Precizari ref. la conturile DC

Precizari ref. la conturile DC | Autor: desprecopii

Link direct la acest mesaj

dragi prieteni,

Am pornit la drum impreuna. De la o mana de prieteni, ne-am strans tot mai multi si am ajuns o comunitate cum putine mai sunt pe internetul romanesc. Raspinditi in 4 zari ale lumii, cu diverse ocupatii si interese, mai tineri sau mai foarte tineri :) ... insa uniti de un fir invizibil pe care l-as numi cu modestie Limba Romana. Si...legati de dragostea pentru copii.

Probabil ca este timpul sa prezint punctul de vedere al site-ului referitor la banii stransi in contul DC - pentru Cristi:

1. Pentru ca am inceput aceasta actiune cu ideea de a-l ajuta pe Cristi la operatia care ii poate salva viata - Desprecopii.com nu negociaza - cu nimeni - care va fi soarta banilor. Toti banii stransi vor fi folositi pentru a-l salva. Nu acceptam presiuni, justificari, amenintari, barfe. Desi suntem miscati de soarta altor copilasi suferinzi, a diviza acesti bani in mai multe parti - ar insemna ca eforturile noastre sunt zadarnice. In plus, avem o datorie morala fata de donatorii din afara comunitatii nostre care au depus bani (pentru Cristi) la apelul diverselor televiziuni sau ziare romanesti.

2. Adelina nu este simpatizata in unanimitate la desprecopii.com. Lipsa de comunicare cu aceasta comunitate, reactiile sale, raspunsurile putin pripite si mai ales lipsa unor actiuni URGENTE care ar fi usurat gasirea unei solutii medicale pentru Cristi au creat un semn de intrebare in randul comunitatii. Aici este insa vorba despre Cristi.
Banii stransi insa nu au legatura cu ea decit in masura in care ea poate/ar reprezenta suportul sau legal. Banii vor fi folositi DOAR pentru a-l salva pe Cristi.

3. Desprecopii.com a initiat o serie de actiuni care pot usura lupta birocratica in cazul Cristi. Detalii cu alta ocazie.

4. DC nu accepta schimbari de atitudine din partea donatorilor si prin urmare nu va directiona acesti bani spre ajutorarea altor copii, pina cind Cristi nu va avea ajutorul promis. (exceptie cazul donatorului Monicuta)

5. DC nu-si asuma raspunderea pentru ceea ce se intimpla in alte conturi (gen cel deschis de Aurelia care este privat si personal).

6. Stim ca exista multe cazuri triste in Romania. Din pacate insa - Desprecopii.com este doar o picatura dintr-un ocean. Vom fi si mai puternici atunci cind floarea de donator va fi in dreptul fiecarui membru Desprecopii.com

7. Desprecopii.com negociaza cu o banca in Romania deschiderea unei colectii de conturi umanitare. Atunci va fi posibil depunerea banilor pentru diversi destinatari.

Fiti alaturi de noi si acordati-ne incredere.

cu prietenie,






Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.