capatul rabdarii

LauraNicole spune:

Ma scot din sarite parintii care isi troznesc/pedepsesc copiii pentru ca au accidente si uda sau murdaresc hainele/patul/canapeaua/covorul. Daca nu e pregatit mental sa scape de scutec poti sa-l chinui pana la 6-7 ani si tot va scapa pishu/caca. Unii copii se invata la olita/veceu de la 7-8 luni( nepoata mea Ada care urla pur si simplu cand ii venea sa faca) altii ajung si la 4 ani cu scutec( Alexa mea a scapat la 2 ani si Sandra la 2 ani jumate). Pur si simplu fiecare copil are un anumit ritm de dezvoltare. Cand trece de 6-7 ani si accidente in mod regulat atunci parintii ar trebui sa caute ajutor specializat si de cele mai multe ori este chestie psihologica.
Sora-mea a udat patul chiar si pe la 8-9 ani si au descoperit ai mei tarziu ca avea probleme la rinichi. Cata bataie a luat de la tata numai ea stie.
Unii copii vorbesc de la cateva luni, in jurul varstei de un an sau mult mai tarziu. Ada la 11 luni spunea clar mama, apa, papa, pipi, uff la ce era fierbinte. La 3 ani citea cursiv si facea adunari si scaderi simple. Alexa a spus 4 cuvinte mari si late pana la 3 ani cand a inceput direct cu propozitii dezvoltate( si a uitat sa mai taca :))). Sandra numara pana la 5 si stia cateva mici poezii pentru copii de la un an si ceva( cu bagaj genetic groaznic, parinti naturali analfabeti si redusi mintal).
Mi-au murdarit patutul de caca de nu stiu cate ori, varsat olita in mijlocul casei, pus iaurt pe cap imbracate sa iesim in oras, scos totul din sifonier sau sertare, mancat rujuri, pictat peretii, sarit in singurele baltoace de pe strada, taiat certificatul meu de nastere si facut mancare la papusi, catarat pe mobile, sus, varsat castroane cu mancare, alergat in plina iarna cu picioarele goale pentru ca si-au scos ghetele si sosetele in parc, pitit sandwiches sau alte mancaruri sub dulapuri sau in ghivece de flori, bagat clama de metal in priza, bagat pisica in masina de spalat. Cate nu mi-au facut!
Nu le-am batut, nu am urlat la ele. Cum le-am pedepsit cand au gresit sa zicem in mod grav? Fara desene/ dulciuri/activitati preferate. Cu explicat de shpe ori ce au gresit.
Incurajat si laudat ori de date ori am avut ocazia, sprijinit.
Am ignorat cani/pahare varsate( ffs si noi cat suntem de mari varsam chestii, spargem, dam gramada si nu ne pocneste nimeni), ignorat mazgaleli sau oferit altceva in loc, alte conditii pentru activitatea respectiva.
In parcuri sau locuri de joaca sau vizite in alte case unde se stie ca micutii she vor juca mi se pare o tampenie sa-i imbracam ca la fashion show.
Sa nu uitam ca cei mici descopera lumea mai intai in mod tactil si de aici placerea lor de a atinge totul, de a lipai cu picioarele goale indiferent de vreme.
Asa cum noi incercam lucruri noi din curiozitate, din a ne afla limitele, asa si ei vor incerca totul pentru ca un simplu "/nu e voie" nu e de ajuns. Vor sa afle pe propia piele de ce nu e voie. Ia o imagine a unui catelus de plus si o jucarie imaginand acelasi catelus. Pe care crezi ca o vor atinge?
Copiii sunt diferiti asa cum si noi suntem diferiti.

ela_04 spune:

Mie mi-a povestit sotul cum mult inainte si nu m-am asezat oricum o mancasera moliile si mirosea ingrozitor a naftalina cand am ajuns eu la ea. ca era plecata deja de 8 ani...
Noi nu avem nici o treaba cu astea sunt de bune... canapeaua nici nu ma gandesc sa o schimb pana nu scapa si fata de pampers ca sa stiu ca s-a varsat pe ea tot ce s-a putut, si altele ce o sa mai vina...ca accidente vor fi inevitabil... asa ca inca 2 ani mai are desi vroiam sa o schimbam. salteaua unde dormim am schimbato in fiecare an... nu suport cearceafurile alea cu musama pe ele...asta e. Noi sa fim sanatosi...

MariaG spune:

apropo de saltele patate de pipi: exista o inventie binecuvantata - husa/protectie pentru saltea, nu e cu musama, nu e cu plastic, a mea e din bumbac si e flausata pe partea dinspre saltea. Peste ea vine cearsaful (cearceaf? n-am idee) pe care dormim noi. Ofera suficienta protectie pentru un pipi de copil.
Am certat-o si eu pe fi'mea aseara ca a facut pipi in mijlocul patului dupa ce am scos-o din baie. M-am bosumflat si am intrebat-o "eu unde mai dorm la noapte daca tu ai facut pipi aici? unde se face pipi?" si-a pus mainile in cap si a zis "a o`ita" Asta e tot, am sters cu prosopul si am uscat cu foenul.


Dar nu despre asta vroiam sa zic: binecuvantata primavara a reusit sa scoata din casa in parc toate speciile de parinti. Cand am plecat din parc spre casa eram deja plina de toti nervii pamantului si aproape imi dadeau lacrimile (partial pentru ca tot cam asa am fost si eu acum 9 ani, la primul copil si of-of cate mai trage bietul copil si eu pe langa el)
Aveam ieri in parc asa:
- mama care tipa la un copil de ~ 1 an si 6 luni pentru respectivul copil desi nu stia sa sufle sa faca baloane de sapun vroia totusi sa se joace cu jucaria respectiva (pentru ca jumatate din copiii din parc faceau asta); ca urmare copilul a primit tot felul de apelative de la nu te pricepi, nu poti, esti rau, esti incapatanat pana la esti prost
- mama cu copilul care n-avea voie sa puna mana pe nimic
- mama cu copilul de 3-4 ani care il toca intr-una fa asa, fa pe dincolo, urca-te acolo, pune nisipul acolo (groaznic de enervant pentru mine, imi imaginez ca respectivul copil o ignora pur si simplu)
- copiii super imbracati cu fular si caciula groasa, nemultumiti de orice (normal)
- tatal cu tigara aprinsa in mijlocul locului de joaca
- bunica unui nepotel care vroia sa se joace cu caruciorul de papusi al Anei si care ii explica de zor "baietii se joaca cu masinile, nu cu papusile" - surda la sugestia mea ca daca are 4 roti se poate numi masina
- mama care se plangea ca fiul ei abia la 2 ani si 9 luni a scapat de pampersi, de fata cu fiul ei care nu parea incantat deloc de discutie ba chiar parea ca ii este rusine

Stateam acolo si ma gandeam daca macar unul dintre parintii respectivi se gandeste la ce efect au pe termen lung cuvintele lor.

Stiu ca o sa ma barfeasca multa lume acum dar spun ca poate alti copii vor fi mai norocosi ca al meu: am fost o mama cicalitoare, la fiecare chestie pe care vroia sa o faca eu saream sa-i spun cum se face, daca nu eram de acord cu modalitatea lui interveneam imediat "Nu faci bine. Asa se face.", singurele momente in care putea sa faca ce vroia el sa faca erau in parc/afara.
Ca urmare: de 3 ani (de cand m-am desteptat) ma lupt cu sindromul "Nu pot/nu stiu". Orice are fi'miu de facut prima chestie pe care o scoate din el este "eu nu pot" sau "eu nu stiu". Ca e de scris, ca e de citit (la citit am reusit sa depasim momentul si e incantat sa citeasca), ca e de desenat, ca e de povestit, ca e sa puna o fata de perna pe o perna, ca e de construit o jucarie prima chestie este NU POT. Cu lacrimi si tot tacamul.
Abia dupa ce plange si il las sa se descarce poate trece mai departe sa incerce.
Abia de un an fiul meu are curaj sa deseneze ceva.
Abia de cateva luni citeste singur de placere.
Sunt convinsa ca incet, pas cu pas, va reusi sa depaseasca blocajul pe i l-am construit, dar puteam sa nu i-l construiesc. Puteam sa-l las sa incerce, sa descopere, sa inteleaga, sa aibe incredere in el.

Asa ca, va rog, inainte sa interventi cu solutia salvatoare, inainte sa-i certati ca au stricat ceva, inainte sa deschideti gura sa trageti aer in piept si sa va ganditi daca e chiar atat de important.

izabela88 spune:

nu stiu cum ati dedus ca noi plutim prin casa,dezbracati si mancam din vesela de unica folosinta ca sa nu uzam/stricam lucrurile
incercari de a scrie pe perete(si nu numai) a avut si fetita mea,am certat-o,i-am pus caietul si pixul in brate si i-am explicat,de cate ori a fost nevoie ca,pe caiet se scrie,nu pe perete,fata de masa,canapea,scaun,pilota si...cam atat(deocamdata)
a reusit sa sparga un biberon,un pahar,o ceasca si a ciublit cateva sticlarii si,ce credeti? nu am batut-o.
stiu ca a fost din greseala,cu toate astea am certat-o si i-am explicat ca trebuie sa fie mai atenta data viitoare si,deja este muult mai atenta sa nu sparga ceva.
cand iesim la joaca ii permit sa topaie in toate baltile si sa racaie in pamant,iar cand intram in casa,trebuie sa o dezbrac la usa.
nu m-am plans ca se murdaresc hainele,ca uzez masina de spalat sau consum apa,sapun,timp si energie cu spalatul copilului.
cu fardurile avem deja experienta
mi-a stricat un ruj,a prins un dermatograf si s-a scris pe toata fata,mi-a stricat niste pensule de machiaj,un fard de ochi l-a imprastiat prin toata casa...tot la cearta am apelat,fara prea mare succes,asa ca am pus fardurile intr-un loc inaccesibil ei.
globul de sticla primit de craciun e inca intreg
cineva a afirmat ca promovez bataia la fiecare prostioara...nimic mai gresit,doar am afirmat ca se intampla sa ajung la capatul rabdarii si sa-i dau cate o palma la fund sau peste mana si ca incerc sa caut metode de a-mi "muta capatul rabdarii mai incolo"(fraza nu-mi apartine,am furat-o de la topic-ul "parintii spun lucruri traznite") daca aveti sugestii in directia aceasta,le astept cu mare interes,la fel ca pe experientele impartasite de alti parinti,din care ai ce invata
edit:maria,eu sunt opusul tau in privinta ajutatului.inca de cand era mica,o lasam sa se chinuie sa obtina ce dorea si ma certam cu soacra mereu ca incerca sa faca totul in locul ei.daca vroia o jucarie,nu o lasa sa se intinda/tarasca/mearga sa o ia,o dadea imediat copilului,daca dorea sa se dea jos din pat,o ajuta,cu toate ca fetita stia de la 10 luni si multe alte situatii.
eu interveneam doar cand observam ca incepe sa devina frustrata ca nu reuseste.mai nou,"itita poate" sa faca tot singura,chiar se supara daca incerc sa o ajut.cand vede ca nu-i reuseste,vine la mine si zice "mami,nu poate itita(fetita)",la care eu o intreb "ai nevoie de ajutor?".
abia cand raspunde,pe un ton plangacios "da,mami" intervin.

Marcia03 spune:

Vecina noastra are 3 fete (18, 15 si 12 ani); tipa aproape zilnic la ele de ne speriem noi; o apuca mai mult seara, dupa ora 22. Fetele insa nu sunt traumatizate (desi eu una cred ca as fi fost); cea mica e prietena cu Marcia. S-a intamplat sa tipe de cateva ori si la Marcia cand era la ea si se jucau (motivele fiind banale).

In Elvetia exista o asigurare (Hausrat se numeste), iar daca un membru al familiei tale strica ceva fiind in vizita (sau in casa in care stai, daca esti chirias), asigurarea plateste. Sau daca de ex.copilul sparge un geam cu mingea, tot asigurarea plateste. Nu este obligatorie, dar cand ai copii, mai bine o faci, ca nu stie ce se poate intampla. Si la cat costa aici un geam, mai bine platesti asigurarea (ca geamul e mai scump decat asigurarea anuala).

Marcia a fost un copil destul de cuminte, mari probleme nu ne-a facut. Pe la 2-3 ani, cand era la ai mei in Romania, iar mama mergea cu ea in parc, ii placea sa fuga de mama, iar cand trebuiau sa plece acasa, era jale mare, se dadea cu fundul de asfalt. Dar mama nu dadea in ea, incerca sa o convinga cu vorba buna si pana la urma reusea.
Cand avea vreo 7 ani, a iesit afara cu copiii vecinilor si vreo ora au disparut de la locul de joaca. Mama care sta cu ea acasa (noi lucram amandoi) a cautat-o peste tot; pana la urma a venit acasa (fusese in padure cu copiii, care i-au zis ca daca spune acasa unde merge, nu o mai iau cu ei) si s-a speriat cand a vazut cum arata mama; a promis ca nu va mai face lucrul asta nicodata, ca nu vrea sa moara bunica ei. Si asa a fost. Eu ii dau voie sa mearga unde vrea, dar sa vina sa imi spuna; ca daca nu, o perioada nu mai are voie afara. Vad ca respecta regula.

dana vio spune:

MariaG se poate si reversul - la mine . Avea 1an6luni si alerga la locul de joaca de n-o puteam prinde, sarea de la un tobogan la altul si se urca rapid in prima hinta libera . Parca acum o vad: a zarit o hinta libera , a alergat spre ea si ajunsa langa a alunecat pe nisip, a cazut exact pe spate si in secunda2 era in picioare sa nu i se ocupe hinta! Eu stiu, eu pot! Asta citat de la ma-sa care ii spunea ca ea stie si ea poate! Au fost multe momente cand am regretat ca am invatat-o asta si sa vezi cum imi spune acum: eu stiu mai bine! Un echilibru e indicat, dar greu de gasit! Eu inca muncesc la asta.
Dar, partea buna ce a iesit din asta: este curajoasa, chiar daca ii este teama, ea incearca, nu-i e rusine sa recunoasca ca ii este teama, dar dupa ce incearca si vede cum e zice: m-am obisnuit.

Isabella, ai scos porumbelul, las-o balta! Noua nu trebuie sa ne explici nimic. Am priceput!


Alexandra Maria
14.12.2007

LauraNicole spune:

Izabela, mesajul meu a fost unul general nu unul adresat tie.
Poate ai impresia ca nu promovezi pedeapsa corporala( si palma indiferent cat de usoara e tot pedeapsa corporala e) dar in fiecare postare nu faci altceva decat sa iti cauti scuze. Scuze si motive pentru ca ii dai o palma, scuze pentru ca o certi. Pentru fiecare palma sau certat gasesti o poveste intreaga de scuze.
Crede-ma ca eu am crescut in astfel de palme date ca nu mancam tot din farfurie, ca nu faceam curat in casa, ca mi-am rupt ciorapii. Am crescut in certuri ca " nu te gandesti la mine", "ma omori cu zile", de ce ma jucam cu nu stiu ce obiecte, de ce nu dormeam la pranz.
Cand a aparut Alexa in viata mea nu eram pregatita. Am fost de multe ori tentata s-o pocnesc de cate ori imi varsa mancarea, arunca lucrurile pentru ca....asa am fost eu "educata". Imi venea sa urlu la ea. Nu am facut-o. Ieseam din camera, respiram adanc de cateva ori. Pas cu pas am invatat prin Alexa sa devin mama dar si femeia care sunt acum.
Am cerut acelasi lucru de la fostul meu sot si de la parintii mei. De la tatal meu am luat o lingura de lemn peste cap atunci cand a vrut sa dea in Ada si Alexa pentru ca faceau galagie cand se jucau. A fost ultima data cand tata a indraznit sa ridice mana asupra mea sau a fetelor. I-am strigat ca nu vreau sa-mi cresc fetele cu frica.
N-aveti idee cat de multe ori mi-am auzit ca or sa mi se urce in cap daca le las prea libere, de cate ori se bagau binevoitori sa le faca morala copiilor mei in momente absolut ridicole. Am ignorat si mi-am vazut de treaba. Si uite cum mi s-au urcat in cap copiii mei! Crescuti fara urlete si batai!

Lali spune:

Pentru ambele faze de mai sus trebuie sa te certi pe tine, nu pe ea.

Asta pentru ca tu ai gresit: este destul de clar ca daca vei lasa un pahar sau o sticla cu apa fara capac, dop in preajma unui copil atat de mic se poate sa verse apa. Daca vrei sa fii sigura ca nu se intampla asta nu i le lasi la indemana daca nu esti afara sau in bucatarie, unde presupun ca se curata mai usor.

Cand schimbi copilul de pampers este, de asemenea destul de clar ca poate sa faca pipi. Daca nu vrei sa ai pipi pe suprafata unde faci operatiunea pui un scutec, o protectie, o bucata din aceea de material impermeabil pe exterior si pufos pe interior sub fetita cand o schimbi, in caz ca nu ai un loc special pentru schimbat care deasemenea are un material impermeabil pe el.

Daca-i lasi farduri la indemana, cel mai probabil se va murdari, va "scrie" cu ele, le va consuma sau strica.

Mie mi-a fost destul de clar din prima ca apartamentul si, mai tarziu casa noastra are trei "locuitori" fiecare cu varsta si necesitatile specifice. Asa ca am adaptat totul varstei astfel incat casa sa nu fie un muzeu pentru copil in care sa auda doar: aia nu, nu pune mana, nu cauta, nu incerca !

Etapa cu nu e voie trece si e pacat ca va certati atat pentru orice.

Edit: si da, la cealalta discutie, lucrurile sunt facute sa fie folosite marea majoritate a cazurilor. Exista si exceptii, atunci cand vrei sa transmiti ceva intact mai departe, dar vorbim acolo de obicei de altceva, de un gen de colectie si nu de ceva ce folosesti zi de zi.

larasarit spune:

Descrie exact un astfel de episod, sa nu mai ai impresia ca te acuzam de tot felul de lucruri..cea mica face o boacana..e 4-a pe ziua de azi , sa ne inchipuim..tu la capatul rabdarii o "povatuiesti" pe un ton ridicat + palma (cata rabdare sa ai si tu!?), sotul aude taraboi, lasa meciul si vine sa vada ce s-a intamplat, ii explici motivul supararii si intervine si el, tot cu "povata" tipata si cu o amenintare printre dinti. Corect?

Ramonika spune:

Julia - sunt de acord cu tine ca lucrurile (cat or fi ele de frumoase) trebuie folosite, nu tinute ca la muzeu.
insa nu sunt de acord ca e prostie. nu e prostie, e o mentalitate, o mentalitate de om crescut pe timpul lui Ceausescu, cand nu prea se gaseau lucruri bune, frumoase. si nu numai asta, e mai veche mentalitatea, de pe vremea bunicilor nostri care au trait in timpul razboiului si dupa, cand nu se gasea mai nimic, iar orice lucru era pretuit mult mai mult decat ni s-ar parea noua normal, acum, in societatea de azi unde gasesti tot ce vrei si tot ce nu vrei.
plus de asta, sunt persoane (ca tine) care se bucura cand foloseste acel lucru, si sunt persoane care se bucura mai mult cand stie ca tine "de bun" un anumit lucru, iar folosindu-l si-ar face mai mult inima rea.
mama a murit tinand tacamuri, prosoape si altele "de bune" pentru cand? pentru cand n-avea sa mai fie.
insa daca asta a fost placerea ei, de ce sa o stricam noi?

PS: imediat dupa revolutie, cand au inceput sa apara marfa prin magazine, ai mei au luat 2 covoare persane, desi necesitau doar unul, au mai luat unul "sa fie acolo" daca tot au gasit in magazin. nu mai spun ca ani de zile a zacut pe balcon mai mult incurcand si nu le-a folosit la nimic, insa nici nu se indurau sa-l dea.