul" sau "micuta" mea.

Ii vorbeam si-i spuneam sa lupte pentru mami si

tati. Sa lupte pentru viata! Atmosfera dintre mine

si sot s-a ameliorat foarte tare. Incetul cu incetul

incepeam chiar sa credem ca vom reusi. Sa

credem ca bebicul nostru e bine. Faptul ca-l

vedeam in fiecare luna la ecografie cum sarea si

facea tumbe ne facea sa fim mai increzatori si sa

alungam frica sarcinii oprite din evolutie. Un pic

de frica tot era.....adica atunci cand treci printr-o

experienta de asta.....chiuretajul......e imposibil

sa fii relaxat in totalitate. Mereu ti se baga un

gand rau in minte si iti imaginezi scenarii de

groaza.......dar pe urma...vezi care e realitatea,

ca totul merge bine.....si alungi din cap acele

ganduri negre. Ziua cand ne-am dus sa facem

morfologica...era si ziua cand trebuia sa aflam

sexul lui bebica. Sotul dintotdeauna a zis ca e

baiat. Si baiat a fost. Radia de fericire! Aproape

ca-i dadeau lacrimile. A fost o zi superba! Incetul

cu incetul zilele si lunile treceau. Nerabdarea de

a naste crestea. Vroiam sa nasc natural fara

epidurala. Nu e ca vroiam sa o fac pe-a

curajoasa....dar imi era frica de efectele negative

ale epiduralei.
Si uite asa am ajuns ca mai aveam cam 2

saptamani pana la termen. Era 6 iunie 2008 cand

pe la 1,00 dimineata micul meu fotbalist a

inceput din nou sa fac show mare la mine in

burtica. Cum mi se intampla foarte des sa fac

nopti albe din cauza ca bebica se misca

incontinuu......mi-am zis ca asta e una din acele

nopti. Am inceput sa astept rabdatoare sa se

linisteasca.Tecusera deja aproape 2 ore de cand

se misca incontinuu incat mi-am pierdut

rabdarea. Ca sa nu ma apuce nervii....pentru ca

din cauza oboselii eu ma enervez destul de

usor.....la 2,50 m-am ridicat din pat. Am mers la

baie sa-mi fac nevoile cele mari....si m-am pus

sa-mi fac igiena intima. Cand sa ma ridic in

picioare sa cad jos nu alta. O durere ciudata mi-a

cuprins mijlocul si burta. Dar a durat cateva

secunde.Mi-am zis...ei.....m'oi fi ridicat mai brusc

si de asta m-a luat vreun carcel ceva.....Bunn.

M-am dus in sufragerie si am dat drumul la calc.

La cateva minute din nou. Aceeasi durere si de

aceeasi intensitate si care a durat doar cateva

secunde. Imediat m-am uitat la ceas si am

inceput sa-mi notez pe-o foaie la cat simteam

aceste dureri ciudate. La o distanta de 6

minute.Deci, avand contactiile astea de la 3,00,

regulate, dureroase , nu stiam ce sa mai cred.

Erau dureroase, dar de intensitate mica. Adica,

nu imi venea sa-mi scot ochii din cap , dupa cum

bine veti afla mai tarziu....Pe la un 4, 5...cand

m-am dus la baie....a ramas sange pe hartie. Dar

nu era rosu...era roz....Atunci am inteles ca ala

tre' sa fie dopul....Nu era gelatinos....nu erau

niste firicele de sange....cum am mai citit pe

forum sau pe alte site-uri....ci toata hartia era

roza.....La 6,00, la ideea lui Vicky.....ca eu in

acele momente chiar intrasem in panica si nu-mi

mai statea capul la nimic........am dat tel la

maternitatea unde trebuia sa nasc, sa intreb ce

sa fac. Mi s-a spus sa merg acolo pentru a ma

monitoriza , sa vedem care e treaba.Ok, la 6,30

am iesit din casa cu sotul. Sotul la munca, pentru

ca nu vroiam sa piarda ziua de munca degeaba,

in caz ca era alarma falsa......si eu la spital.

Conduceam si ma gandeam, vorbeam cu bb

Alessio si-i explicam ca tre' sa fie ascultator si

tre' sa iasa cand crede el ca e gata dar sa iasa

repede. Ajunsa la spital, m-au monitorizat si

da....m-au internat. Aveam intr-adevar contractii

la 6 minute, nu dureroase tare.....deci

intensitatea lor ajunge abia la un 30, 40 %. Am

dat tel sotului la munca si i-am zis: pana diseara

ar trebui sa nasc......deci.....tre' sa vii aici. Zis si

facut. A plecat de la munca, ca asa era aranjat la

munca, in caz ca nasc, putea sa plece oricand.

Mi-a adus valiza si uite-asa ne-am pus pe

astepta. Precizez ca atunci cand am ajuns la

spital si mi-a facut si controlul

ginecologic.....aveam colul uterin sters de tot

care cu 3 zile inainte era lung, inchis si

tare.Dilatatie nu aveam cine stie ce.....abia abia

ajungem la 1 cm. Contractiile continuau sa fie din

6 in 6 minute si pe urma s-au redus la o distanta

de 5 minute. Spre ora 12,00 m-au pus din nou pe

monitorizat. Contractiile erau acum mai

neregulate adica cand erau din 5 in 5

minute.....cand erau din 7 in 7 minute.....cand

erau din 4 in 4 minute. Colul era dilatat de 1 cm.

La controlul ginecologic o durere de imi venea

sa ma urc pe pereti. Nu stiu ce imi faceau dar ma

durea ingrozitor de tare. Vreau sa va spun ca

devenisem chiar stresata cand ma chemau sa

ma controleze. Preferam sa am contractii decat

sa ma controleze astia.Timpul trecea......durerile

incepeau sa fie mai naspa. Chiar deja incepeam

sa ma preocup. La 17,00 o alta monitorizare,

contractii din 5 in 5 minute, intense,

dureroase.La controlul ginecologic, mai aveam

putin si o faceam afis pe doctorita aia....la care

ea ma intreaba: d-na dar vi s-au rupt

membranele? Ati simtit ca va curge ceva? Eu ii

zic: nu.....nu stiu....mie nu-mi curge nimic.....nu

am simtit nimic......atunci mi-a facut un tampon

ca sa vedem daca in vagin aveam urme de lichid

aminiotic.....pentru a intelege daca s-au rupt sau

nu apele. Rezultat: pozitiv. Da, aveam

membranele rupte dar eu nu stiam. De ce?Dat

fiind ca , capusorul lui Alessio era foarte jos

jos.....el era angajat de mult in canal, imi astupa

iesirea. Era ca un dop capul lui Alessio. Dilatatie

tot 1 cm. Sa mor nu alta. Eu la ora aceea deja imi

venea sa ma urc pe pereti. Seara, eram deja

super obosita, nervoasa, panicata.....nu mai

aveam rabdare......dezamagita, vazand ca nu se

intampla nimic.....aveam niste contractii de nici

nu reuseam sa respir.LA 22,30, la controlul

ginecologic.....abia abia ma dilatasem de 2 cm.

Adica de aproape 2 cm. Atunci am izbucnit in

plans. Nu-mi venea sa cred. Dupa atatea ore de

dureri, si eu eram dilatata abia abia de 2 cm,

care de fapt nici nu erau 2 cm?? Pai i-am zis la

ostetrica: pai daca la dilatatia asta eu ma urc pe

pereti de durere.....pana la 10 cm.....ce urmeaza

sa fac? Sa ma arunc pe geam? Vai si nu

reuseam sa ma mai opresc din plans. Ma

rog....intr-un tarziu m-am linistit. Mi-am trimis

sotul acasa ca vroiam sa fiu singura.

Da...da....straniu....dar eu in momentul

contractiilor nu suportam sa ma atinga. Saracul

Alin nu mai stia ce sa-mi faca.....imi lua mana sa

mi-o pupe eu il respingeam.....vroia sa ma

maseze pe spate eu il impingeam......a fost

foarte intelegator cu mine. La 1,00 dimineata de

Sambata, 7.06.2008, eram deja intr-o criza totala.

Eram singura, si imi parea rau ca imi trimisesem

sotul acasa.....eram indurerata si ostetricele

nu-mi ziceau altceva decat ca , contractiile erau

inca mici ca intensitate. Fetelor, asta ma enerva

cel mai tare!!!. Eram in stare sa rup barele de fier

de la paturi de durere, sa imi scot ochii din cap,

ma trageam de par de am zis ca raman cheala

pana dimineata, facusem o febra musculara la

brate si degete de la cum ma tineam de

pat.......si ea imi zicea ca, contractiile inca nu

sunt puternice. Ajungea intensitatea la 70 , 80

%.......Si uite asa am stat si gemeam cu capul in

perna si impingeam de patul ala ca dimineata

era mutat de la locul lui......dar tot nu am avut

curajul sa sun sa ii spun tipei ca simt ca mor, cat

tre' sa mai asteptam......La 3,30.....se vede ca

D-zeu s-a indurat de mine si a trimis o urgenta in

sectie. Atunci a venit ostetrica la mine si m-a

intrebat cum merge. Atunci i-am zis: aaa eu in

noaptea asta voi muri. Dar eram extrem de

serioasa. Nu am spus-o in gluma pentru ca eu

chiar simteam ca mor. Atunci , m-a luat la control.

Cand mi-a bagat degetele.....a facut ochii cat

cepele: aaa d-na dar sunteti dilatat deja de 5 cm!!

Mama fetelor m-am dat jos de pe capra aia ca o

caprioara! Eram asa de fericita!! Atunci mi-am

sunat sotul. A venit, ne-a bagat in sala de nasteri

si ne-am pus pe asteptat. Bineinteles ca euforia

mea a durat putin ca imediat sosea d-na

contractie. Si uite asa pana la la 4,30 cand i-am

spus tipei ca nu mai pot ca simt nevoia sa

imping. E straniu stiti? Efectiv, fara sa vrei ti se

incordeaza muschii si incepi sa impingi. Nici nu

iti dai seama si tu deja impingi. M-a controlat si

eram dilatata 7 cm. Si sa nu mai imping. Dar de

parca eu vroiam.....nici nu imi dadeam

seama....ca eu deja impingeam......La 5,05 am

avut prima faza de impins fara sa reusesc sa o

franez. M-am speriat si am chemat-o din nou pe

tipa. Cand m-a controlat....dilatatie 10!!!! Gata, a

zis ne pregatim.Ne punem in pozitie. Si sa vezi

ce miscare se pusese acolo. Care pregatea patul

meu, care ma pregatea pe mine, care pregatea

pentru copil.....aveam niste emotii....eram asa de

euforica.....aveam frica.....sete......eram

obosita......eram atat de epuizata fizic ca nu mai

suportam nici macar sa fiu piscata de un copil de

2 luni.....nu mai suportam nici un fel de durere.

La 5,30 cam asa.....am inceput prima runda de

impins. Primele doua au fost un esec ca nu am

inteles eu bine cum sa imping si cand. Am avut

parte vreau sa va spun de un personal foarte de

treaba. Atat ce m-au ajutat si m-au incurajat. Si

mi-au vorbit cu calm chiar daca eu le ziceam

incontinuu ca nu voi reusi. La a 4-a

impinsatura......aud ostetrica ca o trimite pe una

sa o cheme pe doctorita. M-am uitat la fata lui

Alin....era putin incruntat. Nu intelegeam ce se

intampla. El tot se uita la "d-ra" mea si

incepusem sa inteleg ca ceva nu era in regula.

Si ostetrica tot insista sa fie chemata doctorita.

Alin, cu fata preocupata, socat.....adica avea o

fata foarte impresionata.....Atunci mi-am

zis.....chiar daca mi se rupe fundul in

doua.....pentru ca asta impresie ai cand tre' sa

iasa bb....simti ca ti se rupe fundul......am zis sa

ma concentrez la ce imi spune ostetrica pentru a

face totul ca la carte pentru ca bb sa fie ok. Cand

a intrat doctorita.....si m-am uitat la

ostetrica.....fetelor era alba ca varul. Mai avea

putin si lesina. Nu eram eu motivul pentru care a

chemat pe doctorita. Era ca se temea ca lesina si

cum varful capului lui Alessio era deja la

vaz.......s-a temut pentru mine. Contractiile

veneau si toti ne mobilizam sa le intampinam:

sotul imi ridica, capul, eu ma prindeam de barele

alea speciale si impinge.Sunt foarte ciudate

contractiile astea......deci simti cum vine

contractia.....tu incepi sa tragi aer in piept, sa-l

retii (ceea ce la mine era imposibil), sa tragi de

bare cu coatele la exterior, si sa impingi. Cand

incepi sa impingi, te ajuta si uterul ca simti o

impinsatura....ciudata....nu tu impingi.....nu

stiu.....e ciudat cum te ajuta ori bb, ori

organismul.....Oricum am mai impins de 4 ori si

a iesit capul.Pe urma, doctorita a inceput sa-l

traga. E ceva impresionant. Ai impresia ca-ti

scoate maruntaiele din tine. Ma si speriasem ca

nu stiam ce sa intampla. Imi ridicasem fundul si

incercam sa ma tin dupa doctorita.....a inceput

sa-l roteasca ca un surub si in cateva secunde a

iesit. Era vanat, vanat. Abia asteptam sa-l aud

plangand. Imediata s-a auzit un glasucior

ragusit.....de parca facea gargara. Un plans

grabit. Pe bune. I s-a dat apgar 8 ptr ca avea

respiratia accelerata. La 5 minute i-a dat 10. Cam

in 15 min a iesit si placenta. Parca e o placinta.

E foarte frumoasa. Pe urma.....cand credeam si

eu ca am terminat am inceput o alta etapa de

suferinta. Mi-a facut epiziotomie, si m-a cusut de

vie. Anestezia locala nu a tinut si m-a cusut asa.

D-ne ce durere. Dupa ce m-a cusut am mai stat in

sala cam o ora jumate , timp in care am dormit

ca un prunc.
In final, viata de mamica e superba. E grea.Dar

ai mari satisfactii. Sa vezi ce te-apuca rasul cum

mancam eu cu sotul. Cand apucam. Cina o luam

pe la 22,00.....23,00, in fuga cat Alessio doarme.

Cand plange ne dam schimbul cand unul, cand

celalalt. Sa vezi cum "ne batem" de la el. Care

sa-l tina in brate, care sa-i dea sa manance. Ne

umple vietile. Ne aduce zambetul pe buze. Ne da

aer. E o dulceata de copil. Chiar daca nu dormim

noptile, chiar daca ne rupe de spate, chiar daca

uneori ne mai pierdem cu firea....sau mai

pierdem rabdarea.......totul se compeseaza cand

vezi ce tii in brate. O adevarata minune! Cum spune si titlul ........ai in brate o stea!





ALESSIO, comoara mea

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns ancadragoman spune:

Dana sa traiti si sa fiti sanatosi.
Am trait alaturi de tine toate etapele de care povestesti si stiu cat ti-ai dorit acest copil si cat ai luptat ptr el.
Na ca acum plang de fericire ,de fericirea ta si de minunea de copil pe care o ai.
Va pup si va doresc numai bine

anca de Maria Alexandra (4 noiembrie 2007)


poze si filmulete


povestea nasterii

www.totsites.com/tot/mariadragoman" target="_blank">eu sunt Maria

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ada29 spune:

Felicitari mamico!

Sa va traiasca steaua Alessio,sa fie sanatos si norocos.

E un bb tare frumos,Dumnezeu sa-i calauzeasca pasii in viata!

Sunteti o familie frumoasa.

Ada

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns danangie spune:

ANCA, ADA va multumesc mult, de asemenea si voua.





ALESSIO, comoara mea




S-a mai nascut o stea: ALESSIO!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anasia spune:

danangie,o poveste de viata impresionanta!si ai talent deosebit la povestit;
sa va traiasca steluta norocoasa Alessio! numai bine !

anasia si Alessia Anca(14.08.2006)
o sansa pentru Sosonica

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pet.cost2005 spune:

dana - sa va traisca micutul Alessio!!!!!!!

Ai vazut ca minuni exista? Va doresc numai bine la toti 3!!!!!

********************************
Asteptam din nou voturi la http://www. nou-nascuti.ro /album_nn.html?action=show&pid=3231 (stergeti spatiile dupa www. si ro)
Multumim !!!!



*************************
Petronela si Nasturica

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns flori76 spune:

Dana,sa va traisca baiatul si sa va umple mereu inimile de bucurie!
Am citit pe nerasuflate povestea voastra!Intr-adevar,Dumnezeu face minuni,stiu,pentru ca asta traiesc si eu acum:o minune!

Flori 14+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Tala spune:

Dana, felicitari!!! chiar ieri am deschis jurnalul tau si mi-au dat lacrimile citind primele pagini (atat am apucat) si n-am mai avut rabdare si am trecut la ultima pagina.....ce bucurie!!!! Sincer ma bucur foarte tare pentru tine, pentru voi. Esti o femeie puternica si meriti toate fericirea din lume, pe care ai primit-o acum prin baietelul tau. Sa creasca mare si sanatos!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns M&M spune:

Dana, felicitari inca o data!!! Alessio, chiar este o stea!! Dumnezeu e mare si el stie cel mai bine cu ce scop ne da de trecut anumite obstacole in viata..



Cristina 33+ ,cu Mihai Daniel

AMR 46 ZILE
" Fii devotat lucrurilor marunte, caci in ele sta puterea ta"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns violeta29 spune:

DANA , felicitari inca o data, emotionanta povestea ta, nu m-am putut abtine sa nu plang , mai ales ca si eu am trecut prin ceva similar, dar totul e bine cand se termina cu bine. Sa-ti traiasca micutul Alessio, sa aiba o viata frumoasa si lipsita de griji!

Speranta moare intotdeauna ultima!

cea mai fericita32+ cu Alexandra Valentina
www.flickr.com/photos/26288269@N04/" target="_blank">in asteptarea unei minuni
mult asteptat
garderoba printesei
AMR 8 SAPTAMANI

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Dianami spune:

Dana, frumoasa poveste! Sa fiti fericiti alaturi de steaua vostra norocoasa, sa va umple inima de bucurie!

Felicitari, mamico!


Diana, mami de Andrei (23.06.2008) si Iulia (15.07.2005)

Mergi la inceput