povestea primei intalniri

Ce-ati simtit cand v-ati vazut prima oara copilul. Ma intreb deseori cum va fi. Va zambi si se va lipi de noi sau va plange, voi simti sau nu frica, etc....
Voi ce ati simtit la prima intalnire ?

Not flesh of my flesh
Nor bone of my bone,
But still miraculously
My own.
Never forget
For a single minute:
You didn't grow under my heart
But in it.

aissa spune:

Pai sincer eu (vazusem inainte 2 baieti dar acele intalniri nu mi-au spus nimic, aveam asa o stare ciudata de nesiguranta) cand am vazut-o pe Ale infasurata in carpe miiica, cat un pui de pisica (asta a fost prima impresie) am stiut sigur ca ea e, nici nu ne-am uitat de aproape nici in brate nu am luat-o, am stiut clar ca ea e de cand am intrat. De fapt ma gandeam acum ca am intrat in salon ca la cineva cunoscut, mai era in salon un baietel abandonat si la el m-am uitat doar pe fuga, parca nici nu ma interesa subiectul, eu venisem la ea si gata. Ne-am hotarat pe loc ca ea va fi a noastra. Nici vorba sa ne zambeasca sau sa se lipeasca, avea 20 de zile si pana am adus-o acasa nu am vazut-o treaza niciodata.

Poze

Elise spune:

pai... sa vrea sa spun ca am simtit asa ceva inaltator, dar adevarul este ca m-am pierdut.
Mi-a pierit brusc toata dezinvoltura.
Cred ca eram mai speriata decit ea.

Bb a facut primul gest de apropiere: m-a luat de deget si m-a tinut bine.

Elise & BBLisa

odita spune:

Cand l-am vazut prima data era mic, mic, plangea, nu vroia sa manance nimic si asistentele ii tot schimbau laptele praf, ceea ce i-a produs o diaree crunta, avea capusorul invinetit de la injectii, si.... doua stele in loc de ochi. Cele doua stele m-au urmarit continuu, si continua sa ma urmareasca si acum.
Cred ca ia schitat un zambet sotului meu, sau poate era numai o grimasa de nou nascut.
A fost primul copil pe care l-am vazut. Era perfect.

IreneCAM spune:

Cautam ceva despre prima intalnire si am gasit subiectul acesta. Poate mai scrieti...mie sigur mi-ar prinde bine! Dupa 3 luni de la atestare in care nu am vizitat nici un copil, saptamana aceasta am mers la 3! Au fost 2 gemene, la care am stiut sigur ca nu sunt ale noastre, copilasii erau minunati, dar nu eram noi parintii lor. Si apoi am fost la o fetita. Era la poarta, in bratele maternalei, am inceput sa rad de cum am vazut-o, avea o mutrita fabuloasa, imbufnata si comica in acelasi timp.
Eu tot asteptam sa apara "artificiile", ca asa citisem ca se intampla cand te intalnesti cu mult-asteptatul copilas. N-au aparut, asa ca am hotarat sa o mai vedem de cateva ori, poate suntem noi mai putin sensibili! De zambit sau jucat cu noi nu s-a pus problema, ca este foarte atasata de maternala si de familia acesteia...
Voi ce-ati simtit la prima intalnire?

Nu peste mult timp de

nico_ro spune:

Eu am un sot mai pretentios si dificil, de aceea am vazut mai multi copii (neoficial, adica am mers noi la maternale acasa, in centre maternale, oriunde auzeam de vreun copil), dar la fiecare gasea ceva care sa nu-i convina (prostii, bineinteles, ca are capul tuguiat, sau maini prea mari sau urechile nu-stiu-cum), imi venea sa-l bat...
Cand am mers sa-l vedem pe Victor eram asa de pesimista crezand ca al meu sot iar va gasi vreun "defect major", incat nu credeam ca va fi el alesul. Cand l-am vazut prima oara avea 2 saptamani si era, vorba Aissei, ca un pui de pisic, mic de tot, rosu-vinetiu la fata, cu un soi de cearcane, atat de neajutorat si firav, incat nu puteai sa nu vrei sa-l protejezi. N-am simtit nici fluturi in stomac, nici nu mi s-a taiat respiratia, asteptam sa vad ce zice tati, care a zis "ASTA E!". In sfarsit gasisem copilul la care el nu vedea defecte, si am zis si eu ca asta e, repede, repede, sa nu se razgandeasca tati. A durat mult insa pana a ajuns acasa, dar tot ce a fost greu a ramas in urma si pe parcurs ne-am convins 100% ca el era din start al nostru.
Bafta tuturor!

Tzuni spune:

Eu, cand am vazut-o pe Meri a mea, m-am blocat. Cred ca nici nu mai respiram... Atunci mi-am zis in gand "Mai fato, nu e gluma... nu mai e doar ideea adoptiei...acum e un sufletel, un creieras, carne si oase, un destin... ai curaj sa-l iei in mainile tale?" Dupa, n-am dormit vreo doua nopti... Si cand m-am trezit dimineata, in a treia zi, am stiut ca va fi a mea...am vizitat-o, ne-am imprietenit si uite-ne mama si fiica!


Tzuni mic si drag si scump si pisicos si cu...blog

terry spune:

la noi a durat vreo 10 secunde sa ne dam seama ca ea e.
am luat-o in brate, ne-a zambit...eram deja 2 carpe (eu si tati). abia am avut puterea sa clipim in semn ca "ea e".
poate au fost 5 secunde...sau 2...cert e ca a fost rapid.
au urmat 10 zile de nerabdare sa o vedem, 10 zile de speranta, lacrimi si o imensa fericire. apoi am adus-o acasa si formam o echipa.
au trecut 6 ani si suntem la fel de fericiti ca e fetita noastra.
anul asta incepe scoala...nu stiu cand a trecut timpul de la 6 luni la 6+ ani. parca ieri o invatam sa isi tina casporul, sa manance si acum...sare ca o caprita toata ziua.

happiness spune:

La mine a fost foarte ciudat,nu vazusem decat trei copii,toate fetite,si cand am cunoscut-o pe Maria mi-a placut tare mult ca era vesela,radea tot timpul,desi era moarta de foame,mititica.Am spus ca este fetita blonda pe care mi-am dorit-o de cand ma stiu si ....a mea a fost!

Anca Wish spune:

Eu sunt una din mamicile care au adoptat ((de fapt, suntem in plin proces) un copil mai mare (4 ani).
Am plecat pe ideea fixa ca vreum un copil mic, pana in 1,5 ani. Am vazut 2 fetite, dar era ceva (atat de greu de explicat!), care ne spunea ca NU.
Intr-o zi, am primit telefon de la DPC si am fost anuntata ca au o fetita mai mare, tare frumoasa. M-am gandit ca asa au zis si de ceilalti copii pe care i-am vazut.

Ca sa scurtez agonia, am zis ca inainte sa mergem s-o vedem, sa ni se arate o poza cu ea.
Am vazut poza si GATA(!!!): inima a inceput sa bata mai tare si gandurile se derulau cu o viteza ametitoare.
Am zis doar "Ea e!", iar sotul meu m-a privit uluit.

Am fost s-o vedem (tocmai plecase cu maternala in Buzau). Pe drum incercam sa-mi adun gandurile iar persoana de la DPC care ne insotea ne povestea de o fetita tot de 4 ani, din Bucuresti, pe care s-o vedem in saptamana urmatoare. Ma uitam la ea si ma gandeam:"de ce-mi spune de alt copil cand eu merg acum sa-mi vad copilul".
Daca va amintiti, a fost singurul copil de care v-am scris.

Am ajuns si am vazut-o. Avea ochi mari si inteligenti, gurita mica, pometi frumosi, slabuta, timida, curioasa ...ce mai...am fost simtit amandoi ca ne fuge pamantul de sub picioare.
Scepticul meu sotz a inceput sa planga. A luat-o in brate si plangea in hohote. Am inceput si eu sa plang. Mititica se uita la noi si facuse ochii si mai mari. S-o fi intreband "cine or mai fi si nebunii astia?"

Aveam indoieli: adaptare grea, copil mare, expirarea adoptabilitatii ei, dar am trecut peste. Acest copil cu ochi inteligenti si extrem de tandra ne bucura fiecare zi de luni incoace. E MINUNEA NOASTRA!

lara20 spune:

mamicilor va rog spuneti-mi si mie unde mergeti sa vedeti copii?la maternitate?daca vreau un bebe mic merg la maternitate???poti sa adopti si nou-nascut,pt ca eu as vrea nou-nascut,sa schimb si eu pampersi,sa-i dau laptic........