cu copilul la inmormantare

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns dana vio spune:

Eu am crescut la sat la bunica mea si am fost la toate inmormantarile. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este mirosul de gris cu lapte si scortisoara care se servea daca era post (desert). N-am ramas traumatizata in nici un fel.
Depinde de atitudinea celor din jur. Daca nu se face mare "caz" copilul va accepta si el ideea, este un fapt de viata. Vad tot felul de animale calcate de masini pe strada, atunci ce le spunem?
Eu tocmai am fost la inmormantarea mamei sefului meu, la sat. Chiar am discutat cu un coleg care are o fetita ca Alex a mea, erau acolo cativa copii din sat, 7-10ani, intrau, ieseau, alergau, se mai uitau la nana (moarta) fara nici o problema.
Alex acum stie ca de la DoamneDoamne vin copii, deocamdata ii spun ca tot acolo se duc si cei ce mor. Cum? nu stiu, inspiratie de moment!

Alexandra Maria
14.12.2007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Alizee spune:

Citat:
citat din mesajul lui ruxandra_sb


Ati fost cu copilul la inmormantarea cuiva apropiat/din familie?
Sau ati fost -ca si copil- la inmormantarea cuiva drag?

A fost alegerea lui, respectiv l-ati consultat inainte?

Cum a reactionat?
Ce varsta a avut?

A fost prea mult?
Ati fi preferat sa nu fi mers?
Sau, din contra?


Eu nu am avut curaj sa iau copilul cu mine la o inmormantare a unei rude apropiate, pe care fetita mea a cunoscut-o f bine. Mi-a fost teama ca i-as putea provoca cosmaruri. Eu si acum tin minte cand, in copilarie, la tara, am asistat la inmormantarea cuiva din sat si ca eram naucita de atata jale.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns OanaRusu spune:

cred ca depinde de fiecare cum e construit...
Aveam 8 ani cand a murit unchiul meu - n-am putut sa cred... am fost foarte impresionata, dar faptul ca l-am vazut acolo a fost bine pentru ca n-am avut incotro si am acceptat moartea lui - era ff tanar, 29 de ani, a murit stupid in Olt, chiar de ziua mamei mele (fratele ei).
Ce a fost greu n-a fost inmormantarea ci durerea de dupa - la bunica mea (Care n-a mai fost aceeasi.. o inima atat de mare care s-a frant.. zambea rar si asta mai ales cand vorbea despre el...), la mama mea care a fost nemangaiata ani in sir... la mine in suflet - pentru ca eram destul de mare sa-mi lipseasca joaca cu el, veselia si tot restul.

Copii mei.. inca n-am avut deces apropiat in familie... sper sa nu fie curand... nu stiu ce voi face - si, sincer... nici nu ma intereseaza acum - stiu ca am vb cu ei despre moarte (tatal meu a murit inainte ca ei sa se nasca, aveam abia 29 de ani ii simt grozav lipsa uneori, le povestesc despre el sa inteleaga de ce sunt trista)

Mai tarziu.. aveam 18 ani cand a murit bunica si n-am putut sa cred, au trecut cel putin 15 ani pana am reusit sa accept pierderea asta.
Am fost la inmormantari la prieteni (Deja :( ) pentru ca mi-am luat ramas bun.
Asa cum l-am tinut pe tata de mana 3 zile - sa-mi iau ramas bun.
Nu ma pot teme de oamenii morti - eu ma tem doar de durerea care vine impreuna cu lipsa lor, a celor plecati.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns violeta69 spune:

Cred ca depinde foarte mult si cat de bine cunoaste copilul persoana decedata, de cati ani are, de capacitatea de intelegere viata-moarte si de sentimentele pe care le are pentru persoana decedata.
Normal ca daca il duci la inmormantarea unui vecin, unchi sau chiar a unuia din bunici pe care il vede de x ori pe an nu sufera, ba chiar e mirat de ce plange toata lumea, dar daca e bunica/bunicul care au avut grija de el de cand era mic si statea cu ea/el zi de zi sau in vacante sufera.
Cred ca in acest ultim caz ar trebui venit cu o floare la capela, sa fie ca un fel de ramas bun, dar totusi evitat momentul cimitirului.
Sa ne fereasca Dumnezeu !

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns adita spune:

Noi am stat intr-un bloc cu multi batrani si copiii au avut ocazia sa vada mai multe inmormantari. Au intrat, s-au plimbat pe acolo, au vorbit cu lumea, n-au fost deloc socati. Au inteles moartea ca pe ceva firesc. Eu ma gandesc ca neducand copilul la o inmormantare ii lasi impresia ca e ceva de speriat si mai degraba asa ajunge sa-i fie frica mai tarziu

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

Pe Ioana n-am luat-o niciodata. Am vrut s-o protejez. Nici cand i-au murit bunicii (parintii mei), nici altcandva. In prezent, nu vrea sa auda de inmormantari, nici eu nu-i spun sa faca altceva decat vrea.
Cu Ana a fost altfel. De pe la 4 ani a fost la tara cu bona ei (transformata intr-o veritabila bunica), iar acolo...ca la tara, mai moare cineva, lumea merge, biserica, cimitir, pomana...n-am intervenit, am lasat lucrurile sa mearga de la sine. Ana nu mai e impresionata, considera totul firesc. As zice ca, fara sa-i expunem inutil, nu trebuie sa-i ferim obsesiv. Nu le foloseste nici una nici alta.

Eu...am fost de mic, la tara la bunici, in Bucuresti cu diverse ocazii pe care n-am putut sa le ocolesc. Mi-au murit majoritatea persoanelor dragi...mi-as dori o pauza, sa nu mai aude de inmormantari.

Rufus, Tora si iadele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Raza de soare spune:

Citat:
citat din mesajul lui ruxandra_sb

Ati fost cu copilul la inmormantarea cuiva apropiat/din familie?
Sau ati fost -ca si copil- la inmormantarea cuiva drag?

A fost alegerea lui, respectiv l-ati consultat inainte?

Cum a reactionat?
Ce varsta a avut?




Prima persoana pe care o tin minte, este bunicul. Si asta, pentru ca eu l-am gasit mort. Aveam 5 ani.

Dupa masa de pranz, bunica s-a dus la sapat prin gradina, eu la joaca prin curte sau dupa bunica, el...s-a culcat. Si nu stiu de ce m-am dus sa-l trezesc...si-am strigat...si l-am miscat...si-am iesit din camera urland "Mamaieeee...vino repede, ca tataie a murit"...

Apoi se rupe filmul...cred ca au incercat sa ma protejeze cumva...vad oamenii plangand, ii vad crucea... stiu ca incercam sa ajung la el si ma opreau babele, dar apucam sa il vad in sicriu, pe masa...si atat.

Altceva nu-mi mai amintesc de la inmormantare.

Cand am mai crescut putin, distractia favorita a copiilor, pe langa inghetata la cazan de la nunti, era...mersul dupa mort. Pentru ca la fiecare intersectie, alaiul se oprea, preotul zicea ceva de-ale lui, iar cineva din familia mortului, arunca monezi. Si ne repezeam toti copiii sa strangem cat mai multi bani. Obiceiul acesta s-a pastrat si-n ziua de azi. Doar inghetata la cazan a disparut...



Pe fi-mea a trebuit sa o luam cu noi, cand a murit bunicul sotului. Avea 3 ani jumate. I-am spus de acasa, de cand a vazut ca ne imbracam in haine negre, ca a murit si s-a dus la Doamne-Doamne... si cand si cand, intreba "Si acum ce face?"

Cand am ajuns la bunici, babele au inceput sa planga "Uite au venit nepotiiiiiiii, Gheorgheee, scoala-teeee"...de facuse mititica ochii mari...Am reusit sa o tinem vreo juma' de ora departe, dar a cerut sa il vada pe bunicu'. A dus-o soacra-mea, i-a spus ca doarme, au stat cateva minute si au iesit. Din fericire, s-a luat cu joaca, impreuna cu copiii din zona si n-a mai dat importanta, iar la biserica, radea si rontaia covrigi.

Insa vreo cateva saptamani a spus fiecarei persoane pe care am intalnit-o, ca bunicul a murit.

P.S.: A observat cineva diferenta dintre babe?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Raza de soare spune:

Citat:
citat din mesajul lui dana vio

Eu am crescut la sat la bunica mea si am fost la toate inmormantarile. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este mirosul de gris cu lapte si scortisoara care se servea daca era post (desert).

A, da... Mereu rade mama de mine, ca au venit o data in vizita si eu chiulisem de la scoala, pentru ca...se facea parastas pentru matusa X. Si aveau sarmale si da, orez cu lapte.

ruxandra, scuze ca mai mult zambesc in loc sa fiu serioasa...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Selene_Bunny spune:

Citat:
citat din mesajul lui ruxandra_sb


Ati fost cu copilul la inmormantarea cuiva apropiat/din familie?
Sau ati fost -ca si copil- la inmormantarea cuiva drag?

A fost alegerea lui, respectiv l-ati consultat inainte?

Cum a reactionat?
Ce varsta a avut?

A fost prea mult?
Ati fi preferat sa nu fi mers?
Sau, din contra?


multumesc



Denn die Ferne ist niemals dort, wo man sich befindet. (Janosch)




Da, am fost, nu am avut cu cine sa las copilul. Anul trecut, in martie, mititica avea 2 ani si aproape 4 luni, a fost o plecare de urgenta. Murise bunica, Daria a cautat-o in camera unde era, ei i-am spus ca buni doarme, ca e bolnava tare si ca va veni Doamne-Doamne sa o faca bine. Nu a avut niciun fel de reactie nasoala, in timpul inmormantarii a stat mai mult in afara capelei unde s-a tinut slujba si printre oameni, cu mama mea.

Noi nu am ferit-o exagerat de ce era in jur, la cum o cunosc, ar fi intrigat-o mai mult de ce e lasata deoparte, cand toata lumea se agita.





Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns nadaflorilor spune:

Citat:
citat din mesajul lui Raza de soare

Citat:
citat din mesajul lui dana vio

Eu am crescut la sat la bunica mea si am fost la toate inmormantarile. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este mirosul de gris cu lapte si scortisoara care se servea daca era post (desert).

A, da... Mereu rade mama de mine, ca au venit o data in vizita si eu chiulisem de la scoala, pentru ca...se facea parastas pentru matusa X. Si aveau sarmale si da, orez cu lapte.

ruxandra, scuze ca mai mult zambesc in loc sa fiu serioasa...


gris cu lapte...de post?!...poate era altceva, laptele nu e de post

Mergi la inceput