cand parintii dezamagesc

Raspunsuri - Pagina 18

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns carolinah spune:

Mik

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Aqai spune:

Daca e sa-mi dau si eu cu paerea, majoritatea relatiilor care esueaza - cu parintii, cu consortul/ consoarta, cu copiii - o fac pentru ca nu stim sa iubim. Avem, am constatat, tot soiul de idei despre ce trebuie facut intr-un anume rol, insa din pacate lucrurile raman le nivel de rol.

Am avut de curand revelatia ca nu am stiut sa iubesc corect pentru ca nu am stiut peste 30 de ani din viata (enorm, nu?) sa ma iubesc pe mine. Nu am stiut ce inseamna sa fiu iubita si acceptata pentru ceea ce sunt. Intotdeauna e situatia asta de blocaj "da, te iubesc, dar...." vorbesti prea mult. poate nu esti logic mereu. poate esti imprastiat. poate esti incapatanat. poate prea independent si refuzi sa te incadrezi intr-un tipar. poate nu asculti de mami/ tati la un moment dat. poate intorci vorba.

credeti-ma ca toata viata am trait cu acel "dar" si mi-am dat seama de curand ca ca si eu sunt excat modelul de iubire care mi-a fost oferit. indiferent cat am crezut ca fac ceea ce e mai bine pt copiii mei, saptamana trecuta mi-am dat seama ca si eu am acel "dar" chiar si fata de copiii mei! oricat mi-am inchipuit ca nu am retineri emotionale fata de ei.

si musai sa spun ca nu vorbesc de siatuatii de abuzuri aici. ci de genul de relatie de zi cu zi.

cand ma gandesc la parintii mei, mama e o icoana fata de ce povestiti voi aici. Dar a fost trista si tristetea ei m-a marcat pe mine. ne-a iubit enorm pe toti si ne-a aratat-o din secunda in care ne-am nascut, dar cred ca cu mine s-a intamplat ceva in relatia mea cu mine insami inainte sa ma nasc. Sunt multe teorii referotoare la modul in care perioada de sarcina afecteaza urmatorul copil, unele nici acum nu pot sa le cred, insa privind obiectiv la relatia mea cu mama, ceva s-a "rupt" inainte sa ma nasc. Si nu intre mine si ea, ci intre mine si mine, cum am mai spus.

Si pentru ca nu m-am iubit niciodata, nici nu am stiut sa iubesc. mi-am asumat roluri. prietena, sotie, mama si de fiecare data m-am aruncat in ele cu atat de multa putere incat "dar" urile acelea aproape m-au sfaramat.

trebuie sa ai sansa imensa sa ajungi sa-ti dai seama si sa cosntientizezi in profunzime ca nu te iubesti si apoi sa inveti sa te iubesti. Eu abia sunt la faza de cosntientizare. Am fost de doua ori binecuvantata pentru ca la un moment dat in viata mea am primit si un "crash-course". Inca nu stiu ce sa fac cu mine insami si cum sa aplic, dar stiu ca pot copia modelul si sa-l aplic cu copiii mei. si poate practicandu-l va deveni a doua natura si, mai important, copiii mei vor creste iubindu-se pe ei insisi.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Selene_Bunny spune:

Aqai, una dintre primele intrebari pe care mi le-a pus psihoterapeuta unde merg cu Daricut a fost: "cum a fost sarcina?"

Ce inseamna "sa te iubesti pe tine insati"? Am uitat...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mackaroo spune:

Da,e bine sa te iubesti pe tine si sa iti gasesti echilibrul numai in tine insati/insuti. Dar asta nu aduce cu sine nici o schimbare in relatia cu parintii atata vreme cat ei nu sunt deschisi spre comunicare.Va aduce doar acceptarea si depasirea propriei conditii.

Cum bine spunea cineva aici:intr-o relatie,este nevoie de doi,altfel nu ai cum sa comunici.Iar cata vreme parintii mei de ex,nu vor fi deschisi sa discutam despre ce ma apasa,voi avea o relatie superficiala,un edificiu gaurit si atat.Desigur ca pot sa ma multumesc cu asta sau nu,e libera mea alegere.

Insa,ce am vrut sa subliniez si nu mi-a iesit poate atat de bine in mesajele anterioare este ca se poate trai foarte frumos cu oricare din decizii.
Multa vreme m-am simtit datoare sa fac pasi catre ai mei,sa fac eu eforturi de impacare,sa-i imbun,sa,sa sa.De ce? Pt ca pe de o parte,lumea din jurul meu nu intelegea si atotstiutorii din generatia alor mei ma invinovateau toti pe mine,ca nu imi iubesc parintii,indiferent de mizeriile pe care le indurasem,si pe de alta inca speram sa le castig dragostea,aprecierea.

Iata-ma dupa 15 ani de incercari,de relatie la telefon din 2 in 2 sapt si vazut o data pe an,max sau chiar mai rar:s-au schimbat in sensul ca sunt mai comunicativi ca inainte si relativ prietenosi,atat cat nu ating puncte sensibile.Insa daca vreau sa discut si altceva in afara de cum mai e vremea,sanatate si alte chestii absolut banale si fara substanta,gata conflictul.

Mama e exact ca mama Tiliei,cand ti-e lumea mai draga,in mijlocul unei conversatii aparent 'prietenoase' baga niste chestii grele de imi vine sa-i inchid telefonul in nas(oricum,ziua aia e compromisa).Si-l mai inchid cateodata,cand nu mai pot,ca sunt si eu om.Pe tata insa ma rog sa nu-l prind la telefon,el ne-a terorizat emotional,fizic multa vreme,ani buni si dupa ce am plecat de acasa si inca am o senzatie de rau,cand ii aud vocea.Inainte mi-era frica de el,acum simt doar senzatia aia de gol,tare neplacuta.
Cand incepea tata sa vorbeasca,avea pretentia sa nu deschidem gura deloc,sub amenintare cu bataia.Sunt zile in care stau cu fratele meu la telefon si ne aducem aminte impreuna cum tremuram amandoi in fiecare seara,inainte de culcare,in timp ce tata isi tinea discursul de cate o ora,o ora si ceva.Vorbea,repeta aceleasi lucruri la nesfarsit,acelasi monolog,ii stiam cuvintele deja pe dinafara...presarat din cand in cand cu cate un 'ati inteles? apasat,amenintator.Stateam si inghiteam,la cel mai mic 'dar..' soptit,semn ca voiam si noi sa ne exprimam un gand,ceva,eram acoperiti in tunete si eventual o palma grea cadea cand nu ne asteptam.Asa ca ne invatasem lectia,il lasam sa-si faca numarul si-apoi ne vedeam de ale noastre.

Chestia asta cu interzisul vorbitului pe mine m-a afectat enorm,pe fratele meu mai putin.Eu am 'fugit' de acasa(transfer la alt liceu,in alt oras) la 16 ani.Fratele meu s-a inchis in el si nu vorbea cu zilele cu ei,chiar daca locuiau in aceeasi casa.Ulterior s-a mutat si ii cauta si mai rar.Ai mei mi se plang mie ca e rece cu ei..
Pe langa asta,am avut parte de tot felul de incidente urate,batai,dus la doctor si bagat diazepam in mine in mod regulat(asta era mama,semana enorm cu userul de pe subiectul cu risatarunul ) pt ca ba clipeam prea tare,ba parca nu luam numai 10 ,mai luam si cate un 9 si aveam probabil probleme cu memoria...dar cel mai mult si mai mult cred ca m-au durut si m-au afectat vorbele lor('esti atat de proasta','nu esti in stare de nimic pe lumea asta','nu ai memoria buna'(doamne,cat mi-a putut repeta faza asta,am crezut ca innebunesc),diverse apelative+repetat constant ca nu stiu daca am sa ma descurc/reusesc pt ca in mod sigur stiu ei ca NU )care mi-au stirbit foarte tare increderea in mine si m-au afectat cam 10 ani in perioada adulta.

Ulterior,dupa ce am nascut si am mai inteles unele lucruri, mi-am dat seama ca eram un copil foarte linistit(si ce s-au mai bucurat in primii ani de asta!) si comunicativ.DAR pe la 4-5 ani nu le-a mai placut,nu mai corespundeam cu standardele lor si au inceput sa ma critice la tot pasul.Eram ba 'prea moale',ba radeam prea mult(tata a avut o obsesie cu seriozitatea,cum am trecut de 3-4 ani cum a inceput sa imi interzica sa rad pentru ca asa era bine,'sa fii serios'.Mi-era frica sa rad,pt ca ma batea tata ) sau te miri ce,nimic nu le mai placea si asta s-a vazut apoi in comportamentul lor,ulterior.


Anyway,inchid paranteza asta mare si spun:nu toti parintii au deschiderea si dorinta de a comunica.A-i ierta si incerca sa mentinem o relatie acolo,de dragul relatiei,nu este o solutie universala pentru toata lumea.Unii pot,unii nu.Unii parinti fac eforturi sa-si inteleaga greselile,altora putin le pasa.Asa ca afirmatia asta cu 'avem o datorie fata de parintii nostri' mi se pare nefondata.Pentru ca pt unii dintre noi asta ar duce la anularea noastra,la negarea realitatii si eventual in final,la subrezirea sanatatii.Nu inseamna ca daca ai 20-30 ani in plus asta trebuie sa atraga automat respectul si iubirea celor din jur,indiferent de comportamentul din tinerete.
Asa cum eu nu am nici o scuza acum sa ma comport mizerabil cu copilul meu(as putea da vina pe traumele din copilarie,de ex),asa nici ei nu au avut,si nu au in continuare pentru comportamentul lor fata de noi.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns maru spune:

Aqai, ma bucur sa te vad la subectul asta...

sunt de acord cu buflea si inbox cand vorbim de bani. Mi-a luat ani sa inteleg ca daca vreau independenta, apoi sa fie totala, sa nu mai astept nimic. Acu is peste un ocean, si m-as bucura tare mult daca si-ar rezolva problemele financiare, testament si toate alea inainte de a "expira"

acu ma regasesc in copilaria lui Tilia... ai mei au fost socati ca noi nu il batem pe Andrei, ca doar de la 6 luni in sus asa se disciplineaza copii, se formeaza... Ah, si tata a incercat sa il pocneasca pe Andrei, la care copilul i-a spus: tataiule, fii atent la ce faci! daca ii spun mamei, maine esti in avion, in drum spre casa (culmea e ca nu mi-a spus Andrei, mi-a zis taica-miu, mandru ca copilul are sange in vene)
dupa o luna de la intoarcerea in tara, ai mei mi-au spus cat de mandri sunt de cum crestem copilul! stiti ce reactie am avut? mi s-a facut rau si am dat afara pranzul (asta pentru ca niciodata nu am auzit o lauda, ori alint, mama mi se adresa cu ... nu pot posta)

*am editat ca doar un copil am nu mai multi, :)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Madanic spune:

Citat:
citat din mesajul lui Selene_Bunny

Aqai, eu simt ca m-as simti mai bine. Poate ca asa si-ar da seama ca nu au procedat corect, poate ca s-ar destepta si si-ar cere o data in viatza scuze pentru porcariile spuse si facute. Poate. Poate ca asa l-ar vedea pe omul ala asa cum e: un om caruia nu ii sunt superiori. Poate. Speranta moare ultima.

Dar asta sunt eu.

Edit: in cazul unor anumiti oameni, nu ai ce sa intelegi. Daca nu ai incotro, taci si rabzi, daca ai... alegi in consecinta. Eu am cunoscut si oameni carora sa le placa, efectiv, sa se comporte draceste.

Din putin se face mult - ajutor umanitar!
Lucrusoare de vanzare...
In atentia celor carora le face placere sa depaseasca limitele celor scrise de mine: in cazul in care considerati ca aveti dovezi de necontestat cum ca am facut 99 de oua, pe care le ascund in camara, cu intentia de a le vinde la suprapret, va invit sa deschideti un subiect special pe aceasta tema. Multumesc pentru intelegere.






Scuzele lor nu te vor incalzi cu nimic, peste traumele tale trebuie sa treci singura iar resentimentele pe care le porti nu pot decat sa iti faca rau. Solutia e sa te impaci cu trecutul si cu parintii care te-au ranit si sa incerci sa nu faci si tu celeasi greseli.
http://www.youtube.com/watch?v=h1Lu5udXEZI

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Aqai spune:

maru

acu' revenind la parinti si dezamagiri: tatal meu m-a dezamagit o singura data in viata. Si asta numai si numai pt ca am invatat f devreme ca atata e el, atata poate. Dar odata cu divortul lor, am vaut ca l-am subestimat. putea face mult mai mult, ura e o forta teribila! In general, cu noi a fost doar absent si stanjenitor cand nu era absent :D cu mama avea el razboaiele lui.

am mai zis eu pe undeva ca nu mai vorbim, imediat se face anul... ei bine io credeam ca nu mai vorbim ca ma suparase tare o actiune de-a lui si ca am tot dreptul sa fiu suparata si sa iau o pauza o vreme, cand colo se pare ca el e cel suparat pe mine si nu vrea sa vb cu mine... nici nu stii ce sa intelegi din oamenii astia. In fine, din nou spun, atata poate, asta e. Am avut grija de el cum am putut cand a facut atacul cerebral, m-am ocupat sa fie ingrijit in spital si ca medicii potriviti sa-i dea atentia necesara. am vrut si sa vb cu el, dar mi s-a sugerat ca e cam fragil si ca a vorbi cu mine s-ar putea sa fie un soc prea mare... asa ca l-am lasat. n-as vrea sa-i fac vreun rau.

dar nici nu ma macina nimic din relatia noastra. nu in mod direct. in mod indirect, continui cu revelatiile si imi dau seama ca alegerile mele in relatii aveau doua fete: mi-am cautat o figura paterna (nu in sensul ca imi cautam un barbat in varsta, protector or care sa ma ilumineze in viata, ci imi doream pe cineva stabil emotional, sigur pe sine, impacat cu el insusi ... mi-am dat seama acum ca astea sunt calitati pe care le apreciez la un tata) si mi-am gasit parteneri indisponibili nevoilor mele emotionale. Thnx, dad!

dar sincer, mai bine ca mi-am dat seama acum mai bine decat mai tarziu. cu tata, astept sa revina pe pamant in dimensiuni reale si normale. ii mai trimit poze cu copiii, el nu da nici un semn. sanatos sa fie, si noi la fel.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mackaroo spune:

Bai,citesc si ma infior,cum naiba e posibil asa ceva?!
Maru,le-ai zis ceva dupa faza cu Andrei?

Aqai,tare trista si povestea voastra:(

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Tilia spune:

Vad ca multe dintre ,,noi" au plecat peste mari si tari, ma intreb daca e o coincidenta.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mackaroo spune:

Citat:
citat din mesajul lui Tilia

Vad ca multe dintre ,,noi" au plecat peste mari si tari, ma intreb daca e o coincidenta.



Nu e..

Mergi la inceput