Cat ii voi mai simti lipsa?de ce nu pot sa uit?

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns almo spune:

ce tata poate fi acela care nici macar nu isi mai viziteaza copii pentru o alta femeie!
eu pentru un asemenea om nu as mai simti decat scarba.
de unde stii tu ca nu te blameaza in fata celeilate femei ( mai ales ca ai spus ca iti vorbeste deseori urat la telefon, ceea ce te face sa crezi ca apare cealalta in peisaj. poate ca cealalta femeie are o cu totul alta parere despre tine si despre casnicia voastra.
scuza-ma dar sotul tau are un caracter indoilnic.
imi pare rau ca te amagesti dar in locul tau as ridica capul si as merge inainte. i-as multumi celui de sus ca m-a scapat de un asemenea om de nimic.
nu exista femei pe aceasa lume ca sa faca un "tata adevarat" sa isi uite copilul. sa isi lase nevasta da, dar copilul niciodata.
trebuie sa iti revii la realitate si sa te gandesti doar la tine si la copii tai.




Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ego71 spune:

Citat:
citat din mesajul lui portocalia

Victoria_mami, ai zis bine "parasita de sot". Deci, el, sotul, e responsabil. El a facut copiii, el a jurat credinta, nu "rapandula" de amanta care "i-a facut lucruri necurate", mosmoane si voodoo.

Scuze, dar atata vreme cat puyuta nu-i capabila sa identifice care-i problema ei, nu-sh de ce as sustine-o intr-o iluzie paguboasa pentru toata lumea.

cam asa e...oricat de dureros ar fi, el e de vina.el ti-a fost sot, cu l ai trait si ai facut copii,nu cu cealalta. stiu ca te doare dar nu faci nimic incarcandu-te negativ cu ura impotriva rivalei. daca era tata in adevaratul sens al cuvantului simtea ceea era firesc sa simta.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns DianaBarbu spune:

Buna, fetelor! puyuta imi pare rau sa aud ca si tu ai trecut prin asta. Si eu am fost parasita de sot imediat dupa ce am nascut si am avut o stare ingrozitoare. Am lasat copilul cu mama si m-am dus la doctor insa nu am rezolvat nimic pentru ca nu intelegeam ce mi se intampla, ce trebuie sa fac...Am cautat pe internet solutii si am dat peste un site care m-a ajutat enorm. Pe depresiv.ro am gasit multe articole foarte bune, care m-au indrumat in fiecare zi si m-au ajutat sa pasesc increzatoare in viata. Am reusit sa imi vad copilul ca pe singurul meu ajutor, nu ca pe rodul unei casnicii esuate si sa incep sa duc o viata frumoasa impreuna cu el. Am cerut sfatul medicului de pe site-ul acela si am urmat sfaturile primite. La cateva luni am reusit sa spun ca am trecut cu totul peste asta si ca nu imi voi mai plange de mila ci voi lupta pentru cel caruia i-am dat viata si care este parte din inima si sufletul meu. Mult succes, draga mea! Nu te lasa doborata! Este viata ta si tu poti sa faci ce vrei cu ea. Controleaza totul si vei avea ce iti doresti!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lucialu spune:

Citat:
citat din mesajul lui lorelei_19

Si eu cand am fost inselata de ex-ul meu am dat vina pe cealalta. E o reactie normala. El era "sfantul" si ea era cea rea. Acum, la rece gandind, imi dau seama ca el era de fapt singurul vinovat. Nu poti sa-i ceri unei necunoscute sa tina cont ca barbatul e deja intr-o relatie, dar astepti de la partenerul tau sa fie suficient de puternic sa faca fata ispitelor care sunt la tot pasul de altfel si sa ramana langa familie la bine si la greu. Cred ca este mai curand o reactie de negare a realitatii, e greu sa accepti ca cel care-ti spunea ca esti centru universului si-a gasit dintr-o data pe altcineva si ca te ignora.
Puyuta, multa, multa putere si-ai sa vezi, o sa fie bine. Incearca totusi sa realizezi ca cel vinovat e el in primul rand, el v-a tradat, nu o necunoscuta. Din fericire ai doi ingerasi care au nevoie de tine, concentreaza-te asupra lor, au atata nevoie de tine! si in niciun caz sa nu vorbesti de tatal lor de rau, asta ar avea repercursiuni asupra caracterului copiilor mai tarziu.


e de ft mult bun simt ce spui tu aici. Si totusi, eu nu exclud nici responsabilitatea acelora care destrama casnicii. Pt ca asta fac. Cunosc caz concret..tipul a mers in paralel cu familia si cu "rapandula" Sunt tipe care se tin gaie, si pana nu le iasa cum vor ele nu se lasa. Si, la unii prind, ca or fi mai imaturi, ca or fi mai slabi de ingeri, habar nu am de ce. Nu exclud varianta cand, ei chiar se iubesc, pur si simplu. Dar cand ceva este ok acasa, si totusi te loveste ceva curat in alta parte, imi imaginez ca nu devii un neom, din contra, mergi inainte cu cei 7 ani de acasa, esti respectuos si iti ajuti mama copiilor tai(daca ea e singura mai ales), esti prezent in viata copiilor, nu uiti ca esti parinte si nici nu vomezi pe fosta, ca asa vrea actuala, ori esti tu complexat ca ai gresit, si contactul cu ea iti reaminteste ca ai fost...neom. De fapt, cred ca ac este ceva curat, acutala nu PRETINDE astfel de comportamente, ca sa i se demonstreze ca ea e acum the queen of his heart.

Puiutza, dc el se poarta ca un neom cu tine, chiar nu merita sa te mai gandesti la el in acel mod.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cris_stef spune:

Eu personal Puyuta cred in vorbele "ochii care nu se vad, se uita". Si constientizez acest lucru in relatiile cu oamenii din jurul meu. Am avut o prietena foarte buna in liceu, dar acum traim in orase diferite si ne vedem foarte rar incat relatia dintre noi aproape ca s-a pierdut. Ea are alte preocupari, familie, un cerc al ei, o viata a ei. Eu la fel. Ochii pe care nu i-am vazut, i-am uitat.

Cred ca exact la fel se poate ajunge in cazul tatilor care isi vad copii rar. Ochii care nu se vad, se uita. Nu este deajuns pentru el sa stie ca "ok, sunt copii mei". Relatia dintre ei trebuie cultivata, intretinuta. Uneori chiar cu eforturi.

Eu, ca mama, consider ca tatii au si eu, responsabilitatea lor in relatia cu copii. Si daca nu si-o asuma voluntar, poate ca noi, mamele, trebuie uneori sa fortam aceasta asumare. Cand facem copii, nu ii facem numai pentru noi, mamele. Copii sunt ai ambilor parinti, nu trebuie sa fim neaparat posesivi cu ei, chiar daca avem tendinta asta. Chiar daca este in ADN-ul mamelor sa fie posesive.

Copii isi iubesc si isi vor iubi ambii parinti. Ei nu au treaba cu neintelegerile dintre parinti, nu sunt problema lor, nu au cum sa le inteleaga problemele, poate doar peste zeci de ani.
E ca un triunghi: MTC (Mama-Tata-Copii). Fiecare latura este departata si independenta de celelalte. Daca latura MT nu mai este, laturile celelalte doua raman. Vrei sa rupi TU latura TC? Dar oare ai acest drept? Ce mai poti face este sa o intretii cat de cat.

De aceea, eu am spus ca poate ar trebui sa ii lasi pe copii la Tata. Relatia Tata-Copii nu este o relatia de iubire ca intre o femeie si un barbat, este un alt timp de relatie, de responsabilitate?!, care trebuie intretinuta. De ce sa nu incerci?

Este DREPTUL COPIILOR sa fie acolo, cu tatal lor. Indiferent daca sunt doriti sau nu. Ce legatura au DREPTURILE copiilor cu dorinta sau nedorinta? De ce sa ii privezi de o eventuala relatie cu tatal lor? Si evident, eventuale beneficii. Daca tatal lor se va simti responsabil si le va lua macar 1 inghetata, de ce nu? Este un castig pentru copii, pentru relatia dintre ei. Putin este mai mult decat nimic.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Victoria_mami spune:

Citat:
citat din mesajul lui cris_stef

Eu personal Puyuta cred in vorbele "ochii care nu se vad, se uita". Si constientizez acest lucru in relatiile cu oamenii din jurul meu. Am avut o prietena foarte buna in liceu, dar acum traim in orase diferite si ne vedem foarte rar incat relatia dintre noi aproape ca s-a pierdut. Ea are alte preocupari, familie, un cerc al ei, o viata a ei. Eu la fel. Ochii pe care nu i-am vazut, i-am uitat.

Cred ca exact la fel se poate ajunge in cazul tatilor care isi vad copii rar. Ochii care nu se vad, se uita. Nu este deajuns pentru el sa stie ca "ok, sunt copii mei". Relatia dintre ei trebuie cultivata, intretinuta. Uneori chiar cu eforturi.

Eu, ca mama, consider ca tatii au si eu, responsabilitatea lor in relatia cu copii. Si daca nu si-o asuma voluntar, poate ca noi, mamele, trebuie uneori sa fortam aceasta asumare. Cand facem copii, nu ii facem numai pentru noi, mamele. Copii sunt ai ambilor parinti, nu trebuie sa fim neaparat posesivi cu ei, chiar daca avem tendinta asta. Chiar daca este in ADN-ul mamelor sa fie posesive.

Copii isi iubesc si isi vor iubi ambii parinti. Ei nu au treaba cu neintelegerile dintre parinti, nu sunt problema lor, nu au cum sa le inteleaga problemele, poate doar peste zeci de ani.
E ca un triunghi: MTC (Mama-Tata-Copii). Fiecare latura este departata si independenta de celelalte. Daca latura MT nu mai este, laturile celelalte doua raman. Vrei sa rupi TU latura TC? Dar oare ai acest drept? Ce mai poti face este sa o intretii cat de cat.

De aceea, eu am spus ca poate ar trebui sa ii lasi pe copii la Tata. Relatia Tata-Copii nu este o relatia de iubire ca intre o femeie si un barbat, este un alt timp de relatie, de responsabilitate?!, care trebuie intretinuta. De ce sa nu incerci?

Este DREPTUL COPIILOR sa fie acolo, cu tatal lor. Indiferent daca sunt doriti sau nu. Ce legatura au DREPTURILE copiilor cu dorinta sau nedorinta? De ce sa ii privezi de o eventuala relatie cu tatal lor? Si evident, eventuale beneficii. Daca tatal lor se va simti responsabil si le va lua macar 1 inghetata, de ce nu? Este un castig pentru copii, pentru relatia dintre ei. Putin este mai mult decat nimic.



Cris, eu am o prietena din liceu! E ca si sora mea; si train nu numai in orase diferite, ci pe continente diferite! Acum ea vrea sa faca actele de emigrare in Canada, sa fim impreuna (si ptr. o viata mai buna, evident!) In ultimii 10 ani ne-am vazut O DATA! si, totusi, vorbim cam de 2-3 ori/luna la telefon cate o ora sau mai bine. Ne spunem TOT! ce ne doare. Cat Victoria a fost la tratament, 2 ani de zile, m-a sunat saptamanal, m-a ascultat cate o ora la telefon, ma plangeam, ma racoream la ea. Stam 'fata-in-fata' prin Skype la cafea, barfim, povestim, exact cum faceam cand eram in Romania... si avem fiecare familia si viata ei, dar prietenia noastra e exact cum era acum 18 ani in liceu. (WOW! Ce mult a trecut!)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ab5174 spune:

Puyuta, eu cred ca daca nu se intimpla acum tot se intimpla.
Un om care pleaca cu prima venita, nu merita osteneala.
Tu esti tinara ai toata viata inainte.
Intr-un fel poate e bine ca s-a intimplat acum si nu cind sint copiii mai mari. Cred ca iti este greu.
Eu pe ea nu o invinuiesc, toata vina este a sotului tau - el este tatal copiilor si el si-a parasit familia .....

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cris_stef spune:

Victoria, esti fericita. Probabil ca prietena ta iti este ca o sora, e atat de bine!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Victoria_mami spune:

Citat:
citat din mesajul lui cris_stef

Victoria, esti fericita. Probabil ca prietena ta iti este ca o sora, e atat de bine!



Cris, inseamna pur si simplu ca distanta nu are a face. Acolo unde este intr-adevar prietenie/iubire, sentimente adevarate, distanta nu inseamna nimic.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns daniela_b spune:

Citat:
citat din mesajul lui Matzaila_81

Adevarul e greu de gasit.
In primul rand eu cred ca o femeie poate suci mintile unui barbat in anumite circumstante. Sotul Puyuta era plecat departe, singur, facandu-si griji, un fond emotional instabil. Si apare doamna, aproape de el, putin manipulatoare care profita si de faptul ca anumite relatii care sunt normale intr-o casnicie nu mai au loc din cauza distantei.Poate are si niste trasaturi sau niste expresii care o fac sa semene putin cu Puyuta si na,ai toate ingredientele pentru un dezastru.
Si da,Puyuta o categoriseste pe duduie ca fiind rapandula, de ce nu? Pentru ea e o rapandula si chiar si pentru mine citind randurile scrise de Puyuta tot rapandula ramane. Eu nu m-as baga intr-o casnicie, voi ati face-o? In fiecare pereche exista anumite frecusuri, divergente si exista oameni mai slabi care cad in ispita ca sa zic asa. Ca vina lor e mai mare, mult mai mare asta e adevarat dar tot asa consider ca si o persoana care profita de circumstantele astea este o rapandula. Scuze,este strict parerea mea.
Sa ceri acum Puyutei sa vada ca vina sotului este mai mare e ca si cum ai cere unei persoane in coma sa se ridice si sa alerge in jutul patului ca-i face bine la muschi.
Serios, oare exista cineva pe lumea asta complet realist cand o durere asa mare te loveste? Pentru ea, sotul ei asa cum il stia a murit. Cam atat de mare e durerea ei. Cum sa dea vina pe cel pe care nu demult il considera sotul si tatal ideal? Nu se poate schimba asa de la o zi la alta, are nevoie de timp.

Referitor la copii si la relatia lui cu ei, ma gandesc acum ca e si vina foarte mare care-l face sa se poarte asa. Pentru ca ma alatur celorlalti care spun ca nu ai cum sa uiti de copii. Sper sa fie doar o etapa desi cred eu ca e mai bine sa nu-i ia la el pana nu-si pune viata in ordine.

Suferinte trece oricat de incredibil ar pare. Ai senzatia ca o sa dureze o viata si ca o sa te prapadesti din cauza ei dar incetul cu incetul se duce. Dupa care suferi dupa suferinta care trece pentru ca ea e tot ce mai aveai in comun cu viata frumoasa pe care ai avut-o. Dupa care incepi si simti un gol iar dupa o perioada se umple si golul si iei viata de la capat fara sa ti se mai opreasca rasuflarea cand te gandesti la trecut. Atunci esti vindecata.


Mamica de Matzalic grasunel


Ce frumos e mesajul asta! Mamico de Matzalic, te pup!

Mergi la inceput