Perioada de acomodare

Perioada de acomodare | Autor: speranta72

Link direct la acest mesaj

Deschid acest subiect, in speranta ca, pe acest forum mai intra din cand in cand mamicile care au adoptat si pot impartasi, in masura in care isi mai gasesc timp si pentru asta, problemele intampinate in primele luni sau primul an dupa adoptie.
De 5 luni sunt mamica unei fetite de aproape 2 ani.E inutil sa spun cat de mult o iubim si cat de mult ne-am dorit-o!
Cand am adus-o la noi acasa avea exact 1 an si 6 luni, nu spunea decat foarte rar "ma" pt mama si atat.N-a plans dupa AM,la care statuse exact 1 an (pana la varsta de 6 luni a fost crescuta de un alt asistent maternal).
Timp de aproximativ 3 saptamani,nu si-a aratat afectiunea pentru noi, dar era vesela si a renuntat la unele obiceiuri dobandite la ultimul asistent maternal: sa arunce sticla de lapte pe jos sau sa se tranteasca pe jos la orice refuz.
Dupa aprox 1 luna a inceput sa-si manifeste afectiunea pt noi in exces; mai exact, ne pupa pe amndoi de cel putin 20 ori/zi, fara sa i se ceara acest lucru, pur si simplu , din senin.Daca o lasam cu bunicii sau cu altcineva 1 ora,nu plangea, nu intreba de noi, dar in momentul revederii ne sarea in brate si ne saruta de multe ori, apoi ne pandea sa fie sigura ca nu plecam fara ea.
Problema aparea insa in locurile publice, spatii de joaca;se ducea la oricine ii arata un pic de atentie si, daca-i cerea, pleca cu acea persoana, uitand parca de noi. Si acum, dupa 5 luni de stat la noi, se intampla acelasi lucru: daca-i place de o persoana din parc, din bloc etc, se agata de piciorul lui, ii zambeste , parca ar cauta pe cineva, nu stiu ce sa cred.
Mentionez ca timp de 4 luni am stat cu ea acasa, intrerupand serviciul. De 1 luna, am reinceput serviciul si platim o femeie pt a avea grija de ea cat nu suntem acasa.
La inceput nu vroia nici sa doarma, nici sa manance de la femeia respectiva.Se juca frumos cu ea, nu intreba de noi, decat in momentul in care trebuia sa manance sau sa doarma. A trecut si perioada de acomodare si acum nu mai exista probleme in aceasta privinta.
Ceea ce ma ingrijoreaza acum e faptul ca in ultima luna a inceput sa devina violenta, mai exact sa-i loveasca pe copii , cu sau fara motiv.
Cat am stat cu ea acasa, nu s-a intamplat asa ceva. Dimpotriva, ea era cea care venea in intampinarea copiilor, le oferea jucariile ei.Acum,insa, a devenit un gest reflex lovitul + timp de 3 saptamani, la orice refuz , incepuse sa-si traga cate o palma-2 in cap, sa se traga de par sau sa se loveasca cu capul de canapea, perete. De vreo saptamana a uitat de aceste gesturi si nu-si mai manifesta furia decat lovind. Mai nou, ne mai da si noua din cand in cand cate o palma, mai in joaca, mai in serios.
Am pedepsit-o luind-o de multe ori de la locul de joaca si explicandu-i ca se va intampla asa ori de cate ori ii va lovi pe ceilalti copii.Deocamdata, aceasta pedeapsa nu functioneaza, iar ea pare a nu mai fi deloc interesata in a se juca cu copiii, dimpotriva, parca vede in ei niste adversari.
O alta problema observata recent: Se adreseaza cu apelativul "mama" si altor persoane de genul feminin, uneori si cand vrea sa-l strige pe sotul meu, dar atunci se corecteaza singura. De asemenea, acea legatura dintre noi, pe care eu o credeam "de atasament" din partea ei fata de mine s-a dovedit a fi doar dependenta datorita faptului ca stat foarte mult cu mine in cele 4 luni.Acum nu mai manifesta aceeasi bucurie cand ma vede revenind acasa seara, pare ceva firesc pt ea sa lipsesc si cred ca nici nu-mi duce dorul.
Atat eu, cat si sotul, familia extinsa, o iubim enorm si ne aratam aceasta afectiune pentru ea tot timpul.Cand revin acasa de la serviciu + sambata si duminica, imi petrec tot timpul numai cu ea, ma joc cu ea, cantam, dansam, o incurajez, o imbratisez.
Oare nu simte aceasta afectiune a noastra? De ce se agata in continuare de straini, de ce manifesta acele crize de violenta in parc?
Acum a inceput cat de cat sa vorbeasca, in sensul ca pronunta aproximativ 40 de cuvinte, putin pt varsta ei, dar e un progres, avand in vedere ca la 1 an si 6 luni spunea doar"ma".
Cat va mai dura pana va simti ca mama e doar una si nu se va mai adresa cu "mama " oricui.Pt ca e clar, pt ea" mama" e un cuvant golit de sensul initial, pt ea mama nu e o persoana unica, ci orice persoana care o ingrijeste sau ingrijeste alti copii, ceva de genul asta.
Din experienta mamicilor care-au adoptat copii de aceasta varsta, cam cat dureaza pana se formeaza la copil sentimentul de atasament profund fata de parinti sau unde gresesc eu?
E dureros sa vezi ca n-ai reusit sa ajungi la sufletelul copilului tau, desi il iubesti atat!

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns carmencat spune:

Parerea mea este sa o duceti la gradinita, sa nu o mai lasati cu femeia respectiva.
Mie mi se pare cam mare coincidenta ca de cand este cu ea isi da singura palme cand greseste, se da cu capul de canapea sau perete, a devenit violenta.
Nu ai de unde sa stii ce ii baga in cap femeia asta.
Ea intelege incredibil de multe lucruri la varsta asta. Mai multe decat iti vine sa crezi si ti-ai dori.
Mersul la gradinita mai ajuta si in sensul ca va stie clar pe voi de parinti si nu mai exista o alta persoana care sa stea zi de zi cu ea, mai mult decat stai tu practic, fata de care sa dezvolte atasament.
E posibila sa fie si putin bulversata de toate schimbarile din viata ei de pana acum, iar daca bona mai face si gafe, voite sau nu, nu ajuta cu nimic sa indreptati situatia.

Am trecut si noi printr-o experienta mai putin placuta cu o bona, o sa iti povestesc putin mai tarziu, ca poate te ajuta.


Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ckarmen spune:

Din experienta proprie( si eu am un pitic de 2ani jumatate) care este cu noi de 4luni jumatate si am recunoscut majoritatea manifestarilor pe care le-ai descris tu.
Faptul ca nu va stie inca ca fiind parintii ei este normal, este inca mica si timpul petrecut de voi cu ea este totusi putin. Ganditi-va ca in 2ani ai ei, a schimbat 3familii care au fost pentru ea, rand pe rand ca niste parinti.
O alta problema o constituie cu siguranta bona.
acelasi lucru am patit si eu, dupa 2 zile de stat cu bona, cand veneam de la servicu si voiam sa-l iau in brate si sa-l pup fugea de mine la ea in brate. Ajunsesem sa-i cumpar tot timpul dulciuri, sa-l pot "atrage" cumva sa vina la mine. Am renuntat dupa 2saptamani la ea, mai ales dupa ce s-a intamplat sa fie si sotul meu vreo 2 zile acasa si a observat ca-l tinea numai in brate si-l incuraja sa zica mama(fara ca eu sa fiu pe acolo...)
Acum merge la gradinita si sa stii ca numai de cand a inceput sa mearga face si diferentele intre noi si ceilalti. Adica noi suntem mama si "a..a"- asa-i spune sotului meu :) si restul sunt tanti, nenea...etc.Deci parerea mea este: in primul rand sa nu va faceti griji cu privire la afectiunea ei, curand si-o va directiona corect catre voi si in al doilea rand incercati sa renuntati la bona si sa o duceti la gradinita- cu siguranta se va schimba.
In privinta manifestarilor de nervi, noi am consultat un specialist care ne-a spus ca sunt normale: vor sa atraga atentia asupra lor sau sa "va pedepseasca" daca ceva nu-i convine.
prin urmare, inarmati-va cu rabdare si calm pentru ca totul se va rezolva.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns qicoletta spune:

Buna,
Si noi am trecut prin experientele astea, mai putin cea cu bona,l-am dus din start la gradinita.Mersul la gradinita s-a dovedita fi un lucru bun deorce multe lucruri s-au mai asezat.Andrei e cu noi de un 1 si 6 luni,acum are 2 ani si 7 luni si merge la cresa de la un 1 si 7 luni.
Lovitul peste cap si datul de palme la orice e in fata lui nu cred ca tine decat de varsta.La noi a inceput cu asta in martie anul asta, asa deodata cand ii refuzam vreo cerinta.Am intrebat la cresa si mi-a spus ca s-au luat unii de la altii si ca li se pare tare interesant,stiu cand fac asta li se indeplinesc cerintele.
A durat cateva luni (in timpul asta am incercat mai multe metode:discutie linistita, pedeapasa...dar ignoratul a mers cel mai bine) si acum suntem la capitolul scuipat,daca nu ii convine ceva sau nu facem ce vrea el.
Mai grav a fost la inceput cand isi provoca voma daca nu ii faceam pe plac...a fost stresant atunci.
La noi si acum in parc se duce si ia diferite persoane de mana si vrea sa plece cu ele, merge 2 metri si apoi se intoarce.
Eu stiu ca el ne iubeste si ii place ca e cu noi dar e la vasrta cand trebuie sa zica Nu la orice, sa isi testeze limitele lui si ale noastre. Concluzia e ca noi ne facem treaba(il iubim cat putem noi de mult si incercam sa il educam) si el pe a lui(sa fie incapatanat, sa ne testeze tot timpul nervii, etc )
Sunt multe de spus despre perioada de acomodarea a unui copil adoptat.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns SoriLea spune:

V-am citit nelinistile si vreau sa va spun ca sunt normale la varsta asta.
Eu il am pe-al meu acasa de la 9 zile. Deci practic de cand s-a nascut. L-am crescut noi si bunicii.
Am trecut si noi prin ceea ce povestiti voi, tocmai pt ca el ne testa. Si la noi a mers bn ignoranta. Acum are 3.4 ani, iar daca suntem afara (oriunde) si cineva vb cu el si daca ii mai spune "vii cu mn ca iti dau ceva", el pleaca. L-am testat de multe ori si cred ac e tot varsta de vina, ca altfel nu-i lipseste nimik. Tot ceea ce-si doreste, mai devreme sau mai tarziu primeste.
Eu cred ca ne trebuie multa arbdare, pana ajung la varsta la care inteleg cum stau lucrurile. (si sa stiti ca nu-i nici o dif intre un copil natural si unul adoptat - doar daca a fost influentat in vreun fel de pers straine - de cele mai multe ori aceste probl sunt doar in capul nostru pt ca stim ca l-am adoptat si credem ca cineva,undeva a gresit cu ceva)Poate gresesc eu gandind asa?!?!



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns loriana74 spune:

Dragi mamici cu experienta si experiente, as avea nevoie de un sfat din partea vostra. Noi suntem in potrivire practica cu o fetita si nu peste mult timp sper sa o avem acasa. Are 2 ani si patru luni si este foarte atasata de familia maternalei, ceea ce este normal. La culcare insa , nu vrea sa mearga decat cu maternala , nimeni din familie nu reuseste sa o "pacaleasca".Ma tem de momentul cand va trebui sa doarma acasa , oare cum vom aborda situatia ? Puiutii vostri au plans dupa maternala ? Cum ati procedat? Cum sa fac sa fie trecerea cat mai lina pentru ea?
Va multumesc mult pentru ajutor!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Iridessa spune:

Loriana, chiar la tine ma gandeam cand am intrat pe DC! Nu mai aveam vesti despre voi... V-ati intalnit de Sarbatori?

Nu stiu daca este vreo reteta sigura, cum sa faci, ce sa eviti. Vazand si facand, in functie de reactiile micutei, va veti adapta la nevoile ei.

Pentru ca fetita noastra avea aproape 2 ani si 9 luni cand am adus-o acasa, ne-am straduit prin tot ce am facut sa o ajutam sa se simta cu adevarat acasa, acasa la ea, sa ii faca placere sa se joace si sa doarma in camera ei si nu numai . Am adaptat in scurt timp locuinta noastra de adulti moderni intr-un camin gata sa primeasca un copil.

Desi fetita noastra a fost in vizita la noi cu AM si inainte de venirea ei definitiva acasa, camera ei arata in acel moment diferit de "forma finala" pe care a gasit-o cand a venit de tot. A fost o surpriza si, ne-am gandit noi, nu a asociat-o cu amintirile cu ea si AM in vizita.

Desigur ajustari continuam sa facem si vom face tot timpul, astfel incat lucurile sa fie mai practice si mai usoare.

Pe de alta parte, este important si cum o pregateste AM pe micuta pentru plecarea la voi acasa. Ar trebui sa ii spuna mereu ca voi sunteti parintii ei, ca va merge impreuna cu voi la ea acasa, ca veti locui impreuna, ca voi sunteti familia ei, ca o iubiti mult. Si poate va impartaseste ceva secrete despre momentul culcarii.

Am avut si noi emotii gandindu-ne cum va decurge prima zi impreuna, doar noi trei, cum va trece peste despartirea de AM. Drumul spre casa a fost minunat (si nostim, mai ales dupa ce ne-am lamurit ca folosea cuvantul caca nu pentru problema in sine ci pentru a descrie ceva murdar... si am incetat sa oprim masina din jumatate in jumatate de kilometru). Ne-am jucat, am citit, am cantat... Acasa a fost incantata de camera ei, de jucarii, de hainute ( e f cocheta ). Dar seara la baie s-a pornit pe plans si a intrebat de AM, am fost disperati nu stiam cum sa o consolam. A plans pana a adormit
Dar asta a fost tot cu plansul si intrebarile despre AM. De atunci, nimic.

Tabieturile dinaintea somnului fac minuni baita, pijamaua preferata , putin lapte, muzica in surdina, o poveste citita (isi alege singura cartea/povestea in fiecare seara), o poveste "din cap"... timp in care mai povestim de peste zi, povestea cu mamica, taticul si fetita lor mult-dorita si asteptata, veioza cu zane, uneori lanterna si umbrele proiectate pe perete, vrajitoarele bune si zanele care vegheaza ca totul sa fie linistit... Somnul vine, fetita adoarme zambind

Iubirea pare a fi secretul...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns LiliGuran spune:


Draga mea Loriana, D-ZEU o sa fie alaturi de voi in momentul in care va aduceti fetita acasa.Cel mai important lucru este sa fiti linistiti , sa nu intrati in panica si sa aveti foarte,foarte multa rabdare.Noi am adus copilul la 1 an si o luna ,a cercetat fiecare coltisor al casei , a plans doua nopti ,ziua mai mergea si apoi a inceput sa se acomodeze treptat la noi problema a fost caci asistenta maternala nu ne-a dat nici un lucru personal al copilului ,al nostru avea o paturica preferata dar apoi a indragit paturica care i-am cumparat-o prima data, asa ca roag-o pe maternala sa-ti dea obiectele la care tinea(daca este posibil).Trebuie sa-i vorbiti tot timpul chiar daca nu intelege prea multe acesta este patutul tau ,jucaria ta etc.Dupa trei luni ,putem spune ca ne-am acomodat reciproc ,parca e al nostru de cand lumea ... desi uneori nu ne vine sa credem ca avem un copil ,dapa zece ani de asteptari ,o imensa bucurie ne-a umplut golul din suflet si din spatiu .O sa vedeti totul vine de la sine asa cum ati avut un imold sa luati hotararea de a adopta asa o sa trecti si peste acomodare ,nici nu stiti poate doar pierdeti cateva kg eu cu sotul am pierdut vreo 10 dar in schimb citez pe d-nul director de la protectia copilului ,, simtim ca avem pentru ce merge si noi acasa".Multa bafta si incredere !

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns loriana74 spune:

Iridessa , Lili, multumesc mult pentru ca mi-ati impartasit din experienta voastra .Probabil vom gasi solutia potrivita cand va fi nevoie si sigur vom face totul pentru ca ei sa-i fie mai usor .Iar cand nu voi stii ce sa fac , va intreb si sigur voi capata ajutor
Maternala ne ajuta mult , cea mica este conectata la ce urmeaza sa i se intample . Abia astept sa vina acasa ...Va pup si va doresc tot binele din lume!

Mergi la inceput