Perceperea realitatii(uneori dure) de catre copil.
Raspunsuri - Pagina 2
flaviutza spune:
excelent spus, simali... cum reusesti tu sa sintetizezi ,e ceva de speriat!!
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
magnolia spune:
Ai dreptate , Simali , nu m-am gandit la acest aspect , eu eram surprinsa ca la varsta de 3 ani si ceva , Catalin a zis , cand treceam pe langa un copil in carucior cu rotile , care cersea la biserica , " saracul copilas , ce pacat ca e atat de dragut si nu are picioare...". Eu am apreciat mai mult faptul ca el il compatimea , pe cand adultii treceau pe langa el fara sa-l observe , macar . Da , ai dreptate , nu cred ca ei au nevoie de mila si pomana noastra , dar , din pacate , nu exista prea multe programe la noi in tara care sa sustina familiile acestor persoane , si , daca nu fac parte din familii cu un venit decent , unii dintre ei sunt nevoiti sa cerseasca .Sigur ca nu asta e rezolvarea , sa le intindem din cand in cand o bancnota , dar din pacate nu am avut alta solutie de a-l ajuta , pe moment , pe acel copil .Nu cred ca-ti spun noutati , dar ajutorul dat de autoritati persoanelor cu deficiente , la noi in tara , se rezuma la cateva taloane de cale ferata si ceva facilitati foarte mici la plata gazului si telefonului , si inca nu toti beneficiaza , dosarele sunt f. restrictive.Si eu vorbesc din proprie experienta , din pacate , cu mama intr-o situatie similara celei descrise de tine(in fam. ta).
flaviutza spune:
Simali, da sunt de acord cu tine. nici eu nu ii spun si nu i-am spus vreodata ca un copil cu handicap trebuie tratat cu mila. insa cred ca , odata ce devin empatici, simt ce simte acel copil in carucior si normal si firesc vine un sentiment de compatimire,de compasiune. care nu are legatura cu faptul ca acel copil ii este egal din toate punctele de vedere. cel putin eu asa o invat. ca toata lumea e egala cu toata lumea...in fond, toti avem handicapurile noastre,mai mult sau mai putin vizibile.
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
simali spune:
quote:
simt ce simte acel copil in carucior si normal si firesc vine un sentiment de compatimire,de compasiune
quote:
Compasiunea vine de fapt de la tine. In realitate majoritatea persoanelor cu dizabilitati nu au de ce sa fie compatimita pentru ca, si probabil asta o sa te mire, SE SIMT FOARTE BINE IN PIELEA LOR NU LE DOARE NIMIC. Multi copii au fost in carucior toata viata lor si deci nici macar nu stiu ce le lipseste. Singura care creaza probleme acestor oameni este societatea care in prezent nu este suficient adaptata pentru ca ei sa se poata dezvolta la maxima capacitate. Si mai este mentalitatea oamenilor, dar asta este o alta poveste.
Copiii, nu situ cum, simt ca nu este cazul sa arate compasiune. Ei sunt la inceput curiosi, pentru ca persoana arata ciudat, dar daca primesc raspunsul potrivit de la parinte isi normalizeaza comportamentul si se poarta cu un firesc care te cucereste.
alice
flaviutza spune:
Stiu asta foarte bine. incercam undeva la subiectul cu avorturi ca un copil cu sindrom down e fericit ,chiar foarte, pt ca nu-l doare nimic si chiar daca intelege cu 20 puncte la QI mai putin lumea in care traim, il bucura si nu trebuie dat afara pe motiv ca va fi nefericit...ca nu va fi!
Insa vorbim de un copil de 3,5, 6 ani care nu se detasaza prea mult de situatie cum o face un adult care stie si constientizeaza ca un copil in carucior are o viata fericita, ca nu a trait altfel decat acolo.
Insa la 4 ani sa spunem ,copilul normal care se imagineaza pt o fractiune de secunda in carucior simte , in acea fractiune de secunda durere si neputinta. si, instinctiv,il compatimeste pe copilul aflat in carucior.
Pt ca sentimente ca frica, bucuria, tristetea, compasiunea sunt innascute
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
flaviutza spune:
iar compasiunea asta e unul din elementele ce ne definesc ca specie. ne ajutam aproapele nu ca sa marim numarul populatiei globului, ci pt ca simtim compasiune. si mila daca vrei, desi e un cuvant mai dur. nimeni nu vrea mila.
asa ca pana sa-i explic eu la copilul de 3 ani ca trebuie sa se poarte firesc, ca si bebe in carucior ii egalul lui, pana pricepe cum sa se detaseze , copilul simte totusi si mila si compasiune.
si, daca e sa fim sinceri, toti simtim compasiune in acesta situatie. cel putin in primele secunde. ca nu lasam sa se vada si ca ne detasam si ne comportam firesc, si-l consideram egal asta e o alta poveste...dar initial exista compasiunea.
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/