O poveste de viata

Suntem in vara anului 1999. Pe 22 iulie Alexandra naste o fetita dragalasa, Andreea Cristina. Fetita nu este singura, mai are un frate si o sora care o asteapta acasa, iar pe langa ei, un fratior care a petrecut printre noi numai un an si jumatate, iar acum o vegheaza din cer...
Andreea a crescut ca orice copil normal, a mers la gradinita, si-a facut prietene. Sanziana este una dintre cele mai bune prietene ale ei. Sunt colege de gradinita si aproape vecine, se joaca amandoua cu papusile, discuta micile lucruri importante pentru ele, canta si rad impreuna.
Doamna educatoare Julieta le iubeste pe amandoua, ca dealtfel pe toti copiii de la gradinita.
In 2002, pe la 3 anisori, au inceput sa apara cateva probleme de sanatate pentru Andreea: niste infectii urinare nu o lasau deloc in pace. La inceput medicamentele au calmat situatia, dar nu pentru mult timp. Asa ca au fost necesare investigatii amanuntite, care au dezvaluit o realitate cutremuratoare: Andreea are malformatie la rinichi si ar trebui operata. Desi au fost incercate si alte metode, acestea nu au dat rezultate, astfel incat, la numai cateva luni dupa implinirea a patru anisori, Andreea a fost internata impreuna cu mamica ei la spitalul Grigore Alexandrescu pentru operatie la rinichi.
Pe 18 noiembrie, la 4 ani si 4 luni, Andreea a fost operata, iar apoi s-a simtit foarte rau, la fel si mama ei, vazand starea fetitei.
Julieta le-a spus si celorlalti parinti ce se intampla cu Andreea. Cristina, mamica Sanzienei, tine foarte mult la Andreea, o iubeste ca si pe copilul ei. Ca si Alexandra, si Cristina isi doreste ca Andreea sa fie supravegheata de cei mai buni doctori. Fiind inscrisa pe site-ul desprecopii, s-a gandit ca postarea unui anunt aici ar ajuta-o sa gaseasca relatiile necesare ajutorarii micutei Andreea. Si ne-a povestit tuturor, pe scurt, situatia Andreei si a familiei ei. Situatia ei fiind destul de grava, cineva din spital si-a dat necugetat cu parerea asupra sanselor de reusita a operatiei, probabil, in prezenta copilului, asa incat la prima convorbire cu Julieta, Andreea i-a spus ca ea stie ca o sa moara... Acest "mic amanunt" a miscat si mai mult forumistii si a deschis si mai mult robinetele fantanilor de lacrimi. Nici eu nu am facut exceptie. Dar ce sa fac ? Nu il cunosteam pe doctorul mentionat de Cristina, ce sa fac ?!
Intre timp micuta Andreea a avut parte si de alte suferinte cauzate de efectele unui medicament administrat fara precautii, desi mamica ei sesizase pericolul, plus alte mici neajunsuri cauzate de lipsa fondurilor pentru impulsionarea celor ce ar fi trebui sa isi faca treaba corect.
Nu a trecut multa vreme si am gasit un raspuns, datorita fetelor de pe forum: chiar daca nu putem ajuta cu relatii, un mic ajutor din partea noastra tot ar prinde bine! Am fost foarte impresionat de solidaritatea celor de pe forum, asa ca m-am dus si eu la spital prima oara pe 28 noiembrie cu ce am crezut de cuviinta.
Mi-a luat ceva vreme pana sa gasesc pavilionul. Apoi pe hol am intrebat o mamica despre salonul 10. Era chiar Alexandra ! Am intrat impreuna in salon. Andreea statea in pat, deja isi mai revenie dupa operatie, era rozalie in obrajori, dar si sfioasa tare, nu prea vorbea decat "ajutata" de mamica ei. Alexandra mi-a povestit cate ceva despre Andreea si problemele ei de sanatate, putin despre familie, era prima oara cand ne vedeam. Alexandra era foarte impresionata de toate fetele care o vizitasera si ii telefonasera, simtea ca nu este singura si ca multe inimi bat alaturi de Andreea. Dupa vreo ora-doua ne-am luat la revedere si am plecat, fara sa banuim macar ce va urma.
Urmatorul soc a fost la doar cateva zile, cand Andreea avea probleme cu burtica, iar bucataria "sarbatorea" 1 Decembrie prin lipsa meniurilor de regim. Eu telefonasem numai sa-i spun Andreei La Multi Ani ! de Sf. Andrei, dar asa am ajuns iar sa le vizitez cu mancare de regim gatita on-line prin telefon.
In cateva zile Andreea s-a facut bine, a fost externata si a plecat acasa.
Deja stabilisem cu Cristina sa le facem o vizita acasa si cu ocazia asta sa ne cunoastem si noi fata in fata, ca ne stiam numai de pe forum si de la telefon.
Pe 13 decembrie faceam cumparaturile obisnuite pentru casa, dar si pentru vizita programata a doua zi si care vroiam sa fie o surpriza pentru Andreea si familia ei. Chiar cand ieseam cu pachetele in mana, m-a sunat Cristina si mi-a spus ca Andreea este din nou grav bolnava, internata in spital. La Ploiesti nu exista sectie de urologie si doctorii nu prea stiau ce sa ii faca, iar la Bucuresti medicul care o operase pleca in concediu si nu avea cine sa se ocupe de ea !!! Cristina a mers la spital si a "insistat" cu tot ce a trebuit, astfel incat copila a fost transferata la Bucuresti in dupa-amiaza respectiva. La Bucuresti le-am vizitat eu; de data aceasta Andreea nu mai era copilul vioi pe care il vazusem data trecuta, nu s-a sculat deloc, nici macar nu a reusit sa scoata o papusica din cutie, dar ne-a rugat sa o lasam la picioarele ei sa o poata vedea. Intre timp suferinta Andreei lasa lacrimi pe obrajorii ei, dar si in inimile noastre... Nu a considerat nimeni necesar sa ii prescrie vreun tratament, doar perfuzii, pentru ca nu mancase nimica de mai bine de o saptamana. Abia luni urma sa fie vazuta de chirurg.
Am lansat inca o data pe forum cererea unei interventii la cei mai buni doctori, desi aveam slabe sperante de reusita, pentru ca prima data nu rezolvasem aceasta problema.
In noaptea de 14/15 decembrie (duminica/luni) Andreea a avut o criza foarte grava, s-a invinetit toata, burtica i s-a umflat foarte mult, respiratia era abia perceptibila. Alexandra a crezut ca si-a pierduta copila si a plecat fara nici o tinta, fara sa stie de ce si unde se duce... Alertate de celelalte mamici din salon, cadrele medicale de garda au stabilizat-o pe Andreea pana a doua zi, cand urma sa fie din nou operata.
Alexandra trebuia sa isi dea acordul pentru operatie, dar ea ar fi vrut ca fata sa fie operata de seful sectiei si nu de acelasi chirurg, astfel incat ezita. Era disperata. Cristina si cu mine ne-am dat seama ca situatia era deja cu adevarat dramatica. Andreea trebuia operata urgent ! Fiecare dintre noi incercam sa o convingem pe Alexandra sa accepte imediat operatia, indiferent cine o va face, pentru ca viata Andreei se scurgea cu fiecare clipa, incercam sa o imbarbatam, dar si noua ne siroiau lacrimile si glasurile ne tremurau...
Cristina a postat inca un anunt cu litere mari si rosii: "Andreea este foarte rau. Foarte curand va intra in operatie. VA ROG, RUGATI-VA PENTRU EA!"
Ne-am mobilizat urgent toate cunostintele si pana la urma am avut noroc pentru ca am gasit relatiile necesare. Acum aveam intrare la directorul spitalului si la seful terapiei intensive. Andreea era deja in operatie. Ne rugam pentru ea. Ne-am rugat mereu, dar acum eram disperati cum nu am fost niciodata. Unii si-au dat cu parerea ca Andreea nu mai are multe zile, dar noi nu am vrut sa acceptam niciodata acest gand ! Si ne-am rugat in continuare, si multe suflete minunate s-au rugat o data cu noi pentru Andreea. Sunt convins ca toate aceste rugaciuni si ganduri bune ale atator oameni au ajutat-o pe Andreea.
Cele aproape 3 ore cat a durat operatia am stat intr-o tensiune greu de descris, ca si mamica Andreei la usa salii de operatie. Dar din cand in cand mai primeam semnale pozitive din sala de operatie.
De fiecare data cand recitesc mesajul postat in timpul operatiei cu litere mari si rosii sunt rascolit de aceleasi sentimente si trairi pe care le-am avut in momentul respectiv. Asa ceva nu se poate uita usor, nu se poate sterge cu buretele...
Ziua operatiei a fost prima zi in care am mers la spital si nu am reusit sa o vad pe Andreea. Dar era la terapie intensiva, spitalul in carantina din cauza epidemiei de gripa si accesul era restrictionat chiar si pentru mamica ei, care avea voie sa o vada numai doua ore pe zi.
In dimineata urmatoare ma pregateam sa merg la directorul spitalului dis de dimineata. Alexandra nu raspundea la telefon. Era prima oara cand se intampla asa ceva si eram foarte ingrijorat. Abia plecasem de acasa, cand am primit un apel de la numarul telefonului public de la spital. Eram transpirat... Da, era Alexandra si plangea... Nu mai respiram, nu mai gandeam... Pana la urma am inteles: ii furasera telefonul !!! Mi-a luat cateva minute sa imi revin si sa o linistesc, ca era vorba de un obiect ce poate fi inlocuit, apoi am rezolvat problema telefonului chiar in dimineata respectiva.
Urmatoarele zile au fost critice pentru Andreea, dar si pentru mamica ei, care statea pe coridoare si intreba pe fiecare asistenta care iesea de la reanimare cum se simte puiul ei, in asteptarea orelor de vizita...
Am mai avut probleme cu personalul mediu, care isi bea linistit cafelele, in timp ce Andreea avea febra mare si perfuzia blocata, dar s-au rezolvat in timp util.
Zilele treceau aproape fara deosebire una de cealalta. Progresele Andreei erau aproape invizibile pentru noi, care stateam despartiti de ea. Dar pe 19 decembrie am vorbit pentru prima oara cu ea la telefon dupa cea de a doua operatie si in momentul respectiv am simtit si eu ca este bine, chiar daca ea incepuse sa planga (de foame !).
Pe 21 decembrie am venit cu totii in vizita la Andreea: si familia ei si eu si am avut placuta surpriza sa fie transferata in salon chiar atunci si sa o putem vizita, dupa ce facusem scurta la gat chinuindu-ne sa o vedem pe geam. In noaptea respectiva a ramas sora ei Ioana la ea, iar de a doua zi Alexandra si-a reluat locul alaturi de Andreea in salon.
Am dus-o pe Ioana acasa pe 22 decembrie, ocazie cu care le-am cunoscut pe Cristina si pe Sanziana, fiind tot din Ploiesti. Este minunat sa cunosti astfel de oameni minunati.
Aproape in fiecare zi a venit Mos Craciun la Andreea, fie prin membrii DC, fie prin intermediul colindatorilor care au vizitat micutii aflati in suferinta. I-am spus ca Mos Craciun are abonament la ea si a inceput sa rada. Eu as fi preferat sa fi venit o singura data Mos Craciun, iar Andreea sa isi fi luat cadourile de sub bradul de Craciun de acasa.
In tot acest timp imaginea Andreei cu tuburile su pungile atarnanand pe langa pantalonasi iti rupea inima, dar ea era curajoasa si isi purta saculetii de plastic cu o resemnare absolut induiosatoare.
Doctorul a spus ca, in functie de rezultatele analizelor, Andreea ar putea fi externata, dar numai in Bucuresti, astfel incat sa fie aproape de spital in cazul vreunei complicatii. Asa ca le-am invitat la mine acasa. Si m-a cuprins febra pregatirilor de Sarbatori, dupa ce mai inainte nici macar nu mai dorisem sa fac brad.
Pe 30 decembrie Andreea a fost externata si a venit la mine. Si uite asa, desi am stat cu mare grija toate zilele urmatoare, urmarind atent evolutia Andreei si eventualele semne ce ar fi indicat probleme, a fost una dintre cele mai fericite perioade din viata mea. Alexandra m-a ajutat la pregatirile culinare pentru Revelion, iar pe 31 seara au venit si ceilalti membrii ai familiei Andreei. Le-am aratat la toti site-ul desprecopii si le-am mai povestit si alte cazuri care si-au gasit rezolvarea datorita acestui site si a membrilor lui. Miezul noptii ne-a prins scriind un mesaj pe forum...
Dar Sarbatorile au trecut, iar Andreea si familia ei au plecat acasa, iar in curand va merge la gradinita.
Datorita comunitatii virtuale desprecopii, aceasta poveste a capatat un final fericit: Andreea si mamica ei au trecut mai usor peste suferintele celor doua operatii, si, cea ce este cel mai important, Andreea a ramas printre noi...
Sunt foarte mandru ca fac parte din comunitatea DC, va multumesc pentru ca existati
www.desprecopii.com/Images/Upload/andreea1.jpg" border="0">
(aici este Eroul nostru)

mitub spune:

Sa traiesti Andreea, mica noastra eroina!
Sa ai parte de zile insorite si muuuulta, multa sanatate!!!

Pupici,
Bogdana

lorelei_19 spune:

MI-au dat lacrimile. Induioshator, n-am ce spune!
Sa traiesti si sa cresti mare, printesa frumaosa ce esti!

Lorelei & Family

Andreutza spune:

Sa-i dea Dumnezeu sanatate si multe bucurii in viata in primul rand Andreei,dar si voua, celor care ati ajutat-o sa treaca cu bine prin acest impas.Sunteti minunati prin tot ceea ce faceti.Ma bucur nespus sa fiu alaturi de voi.
MULTUMESC ca sunteti aici!


Andreea & Octaveatza

Anina_n spune:

Desi cunosc povestea Andreei, citind-o povestita de Mihai, tot m-a emotionat.
Felicitari Mihai, Cristina si !
Andreea, sanatate multa si o viata plina de bucurii alaturi de cei dragi !

Nina & Nina-Cristina (2 ani in ianuarie)
http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina

Arhistefy spune:

Arhistefy

Elena spune:

Sa traiesti si sa fii sanatoasa, Andreea, fetita frumoasa ce esti !

Flori peste flori pentru Cristina, Mihai si toti cei care au ajutat-o pe micuta Andreea!!

Elena&Laura

tora97 spune:

ma bucur pentru tine andreea... sa ai parte toata viata de norocul de acum...

caci poate putini stiu, dar sufletul actiunii "salvati o pe andreea" au fost mihai si cristina... stiu ca citind derularea evenimentelor atunci, mi am spus "jos palaria" pentru acesti oameni... toti acei "anonimi" care s au impliat cu dragoste
ar fi minunat sa gasim cu totii in noi insine o asemenea dragoste de oameni

Bobita spune:

Sa fi sanatoasa Andreea si sa cresti fara griji si fericita.

Sa fim fericite
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=tot+cu+animalute&mid=224&cid=1083

Elenalove27 spune:

MIHAI ,Dumnezeu sa te ajute atit pe tine cit si pe Andreea fetita care si eu m-am rugat pentru sanatatea ei, si ma bucur enorm de mult ca totul sa terminat cu bine...inteleg PERFECT ce a fost in sufletul mamici.
MULTA SANATATE !

Elena Alvaro Alvaro-Daniel http://community.webshots.com/user/elenalove27

Crystinne spune:

Flori pentru flori