Cum sa traiesti dupa pierderea unui copil?

Stau si ma uit la o emisiune acum, despre parinti care si-au pierdut unul dintre copii, in diferite situatii: un baietel de 11 ani cazut de la balcon sub ochii mamei si a celor doua surori, una avea 7 ani, cealalta 13, un alt caz al unei famili care acum trei luni au pierdut o fetita de aproape 7 ani (fara zece zile), care suferea de cancer, mi se pare, si care a murit pe patul spitalului,o alta mama, a carei fiica in varsta de 16 ani s-a spanzurat pe scarile de la intrare, fara ca cineva sa stie de ce a facut-o, si multe alte cazuri, care pe mine m-au facut sa tremur si sa plang de durere pentru acesti oameni si pentru toti aceia care si-au pierdut un copil! Nu sunt inca mamica, dar inteleg ce inseamna, cata durere este atunci cand iti pierzi un copil, si inteleg din tot sufletul acesti parinti care, desi timpul trece nu pot accepta si nu-si pot reface viata, desi mai au alti copii, e greu sa accepte ca copilul lor a murit! Intervin si probleme in cuplu, am vazut, pentru ca fiecare sufera separat, rar sufera impreuna, cred unul despre celalalt ca celalalt nu sufera, din cauza lipsei de comunicare, copiii sufera si ei, o data prin pierderea fratelui (surorii), a doua oara ca parintii lor nu se mai poarta innainte, traiesc in trecut si mai mult pentru copilul pierdut decat pentru ei.
Am postat acest subiect sa discutam despre asta, caci tare m-a tulburat, si mi-ar face placere sa discutam, asa va fi mai usor pentru multi dintre noi sa realizam cat de importante sunt orice momente din viata, orice clipa! Si Sper ca aici vor veni si cei care si-au pierdut un copilash, vor avea putere sa discute, caci, cel putin eu, sunt aici, si ii ascult! Va pup si va doresc din toata inima o viata fara probleme alaturi de copii, si celor care nu au, de viitorii copii!

oana-cannes
"Si maine mai este o zi..."

camiT spune:

Draga Oana, este foarte dureros sa-ti pierzi un copil sau chiar mai multi si totodata sa simti cum totul in jurul tau se naruie. Nu am trait asa ceva si sper din suflet ca D-zeu sa indeparteze de la noi aceasta durere si nu numai de la noi ci de la toti parintii. Dar mai stiu ceva si anume ca tot ce se intampla in viata fiecarui om nu se intampla doar de dragul de a se intampla ci cred ca are un scop. Eu cred cu adevarat ce spune D-zeu in Biblie prin Cuvantul lui si anume ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe D-zeu. Pierderea unui copil sau a unui parinte sau orice altceva insemna de fapt o incercare la care-l supune D-zeu pe om. Daca un anume om traieste o tragedie in viata lui noi il copatimim si suferim alaturi de acel om dar de cele mai multe ori ne intrebam de ce a ingaduit D-zeu sa se intample asa ceva. Acel om poate este un om cu frica de D-zeu, un om bun, cu suflet minunat si care nu face rau nimanui si noi incepem atunci sa-L invinuim pe Dzeu de ceea ce i s-a intamplat acelui om. Ne este mult mai usor sa aducem jigniri si vorbe urate la adresa lui D-zeu decat sa ne incredem in totalitate in El si sa acceptam voia Lui cu privirea la viata noastra. Dar daca unui om rau i se intampla o tragedie noi de cele mai multe ori afirmam, caci suntem oameni, ca poate merita sa i se intample asa ceva. Stim ca este gresita o asemenea gandire caci nu avem dreptul de a judeca pe nimeni. Oameni suntem toti si suntem foarte slabi. Cuvantul Domnului spune ca daca ne-am cunoaste in profunzime am muri de durere.
O asemenea despartire de cei dragi aduce un gol in sufletul nostru dar atat vreme cat credem ca prin ceea ce D-zeu ingaduie sa ni se intample, El poate aduce schimbari semnificative in viata celor de langa noi( ex. prieteni) atunci cu timpul durerea din sufletul nostru va dispare incetul cu incetul.
Eu cred ca copilasi merg direct la D-zeu, vor fi cu El in cer si ce ar trebui noi sa facem este sa facem tot posibilul ca la un moment dat( hotarat de D-zeu) sa-i vedem din nou si sa fim cu ei, acolo
sus.
Draga Oana, daca noi oamenii am privi despartirea de cei dragi doar ca pe o despartire temporara, stiind ca la un moment dat ne vom reantalni, nu ne-am autodistruge si mai ales am trai pentru si alaturi de ceilalti copii care sunt langa noi.
D-zeu ne inceraca in diferite feluri dar cred cu tarie ca tot ceea ce face El este spre binele nostru si mai ales cred ca orice ni s-ar intampla El nu ne va parasi, caci asa spune El.
Va rog sa ma iertati oameni buni daca cele spuse de mine va supara mai ales va rog sa nu-mi judecati gandirea, caci asa gandesc si simt eu ca om care nu a trecut printr-o incercare asa de mare.
Doresc din suflet acelor oameni care au trecut prin asemenea incercari sa fie puternici si sa priveasca inainte la viitor si sa nu traiasca doar in trecut ca poate multi sunt aceia care au nevoie de ei.

Cami si bebeul David

petra spune:

Eu cred ca este sfasietor sa fii in o asa situatie! Nici nu vreau sa ma gandesc, dar stiti fetelor ca este o vorba romaneasca:Sa nu-ti de-a D-Zeu cat poti duce!
Deci omul este facut sa sufere, sa traga si sa chinuie, ca in final sa razbeasca peste toate. Unii o fac mai usor, altii mai greu, altii deloc... depinde de firea fiecaruia.
Oricum consider ca un parinte sa-si ingroape copilul este ce-a mai crunta incercare pentru un om, care s-a bucurat candva ca i s-a nascut un copilas!
Doamne fereste de asa ceva!

anamaria spune:

Sa va spun si eu o poveste adevarata... Undeva la noi in oras, a murit o fetita de 10 ani, avea leucemie. Ca sa-i pastreze vie amintirea, parintii si vecinii din bloc au contruit un leagan, in curtea blocului. Cand l-am pus pe baietelul meu sa se dea in leaganul respectiv, am citit emotionata inscriptia, el m-a observata si m-a intrebat ce scrie acolo.
I-am citit, la final era si o poezioara cu un ingeras... si apoi a trebuit sa-i explic de si cum, asa ca pt varsta lui de 3 anisori si ceva. I-am spus ca uneori oamenii, si chiar copilasii, se imbolnavesc grav de tot, si atunci doctorii nu stiu cum sa-i vindece... Doamne-Doamne ii vede insa, si-i cheama la el, ii face ingerasi, asa ca in rugaciunea pe care o spunem noi seara, si toti copiii astia ingerasi sunt acolo sus in cer si ne vad, si ne ocrotesc, mai ales pe copii. Ca parintii fetitei au scris acolo povestea, ca sa stie toti copiii care se dau in leagan ca ea e sus, in cer, si are grija de ei...

Sper ca a reusit el sa inteleaga macar ceva-ceva din toata chestia asta... am incercat sa-l fac sa nu o perceapa ca pe ceva trist, sau care sa-l sperie... desi eu aveam lacrimi in ochi si un nod in gat de abia mai puteam inghiti!

Si tot timpul ma gandeam ce as mai putea face eu daca as pati asa ceva... cum as mai trai, cum m-as mai trezi in fiecare dimineata sa vad patul si camera lui goale... Doamne fereste!!! Cum zicea si altcineva, sa nu ne dea Dumnezeu cate putem duce... ca pana la urma ar trebui sa traiesc in continuare cu doar o frantura de inima, si sa pot zambi in continuare, macar pt celalt baietel al meu...

daca dragoste nu e, nimic nu e!

Master Draciel spune:

Oana, iubita, m-ai "pocnit" ( daca pot spune asa!!!!!) cu subiectul asta!!!!!!De regula, nu deschis astfel de subiecte, ptr ca imi fac rau;nu pot si nici nu vreau sa ma gindesc la asa ceva;e un fel de protectie.......poate egoism, nu stiu....Spun asta ptr ca la virsta de 2 ani, dintr-o greseala medicala, era sa-mi pierd copilasul ,care facuse un soc anafilactic ( cred ca numai Dumnezeu ne-a ajutat sa ajungem la timp la spital) si stiu ce tare m-a marcat.Si totodata, ptr ca o buna prietena a mea si-a pierdut fiica la virsta de 5 ani, urmare a unei leucemii.Era singurul copil si s-a batut ca o leoaica sa o scoata din ghearele cumplitei boli;din nefericire nu a reusit....A avut totusi puterea sa se refaca si sa-si continue viata....Eu sint mai slaba;ma cunosc bine si stiu ca ptr mine asta ar fi punct final.Nu as putea si nu as avea de ce sa supravietuiesc copilului meu........

MariaM spune:

eu am doua cazuri foarte apropiate...
1. Nasul baiatului meu...care a pierdut un copil la 10 ani...cancer la ficat...si nu-ti spun prin ce au trecut..au fost daramati...cel putin mama...aproape ca o luase razna de durere...

2. Un coleg de la munca...cu un baietel de 5 ani...nu va spun ca abia reusisera sa-l faca...mai au o fata infiata...ea nu putea ramane gravida...a murit acum o luna...cu cancer la colon...o tragedie groaznica...

si eu stau...cu lacrimi in ochi...pt acesti oameni iimi sunt f apropiati...si sunt foarte deosebiti...DE CE????..cu ce au gresit acei copii sau ei ..ca parinti...
nu cred sa existe durere mai mare ...

Maria&Vladut

Andreutza spune:

Buna intrebarea, Oana! Cum? Nu stiu daca as putea in nici un fel! Probabil ca aceia care supravietuiesc copiilor lor sunt niste oameni foarte puternici. Raspunsul meu este acesta: NU POTI!
Cu drag,

alina_antoaneta spune:

Eu...chiar sunt in cauza...primul copil baietel -Pavel,
mi-a murit la 5 zile(l-am botezat in spital)
Ce pot sa spun..nimic am mers mai departe( numai eu stiu cum) si dupa 8 luni am ramas iar insarcinata.
Acum am o fetitza frumoasa si desteapta de 5,4 ani
Dar Pavel a ramas acolo in inima si sufletul meuofff!!!
Cum a spus si Petra :'Sa nu-ti de-a D-Zeu cat poti duce!'
Va pup si multa sanatate!!!!

alma spune:

Matusa mea si-a pierdut copilul la 23 de ani, verisoara mea. Era tot un copil, era studenta, boala a macinat-o incet-incet. Mama ei, desi stia ca va veni si deznodamantul, a sperat ca se va intampla o minune si ca fetita ei va trai, desi medicii i-au spus ca in cazul ei, chiar a fost o minune ca a trait atat.
S-a intamplat acum 7 luni si matusa mea nu mai e om, are momente cand mintea ei o ia razna, nu mai mananca si nu intelege de ce Dumnezeu nu o ia si pe ea sa-i fie alaturi fiicei ei.
Nu mai are alti copii si sotul i-a murit cu un an inaintea fetei.


http://community.webshots.com/user/freediaro

anca tanasica spune:

Iti spun eu cum...poti....dar cu mare greutate...
Sincer cred ca un alt copil ar putea sa te faca sa suferi mai putin...De uitat nu uiti niciodata.
Mama mea a pierdut 3 popilasi la nastere (un baietel si doua fetite gemene) nascuti dupa mine...
A trecut cu greu peste asta, dar cand s-a nascut fratele meu (care azi implineste 17 ani) a fost ca o victorie!!!!

Anca si bebelina Alexandra

oana cretu spune:

O iau de la cap la coada, anca tanasica, in primul rand "La multi ani" fratelui! Sunt de acord cu tine pe de o parte, erau si aseara in emisiune o mamica, gravida, care a tinut sa-si ingroape din suferinta, decizand cu cele doua fete si sotul sa mai faca un copil. Dar, cred eu, si asta este o situatie cu dus si intors, cum spunea taticul aseara, ca noroc ca este fetita in burta sotiei, ca altfel ar fi acceptat foarte greu un al doilea baiat, in locul celui care a murit, pentru ca e sigur ca ar fi suportat mereu subiect de comparatie cu baietelul mort, si aici am stat si m-am gandit si i-am dat dreptate. Si asta nu pentru ca nu suntem oameni cu capul pe umeri, dar, durerea ramane, orice ar fi, si, fara sa vrem, putem face acest lucru! Asta e parerea mea! Dar cred, pe de o parte ca este si o solutie, cum a fost si pentru mama ta, pentru care imi pare tare rau ca a trebuit sa treaca prin asa ceva, cat si pentru alina_antoaneta, care a trecut prin asa ceva, si pentru matusa almei, care vede cu ochii ei cat de greu este sa poti trece acest moment, ca simtim ca nu mai avem nici un rost fara ingerasii nostri, cat si pentru MariaM, care, ca si alma sufera alaturi de persoane apropiate sufletului care trec prin asa ceva, si ca si Master Draciel, care, desi este o persoana, cum spune chiar ea, care nu se implica in astfel de discutii, a trecut printr-un moment unde a simtit ce insemana sa stai cu gandul si cu frica in san ca-ti poti pierde copilul dintr-o clipa in alta! Este greu de indurat! Imi pare tare rau pesntru parintii care trec prin asta, si tocmai de aceea am decshis acest subiect, pentru ca este un forum despre copii, si, cred, exista multe persoane cu suflet aici, care, desi nu raspund, ii afecteaza tare aceste situatii!!
anamaria, tocmai asta incercau si parintii din emisiune, sa incerce sa traiasca pentru ceilalti copii, dar i-am vazut cum spuneau cu lacrimi in ochi ca le pare rau ca s-au purtat incorect si ca se poarta cu cei care traiesc, dar suferinta nu le poate trece, si e greu sa poata fii ca innainte cu ai lor, traiesc mai mult in amintirea celuilalt copil!
Si acum sa-i raspund lui camiT, caci ii dau dreptate, dar subconstientul nu cred ca ar fi de acord! Sa stii ca si eu sunt destul, nu zic foarte de credincioasa, si, ca si tine, cred ca Dumnezeu ne supune la incercari, si asta numai pentru a ne fii bine, nu rau, dar este acest dar cand este vorba de copilasi. De ce? Pentru ca, desi o parte mare din mine se ghideaza dupa Biblie si dupa ceea ce bunul D-zeu ne invata, nu suntem sfinti, ca sa putem sa acceptam asa usor pierderea unui copil ca pe o jertfa, asa cum erau acei sfinti candva. Suntem oameni, si, fara sa vrem, ne gandim ca e nedrept ceea ce se intampla, pentru ca, intr-adevar, cred, ca este cel mai nedrept lucru de fata pamantului, de a-ti ingropa unul sau mai multi dintre copii. Sper si eu ca nu te-a deranjat parerea mea, nu de alta, dar nu vreau ca acest subiect sa devina, ca altele, subiect de cearta. Este prea multa implicare sufleteasca din partea mea si a multora ca sa devina un subiect de riposte!
Si, draga Master Draciel, vreau sa-ti spun, ca, desi nu am copii, desi imi iubesc partenerul enorm, cred si eu, ca si tine, ca nu cred ca as putea supravietui unui astfel de esec, cu toata credinta care o am in suflet, stiind ca este un mare pacat de a-ti pune capat zilelor, dar cred ca psihicul, in acele momente ar fi prea puternic ca sa mai lase sa vorbeasca sufletul! Nu stiu sigur daca ar fi asa, dar nu imi doresc si nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva! Va pup!

oana-cannes
"Si maine mai este o zi..."