Puiuti de Randunici 2008!! (44)
Raspunsuri - Pagina 10
gecko spune:
Patrick, trifoiul meu cu patru foi, nascut intr-o zi de 13
29 iunie 2007, sambata seara…sunt de garda.
Vreme super placuta, garda linistita, stau in curtea statiei la povesti cu colegele. Au cu 2-3 ani mai mult ca mine dar au deja copii mari, una tocmai a trecut cu baiatul prin focul capacitatii, cealalta are fata mai inalta si cu trasaturi mai mature decat mamica, de nu stii care e mama si care e fata. Le invidiez…sunt mamici tinere, care au avut energia necesara sa tina pasul cu copii lor, eu mai am cateva luni pana implinesc 30 de ani si mi se pare ca nu am realizat nimic in viata. La un moment dat le zic fetelor ca imi este greata…si ele repede chicotesc…ce fain ar fi daca doctorita ar fi gravida. As vrea eu…de fapt de 2 luni am renuntat la pilule…dar nu pot spune ca ne-am chinuit prea tare sa raman insarcinata. Tot spunem ca vom ridica armele dupa ce imi fac eu un examen medical (sa vedem cum stau dupa 10 ani de anticonceptionale) apoi trebuie sa ma las de fumat, apoi trebuie sa iau acid folic preventiv si in plus…mai e si treaba cu plecatul in Australia…asteptam de 4 ani sa reusim sa obtinem rezidenta permanenta…asa ca …parca niciodata nu e inca momentul.
Oricum, in cateva zile imi vine ciclul asa ca mai asteptam.
Incepe iulie, vreme caniculara, lume turbata, mergem si la Bucuresti la concert Rolling Stones, se apropie finalul de luna si nu stiu de ce am fixul…ca acum e momentul.
In 25 iulie am de facut transportul unui pacient la Cluj. Ma pregatesc ca de obicei pentru interventie. Intotdeauna sunt foarte atenta la detalii…si a merge la toaleta inainte de plecare este un detaliu foarte important. Nu isi doreste nimeni ca in mijlocul unei resuscitari medical sa fuga la baie. Dar nu fac nici 30 de km de drum ca simt ca imi explodeaza vezica. Incerc sa ma abtin dar dupa alti 30 de km simt ca nu mai pot si rog soferul ca la primul copac mai stufos sa traga pe draepta…hmmm…ciudat…asa ceva nu am mai patit pana acum…si nici macar nu pare a fi infectie urinara….oare ce o fi??????
2 zile mai tarziu ne viziteaza mama mea (este prima oara cand vine la noi dupa nunta noastra de acum 3 ani). O asteptam in Dej pe motiv de lipsa de legaturi la miezul noptii spre Baia Mare. Pe drum o patesc din nou… vreau un copac, o tufa, o buda… orice… simt ca imi sare vezica din loc de supraplin.
Duminica seara … 29 iulie … fac eu calculele … pun toate faptele cap la cap si ma diagnostichez …. SUNT GRAVIDA. Imi inhat sotul si o taiem dupa test de sarcina. Mama e inca la noi dar nu ii spunem nimic. Venim acasa si fuga, fuga ne baricadam in baie si facem un test….POZITIV…ulala. nu ne vine a crede. Ne ducem in bucatarie si intram in sedinta (eu si sotul). Hotaram sa nu spunem nimanui sa vedem cum evolueaza lucrurile. Dimineata pleaca mama si mai fac un test…doar ca sa fiu sigura…verdict final…GRAVIDA.
August trece repede pe langa noi, am mult de lucru la serviciu, sunt obosita dar nu ma arat, ma las de fumat una doua spre socul tuturor (fumam de vreo 15 ani si niciodata nu am facut vreo incercare de a ma lasa), incep sa nu mai fiu asa scorpie cu subalternii…de colegii ma suspecteaza ca am probleme de familie sau de sanatate.
Incepem sa ne interesam si noi de cum e treaba cu gravideala…chiar daca am absolvit amandoi Medicina…examenul asta se pare ca l-am picat.
La 7 saptamani ar trebui sa ma duc si eu la un ecograf…investigatii..etc.
Hotaram sa mergem la Cluj, la „privat” pentru prima intalnire. Sincer, m-au lasat rece serviciile si modul de abordare al celor de acolo…important a fost ca am vazut sacul embrionar cu activitate cardiaca in el si cu o posibila data a nasterii 9 aprilie +/- o saptamana si o alta data zisa pe sub mustata de medic catre secretara…”La cum vad eu va fi un 13 aprilie”. M-a revoltat data de 13, dar am plecat multumita ca bebe e acolo si ca putem si noi incepe sa savuram odiseea sarcinii.
Incepe septembrie, a venit mult meritatul concediu si plecam in Germania sa ne intalnim cu sora sotului (care locuieste in Australia si venise in concediu in Europa) si sa facem un tur al castelelor din Bavaria. Sotul isi anunta sora, cu titlul de secret, ca vom fi parinti. Nici parintii mei, nici socrii nu stiau inca nimic. Cat suntem in Germania suntem anuntati ca dosarul nostru de rezidenta in Australia a mai parcurs o etapa…teoretic suntem mai aproape cu un pas de rezultatul final…practic…vom trai si vom vedea.
Ne intoarcem din concediu…odihniti psihic dar rupti fizic…am batut la pas toate castelele lui Ludwig II, toate gradinile, orangeriile si alte minunatii de poveste. Intre timp am schimbat si prefixul (30 de ani) dar nu mai simteam ca mi-am irosit viata.
Acasa o luam de la capat, serviciu, casa, prieteni, familie si cate o privire complice intre noi cand cei din jur ne intrebau…”dar voi cand faceti un copil?”
In 18 septembrie ora 6 dimineata…eu in vizita regulamentara de pipi la toaleta…incepe sa sune mobilul sotului…oare cine il cauta asa devreme?…sa fie oare?…NUUUU…trag cu urechea gandindu-ma ca poate e greseala si realizez ca vorbeste in engleza….clar….URAAA…am obtinut rezidenta…incep sa topai prin casa, sotul se enerveaza ca din cauza mea nu intelege ce vorbeste persoana de la celalalt capat…se ratoie la mine…tac si intr-un final inchide telefonul. Chior de somn tot nu a priceput ce a vrut avocatul nostru din Australia dar a inteles ca atasat telefonului era si un email in casuta postala asa ca fuga la calculator si bucurie imensa…scris mare si lat…”YOUR VISAS HAVE BEEN GRANTED”. In sfarsit….
Ne facem cafelele si stam muti in fata calculatorului…acum ce facem??????…avem bebe la bord…si avem vize ce ne permit sa intram in Australia pana in 28 februarie…ceea ce inseamna ca vom face un mic australian.
Realitatea ne loveste…avem atatea evenimente importante in viata noastra dar am uitat un mic amanunt…sa ne anuntam familiile.
O luam sistematic…asteptam ora 8-9 sa o sunam pe socrela. Este medic de familie (si implicit si al nostru) si azi are program de ecograf asa ca, sub pretextul ca in septembrie a fost ziua mea si trebuie sa imi fac analizele lui Nicolaescu, o rog sa imi faca si o ecografie. Fericita, ne cheama la ea la cabinet peste o ora…bine-nteles ca eu cu vezica plina. Ajungem la cabinet…pe socrela o apuca sa ma cantaresc, masoare TA, puls…ca sa completeze fisele. Eu o tot grabesc cu ecografia…nu de alta dar vezica isi cere drepturile. Incepem…se uita la colecist…apoi rinichi drept…da cu observatiile ca beau prea mult Pepsi…trebuie sa vada si rinichiul stang…pare-se ca acolo viciile mele nu au lasat urme…hai sa vedem si vezica si uterul…SURPRIZAAAAA….avem uter cu ochi si cu urechi. Socrela socata…incearca sa isi gaseasca cuvintele…sta blocata cu ochii in ecranul aparatului…tremurand muta pe setarile de obstetrica ca sa poata face masuratorile. Verdict final…sarcina saptamana 11…cu ochii in lacrimi sare sa pupe viitoare mamica si sa isi urecheasca parinteste fiul ca i-a ascuns asa veste mare. Sotul ii zice…”No buni, trebuie sa vii in Australia sa ingrijesti de nepot!”. Socrela inca nu stia de viza de dimineata…si femeie credincioasa zice…”oh, daca ai sti cat ma rog pentru voi sa obtineti viza!!!”…la care i se da si a doua veste pe ziua respectiva…lacrimi, pupaturi, multumiri lui Dumnezeu.
Cu ai mei a fost mai sec…l-am sunat pe tata si i-am zis ca m-am lasat de fumat…la care dupa felicitarile de rigoare ma intreaba…si bebe cand vine? Dragul de el a fost singurul care m-a ascultat cand am spus ca voi renunta la tigari cand voi face un copil. Ii spun si de viza…greu…dar se bucura pentru noi. Nu am puterea sa o sun pe mama (l-am insarcinat pe tata cu anuntarea ei) stiam ca tristetea provocata de vestea plecarii in Australia va umbri bucuria aflarii ca va fi iar bunica.
Urmeaza serviciul…ora 7 dimineata, intru in tura, in dispecerat colegii mei preferati…le spun ca am o veste mare…toti ochi si urechi….AM PRIMIT VIZA, PLEC IN AUSTRALIA…..BUUUMMMM, nu spune nimeni nimic…intr-un final dispecera, femeie mai in varsta…care intr-o luna urmeaza sa se pensioneze zice…”Pai bine doamna doctor, asta e veste buna? Veste buna era sa ne spuneti ca faceti un puiut!!!”…zambesc strengareste…ei daca tineti neaparat atunci sa stiti ca sunt insarcinata in 12 saptamani…veselie mare, felicitari, mangaieri protectoare pe viitoarea burtica…aceeasi dispecera completeaza…”pai insarcinata fiind si sariti ca o capra pe la cazuri?”….dupa care urmeaza dadaceala…luati un fruct, nu vreti un suc, stati si va odihniti etc…
Cealalta tura de colegi am anuntat-o intr-o duminica, cand am fost de serviciu. Desi duminica si in mod normal zi linistita, in ziua respectiva regulile nu au fost respectate. De dimineata am lucrat intr-una, am adunat toate batranele lesinate prin biserici…dupa care am luat birturile la rand sa doftoricesc petrecaretii. Pe la 5 dupamasa ajung cu echipajul in sfarsit in statie, intru in dispecereat, pun piciorul in prag si le zic dispecerelor…”Doamnelor, conform legii am dreptul la 6 ore de lucru pe zi, tinand cont ca tura mi-a inceput de 10 ore aveti de ales…ori nu ma mai trimiteti la cazuri…ori plec acasa!” colegii socati…ca de ce am dreptul la tura de 6 ore? Le explic cum e cu sarcina si programul de lucru…si uite asa in saptaman 12/13 de sarcina resesc si eu sa dau sfoara in tara despre vestea cea mare.
La finalul saptamanii a 14a, merg cu sotul la Cluj, de data aceasta la o fosta colega de facultate, ca sa facem o ecografie. Dupa Pepsi-ul si Red Bull-ul baut pe drum asta micu’ era ca o pastaie saritoare pe o plasa elastica. Cu greu a putut fi prins in pozitie pentru masuratori. Totul a aratat cat se poate de bine, doar caputul inca de atunci ii era cam cu o saptamana mai mare ca restul masuratorilor. La aceeasi ecografie aflam si ca vom avea un baietel, spre surprinderea multora care ne contraziceau ca la acea saptamana de sarcina sexul copilului nu se poate preciza…dar noi eram siguri…Popsickle al nostru avea pe ecranul ecografului o putza maaaaaaaaareeee radioactiva ca si arma lui Darth Veder din Razboiul stelelor.
Toata luna octombrie am tot stat la panda incercand sa prind eventualele miscari ale lui Popsickle. Stateam ore in sir cu mana pe burtica, sotul incerca sa prinda ceva miscari de trupe cu stetoscopul…dar nimic…Bebe se incapatana sa stea linistit. Intr-un final, in 9 noiembrie dimineata, rabdarea ne este rasplatita, Popsickle se hotaraste sa ne salute de buna dimineata, intai pe mami si cateva minute mai tarziu si pe tati. De atunci Popsickle a devenit Patrick si a fost tovarasul meu de zi cu zi.
Urmatoarele saptamani au fost ca o plimbare cu caruselul pentru noi, cu drumuri la Cluj, Bacau, in Ungaria, in Italia, cu impachetat de lucruri pentru Australia, cu luat ramas bun de la rude si prieteni.
In 27 noiembrie dimineata am plecat din Baia Mare, un oras inca adormit, acoperit de un strat generos de zapada. A fost numai bine ca aproape era sa pierdem avionul de intarziati ce eram, asa am fost tot pe fuga de cand ne-am trezit si pana am urcat in avion si nu am mai avut vreme sa ma gandesc la ce las in urma si nu am mai avut vreme sa ma apuce teama de ce ma asteapta de atunci incolo.
Astfel, in 29 noiembrie am aterizat in Perth si ne-am inceput aventura australiana.
Sarcina a fost de vis si la fiecare pas l-am rugat pe Patrick sa mai fie rabdator si sa astepte ca mami si tati sa treaca si urmatorul hop. Si a stat cuminte in luna decembrie cat am cautat casa si am batut la pas kilometri intregi, si a stat cumintel si in ianuarie cand a trebuit sa dotam casa cu una alta si cand mami uita ca are bebe la purtator si mai ridica cate o cutie, masina de spalat…ce pica la mana, si a stat cuminte si cand mami si tati au invatat pe o caldura infernala de 40 de grade…si a stat tot asa cumintel si cand au inceput sa se apropie „termenele” de iesit afara…si nu a vrut sa iasa nici in 16 martie (cand isi dorea mami), si nici in 1 aprilie (data ultimului ecograf) si nici in 8 aprilie (data conform ultimei menstruatii), de pana la urma mami se consolase ca il va purta in burtica pana la 18 ani. In 8 aprilie am fost la ultimul control…abureala ca de obicei…un masurat de tensiune, o cantarire si un doctor cu fata tampa ce ma anunta victorios ca nu sunt semne de nastere (ca parca eu nu stiam). In 9 aprilie ne vin rezultatele de la examen: eu l-am picat in glorie (prima sub linie), sotul si l-a luat. Am plans de suparare si cred de oboseala dar mi-am revenit repede si mi-am dat seama ca nu e frumos sa il manii pe Dumnezeu…nu conteaza rezultatul meu ca eu voi fi ocupata cu ingrijirea lui Patrick…important e ca tati si-a luat examenul si va putea sa isi gaseasca post de medic aici. Urmatoarele zile le-am petrecut la „cinema”…am inchiriat filme si de dimineata pana seara ma uitam la ele…pandind momentul cand bate Patrick la usa. In 11 aprilie seara pune sotul un film plictisitor…nu am rabdare sa ma uit si nici in sezlong nu mai pot sta asa ca merg sa ma intind in pat. Incep sa am ceva disconfort la spate dar nu strig „lupul” ca de prea multe ori am strigat si a fost degeaba. La 12 noaptea imi recuperez sotul de la film si ii spun ca nu am dormit in ultimele 2 ore ca am fost destul de „altfel”. La 2 noaptea durere de coccige si nevoia de a merge la baie…ma tarai…fac pishu…ma sterg si vad ceva usor maroniu….hmmm…ciudat…asa ceva nu am vazut pe sarcina. Ma gandesc ca nu e cazul sa dau alarma, ma schimb, pun un tampon si ma bag la nani…dar nu ma invelesc bine ca iar umezeala…e clar…bye, bye membrana. Initial am vrut sa ignor toata situatia si sa mai dorm dar mi-am amintit de cursurile de nascarea ce spuneau ca la membrane rupte trebe sa ne prezentam la spital. Trezesc sotul si incercam sa ne dezmeticim…sun la spital si moasa imi zice sa ma duc…eu tot intreb daca e sigura…ea da. Am contractii (mai mult dureri mari de spate) cam la 20 de minute.
Pe la 4 dimineata ajung la spital (nu e decat la 10 minute de noi dar atat ne-a luat sa iesim din casa), ma pun la monitorizarea…avem contractii…uraaaa….dar parca inima nu se aude foarte bine…si eu remarcasem de cateva zile ca zgomotele cardiace i se aud mai estompat…cam ca din fundul butoiului…concluzia…mandrul meu s-a rasucit (e in occiputo-posterior)…vrea sa se nasca cu fata la lume. Mi se face si primul control ginecologic (nu mai avusem unul de la 7 saptamani)…concluzie…2 cm dilatatie. Gata …somn de voie pana la ziua…suntem pusi intr-o camera de monitorizare cu 2 paturi ca sa aiba si sotul unde se intinde. In urmatoarele ore contractiile se intetesc si cresc in intensitate…dar folosesc metodele invatate la cursuri si trec usor prin ele si pot fura cam 7 minute de somn intre ele. Dimineata imi vine o noua moasa…vrea sa ma monitorizeze…dar prin minune contractiile dispar si nu putem prinde nici una pe aparat. Vine tura de medici (doua tipe ce le stiam de la consulturile prenatale) si incearca sa imi bage pe gat augmentarea. O refuz eroic…nu mi se pare normal ca fac augmentare la cateva ore de la inceperea travaliului…plus ca atunci inca aveam contractii eficiente si plus ca stiam ca bebe este capos si nu vroiam cu medicatie sa ii fortez iesirea afara…oricand puteam ajunge la cezariana. S-a ofticat rau aia mai sefa dintre ele, plus ca era a doua oara cand ne luam in coarne…prima data i-am calcat pe coada cand am insistat sa am si eu o ecografie facuta in Australia. Asa ca relatia medic-pacient…inceputa cu un foarte mare picior stang. Pleaca aia cu curu in sus si moasa ma consoleaza ca am luat decizia corecta si ca totul va fi bine. Ne cazeaza pe mine si pe Cristi intr-o camera cu pat dublu si incep de zor sa imi ajut travaliu. Ma plimb pe coridoare, prin parc, numar stele, citesc toate anunturile de pe pereti…ma opresc din cand in cand pe cate o contractie…respir…trece….plec mai departe. Pe la 2 la pranz sunt obosita, vreau sa dorm si moasele imi dau doua tablete de Panadine ca sa mi se mai taie durerea. Dorm o ora dupa care o iau iar la pas pentru un travaliu cat mai usor. Sunt ore cand am contractii la 5 minute de sa ma tavalesc pe jos…si ore in care am 3 contractii…nu zic ba ca sunt asa de dureroase de cred ca iese Patrick prin fund. Seara la 10 sunt trecuta pe antibiotice pentru ca deja am membranele de prea multa vreme si este risc de infectie. Sunt rupta de oboseala si epuizata psihic…vreau ceva sa imi mai cupeze durerea ca sa ma odihnesc. Moasele iar sar cu Panadine dar eu le fugaresc…ele nu ca astea sunt „forte”…eu urlu la ele ca vreau „real staff”…sa vina morfina ca pleznesc. Ii cer la una sa verifice dilatatia…doar la insistente o face…aici politica e sa nu se faca prea multe tusee ca e risc de infectie…in Romania…oricine intra in sala de nasteri isi infinge degetele prin cele locuri. Dupa aproape 24 de ore am 4 cm dilatatie…cred ca m-au ajuns vorbele rele ale individei de dimineata. Le zic sa imi faca morfina ca eu daca nu ma odihnesc nu mai nasc veci…si imi primesc morfina…si o stare de moleseala ce ma apuca…relaxare in tot corpul…limba impleticitandu-se printre dinti…pleoapele imi cad grele peste ochi….doar mersul des la baie imi aduce aminte ca sunt in travaliu.
Din pacate fericirea nu ma tine decat pana la 4 dimineata cand iar am contractii dureroase de cred ca ma rup in doua…sunt 3-4 pe ora dar dupa o contractie din aia imi trebuie 10 minute sa imi revin. Cristi doarme langa mine dar nu mai e capabil sa ridice nici un fir de par de oboseala. Se face 7 dimineata si sunt luata pe sus la sala de nastere…vreau nu vreau…ocitocina scrie pe fruntea mea azi. Fac un dus in birth suite…Cristi imi pregateste micul dejun…apare si o studenta la medicina si ma roaga sa o lasa sa participe. Accept bine-nteles…si eu am fost ca ea. Apare anestezistul…mi se pune epidurala…si iar ma loveste moleseala. Mai verificam inainte de ocitocina dilatatia…avem 7 cm…URAAAA…nu mai e mult. Vin medicii sa ma vada…la naiba…iar cretina. Aici medicul ce lucra sambata pe zi ….lucreaza si duminica pe zi…cu siguranta ca am maniat pe cineva pe sus de am asa ghinion…sau din seria…”gura bate curul”.
Dupa care stam vreo 2 ore: eu (bine-nteles), Cristi, Liz (studenta) si Hazel (moasa) si ne uitam pe monitor dupa contractii. De fapt mai mult ei decat eu…ca s-a prins moasa ca i-am spus sotului ca nu reactioneaza inima bblui normal in timpul contractiilor si mi-a intors ecranul monitorului. La un moment dat imi trece efectul epiduralei…iar durere…ulala…iar vine cretina cu rezidenta (care de altfel mi-a fost simpatica)…ma verifica…dilatatie 10 cm…si nu stiu ce margine ingrosata a colului ce nu lasa sa coboare pruncul. Mai dau anestezic…pleaca individa…le aud pe moase comentand ceva la adresa ei (pare-se ca nu sunt singura ce nu o plac)…si sunt sfatuita sa ma odihnesc cam o ora dupa care trecem la impins. Incep sa imping…cica o fac bine…aiureli in tramvai…la un moment dat o aud pe rezidenta vorbind la telefon cu individa despre un anume „BOB” care nu coboara…si e bradicardic…clar…nastere instrumentala scrie pe mine. Le spun ca nu vreau…idioata aia zice ca daca nu vreau sa fiu sanatoasa…ca nu e treaba ei…sotul le explica…ca nu vreau forceps…dar sunt de acord cu vacuum…alea ca da ….vacuum vor folosi…se agita lumea…se aud metale de jur imprejur…mi se mai baga pe epidurala ca deja eram naturelle…vine o tipa cautand o moasa…aia ii raspunde ca vine imediat doar sa termine cu acest „forceps delivery”…eu iar urlu ca nu vreau forceps….doctorita urla la mine ca e vacuum…Cristi ii explica ca aia a spus de forceps si am auzit-o…moasa vine la mine sa imi spuna ca sigur e vacuum si ca a vorbit aiurea…mi se pare ca sunt vreo 20 de oameni la curu meu…ma dor contractiile de ma ia naiba…dar ma doare si ce fac alea pe acolo…habar nu am…urla la mine sa imping pe contractie…habar nu am cand e contractia ca pe mine ma doare in continuu…simt epiziotomia de zici ca m-au taiat in frunte…strigate (si ciudat ca nu erau numai ale mele)…galerie de la moase si de la studenta…durere cat incape…si….eliberare. Nici nu am stiu cand am nascut…eram atat de inecata in lacrimile de durere si disperare….ca nici nu am stiut ca am nascut….mi l-au pus in brate si mi-a fost frica sa deschid ochii sa il vad daca e bine…dar cand totusi am facut-o am dat peste un raton blond, frumos si grasunel…care se uita tare contrariat la tanti asta ce il tinea in brate si cu lacrimi in ochi isi cerea iertare ca nu a fost mai puternica sa impinga mai eficient ca sa nu ii puna viata in pericol. De aici totul e ca la carte…cu epiziorafia facuta de rezidenta pe nesimtite…ca de…tocmai acum incepea sa isi faca efectul ultima doza de epidurala…cu Patrick pus la san care a stiut exact ce are de facut…cu stangaciile de la schimbatul primului scutec…cu socul primului caca verde ca o pasta….cu sperietura ce am tras-o la primul ragait al puiului…cu prima noapte nedormita pe motiv de raton atarnat in tzatza…cu prima baie acasa cu doi parinti depasiti de situatie, cu prima noapte acasa cand tati ne-a stat langa patut si ne-a verificat la fiecare suspin….
Toate astea sunt deja departe…au trecut 2 luni jumatate de cand s-a nascut Patrick…si ni se pare ca ne cunoastem de o viata…parca a fost cu noi tot timpul si de fapt cred ca a fost…ca doar e jum#259;tate mama si jum#259;tate tata….important e sa fi luat jumatatile bune de la noi. Radem, plangem, mancam, gangurim si zambilim…crestem mari, frumosi si sanatosi. Avem zile mai bune si zile mai grele…dar important e ca acum le ducem pe toate in trei…
Patrick, mama si cu tata…un trio descurcaret
Kya spune:
'neata stol!
Am reusit sa adorm in sfarsit copilul, care era tare frichinit. Pana la urma am luat-o in brate, si cu o mana o leganam cu cealalta eram pe touchpad si citeam forumul, evident. Noroc ca a plecat randunoiul sa spele masina, ca altfel auzeam clasicul "iarasi? da mai lasa-l naibii de forum, toata ziua numai forum!!?"...
Diseara plecam la Constanta, si planificasem sa stam pana luni dimineata, dar nu stiu de ce am un feeling ca ne vom intoarce sambata ... de dor de copil... Nici cu ea nu pot sa ma duc, dar nici fara ea nu pot sa stau.
Kya mamica de 
Sanziana 
mica
Varsta bebelinei
---------------------------------
God didn't bring me this far, to leave me here!
clauclau spune:
Luny, off mai, imi pare rau de Mufa frichinit, stiu cum e, te debusoleaza situatia asta! Pacat ca nu a putut dormi, cred ca de-aici i se trage. Eu pe-a mea o culc fortat caci altfel ar fi vai de noi!!! Stiu ca el doarme singurel, dar daca nu poate mai deloc, n-ai putea sa-l hatani putin cu caruciorul prin casa? Nu stiu, zic si eu...Asta numai daca nu reuseste deloc sa doarma, dar eu sper ca astazi sa aveti o zi usoara cu mult somn.
Naty, ma bucur ca te-ai linistit si ca este totul bine, de altfel eram convinsa.
Mimo, succes cu bona, sper sa fie ce-ti doresti tu.
POZE
POVESTEA NASTERII
mamica fericita de Razvanel si de Rebecca!
luny spune:
am reusit sa-l adorm!!!
sa vedem cat dureaza!!..daca m-as adormi si pe mine..
uraaaaaaaaaa, ce vesti minunate, naty!!!!
Ti-am zis eu ca e bine, da?????
geckooooooo, miss you!!!
kya cunosc replicile randunoiului
al meu a plecat sa cumpere piesele la masina, trebuie schimbata volanta si ambreiajul
...ne ruinam, aproape 30 mil ne duce!...adio AC...
LUNY
, mami de bebe MATEI CRISTIAN!(16 martie 2008)
Life is to precious to worry about stupid Shit!
natynic spune:
Gecko...palpitant si frumos...si din toata povestea imi ramane in cap o singura fraza, cheie: "mi l-au pus in brate si mi-a fost frica sa deschid ochii sa vad daca e bine". Si ratonelul tau e BINE!
Luny, baga si tu cornul in perna un pic, zau!
Clau,
Naty
mamica 
Iuliei Elena (30.01.2008)
DOAMNE,TINE-O SANATOASA PE MINUNEA MEA!
Iulia mea
www.onetruemedia.com/shared?p=524cc5223d57ca1ff422c0&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Minunea mea
Kya spune:
Gecko ti-am savurat povestirea
Naty ma bucur foarte mult pentru voi ca sunteti bine! Bravo
Luny curaj pentru ziua asta. Da-i ceai, ca poate-i si de la asta
Ariel foarte misto chestiile cu mobilul! Cool!
Kya mamica de Sanziana mica
Varsta bebelinei
---------------------------------
God didn't bring me this far, to leave me here!
clauclau spune:
Luny, am uitat sa-ti raspund cu ceaiul. II fac 100 de ml pe zi din care bea cam 80, nu mai mult. Avem de fenicul de la Humana. Sigur e bun Baby Calm, de ce nu? Lui Razvanel numai de-asta ii dadeam si-i mergea bine.
Gecko, foarte frumos ai povestit! Nu-i asa ca se uita repede durerile nasterii cand ai puiul mic in brate?
POZE
POVESTEA NASTERII
mamica fericita de Razvanel si de Rebecca!
gecko spune:
naty..imi pare bine ca te-a mai linistit neurologul. Iulia e un copil normal, la fel de bine dezvoltata ca oricare de pe crenguta.
luny...ti-am auzit (citit) strigarea. pup pe Mufa frichinos...asa sunt ei...au zile mai bune si zile mai putin bune.
clau ti-am admirat mandretea de fata. cum mai e cu dintisorul?
mimo...gata cu emotiile? caazi e 26...sau cel putin asa cred.
luny spune:
clau, e adevarat ca il adorm in brate cand il vad ca se chinuie sa adoarma si nu reuseste singur, de fapt, asta e specialitatea lui ta-su, are omul asta un talent, ceva de speriat, il adoarme ff repede,mie nu-mi iese mereu!..cum nu prea mi-a iesit nici ieri!! acum asa l-am adormit, plimbat prin casa in brate..iar cand il pun in pat si da sa se trezeasca, il legan cu patul direct, asta e avantajul patului/tarc, se misc tare bine salteaua cand o atingi cu piciorul
, asta functioneaza mereu daca e adormit!..dar, uite ca ieri nu a prea mers nimic..la tine ma gandeam, cu adormitul fortat, dar nu a mers nimic, nici plimbat, nici mangaiat, nici in brate, nici in pat la noi..sunt sigura ca Liviu reusea sa-l adoarma, eu de ce nu pot mereu?
kya, la plaja si voi??
vreaaau si eeeeuuu!!!!!!!!
gecko frumooos final!! a fost destul de nasol travaliul tau, a durat ceva... acum ca ne-ai pus finalul povestii, sa nu dispari iar!!
LUNY, mami de bebe MATEI CRISTIAN!(16 martie 2008)
Life is to precious to worry about stupid Shit!
CristinaGoji spune:
Gecko - SUPER povestea nasterii! Imi pare rau ca te-ai chinuit asa mult...dar las' ca la a doua nastere va merge mai repede, mult mai repede 
. Si stiu bine ce zic
Eu am un Vladic agitat in continuare din cauza caninului, care doarme foarte rau noaptea si care a ragusit foarte tare din cauza urletelor.
Povestim mai mult cand se mai linistesc apele.
Mami de Daria (21.04.2008) si Vladic (17.10.2006)
Vladic
Daria