Atac de panica
Raspunsuri - Pagina 2
betiana spune:
Atacul de panica apare in caz de depresii si pe fondul stresului si dezechilibrului emotional.Este bine sa exersati anumite tipuri de respiratii (ex : 2 timpi inspir-2 timpi retinerea aerului - 2 timpi expir) si autosugestia.Notati intr-un jurnal momentele cand apar aceste atacuri si factorii care vi se par declansatori.Astfel va puteti gestiona starile de spaima.Recurgeti la ajutor specializat in cazul in care nu puteti singure sa va reechilibrati. Succes!
A_Iulia spune:
Un articol despre atacurile de panica:
http://www.eva.ro/psihologie/articol64.html
Adina + 
Olivia Karla 04.03.2004
ma-mi spune:
Buna seara.Am citit cu atentie mesajul tau,si doresc sa-ti spun ca stiu exact ce inseamna o criza de atac de panica. Eu am identificat aparitia problemei(a atacului de panica) in urma cu vreo 6 ani,cand mi s-a intamplat sa calatoresc singura cu trenul noaptea.Pe un fond al unor caderi de calciu(cel putin asa au fost diagnosticate de catre diversi medici) faceam niste tahicardii sinuzale(batai accelerate ale inimii ) care s-au declansat din nou (nu era prima data) in acest tren.M-am vazut singura,si neajutorata si m-am gandit la ce e mai rau,cum ar daca m-as prabusi, si nimeni in tren nu mi-ar acorda ajutorul..si ganduri ciudate mi-au invadat creierul meu,amplificand o senzatie de teama si transformand-o in panica...A fost oribil.O femeie din compartiment mi-a dat un distonocalm, si m-am mai linistit, dar cand am ajuns in gara am luat un taxi pana la primul spital,ca sa verific ce e cu mine.La spital, mi-a facut un calciu, si mi-a spus ca m-am speriat...si ca o sa fie bine. Ei, bine de atunci, nu mai merg cu trenul.Ei bine de atunci, ori de cate ori sunt singura si mi-e un picutz rau,mi se accelereaza bataile inimii de frica,transpir,tremur,mi se usuca gura,si...ghici?caut un spital care sa-mi faca un calciu...CE PROSTIE.. Doamne,ce s-a declansat in creierasul meu atunci,nu stiu...Dar stiu ca de atunci , am incercat,terapie prin consiliere,terapie prin hipnoza,xanax(care oricum ramane medicamentul pe care il iau in criza de panica)si anul trecut am luat 6 luni SEROXAT. Care SI-A FACUT EFECTUL ..si pentru care timp de un an, am fost un om normal. .Am avut chiar curajul sa zbor singura cu avionul in Germania, si sa calatoresc cu trenul printr-o tara straina,unde nu vorbeam nici limba...deci,scenariul cel mai grozav,il depaSISEM. DECI, A FOST OK. Numai ca,dupa un an si un pic, adica de vreo doua saptamani,iar am senzatii de teama ,frica, nesiguranta.Si am inceput din nou sa iau SEROXAT.Ma agat de el, si sper ca si de data asta o sa fie ok.Am nevoie de incurajari. e greu.........off.. la inceput ,acum, tremur in fiecare seara. Sper sa treaca efectele adverse si sa vad din nou..rezultate.Tare mi-ar place sa pot zbura din nou (cu avionul.EVENTUAL).
ITI UREZ SUCCES SI TIE, SI TUTUROR CARE AU ACEASTA PROBLEMA.
CU DRAG, MA-MI
Val_ spune:
Si eu am o experienta lunga de atacuri de panica. In decursul timpului am avut perioade de bine si perioade de recadere.
Din pacate, acum sunt intr-o perioada de recadere. Am reinceput sa am atacuri de panica de curand, la aproximativ 3 luni de la nastere, intr-o perioada in care sora mea (de ca sunt foarte apropiata) a plecat definitiv in Canada. Si la mine atacul de panica se manifesta prin senzatie de sufocare, gol in stomac si stare de lesin, uneori senzatie iminenta de moarte.
Atacurile de panica sunt intr-adevar dizabilitante si este foarte greu sa traiesti cu asa ceva. Eu am reinceput sa fac terapie si sper sa imi fie mai bine. Din cand in cand, atunci cand anxietatea devine de nesuporat, iau cate un Lexotan.
Valentina cu bebe Mariuca (25.04.2007)
"Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus doar cind trebuie sa-l ajute sa se ridice" - Johnny Welch - ''Marioneta''
Mariuca in prima luna
www.sonia.as.ro" target="_blank">Pentru inima Soniei
Sa il ajutam pe Marian
teocezi spune:
Anul trecut in vara am suferit primul atac de panica la servici. Am ajuns la spital si de atunci au tot revenit atacurile din ce in ce mai des. 
Trei luni de zile am tot fost pe la doctori fara sa mi se spuna ce am, am facut tot felul de analize dar eram declarata " SANATOASA". Din cauza atacurilor (faceam chiar si doua pe ORA ), au aparut tot felul de fobii: agorafobia, claustrofobia... M-am indopat cu tot felul de medicamente: xanax (9 luni), zoloft, remotiv, sedocalm V, sedatif PC, magne B6, Calciu, supradyn....si altele. Mergeam cam din doua in doua zile la camera de garda, pana cand un medic mi-a spus ca nu am nimic, ca totul e in mintea mea si sa ma duc la consiliere psihologica.
Asa am ajuns la psiholog. Dupa 2-3 luni am scapat de fobii si am putut merge singura pe strada. Dupa inca 3 luni de psihoterapie, m-am angajat si la un an de la primul atac sotul mi-a luat masina, deci sunt soferita. 
Conteaza foarte mult gandirea pozitiva, autosugestia, meditatia si ...multa VOINTA.
Desi ma consider vindecata in proportie de 95%, chiar si acum mai fac psihoterapie deoarece starea de anxietate persista. In general ma simt bine, dar recunosc ca mai sunt si zile cand ma simt demoralizata si lipsita de incredere, ceea ce-mi da ameteli si palpitatii.
De asemenea este foarte important cand ai un atac de panica sa faci respiratia abdominala si sa respiri adanc si lent. Consumul de ceai de sunatoare-rozmarin-busuioc ajuta la stoparea starii de anxietate sau depresie. Faceti miscare si mancati sanatos.
Viata e frumoasa si trebuie traita. Desi seamana cu un atac de cord, atacurile de panica nu te omoara dar nici nu te lasa sa traiesti.
Sfatul meu:
Ganditi pozitiv, autosugestionati-va tot timpul ca totul e bine si ca sunteti sanatosi, faceti exercitii de meditatii si relaxare, felicitati-va pentru orice mic pas pe care-l faceti.
Consultati un psiholog si luati medicamente in paralel cu psihoterapia.
Bucurati-va de viata, gasiti-va un hobby si alungati gandurile negre.
Multa sanatate! Eu am reusit! Poti si tu! 
teocezi spune:
Draga Val am incercat sa-ti trimit un PM dar nu am reusit, motiv pentru care iti trimit aici raspunsul meu.
Cum sa te conving ca eu chiar m-am vindecat (sau asa imi place mie sa cred).
Acum un an cand am fost trimisa de la camera de garda a spitalului sa fac consiliere psihologica tot in cadrul spitalului, eram o carpa.
Imi amintesc ca am ajuns pe la 8.30 dimineata la camera de garda, iar cand doctorul de garda m-a vazut a n-a oara acolo, si-a pus mainile in cap exclamand : « IAR DUMNEAVOASTRA ????????? » Raspunsul meu a fost ca de obicei : « IAR MI-E RAU ». Mi-a luat tensiunea, mi-a facut EKG, un calmant dupa care exasperat mi-a dat un bilet de trimitere si mi-a spus: “Mai fata, tu nu ai nimic. Totul e in mintea ta. Asa ca fa bine si dute la etajul 2, pe intrarea cealalta a spitalului, la consiliere psihologica.” Am urcat la etajul 2 si m-am asezat in fata cabinetului de psihologie, asteptand momentul sa intru. Era vreo 9 si ceva ceasul. Am avut noroc ca una din paciente a intarziat si am putut intra in cabinet. Se facuse ora 14. Cand am intrat in cabinet mi-am zis in minte, ca daca nici asta (psiholoaga) nu ma poate ajuta, nu-mi ramane decat doua variante: una – ma internez la nebuni, doi – ma sinucid. Eram disperata. Analizele imi ieseau bine, doctorii sustineau ca n-am nimic, ca sunt sanatoasa, iar mie imi era foarte rau.
Pentru mine psihologul a fost ca un colac de salvare.
Inca de la prima sedinta, am simtit ca mai am sanse sa redevin persoana care eram inainte. Si asta numai datorita faptului ca psiholoaga m-a invatat respiratia patrata, cu care ma puteam cat de cat controla in momentele de criza. Pentru mine respiratia patrata era ca o arma. Aveam ceva ce pana atunci nu avusesem. O arma cu care sa-mi infrunt atacul de panica.
Trei luni de zile pana am ajuns la aceasta d-na psiholog, m-am chinuit singura cu atacurile de panica, fara ca macar sa stiu sau sa inteleg ce mi se intampla. Si ajunsesem sa fac atacurile foarte dese, chiar si 2 pe ora. Eram tot timpul in panica. Nu treceam de un atac ca venea urmatorul si tot asa. Cele trei luni de panica netratata, au dat nastere la agorafobie si claustrofobie. Imi era frica sa mai ies din casa. Sotul ma ducea la servici iar mama sau nepotul de 15 ani veneau sa ma ia. Pana cand mi-am dat demisia, deoarece nici viata la birou nu mai era de trait din cauza claustrofobiei.
Apoi, dupa demisie, stand acasa, bineinteles ca imi era rau si m-am dus sa ma caut de boli pe la toti doctorii: interne, endocrinologie, neurologie, psihiatrie... Si bineinteles ca o caram pe mama dupa mine desi are si ea probleme de sanatate (cu picioarele). Imi era rusine de mine deoarece imi chinuiam familia ca pe hotii de cai. Eu nu eram asa. Eram saritoare, ajutam pe toata lumea, chiar daca imi era greu. Daca puteam sa ajut pe cineva niciodata nu spuneam “NU”. Dar ajunsesem sa nu ma pot ajuta nici pe mine. Ma simteam ca o handicapata. Aveam ganduri de suicid. Nu ma puteam accepta asa.
Tocmai de aceea dand peste aceasta psiholoaga si vazand ca, inca de la prima sedinta, face minuni cu mine, am continuat sa ma duc la sedinte. Faceam o sedinta pe saptamana, iar ulterior avand rezultate bune in urma terapiei, faceam una la doua saptamani, iar acum una pe luna.
In timpul psihoterapiei am baut ceai de sunatoare-rozmarin-busuioc (trei cani pe zi), si luam sedocalm V si sedativ PC – cam 6 luni. Dupa care am continuat doar cu ceaiul si cand si cand mai luam pastile –aceleasi sau un calciu, un magne B6, supradyn... Mancam cat mai sanatos (supe, compoturi, lactate, legume, fructe) si faceam bicicleta medicinala iar dupa vreo 10 sedinte, cand am mai scapat de fobii, mergeam foarte mult pe jos, in plimbare.
Trebuie sa recunosc, ca un cuvant important de spus in vindecarea mea a avut si VOINTA. Sunt Taur ca zodie si sunt foarte incapatanata. Imi spuneam mereu: “Cum mai Cezico sa-ti fie frica sa iesi din casa, cand toata ziua umblai pe strazi cu treburi?? Nu vezi ca toti oamenii merg pe strada si n-au nimic??? Toata lumea intra in magazine, circula cu RATB-ul si nu pateste nimeni nimic? Tu de ce-ai patii ceva????” Si uite asa ma imbarbatam singura si ieseam singura din casa, la inceput pe distante mici, apoi pe distante mai mari, pana mi-am recapatat increderea ca pot merge singura oriunde.
Draga Ioana, nu-ti spun povesti. Chiar n-am glume in program pe aceasta tema. Nici nu pot exprima in cuvinte prin ce-am trecut. A fost un cosmar. Imi era teama ca ma va parasi sotul vazandu-ma in starea aia, parca eram nebuna. Aproape ca incepusem sa cred ca am inebunit. Sotul meu din pacate este un om deosebit care a stiut sa fie alaturi de mine de fiecare data: si la bine si la rau. Atat sotul cat si familia (mama, tata, sora, nepotul) m-au ajutat si m-au sustinut cum au putut ei mai bine. Si asta conteaza foarte mult.
Nu vreau sa-mi aduc aminte de noptile nedormite sau de noptile dormite pe fotoliu, deoarece nu vroiam sa-mi deranjez sotul care dimineata pleca la servici. Nu vreau sa-mi aduc aminte de zilele cand plangeam aproape non-stop, deoarece nu intelegeam ce mi se intampla, iar doctorii ma declarau sanatoasa. Chiar asta ii spuneam si psiholoagei la ultima sedinta, ca nu vreau sa-mi mai aduc aminte prin ce-am trecut acum un an. “Gresit!” mi-a spus ea. “Acum, ca te consideri vindecata, incearca sa-ti amintesti prin ce-ai trecut, deoarece asta iti va da putere pentru viitor. Incearca si compara: cum erai atunci si cum esti acum. E vreo diferenta? Care? Ce s-a schimbat de atunci si pana acum? Trecutul este al nostru asa cum este : bun sau rau dar e ceva ce ne apartine. Trecutul este deja scris, dar viitorul il putem scrie cum vrem noi. Alegerea ne apartine.”
Am tendinta sa spun :”Nu vreau sa-mi mai amintesc prin ce-am trecut” si totusi cand spun fraza asta, de fapt imi dau seama ca-mi face placere sa vorbesc de acea perioada. Psiholoaga avea dreptate, chiar imi da putere faptul ca imi aduc aminte prin cate am trecut. Cateodata ma si amuz pe tema asta cu sotul meu: ”Iti aduci aminte cand .... sau cand.... ???” Acu’ e de ras dar acum un an era de plans.
Orice alt moment sau senzatie din acea perioada, daca vrei sa ti-o descriu, nu-mi este greu deoarece am trait-o pana in cele mai mici amanunte, am simtit-o pana in cea mai mica celula a organismului.
Nu stiu ce dovezi sa-ti aduc ca sa ma crezi ca eu chiar am trecut prin acest cosmar iar acum ma simt excelent, ca noua.
In luna iunie mi-am dat demisia si am fost in concediu in Spania. M-am simtit excelent. Anul asta nu-mi amintesc sa fii avut vreun atac de panica. De curand am sustinut un examen pentru un post bun intr-o importanta institutie a statului si pe 1 octombrie incep munca. Va trebui sa ma duc singura cu matizul la munca...vreo 17 km dus si tot atata la intors. Desi am emotii, sunt convinsa ca voi reusi.
La anul mi-am propus sa mai fac o facultate....Psihologie. Imi place domeniul si vreau sa cunosc cat mai multe.
Acum sa incerc sa raspund si la celelalte intrebari ale tale:
1. D-na psiholog nu are cabinet privat deoarece lucreaza zilnic, in cadrul spitalului.
2. Tehnica pe care o adopta este cea cognitiv -comportamentala pe care o imbina cu altele: eriksoniana, analitica etc., in functie de problemele pacientului.
3. Orice alte nelamuri sau intrebari ai scrie-mi pe email: teocezi@yahoo.com
2. Multa sanatate si mult noroc si ...mai vorbim.
teocezi spune:
Scuze! Undeva mai sus am scris Ioana in loc de Valentina. Mii de scuze!
arminad spune:
Nu stiu daca e alt subiect mai nou pe tema asta ..Voi ati avut si dureri de cap in timpul crizelor si dupa .Eu am facut azi un atac si credeam ca imi pica ceafa de la locul ei.A cedat un pic durerea cu ibuprofen dar tot ma mai doare un pic capul si acum.
Fiind prima criza din viata mea am crezut ca si altii ca fac comotie cerebrala sau infarct nici eu nu mai stiu ce gindeam.Mi-am luat copiii pe jumatate imbracati, ca era dimineata ,si m-am dus la urgenta.Acolo mi-a zis tipa ca e atac de panica si ca s-ar putea sa mai am .Eu am facut ochii mari ,ca anxioasa nu sunt de felul meu ,de lesinat n-am lesinat niciodata ,la orice ma asteptam doar la asa ceva nu.Doctorita a vrut sa ma trimita imediat la CT-scan ,astia pe aici , una- doua te trimit la asta insa nu m-am dus .I-am zis ca trebuie sa duc copiii acasa si dupa aia merg.
Acum spuneti-mi si mie de unde sa incep,ce analize ,ce investigatii imagistice,ce sa citesc,ceva link-uri ,carti .Vorba lui stiti voi cui ,doar asta-mi mai lipsea acuma ...
rrox3 spune:
Arminad nici eu nu am fost anxioasa inainte de primul atac de panica (toamna trecuta). Din contra, eram extrem de optimista, activa, implicata, etc. Fusesera niste semnale, dar nu le-am interpretat ca somatizari. Nici prin cap nu-mi trecea asa ceva. Si eu si cei din jurul meu ma considerau o persoana cu un psihic foarte stabil. A durat ceva sa ma acomodez cu ideea ca sufeream de anxietate si avusesem un atac de panica. Au urmat saptamani ingrozitoare, cu anxietate la maxim, lipsa de somn si alte d-astea. Nu mai aveam pic de incredere in mine, ma simteam tradata de mintea mea - pe care ma bazam atata!! Bineinteles, m-am verificat bine pe la medici, eram OK. Asa ca am cautat un psiholog pentru terapie. Si a fost cel mai bun lucru pe care il puteam face. Mi-a fost din ce in ce mai bine. Acum deja sunt OK, ma simt bine cu mine insami, am scapat de incordare. Mai am urme de agorafobie, claustrofobie, dar mi le pot domina.
In legatura cu durerile de cap o sa-ti spun ce am constatat eu. Inainte de atacul de panica aveam foarte des zile cu dureri crancene de cap care cedau doar la cofeina+ibuprofen. Credeam ca au cauze hormonale, legate de oboseala oculara, etc. In perioada neagra cu anxietate la maxim, la fel, dureri de cap, tensiune marita acompaniata de caderi de tensiune bruste. Dar, de ceva luni bune, au disparut ca prin farmec durerile de cap. 
Concluzia mea: erau tot somatizari.
Iti recomand psihoterapie. E unica solutie adevarata. Medicatia reprezinta doar un ajutor pentru a-ti da posibilitatea sa urmezi terapia, nu vindeca - cauza. Eu am reusit fara medicatie, mi-a fost prea frica sa recurg la ea, m-as fi simtit si mai nebuna si fara control.
Teocezi are dreptate, te poti vindeca de panica si anxietate. Si nu numai atat. Poti deveni o persoana mult mai echilibrata decat ai fost inainte pe manifestarea anxietatii. Poti deveni o persoana in acord cu tine insati. Poti fi - in sfarsit - TU. Pentru ca anxietatea nu este decat un semnal de alarma pe care il trage psihicul tau. Sincer, acum ii sunt recunoscatoare, desi mi-a fost extrem de greu.
Sper ca scriu cat de cat coerent, sunt in mare lipsa de timp.
Numai bine!
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
arminad spune:
rrox3,
Multumesc mult!Mi-am petrecut noaptea citind si parca ma simt mai bine ca stiu despre ce e vorba.Am gasit si citeva forumuri americane si primul lucru pe care il spunea fiecare nou "venit" era spaima ca are ceva foarte grav ,o tumoare .E primul lucru la care te gindesti ,ca e iremediabil ,ca o sa mori .Mi s-a parut iarasi interesant faptul ca toti erau din categoria celor ca noi ,optimisti,activi ,implicati .Cineva zicea ca in procesul asta de a fi "bravi" in fata vietii ne uitam pe noi.Despre durerile de cap am intrebat pt ca doctorita de la urgenta a insistat pe ideea ca durerile de cap fac si nu fac parte din tabloul general al atacurilor de panica. Examenele gen RMN ,CT-SCAN au rolul de a exclude raul cel mare adica tumori sau altele.O sa le fac si pe astea desi simt ca nu e nimic de genul asta .Simptomele mele se potrivesc ca o manusa atacurilor de panica .Ramine sa mai accept ca mi se intimpla tocmai mie aia optimista si ne -anxioasa.