Vreau sa-mi fie mila!
Raspunsuri - Pagina 24
Chuny spune:
Bine, portocalia, atunci poate ai treaba si te retin!
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Chuny Dar daca nu te tine coloana vertebrala sa faci un gest pt soarta cuiva, atunci nici nu-i declari "mila" ta, ci o tii pt sufletul tau. iar persoanei in cauza îi spui cel putin o încurajare, dar nu îi declari mila. Eu doar de declaratia asta ma cramponez si o judec. Pâna la urma mi se pare ca ne intelegem. |
Ne intelegem pentru ca avem intelegere unii fata de altii, si asta este cheia dialogului asta.
Cred ca suntem cu totii in consens ca o persoana aflata in dificultate nu are nevoie de confirmarea situatiei in care este si cred ca instinctiv, din respect, tendinta este sa incurajezi ... totusi si aici la incurajari exista nunate - una extrema de ex este cazul Monicai, cand am stat 2 saptamani cu un nod in stomac, si cand tot forumul o imbarbata sa reziste, eu am scris fix doua mesaje - in care, in loc sa ii spun "rezista" i-am spus "scrie si mai apoi dicteaza un jurnal pentru copiii tai" ... asa cum a spus Ana, am simtit frustrare, si neputinta si mila ... si n-am putut sa o incurajez pentru ca mi s-a parut atat de fals. Tot ce am putut sa fac, a fost sa ma gandesc practic ce i-a mai ramas de facut.
Sper din suflet sa nu fiu interpretata gresit pentru marturisirile astea ...
portocalia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Chuny Bine, portocalia, atunci poate ai treaba si te retin! |
:)))).
nu eram aici pentru tine, scuze daca am lasat impresia asta.
Laura B spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui viviana Multi nefericiti ai sortii nu doresc mila, li se pare degradant, dar accepta compasiunea. Eu le pun pe picior de egalitate. As vrea sa dezbatem putin asupra subiectului. De ce nu mila? De ce mila e socotita ca desconsiderand persoana? De ce unii prefera compasiunea si nu mila. Cu ce sunt ele diferite? |
Subiectul a pornit de la intrebarile de mai sus.
In general vorbim din experientele personale.
Fiecare stie exact cum simte si poate controla cum se exprima cand "ofera" mila.
Unii au avut in viata lor una sau doua ocazii cand au "primit" mila, experientele fiind pozitive.
Altii au "primit" timp de ani de zile, poate zi de zi, dovezi de mila. Foarte probabil cele mai multe experiente sunt pozitive, facute delicat si cu cele mai bune intentii pentru care evident esti recunoscator si te fac sa vezi ca Oamenii sunt buni. Intre atatea experiente iinsa, observi ca exista si cazuri când mila oferita (chiar si cu cele mai bune intentii) te trage in jos, sau iti comunica ca degeaba te lupti, nu mai spun cand primesti de-a dreptul bobarnace- bine zic astia de aici, din cele care "add insult to injury". Si, culmea, toti se vad milosi. Din pacate cazurile astea din urma explica, din punctul meu de vedere, de ce unii "nefericiti ai soartei" nu mai vor doar mila, ci mila + intelegere, respect.
Chuny spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Rufus
Ana...cred ca nici nu banuiai ca ai oferit ocazia pentru raspunsul cel mai simplu: mila nu vine in urma nevoii celui demn de mila...vine pur si simplu, fara un control sau o impunere anume. Daca tu n-ai nevoie de mila mea, crezi ca asta ma opreste sa simt asa? Crezi ca pocnesti din degete, hokus-pokus mi-e mila, hokus-pokus nu mi-e mila? Ce-i tot dai cu "n-au nevoie de mila nimanui"? Ok, inteleg ca n-au nevoie (bine, asa intre noi: doar nu crezi ca daca tu spui asta eu automat o si iau de buna 100%, e parerea ta), dar cum poate asta sa ma impiedice pe mine sa simt ceva? Rufus, Tora si iadele  "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde |
Rufus, esti tu sigur sigur la mila nu vine în urma nevoii celui demn de mila? Atunci vine in urma nevoii cui? a milosului care are nevoie sa simta mila?
Eu cred ca mila e declansata de situatia în care se afla persoana careia îi e adresata si nu vine in urma unei nevoi. Insa atunci când declaram mila cuiva, cred ca e important sa stim din nevoia cui o facem, a noastra pt a ne simti bine, desi nu avem intentia de a ajuta, sau din nevoia celui pe care vrem sa il ajutam.
Si cum am mai zis: mila nu se declara, ci atrage dupa ea actiunea.
Off topic: pe mine si expresia demn de mila ma înfioara. dar asta e alta poveste
portocalia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Laura B [ Intre atatea experiente iinsa, observi ca exista si cazuri când mila oferita (chiar si cu cele mai bune intentii) te trage in jos, sau iti comunica ca degeaba te lupti, nu mai spun cand primesti de-a dreptul bobarnace- bine zic astia de aici, din cele care "add insult to injury". Si, culmea, toti se vad milosi. Din pacate cazurile astea din urma explica, din punctul meu de vedere, de ce unii "nefericiti ai soartei" nu mai vor doar mila, ci mila + intelegere, respect. |
poate ca respectivii nefericiti nu doreau ca oamenii din jur sa-si schimbe comportamentul fata de ei. poate ca doreau in continuare o aparenta de normalitate, pe care semenii care s-ar fi bulucit sa le ofere compasiune (nu zic mila, da?) si ajutor si incurajari, doar ar fi stricat-o.
eu am trecut recent printr-o perioada extrem de grea - schimbatoare de directie, ca sa zic asa, dar pe care n-am avut chef sa o impartasesc nimanui. exact din motivul de mai sus: lucrul de care aveam nevoie era senzatia de normalitate, nu m-ar fi ajutat in niciun caz compasiunea si ofertele de ajutor ale celor din jur. ele ar fi fost bine intentionate sunt sigura, dar eu nu imi doream ajutorul celorlalti, eu imi doream sa fiu lasata in pace. si ca atare, n-am zis nimica.
din perspectiva asta, pot sa inteleg foarte bine senzatia de respingere fata de milosii entuziasti, cei care compatimesc cu tine, chiar daca n-ai nevoie de compatimirea lor (iarasi, nu zic mila!). dar aici nu mai e vorba de sentimentul de mila/compatimire pe care-l simte cineva, ci de tactul persoanei, de educatia ei si de talentele sociale. chiar daca sentimentul e acelasi, modul in care e exprimat sau nu e exprimat, face toata diferenta. uneori atunci cand te abtii sa te exprimi faci un bine mai mare decat atunci iti manifesti compasiunea, chiar sincera fiind.
ca sa concluzionez, eu vad toata discutia de mai sus o pierdere de vreme. pentru ca nu e vorba de ceea ce simti (mila, compasiune, empatie, whatever - ceea ce simti e chestiune personala si nu te priveste decat pe tine), ci de felul in care alegi sa actionezi ca urmare a sentimentului pe care-l simti sau il mimezi. ori aici depasim deja sfera sentimentului si intram in sfera actiunii. iar actiunea e... dupa posibilitati, coane fanica, dupa posibilitati.
portocalia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui nelia Nu ma stirniti cu Africa... va rog eu frumos. Nu mai suport sa vad lacrimi pe obraz pentru copiii care mor la propriu de foame in Africa si pentru care lacrimam in timp ce ne bem expresso, facut cu o masina care costa cit hrana lor pe o o jumatate de an. Nici pe ale mele nu le suport, un singur lucru fac pentru Africa, mic de tot, prin comparatie cu nevoile lor. Deci nu mi-e mila de ei, mi-e mila de mine si de noi, ca ne lafaim o jumatate de pamint considerind ca ni se cuvine, in timp ce cealalta se infometeaza datorita lafaielii noastre. Si nu numai in Africa, ci si in tarile cu razboi si conflicte pe care le aprobam tacit, aprobind politicile guvernelor care le poarta. Cei care se duc acolo si sint implicati direct in ceea ce inseamna aceste zone au dreptul sa plinga de mila, noi astialalti ar trebui sa mergem pe virfuri. Putem sa plingem noi oceane de lacrimi de mila lor, nu ne spala nici pe noi, nici pe ei nu-i ajuta.  |
iarta-ma, dar nu cred ca e treaba ta de mila cui lacrimez eu. si nimeni nu are dreptul moral sa spuna altcuiva pentru ce sau cine ar trebui sau nu ar trebui sa lacrimeze.
nervii tai sunt problema ta personala, chiar nu vad de ce ar trebui sa ma intereseze pe mine.
desigur, vorbesc in general. s-a nimerit ca tocmai tu, Nelia, sa scrii mesajul asta, dar as fi reactionat la fel, indiferent cine l-ar fi scris!
columbiana spune:
Kariguld,
eu nu contest nimic din ce spui tu ca faci, ca lucrezi, dar eu voi ramine in cazul asta cu o intrebare (la care ar fi de apreciat sa nici nu raspunzi), unde e coerenta cuiva care in viata privata e atit de milostiv si de, si de...si aici pe forum a sustinut sus si tare afirmatiile cuiva ce-a pus semn de egalitate intre copii cu handicap si copii agresivi, a sustinut ca agresivitatea e data de handicap, si multe alte aberatii, pe parcursul a +100 de pagini (si asta in conditiile in care flama cu asocierea intre autism si violenta legata de crimele din SUA inca nici nu se stinsese); pentru ca intre ce afirmi in stinga si ce afirmi in dreapta e o neconcordanta clara.
Uite, oameni care scriu pe DC 'acid', uneori ironic (nu e o acuza, ironia buna e de multe ori apanajul inteligentei), cu care eu cel putin m-am contrazis pe alte topice (cum e Ilinca M sau Portocalia), au sarit acolo cu niste opinii umane formidabile, pentru care eu cel putin, le sunt recunoscatoare! si altii, daca n-au gasit, n-au stiut sau nu i=a interesat nimic bun sa spuna, pentru ca nu era batalia lor, macar au tacut si au ocolit subiectul si nu au sarit cu like-uri pe postari jignitoare.
si ca o constatare personala, pentru mine o sa ramii una din cele mai mari dezamagiri de pe dc; rar mi se intimpla sa 'citesc' atit de gresit un interlocutor virtual
| Citat: | ||
citat din mesajul lui kariguld
eu am inteles ca subiectul se adreseaza unei palete largi de oameni, nu numai persoanelor cu dizabilitati. si nu inteleg de ce trebuie sa dea socoteala cineva, oricine si nimeni pana la urma, de sentimentele pe care le are in diverse faze ale vietii? de mila, de compasiune , de empatie si asa mai departe. de ce trebuie sa isi justifice cineva trairile, simtamintele? de ce sa impun eu ce si cum sa simta? de ce sunt exclusi din start cei ce nu sunt pe aceasi lungime de simtamant cu noi? acum vad ca a scris si Rufus si a explicat mai bine. din mila sau compasiune sau emaptie am lucrat voluntara la centru de autism de la noi din oras. atat de bine am lucrat, ca acuma mi s-a oferit un contract acolo. din mila, compasiune lucrez cu bolnavi in faza terminala. (na, ca acuma stie tot forumul cu ce ma ocup) stau langa ei si ascult cele mai ascunse ganduri, dorinte, vise care nu se vor implini niciodata. si incerc acolo unde se poate, un vis sa fie implinit. din mila, compasiune particip la campanii de strangere de fonduri ptr copii saraci din Africa. din mila, compasiune am salvat doi copii mici de undeva de la tara din Romania, care urmau sa-si piarda piciorul daca nu erau dusi la Bucuresti. am alergat in miez de noapte cu masina pana in capitala. din mila, compasiune s-au oprit trecatorii din gara de la noi si mi-au fost de un real folos si ajutor atunci cand m-am prabusit la pamant, intr-o zi de septembrie anul trecut. si lista poate continua., dar consider totusi ca nu fac nimik deosebit, asa ca ma opresc aici. suntem oameni si actionam conform simtamintelor care ne stau in inima, in suflet. prea putini sunt aceia care raman nepasatori in fata dureri umane, indiferent de forma ce o imbraca. edit, vad ca deja s-a mai scris, pana s-a incarcat pagina la mine...  s-a facut deja dimineata. Cei mai fericiti oameni nu au parte de lucrurile cele mai bune, dar obtin totul din cele pe care le au! |
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
columbiana spune:
Rufus, ai citit exemplul dat de mari9 pe pagina amterioara? ca eu de genul asta de mila iti spun ca persoanele cu handicap, si cei apropiati lor, n-au nevoie in nici un caz.
Referitor la Moni,
eu m-am intrebat instinctiv, cind a aparut acel ultim topic, ce pot sa fac pentru ea; de la 8 000 de km distanta, optiunile ramase au fost aproape de zero, (si atunci am facut atit cit am putut eu, dar cu ceva mai mult decit mila+nimic...)
persoanele cu handicap au nevoie de ce-i linga de mila autentica, adica de suportabilitatea lor in viata celorlalti; si respectul si suportabilitatea, acceptarea te rog sa ma crezi ca apar doar atunci cind mila e impinsa la o parte; e ca si chirurgul ce taie fara mila in carne vie, cum se spune pe la tara (apropo de argumentatiile cu stramosii legate de mila si milosi), dar vindeca si are mina sigura pe el; pentru ca daca i se face mila, iese din sala de operatii, isi pierde din concentrare, si milosenia lui risca sa te trimita direct la mila Celui de sus;
e cum a tot spus si Chuny, mila de fatada e fara actiune sau cu actiune contrara; compasiunea si empatia te indeamna sa actionezi in concordanta cu sentimentul, sa-l transpui in viata; de ultimele au nevoie oamenii, de prima nu;
acolo, pe topicele alea de la zz, cind a fost badjocorita, luata peste picior situatia copilului cu handicap si cind parintii de copii cu handicap au fost provocati vreo 100 de pagini, cred ca nici unul din cei ce flutura mila pe topicul asta, si o fac tocmai dupa ce subiectul a fost atins acolo, si intr-un mod directionat clar sa contrazica ce s-a spus acolo despre mila, n-au gasit nimic bun de spus, ba din contra.
pentru mine topicele alea au dovedit multe...va trebui multa apa pe dunare sa mai du credibilitate unor afirmatii pompoase si autocaracterizante despre virtuti autoproclamate..
De ce afirm iar si iar ca persoanele cu handicap n-au nevoie de mila asta, care in stinga-i mila si-n dreapta-i respingere si izolare ( pentru ca ambele variante au fost afirmate sau sustinute pe aici de cam aceeasi) pentru ca sunt in pielea cuiva ce traieste linga o persoana cu handicap, si cred ca asta ar trebui sa-mi dea ceva credibilitate cind spun ceva in numele lor);
apoi e si linkul ala pus de Viviana la articolul ala (btw, pariez ca nu l-ai citit, nici tu, nici multi alti participanti la topic) in care o persoana cu handicap afirma, culmea, exact spusele mele, dar cu alte cuvinte;
care-cum ar veni, nu-mi mai indesa pe git mila ta ( a ta, generic vorbind), ca numai de ea n-am nevoie, mai ales ca atunci cind ai avut ocazia s-o manifesti, ai facut pe dos...
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Rufus
Ana...cred ca nici nu banuiai ca ai oferit ocazia pentru raspunsul cel mai simplu: mila nu vine in urma nevoii celui demn de mila...vine pur si simplu, fara un control sau o impunere anume. Daca tu n-ai nevoie de mila mea, crezi ca asta ma opreste sa simt asa? Crezi ca pocnesti din degete, hokus-pokus mi-e mila, hokus-pokus nu mi-e mila? Ce-i tot dai cu "n-au nevoie de mila nimanui"? Ok, inteleg ca n-au nevoie (bine, asa intre noi: doar nu crezi ca daca tu spui asta eu automat o si iau de buna 100%, e parerea ta), dar cum poate asta sa ma impiedice pe mine sa simt ceva? Rufus, Tora si iadele "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde |
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
Aqai spune:
bun, pana la urma pare ca incepem sa ne intelegem.
asa ca daca nu va e cu suparare as vrea sa ies un pic din sfera sentimentului si sa trec la reactia de dupa. Am inteles foarte bine ceea ce a spus Ana, cu indesatul milei pe gat.
dar eu pornesc de la premisa ca suntem persoane mature si cu suficient scaun la cap incat in general sa stim cum si daca sa oferim (si nu ma refer la mila, ci la un gest de sprijin) si sa ne dam si un pas inapoi cand ni se spune ca nu e tocma' potrivit/ dorit ajutorul acela. mi-ar parea rau sa ma insel.
din partea cealalta, nici mie nu-mi place sa mi se indese pe gat un ajutor nesolicitat si care mai vine si ca nuca-n perete cu nevoia mea. dar am reusit incetul cu incetul (si nu total inca) sa accept faptul ca nu vine dintr-un dispret sau credinta ca nu m-as descurca, ci din dorinta persoanei care ofera de a arata ca-i pasa. Invat sa trec dincolo de lipsa de tact si sa vad intentia. imi dau seama uneori ca perceptia mea e alterata de starea defensiva si de frustrarea data de perceptia asupra mea; ma vad ca o persoana prea puternica pentru a fi perceputa ca avand nevoie de mila. de ajutor.
dar toate astea trebuie sa ajunga intr-un echilibru pentru ca un mecanism firesc de dat/ oferit sa poata sa apara.
in rest, e mult mai usor sa fii in postura celui care ofera decat a celui care primeste, ma insel?
ma opresc aici si ma duc la cifrele mele.