Plang extrem de usor
Raspunsuri - Pagina 2
elena d spune:
imi permit sa fac doar citeva observatii: banuiesc ca ai fost in situatii care te-au facut sa iei hotariri nepotrivite ptr. viata ta, si cred ca faci compromisuri ptr un anumit standard de viata care totusi nu te multumeste - ai doua slujbe, din care una (sau doua) cu predare - solicitare fizica si nervoasa, meserie cam nepotrivita ptr. tine, chiar daca o iei ca pe un tratament impotriva timiditati etc.
activitatile "extrascolare", adica ceva sport, calatorii si orice altceva in afara de televizor si muzica nu prea am citit aici.
s-ar putea sa ceri parerea celor din jur sau sa asculti prea mult de ceilalti = influentare, nehotarire, manipulare din partea celor "binevoitori".
alimentatia e f. importanta.
fara medicamente contra depresiei, numai ceva complex de vitamine.
fara psiholog si altele din categoria asta - respect meseria psiho dar nu e cazul acum.
orice hobby in exteriorul casei !
fara tv si muzica !
nu am fost chiar in situatia ta, dar imi cunosc posibilitatile si am renuntat la o profesie banoasa ptr. linistea si traiul normal in romania.
incearca sa te evaluezi singura si sa-ti gasesti anumite limite - superioare si inferioare - in tot ceea ce faci.
succes
scarmanus spune:
-
daniela_b spune:
scarmanus, esti tare dragutza si cred ca stii asta...
nu stiu daca o sa-ti foloseasca experienta mea dar...simt nevoia sa iti ofer si eu putin confort...
Eu sint exact invers decit esti tu, nu ma exteriorizez deloc, nu ma emotioneaza mai nimic, sint o persoana extrem de rece desi oamenii nu ma percep asa, fiind excesiv de politicoasa si toleranta reusesc sa-i pacalesc..
Acum citva timp am trecut printr-o experienta traumatizanta si am inceput sa ma comport ciudat, din cauza frustrarii plingeam la cel mai mic semn vis-a-vis de emotional, imi pierdusem buburia vietii si incepeam sa pling in situatii in care altadata as fi ramas indiferenta.
Pe scurt, am hotarit sa ma "tratez" singura si m-am expus din ce in ce mai mult la tot felul de emotii, am crezut ca am nevoie de o descatusare totala ca sa pot sa o iau de la inceput...
M-am retras si am plins pina nu am mai putut! Zile in sir. Mi-am adus aminte de toate lucrurile care m-au speriat, suparat, ranit. M-am speriat ca intru in depresie dar nu a fost cazul. Procesul a fost dirijat si urmaream sa ajung la saturatie...Cind am terminat de plins am stiut ca pot sa o iau de la capat. Ciudat este ca dupa toate astea nu am mai fost nici flegmatica, cinica, inghetata care eram. M-am simtit mult mai echilibrata si capabila de sentimente normale..
Parerea mea este ca ai o problema emotionala nerezolvata si pe care nu o prea poti repera, e prea ascunsa in subconstient.
Cu riscul de a deveni un therapist killer, te sfatuiesc sa ceri ajutor de specialitate ca macar sa stii de unde vine tristetea ta interioara.
Si povesteste-ne si noua ( macar in linii mari) ca sa ne putem bucura de starea ta de bine, de dupa confruntarea cu propriile temeri...
Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii
lily spune:
Emotivitatea cred ca e urmare a sensibilitatii sufletesti.
Mai bine sa fii sensibil, cu riscul de deveni prea vulnerabil, decit dur, dar parind puternic.
Pt ca esti om, ai sentimente, e bine sa te bucuri de orice ai, de ce vezi-o floare, un rasarit de soare sau apus de soare,de prieteni, de familie, de o carte buna, dar sa iti asumi riscul ca te vei si intrista cind poti pierde ceva din toate astea.
Nu sint de acord ca trebuie mereu sa rizi, sa parezi toate loviturile, ai parea nebun. Viata e asa dura, treci prin incercari, nu au cum sa nu te deprime ...
Deprimarea poate fi tratata si vindecata. Insa urmele ei pot ramine...
Am mers la psihologi-unul m-a pus sa scriu toata viata mea...evident ca era subiectiv, vazind punctele mele de vedere, el le 'analiza' la rece... Nu ma recunosteam in sfaturile lui.
Dar pe mine m-au ajutat mult copiii, sint asa scumpi, te topesti cu toate tristetile numai ce ii vezi si auzi...Nu conta ca nu sint ai mei, desi si aici intervenea alt motiv de tristete.
Si rugaciunea-cred in Dumnezeu, ma rog Lui, El e Tatal ceresc, cred ca e bine sa ai o legatura personala cu el. 
Doar gindul care trece prin inima are putere (H. Miller)
She spune:
Scarmanus, te intrebi ce urmeaza dupa..In cazul tau, un divort.Si mai spui ca nu crezi sa poti rezista unui inceput.pai de regula nu se prea rezista.Nu exista veselie si nici sentiment de bine si bucurie in situatia aceea.Nu te astepta sa fie bine ca nu va fi si este NORMAL sa nu fie!!O despartire nu este o bucurie pe moment, este oreusita(daca asta hotarasti) pe termen lung si ca orice lucru bun, cere sacrificii si pasi mici.
Cunoscind faptul ca va fi greu pt ca este NORMAL sa fie greu, poate ca ai alte asteptari si vezi mai clar situatia?
Daca iti pare rau , da-ti voie sa-ti para rau pt ca ar fi anormal sa nu iti para rau!Vrei sa plingi, plingi, vrei sa te retragi undeva in cochilia ta, fa-o si fii indulgenta cu tine si cu sentimentele tale pt ca daca lupti impotriva lor, vor dura mai mult si te vor rupe in doua(ca acum).Conflictul interior din noi insine cind inima si capul nu cad de acord este un conflict ce mereu ajunge la balans dar in TIMp.
Si inca ceva, atita timp cit vei incerca sa rezisti unei stare de fapt( casnicie trista, nemultumire sufleteasca, munca enorma si sarcini si responsabilitati ce te depasesc) si ignori realitatea, vei pierde toata puterea pe care ai avut-o o data sa ajungi sa faci asa de multe lucruri de-odata si mai mult, iti vei pierde forta psihica, teama, asa cum bine zici singura, ca nu vei fi in stare vor conduce tot modul tau de gindire pt ca un psihic surmenat este un psihic nefolositor si cu cit inainintezi si rezisti in starea asta cu atit puterile si crezul in tine SCAD!deci este un moment 22,un cerc vicios.
Nimic nu te omoara, o groaza de plins sau de autocompatimire nu a omorit pe nimeni ci din contra, dupa ce ai atins fundul reusesti sa iesi din el.Tu esti abea in cadere si instinctiv intrezaresti finalul caderii de al carui efect dureros te feresti. Nu te mai feri, cu cit ajungi mai repede acolo, cu atit psihicul tau va suporta mai putine shocuri(ca cele de acum) si cu atit te pui mai repede pe picioare.
Faptul ca stii teoria este un mare avantaj!Asta si trebuie inainte sa te arunci cu parasuta.
Principesa spune:
Scarmanus, imi permit sa prezint un profil pornind de la informatiile pe care le oferi tu, un fel de radiografie.
Si am sa pornesc din frageda pruncie, atunci cand se formeaza atasamentul. Un atasament securizat realizeaza aproape o profilaxie a tulburarilor psihice, in timp ce un atasament insecurizant creeaza o predispozitie, o vulnerabilitate in acest sens, pe langa o imagine de sine negativa.
Maturitatea precoce poate fi un indice al unui atasament insecurizant cand copilul, intr-o maniera mai mult sau mai putin directa este responsabilizat pentru parinti si confortul lor psihic. In acest context nevoile copilului trec in plan secundar asa incat nici el nu mai este constient de ele.
Si as lega aspectul acesta de jocul de rol pe care il faci tu. "stiu ca voi fi distrusa, stiu ca voi distruge inca o persoana". Tu nu ai timp sa te ocupi de tine pentru ca esti prea ocupata sa ai grija de altii.
Iar faptul ca esti epuizat psihic nu este intamplator. Pentru ca tind sa cred ca ai si o componente de workahoolic, cu scopul de a te tine la distanta de tumultul din interiorul tau te arunci in munca. Mie mi se pare ca lucrurile se leaga.
In acest contex inteleg de ce nu ai face fata unui divort acum. Ar fi prea mult pentru un singur om, chiar daca tu esti obisnuita cu greutati. Si nici nu ti-as recomanda sa incepi cu asta. Asa cum spune f frumos daniela_b, nu ai terminat de plans.
In primul rand este nevoie sa beneficiezi de suport. Acest suport te va sustine in deciziile pe care le vei lua, te va sustine sa iti acorzi mai mult credit si sa incepi sa iti descoperi nevoile tale autentice si sa gasesti modalitati de a le implini.
Din nefericire ai dreptate ca si psihologul este ca si duhovnicul si nu toti au har. Deci poate ati dat peste un terapeut ineficient in cazul vostru. Sau poate voi ati fost insuficient motivati si ati sabotat demersul terapeutic. Sau poate amandoua. Asta doar voi stiti. Si cred ca ai folosit acest eveniment ca sa iti intaresti scepticismul, lipsa de incredere si retragerea. Adica sa nu ceri ce ai nevoie si deci sa nu primesti.
La un terapeut cred ca poti merge in momentul in care poti accepta ca orice om are si parti vulnerabile si ca asta nu duce imediat la suferinta. Celalalt nu va folosi asta impotriva ta ci in folosul tau.
Deci cred ca poti sa mergi cand iti poti acorda niste permisiuni: poti sa fii puternica si sa ai nevoi in acelasi timp si nu trebuie sa suferi ca sa primesti ce ai nevoie.
Daca ipotezele mele nu sunt suficient de clare pot reveni cu detalii.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
scarmanus spune:
-
Principesa spune:
Scarmanus, m-a atins mesajul tau, asa cum ma atinge autenticitatea unui contact uman. Acum te-am simtit deschisa si eu ma simt privilegiata oricand cineva imi permite accesul in intimitate. Si nu oricine poate face asta. Faptul ca tu poti, ca ai aceasta putere inseamna ca in interiorul tau exista resurse pe care poate nu le-ai folosit niciodata la potentialul lor real.
Ma gandesc ca pentru tine in momentul asta nu terapia de cuplu ar fi cea mai indicata ci cea individuala, in care sa ai ocazia sa te exprimi asa cum simti fara teama de a-l leza pe celalalt, un celalalt atat de fragil pe care tu trebuie sa il protejezi. Tu ai nevoie de un cadru in care dupa ce te eliberezi de emotiile negative acumulate de-a lungul timpului sa descoperi cine esti si ce vrei, de la tine, de viata, de la casnicia actuala.
Ce lucida este autoanaliza ta in care iti dai seama ca de fapt sotul tau a venit in terapie prea tarziu pentru tine. Si din pacate acestor asteptari si frustrari ale tale nu li s-a oferit un spatiu de exteriorizare sau tu nu l-ai resimtit. Rezultatul este acelasi oricum.
Eu vad ca tu poti sa creezi o relatie de intimitate si sunt convinsa ca meriti asta.
Spune-mi, ce ai vrea sa se spuna despre tine peste 5 ani? Presupunand ca s-ar face un reportaj despre tine, ce ai vrea sa se mentioneze in el?
t
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala
scarmanus spune:
quote:
Originally posted by Principesa
Spune-mi, ce ai vrea sa se spuna despre tine peste 5 ani? Presupunand ca s-ar face un reportaj despre tine, ce ai vrea sa se mentioneze in el?
Ce frumoasa intrebare mi-ai pus, m-am gandit la ea in drum spre casa. Sa incerc sa raspund...Cred ca mi-ar placea sa se spuna despre mine ca mi-am pastrat capacitatea de a iubi viata, de a ma bucura de ea. Ca sunt o femeie multumita si implinita, ca samburele acela din mine care ma deosebeste de celelalte miliarde de oameni de pe pamant s-a pastrat intact. A, si as mai vrea sa se spuna ca sunt o traducatoare de exceptie
Principesa, iti multumesc pentru rabdarea cu care ma asculti. Inseamna pentru mine ceea ce inseamna o fantana cu apa pentru un om traversand Sahara ...
pisici, flori si jucarele
When the heart is full of love, the world is full of beauty
She spune:
quote:
Originally posted by Principesa
Scarmanus,
Si nici nu ti-as recomanda sa incepi cu asta. Asa cum spune f frumos daniela_b, nu ai terminat de plans.
Si daca totusi starea ei se datoreaza (ca orice stare, are o cauza) tocmai golului pe care il descrie in casnicie?Si deci inceputul este o terapie,la care sotul a refuzat la inceput sa participe ca ulterior sa o faca si colac peste pupaza, nu a existat nici o compatibilitate intre ea si acest psiholog..?
daca plinsul se termina eliminind cauza?
doar o intrebare..