Copilul meu destept, frumos, bun si competitiv

pisigri spune:

Asta inseamna sa ne lasam copiii sa isi aleaga singuri luptele care merita purtate, iar noi doar sa fim acolo, sa-i prindem daca/cand cad...?

sorana spune:

Referitor la a incuraja copilul, chiar nepregatit sa "urce pe scena" (mai mult metaforic decat practic) eu zic ca depinde foarte tare ce fel de copil ai.
Daca el de felul lui "are tupeu" si este genul care vrea mereu sa fie "pe scena" pregatit sau nu, atunci zic ca ar trebui sa incurajezi pregatirea serioasa inainte DAR daca ai un copil timid si perfectionist, care niciodata nu se considera suficient de bine pregatit, atunci trebuie incurajat sa "iasa pe scena" asa cum este si cum poate.
Fi-mea face chitara de aproape 4 ani, are super voce si face si cate un pic de canto de circa 1 an. Nu a cantat niciodata in fata clasei, nici in fata prietenilor. Ea zice ca nu stie perfect, ca se mai incurca, ca mai rateaza o nota, ca nu vrea sa se faca de ras etc. Eu momentan o las in pace, proful a inceput sa-i arate cum "ascunzi" o eventuala eroare, sa o incurajeze sa continue chiar daca a gresit (ea se opreste si o ia de la capat daca greseste) si sa-i dea exemple de mari vedete care mai rateaza o nota si continua, etc.
Ideea e cum incurajezi un copil ca al meu? E pacat de talent, voce si pregatire daca nu e aratat niciodata nimanui? Sau sa las copilul in pace ca stie ea mai bine?

Cam pe acelasi principiu a mea nu prea ridica mana la scoala. I se pare ca si altii stiu raspunsul corect si ar trebui sa-i lase pe ei.
Daca greseste profesorul la corectare ea nu comenteaza nota (nedrept de mica), nu se duce cu lucrarea sa arate ce s-a gresit pentru ca n-are curaj. Si asa mai departe.

Si, exact ca si Saskia eu realizez cat de mult pierde dandu-se la o parte si nu stiu cum sa fac sa o conving sa capete mai mult tupeu.
Pentru ca toate pierderile astea acumulate la un moment dat ar putea conta ...

viviana spune:

Pisigri, da, eu asa vad lucrurile. E vorba de un copil mai mare, caci am specificat ca avea 13 ani. Vine o varsta cand trebuie sa-i dai drumul.

Cand am spus ca nu era pregatita, nu m-am referit la faptul ca s-a dus pe scena ca vitelul la poarta noua (asa cum unii pesimisti au ales sa inteleaga). A pregatit cu profesorul 2 cantece - pe 2 corzi - exact pentru nivelul ei.
S-a pregatit cu baiatul cu care a cantat. La noi acasa. Am auzit-o si era OK.
Nu era pregatita psihic sa urce pe o scena si sa cante in fata atator parinti si profesori. Cele 8 ore oferindu-i doar manualitate si abilitate nu si acea incredere speciala care-ti confera usuritatea de a te prezenta in fata unei audiente.
Drept pentru care din cauza emotiilor...

pisigri spune:

Eu sunt convinsa ca neridicarea mainii la scoala nu este in sine o problema ci este indicatorul unei probleme.
Poate asa este copilul, mai timid. Poate nici macar nu este timid, poate lui ii este suficient sa stie ca stie si nu are nevoie sa primeasca recunoasterea celor din jur pentru asta.

DDar cred ca cei mai multi dintre copiii astia sufera totusi atunci cand altcineva primeste recunoasterea oficiala a meritelor. Cum sa spun, cand cineva care canta la pian mai prost decat ei, este laudat in public pentru simplul merit de a fi incercat.

Daca gandim pe termen lung, acest "stat in banca ta" nu este neaparat lozul castigator. Copilul "cuminte" nu e neaparat foarte bun. Cand incepi sa ai nevoie sa vorbesti in public, ai de pierdut daca nu poti sa vorbesti tare, daca iti tot feresti privirea, daca nu iti privesti direct in fata interlocutorul, daca nu ai un anumit gen de hotarare interioare si de asertivitate. Sa fim seriosi, ce sanse ai sa castigi un dialog in contradictoriu sau sa convingi, daca privesti insistent podeaua si miorlai de abia te intelege cineva?

Din punctul asta de vedere mi se pare foarte foarte util sistemul in care copilul este pus sa vorbeasca in fata clasei, sa prezinte un proiect al sau, un talent, o reusita, o poveste, nu neaparat "lectia". Incercand iar si iar, privindu-i si pe altii, te obisnuiesti, inveti ce e "asa da" si ce "asa nu", primesti exemple de ingeniozitate si originalitate....si la randul lor, se stimuleaza efortul, ingeniozitatea si originalitatea, prin recunoasterea meritelor de catre cei din jur.

saskia spune:

Sorana exact din cauza aia eu am tot repetat cu al meu timid acasa , caci aici incepand de la liceu si pana la Universitate, plus scoala primara copiii au de sustinut diferite proiecte in PowerPoint pe tabla digitala, de vorbit la fiecare capitol sau poza din proiect, intrebat ceilalti colegi daca au intrebari si deci interactiunea asta pro-activa nu este pentru oricine, dar nu scapi de ea.

Acum eu sunt mai multumita de al meu, totusi ramane emotiv si nervos, inainte de o sustinere. Insa ieri a avut un spectacol cu trupa de teatru, din septembrie l-am dat la niste lectii d-astea populare de teatru la noi in oras si nu s-a intimidat, nu nimic, parea absorbit de rolul lui si nu de oamenii din public. Ma rog, cred ca suntem pe drumul cel bun.

As mai adauga ca un inginer asa cum isi doreste el sa fie trebuie in Olanda cel putin sa-si sustina diferitele proiecte (nu doar sa le puna in brate unui manager, aici el sta de vorba cu beneficiarii), nu stiu cum este in alte parti dar aici "te vinzi" ca imagine si nu numai ca ceea ce poti. Adica degeaba poti daca nu si o arati.

Eu il mai pun pe acasa sa ne tina diferite scenete, gen: arata-ne cum a fost la scoala, tine-ne lectia de istorie, vorbeste in engleza, etc. Il incurajam cu totii si ii spunem ca el e tare si poate lucrurile astea, ii mai spunem si lucruri amuzante despre public, ca sa nu mai aiba emotii. Ba chiar la propunerea sotului am fost la un disco-karaoke pentru copii intre 8 si 12 ani.

O sa va mai scriu pe parcurs daca va mai intereseaza.

viviana spune:

De aceea toate proiectele care se fac in scoala se fac in echipa.
- castiga ca invata sa lucreze in echipa
- copilul, timid fiind, alaturi de alti copii cu care a colaborat capata o oarecare usurinta in a vorbi public.


Sorana, asa e firea ei. Nu-i place sa iasa in fata. Alte lucruri i se par mai importante. Cu timpul se va mai schimba.

saskia spune:

Diferenta majora este ca in Olanda proiectele se fac individual.

Adica la noi, copiii au cate 2-3-4 proiecte mari pe an, cu teme diferite alese de ei. Dar ei la fac, ei le prezinta. Profesorul/profesoara doar ii asista, stau langa ei si atat.

Tilia spune:

Nu, cu mesajul in general sunt de acord, doar ca mi se pare ca in cazul cu chitara era putin altfel. Nu era un copil timid, dar bine pregatit care trebuie incurajat, ci un copil la inceput de drum intr-un anumit domeniu. De-asta am zis ca nu mi se pare benefic sa fie incurajat sa show off, cand e atat de putin efort in spate.

AgnesLuca spune:

Tilia, pina la urma ce s-a intimplat la nunta ta ?

rrox3 spune:

Sorana dinspre mine se vede ca in familia voastra excelenta e o valoare. Probabil pentru voi, adultii, nu e ceva ce conditioneaza, doar ceva ce apreciati, dar cumva s-a transmis in familie conditionarea "fii perfect".
Nu cred ca ai un copil timid. La o explorare mai atenta probabil ai gasi un copil care crede ca are nevoie sa fie perfect ca sa se exprime (altfel temandu-se ca va fi criticat, ridiculizat sau respins).
I-ar fi de folos o reasezare a valorilor, in sensul ca imperfectiunea e OK, eliminerea criticii, ideea ca toti oamenii sunt importanti indiferent de ce performante au. Cum operationaliezi asta e o discutie mai lunga si tine de contextul familial.

In general vorbind, asa zisa "timiditate" poate insemna multe lucruri. Poate fi vorba de o fire introverta, poate fi vorba de lipsa de incredere in sine, poate fi vorba de standarde foarte inalte, poate fi vorba de anxietate (sau de toate astea impreuna).