poezii crestine

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Morning Glory spune:

De ziua mamei

De ziua ta, iubita mama,
Un tainic glas in Duh ma cheama
Din stratul sfant de mintuire
Sa-ti strang buchet de multumire.

Privesc acum cu nostalgie
Frumoasa mea copilarie.
Si parca iti aud povata
ce mi-a umplut de soare viata.

De-atunci Isus cel bun, Pastorul,
mi-i Painea vie si Izvorul,
si harul ce-mi dadu salvarea
si sfanta binecuvantarea.

In glasul Tau L-aud pe Domnul
si ingeri ce-mi vegheaza somnul.
Iar sfatul bun:"O , nu te teme!"
Imi da curaj in orice vreme.

De ziua ta, cu bucurie,
Isus sa-ti fie apa vie
prin rugaciunea devotata -
cum tu m-ai invatat odata.

Ca Rut ai strans pe-ogoare snopii
de Domnul vesnic sa te-apropii
cu rugaciune si cantare
sub cer noros sau plin de soare.

Nu te-a clintit nici suferinta
sub care slobozeai cainta.
Drapelul biruintei sfinte
Mii semn de-aducere aminte.

Ti-s mainile batatorite
dar gandurile fericite
chiar lacrimi cand strivesti sub pleoape,
caci Domnul nostru e aproape.

Isus e Ziua Ta frumoasa.
In cer vom fi la El Acasa.
Sa-I dam prinos de multumire
pentru nespusa Lui iubire.

Iti voi pazi cu scumpatate
modelul tau de bunatate.
Si toate dorurile mele
te vor pastra pe veci in ele.

E ziua ta , iubita mama!
Si-acum, cand dorul tau ma cheama,
ti-aduc, plangand de bucurie,
buchet de flori prin poezie.
Amin !

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alexxia spune:

Tâlharul

Când citesti Scriptura Sfântă si rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceata vremii cum, pe Golgota, Isus
înăltă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni degrabă jos, în închisoarea mortii,
în Seol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul portii.

si te-nalti apoi cu gândul în Eden. si vezi în zare
o cetate de lumină cu ostiri în sărbătoare.
Vezi pe portile înalte de clestar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi si cu spada-nflăcărată,
înăltându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da... Departe, printre stele, ca un fulger neŽntrerupt,
un convoi străbate largul boltilor de dedesubt.
si curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i... cete după cete, ca-n ostiri tinându-si rândul,
vin în haine de lumină si se-naltă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Seol.

Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi, Eva, Set si Abel, Noe, Terah, Avraam...
Iată... Isaac si Iacov, smulsi din lanturile grele,
Iosif ca o stea sclipeste între unsprezece stele,
Moise usurat de greul lespezilor din Horeb,
— Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb — ;
Ghedeon privind cetatea si ostirea fără număr,
si Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon si toti urmasii casei binecuvântate,
toti profetii si martirii ce-au murit frângându-si dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.

Iar în fata tuturora... ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină si de Har victorios?
E Isus!... purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeasi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Isus!... cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeasi duiosie cum pe cruce le-a întins.
Vai!... dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb clestar
cum îsi va deschide oare uriasul stăvilar?
Până-n bolti un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
"Sus acum, voi porti eterne! Iată Împăratul slavei!"
"Cine-i Împăratul slavei?! "Domnul tare si viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!"

*

si târziu, când Paradisul s-a închis cu-n vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Fata suptă.
Peste trupul plin de sânge poartă o cămasă ruptă.
— Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
— Cine esti? îl mai întreabă, iscodind cu ochi severi.
— Eu?... răspunde-ncet străinul coplesit de un oftat.
Sunt un ticălos din lume... Nu stiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viată. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de păcat si de cutit.
Mă tineam ascuns prin pesteri si pândeam pe cei bogati.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădati
mi-i luau toti cârciumarii si femeile pierdute.
si cădeam în zori pe-o vale între brusturi si cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am stiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad...
— Vai, destul... vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
si, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încept sopti:
— Da... acolo... Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
tintuit de lemnul crucii am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba... mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace... si-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi fata: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
si acum o întrebare... un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?...
— O! Isus? E-aici, în slavă... tot ce vezi Îi apartine.
Dar de ce-si acoperi fasa hohotind? Sau plângi străine?
— Rogu-te, o vorbă numai... Nu stiu cum să-mi spun amarul...
Dacă e Isus aicea... spune-I c-a venit tâlharul.
— Vino!... Poarta e deschisă... Domnul îi vorbeste-n prag.
Îl priveste lung tâlharul. Pasii înapoi se trag...
E Isus acest arhanghel în vesminte sclipitoare?
Părul... Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămasa de ninsoare.
Dar... privirea blândă... Ochii. El e! si-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
— Doamne, sunt murdar... si-n zdrente. Sunt...
si-si frânse vorba-n dinti...
— Eu... în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinti?
si luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l,zise: "El Mi-a fost întâiul rod!"

*

Si acum să stie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă si să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu si-a pus făgăduinta.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinta!

Lumea este plina de frumusete atunci cand inima este plina de dragoste





Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Morning Glory spune:

Alexxia, imi place tare mult poiezia TALHARUL! Thank you pentru ea. Fie ca Dumnezeu sa ne ajute pe toti cei de la: desprecopii, sa avem astfel de inimi - PLINE DE DRAGOSTE. Amin !

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns alexxia spune:

Aș vrea să fiu

Aș vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută;
Înțelegând al vieții rost,
Aș vrea să fiu străjer în post,
și chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămân în luptă.

Aș vrea să fiu ce n-am fost ieri
Și nicicând înainte;
Prin lumea plină cu plăceri,
Să fiu așa cum Tu-mi ceri,
Să nu m-abat spre nicăieri,
Din drumul vieții sfinte.

Aș vrea să fiu ce alții nu-s
Și nici nu vor să fie;
Mergând în viață spre apus,
Să nu mă las de valuri dus
Ci să mă-nalț mereu mai sus,
Din timp spre veșnicie.

Aproape-aș vrea să fiu oricând
De cei ce trec prin lume,
Sub greul crucii suspinând
Dar și de cei căzuți din rând,
Rămași în urmă, sângerând -
Răniții fără nume.

Aș vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntr-una
Că din al mântuirii ceas,
Secunde doar au mai rămas
Și cei ce azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aș vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Când se va-ntoarce ca-mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanți ce mi i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Și aș mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare -
Și străbătând în lumea rea
Să duc lumina undeva,
Să încălzesc pe cineva
Și să mă-ntorc în Soare...

Alexxia

Lumea este plina de frumusete atunci cand inima este plina de dragoste





Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Morning Glory spune:

Nascut din nou

Ai ratacit cararea prin ceata disperarii,
Ti-ai frant de stanci catargul cand te credeai erou...
Din glorie curg zdrente...tu, robul inselarii,
Nu-i rau ca esti cenusa, dar naste-te din nou!

Oglinda constiintei ai spart-o din mindrie,
Ti-ai fost singur exemplu, dar ai ajuns cavou...
Te vad cersind in taina un strop de apa vie
Satul de viata asta, vrei sa te nasti din nou...

Da, Nicodim nu-i singur cantand un drum de stele...
In mii si mii rasuna al raului ecou...
La gandul neputintei ni-s aripile grele
Ca nu-i in firea noastra a fi nascut din nou!

Copilul nu se naste prin propria-i putere!
Surpriza este lumea, viata - un cadou!
Si dragostea de mama e-ntaia mangaiere;
A doua, mai deplina,e nasterea din nou !...

Si daca n-ai puterea, ai dragostea de bine!
Alege pentru viata cel mai frumos tablou!
Si daca n-ai puterea, comanda e la tine!
Doar inima se cere, si esti nascut din nou!

De aceea din cenusa ridica-te si vino!
Nu-ti construi tot singur un nume de erou!
Caci vantul care bate e dragostea divina,
In tine lasa-l zilnic sa fii nascut din nou!
Amin!

Mergi la inceput