Insula Mayotte arhipelagul Comorelor

Insula Mayotte arhipelagul Comorelor | Autor: frunzaverde2

Link direct la acest mesaj

Sint printre voi care ati vizitat-o ? Cind ? Cit timp si in ce context ? Ce impresie v-a lasat ?

Eu am trait sase luni acolo prin 1996 - 1997 si e una din frumoasele mele amintiri din zona Africii.

reclama mascata

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns danais spune:

Te rog mult, povesteste-ne amintirile tale despre aceasta insula. Mie imi plac tare mult povestile despre locuri indepartate in care probabil nu voi ajunge niciodata. Asa macar ajung la ele cu imaginatia.

Astept cu nerabdare povestea ta.

Daniela si Denisa

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lu.more spune:

De cand sotul meu a aflat c-o sa fie somer, a inceput sa caute de lucru si gasise ceva care-i convenea la Mayotte! Eu as fi plecat, si chiar incepusem sa ne interesam mai indeaproape, dar am lasat-o balta pana la urma. Povesteste-ne cum e viata acolo, cred ca e foarte interesant de stiut, chiar daca poate nu vom ajunge acolo!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns frunzaverde2 spune:

Am lipsit citeva zile de pe forum dar revin astazi si pentru ca sint amatori, va voi impartasi cu placere clipe de neuitat.
Mayotte nu are nimic din lumea de vis a Seychelles-lor, nici din farmecul Insulei Reunion (pe aceasta din urma am vizitat-o de mai multe ori si ramine in inima mea cel mai frumos tinut din cite mi-a fost dat sa vad). Mayotte nu e nici mediatizata precum Antilele franceze iar ceea ca va pot spune azi despre ea sint amintiri din urma cu sapte-opt ani. Cu siguranta ca multe lucruri nu mai sint valabile pentru ca am vazut cu ochii mei cu ce rapiditate se putea dezvolta acest mic tarim in mai putin de un an. Si totusi va voi scrie.

Am ajuns cu avionul la aeroportul de la Pamandzi. Veneam de la Paris, dupa o escala la Saint Denis (Ile de la Reunion). Eram deci deja obisnuita cu caldura molesitoare (aerul e foarte umed in acele zone ale globului) iar eu ajungeam in perioada de vara australa (decembrie), perioada de cicloni.
Am survolat insula Madagascar, am mai facut o escala intr-un mic paradis numit Nossy-Bé (la nord de Mada)si iata-ma pe fisia de pamint ingust, de numai patru-cinci km care duce spre capitala administrativa Dzaoudzi.

Mayotte e constituita din doua insule, Petite Terre (6km x 3km = 18 km ²) si Grande Terre (restul pina la 374 km²). Se ajunge obligatoriu pe cea mai mica (sediul prefecturii, marinei si legiunii straine) si de acolo se ia bacul pentru un sfert de ora pina pe malul opus, la Mamoudzou, capitala economica.

Aerul e parfurmat in ciuda umezelii, dar vintul nu adie. Totul in jur pare mizerabil din cauza pamintului rosiatic ca zgura, caci de origine vulcanica. Pare murdar dar mie mi se pare salbatec si imi place. Sotul meu m-a asteptat la aeroport, sintem impreuna dupa doua saptamini in care nu ne-am vazut. Am venit aici pentru ca si-a gasit un post pentru trei luni ca expatriat si experienta nu trebuie ratata.

Ambarcaderul de la Mamoudzou (ce mult imi place consonanta numelor de locuri neumblate, nestiute de lume) se deschide in « Piata Pietei » (= Place du Marché), unde ne intimpina femeile maoreze, imbracate in voaluri inflorate frumos innodate in jurul trupului. Pe fata si-au pus o masca de protectie impotriva soarelui (o crema dintr-un amestec de produse parfumate locale in care au facut diverse desene asa cum am face dire si figurine cu un betisor intr-un aluat intins cu care ne-am juca). Deja la aeroport le zarisem pe unele dintre ele, purtind in plus coliere de flori asemeni celor din Tahiti.
Femeile din piata vind piine (aici nu am vazut magazine de piine, daca nu in piata localnicii vind piinea in pragul casei lor), vind placinte cu nuca de cocos sau gogosi cu banane, si bineinteles renumitele samoussa (placinte in foietaj cu carne si mirodenii). Nu imi pasa ca se plimba mustele pe ele si ca stau in soare, uit ca in Romania ma spalam pe miini de nu stiu cite ori pe zi iar in Franta traiesc in mediu aseptizat (presque, n’est-ce pas ?). Tin sa imi … fac pofta.

Sintem doi, avem o masina, o casa mult prea mare pentru noi, cocotata pe un virf de colina, pisici nu sint (in tot sejurul aveam sa vad doua pe la un cos de gunoi), ciinii nu sint binevazuti (localnicii nu ii agreeaza iar simpatia e reciproca se pare !). Doar citiva zebu ma vor agasa, bagindu-si capul pe fereastra camerei in timp ce eu dorm linistit si ascult dimineata trezindu-ma cu lumina soarelui pe un cer senin si binevoitor.

(...)
voi reveni alta data, mi-am incheiat programul la serviciu si nu am calculator acasa
pe curind

reclama mascata

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns frunzaverde2 spune:

partea a doua
--------------------------
Mayotte are (in 1996) o populatie de 90 000 de locuitori, iar peste zece luni (1997) a ajuns deja la 120 000.
Populatia locala e constituita in proportie de 99% de musulmani (dar cum noii veniti din ’97 incoace sint mai mult francezi din Métropole = Franta), procentajul a diminuat probabil.

Limba este un amestec de bantou si de swahili, se numeste maoreza (= Maore in original, = mahorais in franceza). Este o limba orala dar pentru prima data, in 1997, a fost publicata o gramatica, deci scrisa. Am invatat si eu cuvinte disparate dar cum nu m-am mai intors acolo nu am continuat sa progresez.

Numele sint cam asa:
moja (1) , mbili (2) , traru (3) , n’ne (4) , sita (6), saba (7) , kumi (10). Kumi na moja (11), kumi na mbili (12), shendra (20)

Comanda la restaurant :
- Mineral moja = o apa minerala

Conversatie uzuala :
- Kwesi ! - Buna !
- Jeje ! - Ce mai faci ?
- Djema / Ka djema - Bine // Nu prea bine
- Caribou ! - Bun venit
- Kwaheri ! - La revedere !

Locuim la vreo 5 km sud de Mamoudzou, la Passamainty. Drumul trece prin M’Tsapere, pe malul lagonului. E apa Oceanului Indian, care ajunge la flux (= maree) pe marginea soselei pe sub poalele arbustilor numiti in franceza « paletuviers ». La reflux solul scoate la iveala peisajul mizerabil al gunoiului menajer, pe care localnicii il devarsa in ocean fara nici un simt ecologic. In acelasi ocean din care vor pescui « merou » si « espadon » pentru hrana zilnica.
Hrana e pregatita in ceaune mari de tuci, in drum, in fata casei, (nu au curte) : peshte fiert sau prajit, cu orez fiert si cu fructe exotice (banane, mango, papaya). Am facut si eu o data, nu e rau dar nu as putea minca in fiecare zi. Costul vietii e in medie de trei ori mai ridicat decit in Franta (o sticla de apa imbuteliata costa 1 franc la Paris si 7 franci la Mamoudzou ! ), pentru salarii medii de doua ori mai mici. Noi ca expatriati nu avem probleme financiare dar pentru localnici viata e dificila, la fel si pentru francezii minati aici de dorul de salbaticie, originalitate, si de grija zilei de miine pe care Franta nu le-o mai poate asigura.

Mijlocul de transport local e taxi-ul. Maorezii platesc « drumul » pe care il fac (se urca doi trei intr-o masina). Ca … alb, trebuie sa platesti « cursa », adica iei taxiul numai pentru tine, altfel esti prost vazut de localnici, e ca si cum nu ti-ai putea permite cheltuiala, deci treci in ochii lor drept un fel de paria.

Mayotte e un paradis al mirodeniilor si plantelor parfumate (din pacate nu cunosc echivalentul in romaneste). Cea mai importanta e floarea de ylang-ylang (esenta de parfum utilizata in industria cosmetica, insula aceasta fiind principalul exportator mondial). Linga plantatiile de ylang-ylang din centrul insulei se vor gasi si distileriile aferente.
Mai exista si arborii pentru clous de girofle (asta o fi « cuishoare » de la noi )? Apoi « frangipaniers », o planta arbust cu flori albe parfumate placut mirositoare.
Plantatii intregi de mango si banani, palmieri imensi si ananas sint presarate peste tot prin insula.

Locuintele locale traditionale sint din lut, acoperite cu paie iar pe peretii exteriori diverse picturi (de ex : figura lui Bob Marley). In interior voaluri ca sita incercuiesc patul, pentru a se pune la adapost de tintari, e plin ca in delta. IN locuintele din beton aerul conditionat e indispensabil.

Vara e si anotimpul ploilor : rafale care dureaza cite o jumatate de ora fara intrerupere cu torenti care duc cu ei in vale pamintul rosiatic. In acesst timp nu vezi picior de om, nici de ciine. Cei din cartier, o adevarata turma, au venit sa se adaposteasca pe terasa noastra. Nu am nici o sansa sa ii misc din loc, mai ales ca e o vreme – cum se spune – sa nu dai afara un ciine.

Dupa o ora cerul si-a regasit culorile sale vii. Vinzatorii ambulanti reapar cu roaba incarcata de produse (lamii verzi, o varietate pe care o prefer clasicelor lamii galbene, inima de palmier pentru salate, si fructele clasice, printre care litchyes, intilnite adesea in bucataria asiatica, servite cu sirop = compot de la noi. Manioc nu cumpar pentru ca nu stiu sa il prepar).

La caderea serii, alte vietati isi fac aparitia : serval (un fel de pisica salbateca) si mai ales renumitii maki (= primate, un fel de maimute nu mai mari decit un ciine pekinez dar cu o coada lunga si stufoasa). Se comporta de altfel ca niste ciini, e de ajuns sa ii fluieri si vin sarind din creanga in creanga. Unii oameni ii plimba chiar in lesa pe plaja, atit de mult s-au domesticit. Cum omul a invadat teritoriul lor, padurea, frunzisul, nu mai gasesc de mincare (fructele exotice pe care si noi le adoram), si atunci s-au resemnat sa isi ia inima in dinti si curajul in miini, si vin sa dea tircoale in jurul locuintelor.

Pe cei mai multi i-am vazut pe coasta de est a insulei, la Nord de Mamoudzou, in satul Trevani, putin inainte de portul Longoni. Satul propriu zis a fost deplasat pe deal din cauza inundatiilor si pe plaja a fost construit un hotel cu bungalow-uri. Aveam sa locuiesc si aici trei saptamini, la zece metri de malul apei, cu maki dimineata si seara pe terasa in fata camerei, cu plante exotice printre care si asa-numitul « arbre a pain » (arborele piinii ar fi traducerea, in realitate nu stiu exact ce se maninca din el dar este foarte hranitor si poate constitui hrana de baza in situatii limita, atunci cind alte produse de mai buna calitate devin indisponibile).

Ma obisnuisem sa ma trezesc la 5 dimineata, la chemarea muezinului pentru prima rugaciune a zilei. E deja lumina afara. La ora sapte cind ma scol caldura e deja de 27°C. Dupa un mic dejun copios la restaurantul hotelului, situat pe malul piscinei, ma duc sa alerg pe plaja. Mi-am pus in gind sa bronzez atit de tare incit pielea sa devina ca cea a maorezilor (negri). Tot ce am reusit e sa ma ard, incit si dushul devine un chin cind pielea deschisa la singe intra in contact cu apa.

Personalul restaurantului se pregateste sa plece in larg, la pescuit. Meniul de seara prevede « vivaneau », o varietate de peshte pe care inca nu am gustat-o. IN larg mi-ar placea sa ajung, in adincuri o flora si o fauna deosebita si rara se adaposteste in jurul barierei de coral. Dar eu nu stiu sa inot, cu atit mai putin sa plonjez. Ma voi multumi sa admir trofeele aduse de cei plecati si sa le ascult povestile la venirea serii, in fata luminarilor aprinse la mesele restaurantului.
Pe aleile hotelului doar citeva becuri ne ajuta sa ne intoarcem … « acasa », asa cum ne obisnuim prea repede sa numim tot ceea ce seamana cu un adapost in care dormim si ne simtim bine si fericiti


reclama mascata

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Porumbita spune:

F interesant!! Ser sa ne mai povestesti!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Porumbita spune:

Am vrut sa scriu "sper", dar efectiv nu imi dau seama cum pot reveni asupra mesajului sa il corectez!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns frunzaverde2 spune:

.partea a treia

A doua oara am ajuns in Mayotte in mai 1997. Se apropria iarna (australa), deci seceta, fara ploi, fara apa in baie si bucatarie, umplind pubele de cite 30 litri pentru a ne putea spala in loc de dush. SI in acelasi timp, de cealalta parte a lumii, in vestul Americii Latine, el Nino facea ravagii cu inundatiile.

De data aceasta nu mai eram in drumul spre Vahine ci locuiam chiar in … capitala (ce cuvint somptuos pentru oraselul mizerabil in care ma simteam atit de bine). Sotul meu avea din nou un contract de trei luni ca expatriat. Eram intr-un apartament la bloc, in imobilul rezervat cadrelor didactice venite din Franta (cam scurtzi la minte oamenii astia, limitati ca mentalitate). Eram aproape de magazine, eram intr-o zona civilizata, ma duceam pe jos pina la debarcader (= la jetée).
Acela era locul nostru de predilectiune, mai ales seara. Ne duceam sa ne uitam la vapoare, care traversau dus si intors intinderea de apa intre cele doua insule. Era cite un vapor la fiecare jumatate de ora, o lume colorata (si nu as zice pestritza), animatie… Citeodata mergeam acolo si in wkd, ca sa privim pe cei ce isi permiteau sa aiba un vapor (sau o simpla barca) : veneau din larg, dupa o zi de plaja sau de pescuit. Agatau barca de remorca si o trageau cu masina afara din apa apoi plecau acasa, arsi de soare, obositi si senini de fericire.

De data aceasta voiam sa lucrez. Cu un an inainte facusem traducerea unei carti, din franceza in Ro, locuiam la casa, eram in sat, lumea era altfel. Mi-am gasit serviciu ca secretara a directorului de la Peugeot Citroen (concesiune de automobile). Stafful era constituit din francezi, munca de jos era acordata maorezilor. Cei mai bine plasati erau doi agenti comerciali, care beneficiau chiar si de masina de serviciu. Pentru muncitorii din Petite Terre, care veneau cu vaporul pina la Mamoudzou, o camioneta era pusa la dispozitie de catre firma. Am luat-o si eu o data, ma simteam bine printre ei, toti « tuciurii » si transpirati deja la 7 dimineata. Dar era in ei ceva care ma facea sa simt ca era viata adevarata ceea ce traiam in acele clipe. Ieseam din confortul meu de expatriat alb adusa dimineata de sotul meu cu masina nou nouta si cu aer conditionat pe care firma lui i-o pusese la dispozitie, ma lua la prinz ca sa mergem sa mincam si ma aducea inapoi.
Apreciam bineinteles confortul dar imi dadeam seama ca viata pentru localnici era cu mult mai dificila decit covorasul fermecat pe care pluteam eu.

In wkd ne plimbam pe plaje (de nisip negru), ne mai scaldam in apa oceanului, faceam inconjurul insulei cu masina, admiram vegetatia luxurianta si ne uimeam de viteza la care ceea ce numim noi occidentalii (sau europenii) « civilizatie » ii inunda pe maorezii tulburati in « habitudinile » lor de ani si secole.

Prietenii nostri erau colegii de serviciu ai sotului meu, la care eram invitati aproape in fiecare sfirsit de saptamina. Ei erau angajati pe durata nedeterminata, unii locuiau in Mayotte de zece ani, noi eram acolo pentru citeva clipe din viata.
Ne povesteau din intimplarile traite acolo, pe uscat si pe apa. Unul din ei « lucrase » chiar in preajma lui Bob Denard (francezul specializat in lovituri de stat prin acele zone ale planetei). Ultima lovitura avusese loc in sept 1995 iar noi am plecat doua luni mai tirziu acolo pentru prima data. Sotul meu mai cunoscuse Africa de Vest, amindoi Insula Reunion, dar asa cum Franta si Germania sint diferite, asa ne dam seama si de difertentele dintre tari situate atit de aproape geografic.

Erau oameni indragostiti ca si noi de aceasta insula si cind a fost sa ajungem la spital am apreciat ca o anecdota, ca folclor mizeria si lipsa de sterilitate care domnea in jur.
Femeile europene care urmau sa nasca erau in general expediate in Insula Reunion (de catre proprii soti, pentru care erau de neacceptat conditiile propuse de maternitatea locala). Am cunoscut si o femeie care a preferat sa nu faca deplasarea.
Eu mi-am spart buza intr-o zi (am dat cu capul intr-o usa cu geam pe toata lungimea peretelui – era geamul prea curat si nu l-am vazut). Am stat peste o ora pina cind cineva s-a ocupat de mine. Dar m-au tratat relativ corect.
Sotul meu a avut un accident cerebral, a fost spitalizat la Mamoudzou citeva zile (dupa care rapatriat, mai intii o saptamina in insula Reunion si apoi definitiv in Franta). A intrat seara si i s-a dat un cersaf pentru pat. Numai cit i-am facut patul se si urcau furnicile pe el : el imi vorbea , eu nu spuneam nimic si omoram furnici la greu.
Am intrebat cind vor fi servite mesele, mi s-a raspuns ca daca pot sa ii aduc mincare de acasa e mai bine. Cit a stat in spital nu a vazut nimic de acolo, veneam eu de trei ori pe zi cu mincare calda in « traista ».
Aveau un scanner (nou, ultimul racnet in materie de tehnologie) dar nu stiau sa interpreteze rezultatele.
La Urgente lumea era rinduri rinduri asteptind sa fie luata in seama. Medicii si infirmierii fumau tacticos, toata echipa, de cite patru cinci persoane, asezati pe zgura de pe jos, asa cum erau in halate albe. Dupa care isi relua postul fara macar sa se spele pe miini.
Ni s-a povestit ca au fost femei venite din sate cu copii mici in brate si au asteptat la urgente sa fie luate in primire. Dupa o zi intreaga, cind s-a uitat in sfirsit cineva la copil, era deja decedat, in bratele mamei sale. Personalul medical (se spunea) ar fi fost radiat in Franta si intr-un fel Mayotte era une exil, pe care fiecare il traia mai mult sau mai putin dificil.

Si totusi nu mi-ar fi displacut sa ramin acolo citiva ani (atit timp cit aveam un serviciu si mai ales cit timp sotul meu era cu statut de expatriat).

Viata avea farmecul ei, lumea era frumoasa, natura era calda si primitoare. In Gabon pina si natura umana aveam sa o resimt ca ostila, dar asta e (sau va fi) o alta poveste.


reclama mascata

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bidiloi spune:

Eu ma bucur cind am ocazia sa-mi delectez imaginatia cu locuri la care nici nu am visat vreodata sa poata exista.Si mai mult ma bucur cind descoper ca exista persoane ca tine de ex. care au posibilitatea sa delecteze atitia cititori ai acestui forum si o fac cu placere.Te mai astept cu partea a 4a.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns papadie spune:

Multumim:-)

"În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rodica spune:

Multumim si asteptam GABON-ul!

Mergi la inceput