Cum s-a nascut Principele Mostenitor...

Credeam ca imi va fi tare greu sa scriu aceasta scurta poveste... Chiar dupa nastere, in acel rastimp de o ora si jumatate, doua, cat am asteptat sa imi aduca odorul sa il pun la san, imi roteam ochii pe pereti si ma gandeam ca eu nu o sa scriu niciodata despre cum am dat nastere primului meu copil, ca a fost tare greu si dureros si va fi descurajator pentru viitoarele mamici...

Dar azi imi fac curaj, caci stau si ma uit la baietelul meu cum doarme linistit, ca un ingeras, in cosuletul lui cu dantele... Si ma gandesc ca e un vis, ca a meritat "lupta cea grea", ca nu am cum sa "cumpar" o viata, nu o pot capata decat cu sudoare, spaime si dureri...

Sunt o mamica singura, am decis sa am acest copilas in urma unei ecografii din care nu am inteles decat "intrauterin, are activitate cardiaca". Atunci am stiut ca am o inimuta in mine, care bate si vrea sa traiasca... Si mi-au dat lacrimile si am stiut ca voi lupta cu toata lumea care imi va sta impotriva sa am acest bulgare de bucurie la san. Povestea sarcinii e lunga si anevoiasa, dar finalul este spectaculos, cel putin pentru mine...

Intr-o dimineata am decis ca nu mai pot astepta sa imi tin copilul in brate. Am avut mai multe "circumstante atenuante" - urma sa incep sesiunea si m-am gandit ca o sa imi fie greu sa ma "tarasc" pe drumuri cu burtica dupa mine, ca o sa dorm prost noaptea si o sa merg de zeci de ori la toaleta.... Si nu o sa pot invata. Multe persoane din jurul meu au spus ca e mai bine cu bebe in burtica decat cu el afara, dar ma temeam si de o "surpriza" in timpul unui examen. Asa ca am hotarat, cu cateva zile inainte de data probabila, sa fac o declansare. Am fost la cabinetul particular al doctorului meu care mi-a introdus o pastiluta menita sa matureze colul. Mi-a spus sa ma astept la ceva dureri ca la menstruatie si, de ce nu, la cateva contractii... Am avut o noapte infernala (a doua zi urma sa inducem nasterea), cel putin asa o priveam eu atunci, neobisnuita fiind sa am dureri menstruale... Contractii insa nu am avut. A doua zi dimineata fac un dus fierbinte, sa vad cum stau lucrurile si imi sun doctorul care era de garda si care ma invita cu bagaj cu tot, sa "incercam"... Ajunsa acolo, ma car pe muulte culoare (am nascul la SUUB) cu sarsanalele dupa mine, ca era nu stiu ce mare sef la camera de garda si nu aveam cum sa stau acolo... Ma pune in sfarsit doctorul pe masa, colul era moale si intermediar, dar nu era deschis, nici picior de contractie. Sunt internata totusi si mi se spune sa astept pe un fotoliu pana incep externarile, ca gemeau saloanele de gravidute si lauze.
Eu inca ma temeam sa nu am un col incompetent, sa ma chinui intr-un travaliu inutil si sa ajung la cezariana... De acest lucru cred ca se temea si doctorul meu, un om foarte capabil, avangardist si responsabil, desi rezident. Asa ca m-a lasat sa se "stearga" colul singurel, sa vedem daca putem demara operatiunea. Am asteptat pana pe la ora 14:00 in fotoliu/ pe un pat liber din sala de nasteri, pana am primit patul meu... Dar nu puteam sta in el de nerabdare, plus ca "durerile menstruale" continuau... Pe la ora 16:00 doctorul meu ma pune iar pe masa, vine si o tanti care parea ca il tuteleaza oarecum, ma vede si ea si concluzioneaza impreuna ca sunt pregatita pentru ... un calciu... Mi se face calciul, ma iau toate caldurile, dupa care ma apuca infrigurarea si astept cu inima in gat sa inceapa travaliu... Dar acesta se lasa asteptat. Pe la ora 18:00 sunt pusa iar pe masa, eu nu simteam nicio diferenta dar doctorul meu cred ca observa o schimbare, ca decide sa imi faca testul cu occitocina. Dupa aproximativ o ora eu inca nu simteam nimic... La 19:00 - 19:30 incep sa am primele contractii, nedureroase, simteam numai durerea aceea continua pe sub burtica pe care o avusesem de cu o noapte inainte, dar uterul se intarea ca piatra. La 20:00 incepe "balul"... Contractiile vin una dupa alta, ca niste cutite care ma sageteaza cu putere si abia imi lasa timp sa respir; initial sunt fericita, simt ca Marea Intalnire este aproape, dar durerea creste si creste, sunt pusa iar pe masa... Dilatatie 0... La ora 20:30 aveam dureri groaznice, credeam ca mai mult de atat nu se poate... Nu vor mai creste in intensitate. Dar ele tot cresteau... Si mereu cand ziceam ca "Gata, asta e, mai rau de atat nu poate fi..." devenea si mai greu...
In tot acest timp, doctorul meu fiind de garda = era chemat la toate urgentele si nu erau putine!, am stat cu o moasa care parea foarte de treaba, ma tinea de vorba, ma punea sa ii povestesc despre mine, cati ani am, unde studiez, de ce am ales acea facultate, ce vreau sa fac pe viitor, unde este tatal copilului, de ce nu suntem impreuna, etc. Ma invata sa respir, era foarte greu sa fac ce spune ea din cauza durerii, dar cand m-a dus la monitorizare si am vazut cat de mult influenteaza respiratia mea ritmul inimioarei lui baby... Am strans din dinti cat am putut si m-am chinuit sa respir "ca la carte"... Ma temeam sa nu fi asteptat in van, sa o dau in bara la final, sa pateasca ceva comoara mea...
Tot moasa m-a mai pus din cand in cand pe masa, caci eu m-am decis pentru epidurala. Am trimis pe cineva sa imi cumpere trusa si asteptam cu nerabdare sa ajung la faimoasa 4 cm dilatatie! Dar moasa imi spunea ca am un col tare incapatanat si ca abia a ajuns la 2 cm... Imi venea sa ma tavalesc pe jos de durere, tin minte ca am ajuns la baie si wc-ul era aproape de un perete si ma uitam la el, in minte imi rasunau cuvintele unei zuze "zgariam peretii" si in tot acest timp asta faceam si eu, fara sa imi dau seama... Abia cand au inceput sa ma doara unghiile foarte tare am consitentizat ca am racait peretele... In momentul ala am crezut ca sunt in pragul nebuniei. M-am gandit de doua ori la sinucidere dar mi-am dat seama ca moare si bebe odata cu mine... Nu anuntasem pe nimeni ca nasc, nu stiam daca va reusi "manevra" si nu voiam sa fiu penibila, sa chem o intreaga "galerie" si sa o dezamagesc. Ma vedeam fara scapare - singura, cu dureri insuportabile, o moasa care imi spune ca mai am muuult pana la epidurala, sa nu ma stresez, sa ma chinui sa respir ca lumea, un teanc de foi de citit inainte, altfel nu pup anestezia minune, dar cine putea sa citeasca la ora aia?!, o solutie care mi-a fost mereu odioasa - cezariana, dar oricum era si aia departe, ca trebuia sa isi dea acordul doctorul meu si nu mai stiu cine... Cu siguranta nu era asa, dar eu nu ma puteam concentra sa caut banii, chiar credeam ca asta e situatia, indur durerea sau... Atat. Nu mai aveam alta optiune.
Intr-un final vine si doctorul meu care decide sa imi decoleze membranele, ca sa ajute cumva procesul de dilatare... Simt o durere scurta, ca o intepatura, ma mir ca am simtit-o, ca sustineam ca daca mi-ar taia cineva un picior in momentele alea as ramane indiferenta... Ma duc in salon si la urmatoarea contractie navaleste peste mine faimoasa "apa", mult asteptata! Dupa cateva minute in care ma duc la toatela sa imi pun vreo doua torsoane imi vine sa vomit... Brusc. Nu apuc sa ma dau jos din pat ca umplu jumate de pardoseala cu ce mancasem in ziua aia... O infirmiera se rasteste la mine... Ii explic ca m-a apucat o contractie si nu m-am putut da jos din pat... Imi cer scuze si imi dau lacrimile... Ma simt atat de singura...

Am sunat-o pe sora mea. Eu sunt o fire destul de puternica de felul meu, suport durerea fie fizica, fie sufleteasca, imi place sa inspir incredere celor din jur si sa nu ii las sa vada cand ma tem... Ma exteriorizez usor, totusi, cand simt compasiune... Dar atat. De data asta insa nu m-am recunoscut: plangeam la telefon si o rugam sa vina, ca eu mor... Desi sora mea a fost pe parcursul intregii saricini impotriva acestei idei si mi-am jurat ca nu o sa apelez la ea... Era singura mea ruda din Bucuresti pe care imi permiteam sa o deranjez si singura prietena care ar fi avut timp la ora aia de dramatismele mele... A venit intr-un suflet, nu au lasat-o in salon, normal, nu stiu la ce m-am gandit?! Am iesit eu pe hol putin, m-am vaitat acolo, apoi am lasat-o sa astepte... In tot acest timp ma plimbam de colo colo, nu aveam stare, ma autoinvitam in sala de nasteri si ma puneam la monitor, sa vad ce bajbaie bebe pe acolo in intuneric, daca isi face drum... Ma rugam de moasa sa ma suie pe masa, sa se uite la colul meu cel nesupus. O auzeam pe sora mea pe culoar cum se cearta cu o asistenta si ii spune ca asa ceva e imposibil, trebuie sa mi se faca epidurala daca mi s-a administrat occitocina, totul e mult prea fortat si dureros, nu suntem animale! I se spunea ca am un col incompetent si ca nu am ce face, trebuie sa astept... Nu stiu cum a trecut timpul, dar a trecut foarte repede! Poate pentru ca eu ma gandeam ca un travaliu dureaza in medie 12 ore la prima nastere... Oricum, la 23:30 ma urca pe masa moasa si spune catre o asistenta "suna-l pe dr., avem dilatatie maxima!". Dupa care se intoarce la mine ranjind si spune "e inutil sa facem epidurala, aveti dilatatie maxima..." In gandul meu o blestemam si ma gandeam... col incompetent??? In 3 ore si jumatate m-am dilatat de la 0 la 10 ... A trebuit sa indur asemenea dureri "concentrate" in 3 ore si jumatate... Eu nestiind ce e aia durere de burta...
Vine si doc, cu zambetul pe buze, ma mangaie pe par si imi spune ca el si-ar fi dat acordul daca l-ar fi chemat in timp util... Il inteleg, stiu ca nu e el de vina, o mai injur odata pe moasa in gand si fug catre masa de nasteri, caci deja imi venea sa imping. Expulzia, partea de care ma temeam cel mai mult (cu care aveam cosmaruri noaptea: imagini apocaliptice, cu mine despicandu-ma si iesindu-mi toate maruntaiele pe acolo...) a durat 5 minute, cum a prezis moasa: "hai, 3 contractii bune si esti gata!", eu ma gandeam ca femeia asta e chiar sadica, o sa ma mai chinui o ora impingand... A iesit bebe asa de usor si de lin si fara durere! Aaa, si fara epiziotomie, cum mi-a promis dr. ca o sa incercam In secunda urmatoare nu mai simteam nimic, era o liniste totala... M-am gandit imediat la "dupa ce iese, uiti orice durere" si mi-am spus ca nu pot uita ce a fost cu cateva minute inainte si asa e, nu am uitat si nici nu voi uita, dar ... Am constatat ca durerea se opreste instantaneu, nu mai simti absolut nimic, e o mare eliberare... Stiam ca trebuie sa scot si placenta si auzisem ca dupa ma vor "curata" cu betadina si ca o sa doara ca naiba... Eu nu imi aduc aminte aceste parti, nu stiu cand s-au intamplat... Tin minte ca ma uitam in reflexia mea din geamurile unui dulap si vedeam cordonul ombilical iesind din mine si pe moasa cu mainile pe burtica mea flasca... Si m-a strafulgerat un gand despre contractiile pentru eliminearea placentei... Dupa care l-am cautat din ochi pe bebe, dr. il lasase pe o masuta langa mine, statea cu funduletul, nu zicea nimic, dupa care a inceput un scancet mic si timid, apoi a crescut, pana a ajuns un planset clar, de copil revoltat, a inceput sa dea din manute si din picioruse... Am respirat usurata... Ce s-a mai intamplat dupa nu mai stiu, nu tin minte cand mi-au pus bratara aia la mana, cum am ajuns in salon, m-am trezit in pat, cu frisoane, mi s-a pus o punga cu gheata pe burta, a venit doc. cu o rezidenta si ii arata ca asa trebuie sa fie uterul dupa, "globulos" daca imi aduc aminte bine... Mi-au dat punga la o parte si m-au palpat pe rand... Apoi mi-au dat pace... Mi s-a spus sa nu adorm, oricum nu puteam; m-am infipt la punga cu papa pe care mi-o adusesem de dimineata, stiam ca daca nu mananc nu ma lasa sa ma ridic... Am "ras" niste biscuiti cu cioco, banane si mere si nu mai stiu ce mai era pe acolo...
Si am asteptat cu inima cat un purice sa mi-l aduca pe bebe... Stiam ca dupa vreo doua ore este adus, dar a durat mai putin, dupa ceasul de pe perete pe care il studiam minut de minut sau de infinite ori mai mult dupa ceasul personal, din sufletul meu nerabdator... Cand mi l-au adus nu mi-a venit sa cred - a intrat o infirmiera cu el in brate, un cocoloshut mic si roz, ma asteptam sa se indrepte catre alt pat, dar venea catre mine!!! Am intrebat-o... E al meu?! Ca nu ma asteptam... Inca nu imi venea sa cred ca gloduletul ala care se misca la mine in burtica e chiar un bebelus, nu stiu, mi se parea ca e prea frumos sa mi se intample mie... Mi l-a pus in brate si a inceput sa ii dea inainte cu niste lectii despre alaptat,... eu dadeam din cap ca da, dar eram complet absorbita de viata mica ce se misca la mine in brate, de gurita roz care cauta sanul inversunata... M-au napadit tot felul de sentimente, de la nedumerire la constientizarea faptului ca viata mea o sa se schimbe total, altfel perceput in timpul sarcinii; de la o caldura infinita ce imi invada sufletul la sentimentul egoist ca "fiinta asta mica depinde de mine, numai eu ii pot da tot ce ii trebuie"...
Atunci mi-a venit in minte si cum vreau sa ii spun... Initial dorisem sa il cheme Emil, cum il chema pe tatal meu, o fiinta deosebita care a pus multi dintre stalpii educatiei mele... Si mi-a oferit toata caldura sufleteasca de care are nevoie o persoana din partea parintilor. Dar in cinstea doctorului meu care este de origine araba am "modificat" putin si am ajuns la Emir... Si cum nu mi se parea cinstit sa hotarasti numele unui copil inainte de a ii vedea fata si gesturile, imaginea pe care ti-o inspira, i-am mai pus si un al doilea nume, mai dur, dupa un mare cancelar german, caci statea tot timpul incruntat si s-a nascut cu riduri pe frunte Asa ca pe bebe meu il cheama Emir Conrad... Si din noaptea aia a inceput un mare si frumos basm, eu si acum simt ca plutesc si ca ma aflu intr-o dimensiune paralela, nu pot sa cred ca sunt mamica!!!
Acum ma duc la puiul meu, care inca doarme linistit, ca e cel mai bun si mai cuminte copilutz, dar in curand va trebui sa ii dau sa pape... Si o sa avem iar un moment d'al nostru, special, de tandrete, cand o sa ne privim in ochisori... V-am pupat!


www.flickr.com/photos/21448537@N03/sets/72157603473968501/" target="_blank">Poze cu iubirea lui mami

Ne facem maaari!

Laura Ioana spune:

Mitsu pupam fata curajoasa! Tare multe ai avut de indurat (mi s-a ridicat parul pe mine), dar ma bucur ca finalul a meritat fiecare clipa de durere! Sa creasca mare si sanatos clopotelul Emir Conrad si sa te faca fericita in fiecare moment!


Mama fericita de minune si frumusete de Thea Maria
Poze Laura
Sarcina 2007
Nasterea minunii Thea Maria

laura_dimitris spune:

Mitsule, aproape nu mai am cuvinte.....
EMOTIONANT !!!
Sa fie sanatos micutul conrad si sa aiba o viata pe masura numelului ales de mama !!!
Felicitari pentru curajul si daruirea ta !!!

Laura 38+ Eleni si mami de Dimitrakis 25.04.2003

Adryana_4u spune:

La o asa poveste emotionanta, nu pot decat sa te pup dulce, draga mea, sa iti urez felicitarile cele mai sincere, pentru ca le meriti din plin..
Sa te bucuri toata viata de scumpul tau pui...sanatate multa

Adriana S.
AMR maxim 1 saptamani
-39 sapt BIANCA
de toate
bebe evolueaza
www.flickr.com/photos/adryana_4u/1468720937/in/photostream/" target="_blank">Bianca-22sapt.

Lala_D spune:

O super poveste a unei super mamici
Felicitari !

O zi excelenta !
Lala.


Fratele mai mare!
Baby Andrei ! (27.12.2007)

Poze

katiapam spune:

Ai povestit nasterea cu toate emotiile traite
sa te bucuri de printisor si multa fericire

_

ticker
mamicàde GIULIA-20/06/07
mai dire mai

AngeliquedeS spune:

Mitsule, am ramas fara cuvinte...



Angelique, mami de Pupi (bb Viktor, 28.12.2007)

Povestea nuntii, Povestea nasterii lui Pupi

noi 2, poze, luni de miere...,
Mare, Munte, Flori

Mitsu-bishu spune:

Hihi, va multumim, fetelor, si va dorim sa simtiti macar pe jumatate bucuria pe care o traim noi acum!


www.flickr.com/photos/21448537@N03/sets/72157603473968501/" target="_blank">Poze cu iubirea lui mami

Ne facem maaari!

Ali_bia spune:

Felicitari!!!!
Si, sincer m-a emotionat foarte mult povestea ta
Acum ma gandesc si mai mult la momentul X

_
Mamica de Bianca-4 ani.. si acum de 2
Alexandra Ioana
Alina 28+
Bebe2
Pozele mele

inais spune:

Da, da, da! Mi-a placut mult cum ai povestit!

Sa-ti traiasca Principele Mostenitor, sa fie sanatos si sa va bucurati unul de celalalt, asa cum meritati!

Ina

pana ne vom strange in brate ...adica lui mami si a lui tati

miky_mamica spune:

Foarte frumoasa povestea voastra si emotionanta ..... sa fiti sanatosi si frumosi asa cum se vede si din poze.
Sa trceti peste tot ce spune lumea si sa luati deciziile dupa ce va spune inima.
Va pupa dulce o mamica de baietel.

Miky mamica lui LUCA GABRIEL (29.12.2007)

Poze cu Luca Gabriel
Prima baita