of decizia

nici nu stiu daca am alez bine locul unde sa postez mesajul pentru ca pricat as fi vrut nu ma incadrez in nici un loc in care se vorbeste despre copii.
Poate ca mi sa va intampla si aici ce mi s-a intamplat pe un alt forum unde mi s-a recomandat "sa-mi leg trompele" .
Dar nu ma pot decide, desi stiu ca ar trebui sa vina si in viatz mea un bebe, dar il doresc numai pentru ca asa trebuie pentru ca societatea, varsta si statutul social imi spun ca ar trebui sa fac un bb.
Mi-e frica insa, mi-e teama ca sunt lipsita de maturitatea si responsabilitatea de a creste un copil si mi-e teama ca voi fi o mama ingrozitoare.
NU sunt si nu am fost niciodata egoista, am impartit cu toti cei din jurul meu si ultima firimitura de paine pe care am avut-o insa mi-e teama de ceea ce inseamna sau va insemna el in viatza mea.
Sotul meu isi doreste foarte mult si ma acuza ca sunt prea comoda si din egoism nu vreau sa fac asta, iar eu la randul meu il acuz de "lene" conjugala si stiu ca totul va fi lasat pe capul meu cum este si acum..
Poate m-as fi decis de mult daca nu as fi avut si ceva probleme de sanatate care "au actionat" in favoarea mea, facandu-ma sa aman la nesfarsit o vizita ma medicul ginecolog, lucuru pe care il urasc ingrozitor, din experientele trecute.
NU stiu ce sa fac, trece timpul si eu traiesc in inertie si in confortul nu al singuratatii dar cel putin al lipsei de responsabilitati. AM citit aici si bucuria viitoarelor mamici dar si problemele celor care au ramas singure dupa ce l-au nascut.
Nu as suporta sa raman singura mai ales ca nu mai am decat pe mama cu care nu ma inteleg, sunt departe printre straini, si mi-e teama.

cami

isabela spune:

"Nu as suporta sa raman singura mai ales ca nu mai am decat pe mama cu care nu ma inteleg, sunt departe printre straini, si mi-e teama".

Din acest punct de vedere vreau sa-ti spun ca desi la 2 luni si jumatate ai copilului sotul meu a murit iar mamei i se punea diagnosticul de neoplasm mamar , fiinta aceea mica, iubirea vietii mele, m-a ajutat sa trec peste toate greutatile unei asemenea situatii? Ca pana la 2 ani am crescut-o singura? Sigur nu a fost usor, dar cat m-am bucurat de primul ei zambet, de primul cuvant, de primul pas....?
Ca desi am 35 ani imi mai doresc un copil, dar ca de 3 ani nu reusesc sa raman insarcinata?
Pentru mine, un copil este o minune, dar nu cred ca ar trebui sa ai un copil daca nu ti-l doresti. Si nu stiu daca exista o varsta cand te consideri matura pentru a avea un copil. L-am avut la 30 ani si tot nu stiam daca voi fi o mama buna pentru el.
Tu te cunosti cel mai bine, dar citeste aici pe forum "Asteptand un ingeras in viata noastra" si vei vedea cate fete isi doresc un copil si nu-l pot avea, cate tratamente si interventii sufera pentru a-l avea.
Eu, nu as recurge la o astfel de operatie. Daca la un moment dat vei considera ca esti suficient de matura si responsabila, si-ti vei dori un copil, dar nu pentru ca asa trebuie, pentru ca varsta si statutul social iti spun ca ar trebui sa ai unul? Din cate stiu eu aceasta operatie este ireversibila.
Aceasta-i parerea mea si sper ca nu voi supara pe nimeni.

gabrielat spune:

Aceasta teama de care vorbesti tu am avut-o si eu.
Un copil este intradevar o minune, el te face sa descoperi in tine sentimente pe care nu le-ai simtit niciodata. Dar spun si eu ca isabela, daca nu ti-l doresti mai bine sa nu ai un copil.
Nici eu nu mi-am dorit initial un copil, dar acum nu as renunta la acesta bucurie pentru nimic in lume. El imi lumineaza viata si ma inveseleste cand sunt suparata.
Si daca doamne fereste se intampla sa cresti un copil singura, se mai intampla, sunt atatea femei singure, divortate sau vaduve care se descurca.



gabi

Cary spune:

Subscriu la cea zis Isabela,e atata intelepciune in tot si nu uita ca timpul trece si o sa fie prea tarziu daca te razgandesti.
Eu una sigur nu as face operatia.Nu exista mai mare minune pe lume decat copilul,acel suflet care schimba TOTUL cu un zambet!
Multa sanatate!

lai spune:

Draga Cami,
De ce spui ca ti-e teama sa nu ramai singura? Mai ales ca inteleg ca sotul tau isi doreste foarte mult un copil. Ai motive reale sa-ti fie teama - adica probleme in relatia cu sotul tau? Atunci poate ca nu este momentul ideal sa devii mamica (nu stiu ce varsta ai..) Dar daca e vorba de "drobul de sare", ai auzit de cazuri in care s-a intamplat asta, nu cred ca e un motiv intemeiat.. sigur ca in orice moment se pot intampla o mie si unul de lucruri rele, dar nu cred ca e bine sa pornesti de la premiza ca se vor intampla. Cat despre dusul responsabilitatilor de una singura - eu as zice sa profiti de faptul ca sotul tau isi doreste atat de mult un copil si sa incepeti sa discutati despre cum veti imparti responsabilitatile si sa-l implici inca de pe acum incepand prin a va documenta/ a cauta informatii/ a discuta impreuna in detaliu despre ce inseamna un bebe si a fi parinte.
Eu nu sunt mamica (dar imi doresc foarte mult sa fiu intr-o buna zi) si nu am experienta multora dintre fetele de pe forum, dar asa vad eu lucrurile.


Lai

ps mama mea imi povestea de temerile ei inainte de a ma avea pe mine, ii era teama ca nu o sa fie o mama buna, nu prea ii placeau copiii si nu stia cum sa se poarte cu ei, dar in momentul in care m-a avut in brate instinctul a invatat-o cum sa se poarte cu mine, a fost si este o mama extraordinara, ma iubeste enorm, si imi spune mereu ca sunt cea mai mare implinire a ei.

bub spune:

Cami draga,
Asa mi s-a intamplat si mie, sotul dorea un copil, dar mie imi era teama (frica de nastere, de copil - pe nepotul meu l-am luat in brate cand avea 8 luni, teama ca n-o sa ma descurc, c-o sa-l cresc mai mult singura, ca n-o sa fiu o mama buna, etc). Acum Serban are aproape 4 ani si-mi pare rau ca nu l-am facut mai repede, ma gandesc ca ar trebui sa-i daruiesc o surioara sau un fratior. Dupa ce l-am nascut, m-am descoperit pe mine, nici nu ai idee cata putere iti da un pui de om. E cel mai bun lucru, daca se poate spune asa, pe care l-am facut in viata mea. Serban ne lumineaza viata, ne da puterea sa mergem mai departe, avem pentru ce lupta. Stau si ma gandesc ce goala era viata inainte sa-l avem.
Gandeste-te bine inainte de a lua o decizie atat de importanta.

S-auzim de bine!
Bub

N.B. Stii e o vorba "greu cu ei, dar mai greu e fara ei!"

adi_dalma spune:

Ei Cami ....
EU cred ca avand un copil vei fi uimita de ce resurse de droste ai... te vei intreba (ca mine) unde mai incape in mine atata iubire???/
Si mie mi a fost frica de nastere.. responsabilitate etc...
Intrebarea mea : nu vrei copil sau nu vrei copil cu sotul tau???
In principiu este nevoie de 2 parinti pt cresterea unui copil dar cu putin efort un copil poate creste armonios si cu un singur parinte.... Banuiesc ca te simti si vinovata putin... de ce????? Ai deja un copil pe care il neglijezi sau l ai lasat la orfelinat ? NU ..Doar atunci tb sa te simti vinovata.. Altfel ai dreptul la optiune... Insa pararea mea este ca vrei copil.. si inca atat de mult ca te cuprinde o frica paralizanta ca ai gresi cu ceva ... sau nu ai avea timp pt tot si toate . sau de doctori??Ce zici?
Si chestia cu trompele ti-au spus o niste barbari lipsiti de sensibilitate ... este o masura extrema.... mai bine foloseste alte mijloace contraceptive.

DAr sa sti ca un bebe iti da si multe bucurii nu numai griji

oana cretu spune:

Nu ar mai fi nevoie sa-ti scriu nimic, pentru ca fetele au spus tot ce era de spus...Dar cum la mine este contrariul tau, am luat decizia sa-l facem copilasul, desi situatia noastra nu ne-ar permite in acest moment...Dar dorinta este atat de mare...Dragostea mea care simt nevoia sa i-o dau meu(care e inca in "constructie") e imensa...nu o mai pot tine in mine...Nu cred ca trebuie sa ajungi sa zici:"gata, acum sunt pregatita"...eu cred ca sufletul trebuie sa vorbeasca in aceasta situatie...Si eu cred ca aceasta intrebare trebuie sa ti-o pui: daca ai in suflet iubirea aia care este pentru un bb...Te pup si iti doresc si tie sa simti ce simt eu!

oana-cannes
"Si maine mai este o zi..."

cami30 spune:

sunteti toate atat de dragutze incat nu-mi vine sa cred ca mai exista si oameni buni pe lumea asta
Am 30 de ani si am fost o rasfatzata, nu in sensul in care mi s-au facut chiar toate poftele ci ca am fost lipsita de griji.
Dar niciodata in viata mea nu am tzinut un copil mic in brate, dar am fost tzinuta in brate, niciodata nu am avut prieteni sau cunostiinte cu copii mici pe care sa0i vizitez sau cu care sa ma joc.
Cu toate astea am avut ocazia sa merg la o gradinitza unde invatzam 50 de dracusori mici engleza,. NU pot sa va spun ca ieseam turbata de nervi si oboseala dupa o ora de acolo insa nu puteam sa plec suparata totusi, mai ales cand ii vedeam pe mititeii aia venind sa ma pupe sau sa stea in bratze la mine spunandu-mi vai ce frumoasa e domnisoara azi.
Ca sa fac un spirit de gluma, poate ca mi l-as dori "gata preparat" undeva pe la 2-3 ani cand incep sa puna intrebari si sa devina curiosi. Stiu ca e doar un vis de adolescenta, dar ma intreb oare, m-am maturizat?
In plus va aici curajul si dorintza cu care femeile incearca sa-si vada visul realitate, si ma intreb, eu oare as putea face asa ceva? As putea sa ma straduiesc atat de mult pentru un copil? NU sunt oare egoista si lasa?
SUnt convinsa ca daca as fi ramas gravida pana acum probabil ca intr-un fel sau altul m-as fi convins sau as fi fost convinsa, insa neramand, ma uit cu groaza la chinurile prin care treceti voi cele care incercati, la noptile nedormite, la analizele si tratamentele dureroase, la dezamagirile provocate luna de luna de "singura liniutza" vizibila la testul de sarcina. SI cum sunt convinsa ca am trompele infundate, mi-e frica de mor, sila de spitale si de medici, sa ma apuc sa fac investigatii. Pana acum, la controale de rutina, ovare polichiste cu metroanexita bilaterala si uter retrovers, insa acum 10 ani am facut o intrerupere de sarcina iar in zilele de dupa am racit atat de puternic incat sunt convinsa ca acea raceala e cauza principala. NU stiu ce sa fac si incotro sa ma duc.
NU sunt pregatita, dar aveit dreptate, cate dintre noi au fost sau sunt vreodata pregatite, de parca a fi mamica s-ar invatza in scoala
IN plus, nu are cine sa ma ajute iar a renuntza la servici ar fi ingrozitor pentru mine, e singura mea evadare din singuratate. NU sunt singura, dar in afara de sotul meu nu am pe nimeni aici.
Mi se pare prea mult pentru mine, cel putin acum, cand abia de 2 ani incoace am o viatza linistita, iesita dintr=un cosmar pe care nu as vrea sa mi-l amintesc
Va multumesc tuturor pentru incurajari si pentru sfaturile voastre
Exista totusi si OAMENI!!

cami

sorana spune:

Cami si mie mi-a fost si frica si de toate si parca as fi renuntat la a mai face copiii.
Pana la urma am ramas insarcinata "din greseala" si sotul meu a insistat pana a obtinut ce vroia - adica pe Monica.
Desprea cat o iubesc acum - nici nu pot sa-ti povestesc - si nu as concepe viata fara ea.
Ce vroiam sa-ti spun - am avut norocul sa dau peste o dr. Super. E asa un om dragut si prietenos si apropiat (si mai e si medic bun!)- ca imi facea placere sa merg la ginecolog - abia asteptam! (iti poti inchipui?).
Daca vrei - da-mi un mesaj pe PM si iti dau detalii unde o gasesti.

Oricum - eu niciodata nu m-as fi gandit ca o sa-mi faca placere sa merg la dr. pana s-o cunosc pe ea.


Cat despre maturitate - pai nici nu-ti prea trebuie - ca o sa te "copilaresti" de tot jucandu-te cu bb.
Iar tati - de bucurie ca are mic si de frica ta o sa se dea pe brazda. Ca nici tati nostru nu prea facea nimic - da' cu Monica mica urland noaptea - sa vezi ce repede sarea si o lua in brate.

Monica si Sorana

amuleta spune:

Draga Cami, in privinta copiilor pot sa-ti spun ca "pofta vine mincind".