"Capacitatea" de a URI

rachel owen spune:

Zepellina, din pacate, cred ca nici el nu stie de ce, ca altfel nu si-ar amari sufletul cu ura. Poate ar fi bine sa-i spui ca ura e un sentiment si ca indiferenta doare mai tare. Chiar, tu ce simti pentru el?

zepellina spune:

I-am spus ca nu il urasc si imi pare rau ca are astfel de sentimente. Eu am incercat sa ma detasez, m-am rugat si am simtit multa iubire, chiar daca mi-a facut viata CALVAR.

zepellina

anky spune:

Uite am gasit aici ceva interesant

Sa vorbim si despre barbati...

Cele 7 “spaime” ale lui Hercules

- Ne-am obisnuit cu totii sa credem ca numai femeile au probleme legate de psihic: tristete, spaima, melancolie. Ca, falnici si verzi ca brazii, barbatii au in ei de la nastere samanta de invingatori. Eroare! Psihologii sunt pe cale sa dovedeasca opusul: capii de familie sunt mai slabi decat jumatatile lor. Proveniti din parinti confruntati adesea cu probleme de cuplu, coplesiti de responsabilitatile pe care le poarta bine inchise in servieta, barbatii traiesc cu mai multa acuitate momentele de nesiguranta si de singuratate, avand mare nevoie de sprijin. Despre spaimele lor si despre modul in care femeile pot si trebuie sa-i ajute, in relatarile de mai jos -
Unii dintre ei, “tipii siguri”, fac pe vitejii. Nu stiu ce este frica. Nu se tem de zmei si balauri. Asa spun ei. Atat de des si de tare, de parca ar trebui sa se convinga pe sine ca este asa. Iar si iar. La cealalta extrema se afla barbatii timizi, delicati, feminini. Ei nu se rusineaza de lacrimile lor si plang - uneori - chiar daca n-au nici un motiv intemeiat s-o faca. In fiecare barbat exista cate ceva din ambele tipuri. Orice femeie (sotie, iubita) care vrea sa-si ajute sotul sau prietenul sa-si depaseasca spaimele - de altfel normale - trebuie ca, atunci cand el se incapataneaza sa taca, sa ghiceasca ce se ascunde in spatele muteniei lui.
Problema este ca si atunci cand barbatii vorbesc, nu este limpede daca vorbele lor exprima realmente ceea ce simt. In cazul femeilor, cuvintele coincid mult mai bine cu sentimentele si comportamentul lor. Femeilor le este foarte greu sa ghiceasca daca barbatii lor sunt cuprinsi de temeri. Caci a-ti fi frica nu inseamna neaparat sa tremuri, sa plangi, sa scancesti, sa te treaca fiori. Adesea frica este muta, ea fiind inclusa in limbajul corpului: uneori - intr-o disciplina exagerata, alteori - in umor si autoironie sau chiar in probleme fizice, cum ar fi insomnia, durerile de cap (“migrena barbatilor”), iritabilitatea psihica sau lipsa apetitului sexual - intrerupta din cand in cand de niste accese de dorinta inflacarata.
Toate acestea ascund de fapt niste probleme de care uneori barbatii nici nu sunt constienti. Din fericire insa, in prezent, din ce in ce mai multi sunt dispusi sa vorbeasca despre “spaimele” lor, in special atunci cand reusesc sa desluseasca anumite legaturi logice. Este bine ca femeile sa stie cate ceva despre cele sapte spaime ale partenerilor lor (cunoscute ca cele 7 spaime ale lui Hercules) pentru ca, de la sine, sa poata dirija discutiile spre acest subiect.




1. Spaima provocata de lipsa tatalui

Un numar dramatic de mare de barbati nu au tata sau au crescut in mare masura fara el. Tatii au apartinut generatiei razboiului, generatiei reconstructiei, generatiei carierei, generatiei “ego” sau generatiei divorturilor. Iar fiii sunt orfani de razboi, orfani de cariera sau orfani de divort. Tatii lor nu au avut si nu au timp pentru ei. Si nici pentru fiice, fireste - dar acestea au alaturi de ele o mama, care le seamana, cu care se compara, care reprezinta un model, chiar daca adesea exista neintelegeri. Baietii au si ei nevoie de un model de acelasi sex. Lipsa autoritatii tatalui ii face nesiguri.




2. Spaima de a fi respinsi in dragoste

“Sunt oare un barbat adevarat”? Toti barbatii care au crescut fara tata - sau majoritatea lor - afla raspunsul la aceasta intrebare importanta nu de la un barbat cu experienta, ci de la o femeie. De aceea ei devin dependenti de femei: de mama, de sora, de sotie, iar dependenta nu este o premisa favorabila pentru dragoste. Pentru ca dragostea infloreste si da roade acolo unde oamenii sunt independenti si au drepturi egale. Dependenta ii face nesiguri. El se intreaba neincetat: “Ma mai iubeste?” Iar privarea de dragoste este cea mai cumplita amenintare la care poate fi supus un barbat.




3. Spaima de a nu avansa in meserie

Ce-i poate ajuta pe barbati sa scape de “spaime” si sa dobandeasca siguranta de sine? Pe multi dintre ei - serviciul. Sa aiba un serviciu stabil, sa-si intretina familia, sa faca o cariera - iata dorinta sincera a multor barbati. O dorinta pozitiva, folositoare atat familiei, cat si barbatului insusi, pentru ca bucurandu-se de aprecierea celorlalti el se elibereaza de indoielile personale si de frica interioara. Si cu cat avanseaza profesional, cu atat cresc si aprecierile. Serviciul este pentru el locul de confirmare a capacitatilor sale, “campul de onoare”. De aceea gandul ca vreodata s-ar putea sa aiba un esec profesional ii sperie permanent pe majoritatea barbatilor.




4. Spaima de insuccesele profesionale

Si mai mare este frica barbatilor de o eventuala “marti neagra” profesionala. Intr-o asemenea situatie, li se spulbera nu numai planurile personale si financiare, ci planurile de viata in general. Li se distruge valoarea lor proprie, care in mare parte se bazeaza pe aprecierile celorlalti.




5. Spaima de a pierde puterea

Tocmai pentru ca valoarea lor este strans legata de aprecierea altor persoane, barbatii isi cauta in aceasta apreciere o mai mare siguranta, pe care o considera un fel de “putere”.
Un militar cu trei stelute pe uniforma este mai puternic decat unul cu doua stelute. Rangul inseamna putere. Banii inseamna putere. Iar puterea te face mai atragator. Cine are femeile cele mai grozave? Cel care in viata reprezinta ceva. A pierde puterea inseamna a te pierde pe tine insuti.




6. Spaima de impotenta

Pentru barbati, puterea este si un afrodisiac. Puterea ii face mai “iuti”. Barbatii care se simt nesiguri au intotdeauna probleme cu erectia si, poate nejustificat, isi fac griji in privinta potentei. Pentru ca lipsa erectiei le pune sub semnul intrebarii virilitatea.




7. Spaima de a fi parasit de sotie

In spatele tuturor spaimelor se afla de fapt aceea ca sotia ar putea sa-l paraseasca. Femeile ii fac pe barbati sa uite de frica, ele sunt cele care le dau sotilor lor un rost, care-i sfatuiesc, care ii fac sa simta placerea. Dar pentru a obtine ceea ce este cu adevarat mai bun de la sotii lor, femeile ar trebui sa accepte o realitate, un adevar: ca barbatilor le este uneori frica. Pur si simplu.





--------------------------------------------------------------------------------





Ce pot sa faca femeile?
Interviu cu dr. Eduard Bote, psiholog

- Domnule doctor, chiar tuturor barbatilor li se face frica la un moment dat?
- Bineinteles, frica face parte din viata. Cei care n-o simt inseamna ca si-au invins-o. La copii, lipsa senzatiei de frica este considerata de catre psihologi indiciul unor dereglari de dezvoltare. Se stie, de exemplu, ca majoritatea oamenilor cruzi n-au cunoscut in copilarie senzatia de frica.
- Daca toti barbatii au “spaime” inseamna ca trebuie sa consulte toti, fara exceptie, un terapeut?
- Nu, cei mai multi dintre barbati reusesc sa se descurce singuri. Nu trebuie decat sa recunoasca fata de ei insisi si fata de ceilalti ca uneori le este frica.
- In cazul acesta, terapeutul “secret” este sotia sau partenera?
- Nu poti sa imparti viata cu cineva si sa joci in acelasi timp si rolul de terapeut. Sotia sau partenera poate, in schimb, sa fie un fel de sfatuitor, de antrenor sau de manager. Adica: sa-l stimuleze in ceea ce este el tare, sa nu-l piseze tot timpul, evidentiindu-i slabiciunile.
- Barbatii trebuie deci ingrijiti ca niste copii?
- Ce e rau in asta? Oricare dintre noi are nevoie de cineva afectuos, iubitor, care sa ne fie alaturi cu trup si suflet - lucru valabil atat pentru barbati, cat, fireste, si pentru femei.
- Este bine ca sotia sa-si ia barbatul de mana si sa-l calauzeasca prin viata?
- Cateodata, da. Doar sa nu-l stranga prea tare, ca el sa nu-si simta libertatea ingradita. Decat daca o doreste el. Corect procedeaza acele femei care isi pun intrebarea: ce-as face daca n-ar fi vorba de sotul, ci de copilul meu? In aceasta situatie, ele sunt intotdeauna foarte inspirate. Dar daca, uneori, ii tratati ca pe niste copii, faceti-o in asa fel incat ei sa nu-si dea seama de asta.



Anca,Bianca 02.02.03 si Cris 12.05.05

"Happyness is the key to your heart"

zepellina spune:

anky
Am regasit multe din spaimele lui, de unele mi-am dat seama dar poate nu am avut destul tact sa le eliminam, oricum nu mi-a dat vreo sansa, deja era indreptat in partea opusa.....dar am regasit si incapacitatea mea de a ma purta ca si cu un "copil", desi asa este, pt ca sunt eu prea copilaroasa si nu mi-am dat seama ca "zmeul" este atat de fragil. Nu a vrut sa arate nimic pt ca si-a dus puterea spre extrem...nimeni nu il contrazice, e cel mai bun, nimeni nu ii da sfaturi pt ca e THE BEST.

oricum i-am pus niste tamaie in cadou...

zepellina

DARAEL spune:

Ah, ce plin de “spaime” sunt ..... o fi spaima nr 1, nr 2, sau numarul 13.... ups, sunt numai 7 pe lista – ce ma fac ?

Revenind la subjectul cu pricina, nu este vorba de ura, sau, cel putin, ura este ceva secundar. La baza este lipsa Iubirii, confuzia intre Iubire si Posesie, confuzie frecventa pot spune, atat la femei, cat si la barbati.

In urma divortului, persoana respectiva a constatat ca ii lipseste ceva ce avea (sau considera ca ii apartine) pana atunci...... “al meu”, “a mea”....

Daca era Iubire inainte, aceasta pierdere nu ar fi aparut, iar relatia ulterioara ar fi fost una frumoasa..... cum spunea frumos rachel owen, o "relatie omeneasca".

Gata cu teoria.
Plec sa ma uit in oglinda – poate mai gasesc ceva “spaime”

Pace tuturor !

DARAEL
Fericit Non-Stop
www.geocities.com/dara2el/" target="_blank">27 grame de Sanatate pura

iulian1969g spune:

quote:

---

Originally posted by zepellina

I-am spus ca nu il urasc si imi pare rau ca are astfel de sentimente. Eu am incercat sa ma detasez, m-am rugat si am simtit multa iubire, chiar daca mi-a facut viata CALVAR.

zepellina

---

Uite, imi dau si eu cu parerea:

Eu cred ca intre voi doi nu a avut loc o discutie sincera, in care fiecare sa se EXPRIME PE DEPLIN si sa se simta ASCULTAT CU ADEVARAT de celalalt.

Si atunci ramai cu o... cum sa-i zic... frustrare... ai sentimentul ca vorbesti la pereti, si daca nu esti atent apare...nu stiu cum sa-i zic... un fel de repulsie pentru persoana respectiva. Poate ca despre asta e vorba; poate nu... voi doi stiti cel mai bine.

Uite, ca sa ma intelegi mai bine, imagineaza-ti urmatorul scenariu:

Esti casatorita cu un tip care-ti face viata un iad: nesimtire cat cuprinde, cand vorbesti cu el, el raspunde pe alaturi de subiect... isi vede doar de interesele lui, de interesele tale isi bate joc pur si simplu...

Ei bine, la intalnirea starii tale de revolta - sa presupunem ca tu te revolti si ii arati asta - el iti marturiseste cam asa:

"Dar eu te iubesc, draga mea! Chiar daca vad ca nu te intelegi cu mine, ca esti furioasa, eu sa stii ca simt iubire pentru tine!"

Nu ti-ar sari mustarul mei ceva ca la o tigroaica infuriata?

Poate ca da, poate ca nu...

Acum eu nu va cunosc nici pe tine, nici pe el... Deci parerea mea s-ar putea sa fi nimerit ca nuca-n perete!

Dar mi-am dat si eu cu parerea... Nu te supara pe mine!

Comunicarea dintre oameni nu este deloc simpla in unele cazuri...

zepellina spune:

Ai intuit destul de bine, mereu este vorba de comunicare.
La inceput, eram ft shocata si am refuzat "sa vorbim" ...CE SA MAI VORBIM? ..ai plecat, ai mintit. Aici ma invinovatesc putin dar tot nu vad prea clar ce puteam sa fac, cred ca NIMIC.
Acum, spre sfarsit, si chiar in mijlocul crizei am reactionat ft ft calm, enervant de calm sa spun. Sigur ca ar fii preferat o "criza de nervi" sa spuna..uite ce nevasta crizata.
Dupa ce am terminat i-am spus ca am vazut fiecare complet altfel totul si pt experienta noastra ar fii interesant sa vedem CUM. A refuzat pt ca "nu e pregatiit inca".
A fost la mijloc "lipsa comunicarii" dar am incercat atat de multe moduri incat nu vad mare lucru ce as mai fii putut face; asta ma face sa merg mai sigur inainte.

Eu am postat aici subiectul aici pt ca mi s-a parut efectiv o "minte intunecata", m-a speriat...sau poate asa se intampla.

zepellina

BillyBilly spune:

Poate o "minte intunecata" de propriile convingeri? Acum nu te arunca si tu in catalogari extreme, ca este vorba tot de omul cu care ti-ai impartit viata...o buna bucata de timp. Stii ca fiecare minte isi iubeste parerile ei, precum cioara isi iubeste proprii pui (exemplificare de la parintele Cleopa). Tu ai propriile pareri despre casnicia voastra si relatiile ulterioare iar el le are pe ale lui. Daca nu se potrivesc este vorba doar de lipsa comunicarii, as zice eu. Sunt de acord cu ManyHope, stim prea putin ca sa avem pareri mai profunde. Dar de obicei lucrurile nu sunt chiar asa de incurcate, precum par. Adica, cat de intunecata sa-i fie mintea? Poate fixista...

Si mai e ceva: tu ai sentimentul ca te uraste... poate asa o fi, iar eu cred ca sentimentele de acest gen provin din neintelegerea corecta a situatiei. Poate ca undeva ceva nu s-a inteles cum trebuie si atunci si-a dat singur explicatiile care i s-au parut la indemana. Eu stiu ca atunci cand intelegi cu adevarat ceva, nu mai poti fi manios. Intelegerea si mania nu sunt compatibile. Si revenim iara la comunicare sau mai bine zis la lipsa ei.

Nu exista circumstante, oricat de rele ar fi, din care un om intelept sa nu poata scoate ceva bun; nici circumstante, oricat de bune ar fi, pe care cel neintelept sa nu le foloseasca spre paguba lui. Francois, Duce de Rochefoucald