adoptia unui copil cand exista si ai tai naturali
Raspunsuri - Pagina 3
Rufus spune:
Eu am copil adoptat si copil natural. Singura diferenta ca intai am adoptat si dup aia "am nascut". Ok, mai sunt ceva diferente...important, insa, este ca eu ca parinte imi iubesc copilele identic, iar ele se inteleg foarte bine. Conteaza si diferenta mai mare de varsta...dar vor fi impreuna atunci cand eu nu voi mai fi langa ele.
Rufus, Tora si iadele
cos_umg spune:
Rufus, ma bucur ca mi-ai scris. ca ne-ai scris tuturor celor ce citesc acest post.
cum e cu doi "diferiti"? asa-i ca in inima sunt la fel? la ce diferenta de varsta le ai?
dilemele mele sunt legate d evarsta la care sa fac adoptia, de faptul ca cei adoptati vor sti din start-nu stiu cat de bine e sa stie de la inceput, dar poate ca e mai bine asa, din ce am mai citit pe la alte subiecte- ca sunt adoptati (mie mi s-a fixat in cap ca voi adopta frate si sora, nu stiu de ce....) si mai ales, ce sex sa adoptam. dar cred ca asta cu sexul se va rezolva daca vom avea noroc de frate si sora:)))) asta ca sa-i impac pe copiii mei, ca vor avea fiecare cate un partener de joaca-si harjoneala, evident.... copiii tai stiu ca sunt unul natural si unul adoptat? e vreo problema legata de acest aspect?
pana la urma eu ma informez ca sa stiu ce ma asteapta, ca daca mi-am pus in cap sa adopt, o s-o fac cu orice risc. si la voi au inceput "apropiatii" sa va zica chestii usturatoare gen: da n-ai facut deja doi? mai fa-ti altul daca ti-e dor, nu te incurca cu d-astia adoptati etc etc....???mie imi vine sa-i pocnesc cand ii aud asa. cum va "tratati" de reactiile astea?eu personal stiu multi parinti cu copii naturali care au dat-o in bara rau de tot, asa ca nu stiu de unde perceptia ca daca adopti, automat copilul respectiv va fi un terchea berchea si o sursa inepuizabila de necazuri. eu vad bucuria pe care o aduci tuturor, si familiei, si copilului. in fine, chestie d ementalitate, zic eu.
multumiri din nou pentru raspunsuri si...mai astept sfaturi utile, povesti folositoare noua, celor cu o situatie la fel cu a mea.
Rufus spune:
Am adoptat-o pe Ioana pentru ca prima sotie n-a putut ramane insarcinata si ne-am dorit copii. Eu am vrut fata si, cum era pe alese, fata a fost; Ioana are acum 18 ani (adoptata la 3 luni) si a aflat ca nu-i fiica mea la aproape 17. O mare greseala, pe care mi-o asum, am mai scris despre asta (am un subiect ceva mai jos pe pagina).
Am divortat, Ioana a ramas cu mine si, cand avea 10 ani, m-am recasatorit si a "aparut" Ana. Diferenta intre ele este de 11 ani jumatate. Intre ele, este Teodora (14 ani), fata sotiei mele, pe care n-am adoptat-o cu acte...dar, evident, este copilul meu (de la 6 ani).
Adaptarea in familia mea este o problema continua, mai intai Ioana cu Teodora, apoi Ana cu cele doua. Ioana nu este privita ca intrusa, ea este cea mai mare, au trait ceva timp impreuna pana au aflat adevarul. Avantajul ei este ca-i deja mare, ca locuim in casa mea si a ei, celelalte au venit pe "teritoriul nostru"
. Exista gelozii, in diverse directii, copiii sunt experti in gasitul motivelor de gelozie: Ioana pe dragostea mea (se manifesta destul de retinut, e mai mare), Teodora e suparata pe Ana, ca are concurent la ma-sa, Ana pe toata lumea. Dintre cele trei, Teodora si Ana au cele mai mari probleme intre ele, Ioana cu Teodora au inceput (in sfarsit!) sa se inteleaga, iar Ioana cu Ana sunt in relatii deosebite.
Apropiatii n-au fost de acord nici cu adoptia, nici cu recasatoria; dezacordul a fost doar verbal, n-am avut dispute, au fost sfaturi de mama si sora; probabil si pentru faptul ca n-am ascultat niciodata de nimeni atunci cand m-am bazat pe instinct. Cu altele am mai dat gres, cu astea, insa, nu.
Sincer, mi-am dorit sa adopt copil mic-mic, de la fiecare etapa a vietii Ioanei pornesc legaturi foarte trainice intre noi. Desi nu i-am spus pana tarziu ca e adoptata (cum spuneam, mare greseala), alta greseala n-am facut; in majoritatea timpului am uitat pur si simplu statutul ei, a fost copilul meu de cand se stie, imi seamana mult (de fapt era leita sorea mea bebelus), iar cand a aflat adevarul i-am spus cinstit ca adoptia am facut-o pentru mine, nu ca sa fac eu nu stiu ce bine pe lume, ca mi-a fost mila de ea; am vrut o fata pe care s-o cheme Ioana, nu s-a putut natural, asa ca am adoptat-o pe ea si am botezat-o Ioana. Punct.
Daca ar fi sa fiu in locul tau, n-as adopta un copil asa maricel. Oricat te-ai chinui sa fie bine, exista sanse ca fata de 4 ani sa-l necajeasca cu statutul de adoptat. In mintea copiilor, statutul asta e ceva de neconceput. As zice ca trebuie sa le dai ceva timp sa se obisnuiasca "in gasca" si asta pna cel adoptat sa constientizeze situatia in care este. Poate 2 ani si ceva ar fi mai bine (e o parere, bineinteles). Dupa cativa ani, chiar daca vor fi probleme intre ei, adoptia nu va fi una din ele. Vor fi familie.
Am spus si aici, mi se pare foarte interesant ca o buna bucata de vreme, dupa nasterea Anei, am fost cu sufletul mai apropiat de Ioana. Mi s-a parut ca are nevoie de mai multa atentie, este un copil trecut prin divortul parintilor, recasatoria tatalui, o sora noua, ica una noua, o relatie nu tocmai buna cu mama initiala si, cand probabil credea ca asta-i tot, afla ca-i adoptata. Sigur ca involuntar, insa sufletul meu era Ioana si nu Ana. Ana, care beneficiaza de o mama extraordinara, de un climat de familie foarte bun.
Totusi, atunci cand ai trei copii in casa, de ani de zile, te asigur ca diferentele se estompeaza, Teodora nu e cu nimic mai prejos, chiar daca mama e pe primul plan; nici ei nu-i este moale, varsta de 14 ani e dificila si se si necajeste (chiar daca nu spune, cu Ioana mai vorbeste) ca ta-su nu o cauta cu anii.
Cred ca in final este cum spui, o bucurie pe care le-o faci tuturor (chiar daca uneori nu par toti bucurosi); momente dificile sunt constant, insa familia se incheaga cu trecerea timpului si, pana la urma, nimeni nu si-ar da statutul actual pe altceva, mai ales din trecut.
Rufus, Tora si iadele
cos_umg spune:
of, am scris un mesaj maaare, si cand sa-l postez, mi-a picat netul!!!! asa ca acum fac rezumatul....:)))
rufus, multumesc sincer pentru mesaje. e cumva o alinare si o binecuvantare pt noi, cele care dorim si avem deja vietile mai "incalcite" sa stim ca se poate, ca toate merg bine in final. stiu ca vor fi si momente de cumpana-astea apar si intr-o familie fara copii adoptati- dar de aceea ma informez, cietsc tot ce pot despre adoptie si povestile celor care au adoptat. e bine sa stii in ce te bagi si sa ai acea motivatie interioara f puternica, pt ca apoi sa nu regreti deloc pasul facut. stiu ca fiecare varsta are "piticii" ei, la voi sunt si diferente maricele de varsta intre fete. dar se dreg toate. ma bucur ca aveti o familie fericita-cu bune si cu rele, peste tot e asa.
eu sper anul ce vine sa fac pasul spre adoptie. imi doresc foarte mult si sper sa si reusesc. acum, pentru acest scop, trag, imi fac o firma, incerc sa fac ceva astfel incat sa avem situatia materiala care sa ne permita sa avem si copil/copii adoptati.la noi, va fi problema cu acceptarea copilului adoptat de catre anturaj-bunici, matusi....dar sper sa fie bine in final. pana acum, reactiile au fost destul de neplacute si doar am pomenit asa, in treacat, ca as adopta si eu un copil....primul care este refractar ideii este sotul meu, dar cu el sper sa se rezolve repede, asa are el reactiile " la prima strigare". plus ca ai mei copii-cea mare, in speta- vor. asa ca facem front comun:)))
imbratisari tuturor. am mai citit despre o doamna, patri, ca are aceeasi situatie, am incercat sa-i scriu pe privat, dar nu primeste mesaje pe privat, poate ne "vede", ne "aude" ????
imbratisari si sanatate tuturor. si din nou, multumiri.
cos_umg spune:
n-am mai scris de mult timp. nu se inghesuie familiile pe care le stiu tot de aici, de pe forum, ca au si copii naturali, si adoptati. poate e prea delicat de discutat, sau poate n-au timpul efectiv de-a o face.
dar vreau sa comentez altceva-indiferent daca cei in cauza vor citi sau nu.am tot citit pe forumuri ca unor familii li s-au prezentat diferiti copii pt adoptie. si ca respectivii copii au fost refuzati. si am mai citit ca in strainatate exista un alt sistem-poate mai bun ca al nostru? oricum, sistemul acesta de a te duce cumva ca la piata si a vedea daca iti place sau nu, a "cantari marfa" e cam ciudat. poate suna dur, dar daca e copil rrom care-i treaba? cu atat mai mult, ii oferi o educatie, educatia poate face minuni, care-i problema? parca nu stiu, mai avem putin si le si desenam chipul ca sa fie exact ca in visele noastre si absolut deloc diferit. nu le dam nici o sansa. daca e din mama-tata cu antecedente, e musai sa le aiba si copilul? nu este testat inainte? nu se poate vedea dosarul medical al copilului? eu cunosc familii in care unul dintre parintii este epileptic, de exemplu. sotul unei colege este epileptic-e ok, face tratament, e un om cult, profesor de muzica- si a hotarat de comun acord cu sotia sa aiba un copil, pe riscul lor. copilul este perfect, nu are nimic, pur si simplu nu are boala si gata. nu e singura familie pe care o cunosc si in care sunt astfel de boli iar copiii lor-naturali- sunt perfect normali. deci de unde aceasta teama? doar la vizionare s-ar vedea anumite semne, repet, se citeste dosarul medical, etc. stiti ce mi se pare mai ciudat? cand luam un caine de pe strada-de mila- nu ne uitam daca are raie sau altceva, cheltuim cat cuprinde pentru deparazitari, tratamente etc, dar de la un copil se cere luna de pe cer....cine crede ca daca isi ia un copil perfect nu va avea treaba vreodata cu medicul, poate cu o internare, ca acel copil alb va fi suma visurilor lor se insala amarnic. deschideti ochii bine si cititi si informati-va fff bine despre ceea ce presupune sa cresti un copil. aici visele nu prea-si au locul, realitatea este foarte dura, foarte usor schimbatoare, nu ai timp sa te adaptezi la o situatie ca se schimba imediat datele problemei. vorbim de sentimente, emotii, stari, antecedentele unui copil care are amintiri-placute sau, de cele mai multe ori, neplacute- ale atator oameni, locuri si maini prin care a trecut, copii care n-au fost iubiti, doriti de cand s-au infiripat in pantecul unei mame.oricat de alb si sanatos ar fi, aceste multe alte lucruri raman si nimeni nu garanteaza ca albul pielii, zulufii blonzi sau ochii albastri si un dosar medical impecabil vor duce la o familie echilibrata, buna, cu liniste, cu un copil model....
a fost parerea mea. am dreptul sa mi-o exprim. poate ca judec. e doar parerea mea si mi-o sustin. ma gandesc doar ca acel copil rrom, acel alt copil alb dar cu schizofrenia mamei pe umerii lui etc etc poate, deci, acesti copii refuzati de n ori vor refuza si ei sa se poarte frumos, sa aiba respect etc si ne vor da cu ceva in cap mai tarziu pe strada. doar noi i-am educat asa, nu? doar noi le-am dat cu sutul cand aveau nevoie de iubire si nimic mai mult.
o seara buna va doresc si un weekend placut. si da, puteti arunca cu pietre, imi place sa-mi spun parerile si, daca avem dreptul la libera opinie, atunci...sa ne-o scriem.
ivanuta spune:
cainii de pe strada unii ii luam, altii ii cumparam si nu ieftin:d pentru ca sunt "asa cum ne plac noua". Fiecare isi asuma ce poate duce. E f aiurea, de-a dreptul inuman sa alegi un copil. Eu adopt si sper sa nu fiu nevoita sa aleg, sa vad un copil si acela sa fie copilul meu. Sunt parinti care adopta copii cu nevoi speciale, sau care au anumite probleme, sunt de admirat, si-i asuma, nu oricine poate "alege" asa ceva. La fel cum, o femeie insarcinata alege daca sa nasca sau nu un copil cu sindromul Down de ex., sau alege sa nu ramana insarcinata daca are in familie bolnavi de schizofrenie. Si nu pentru ca nu ar iubi acel copil ci tocmai pentru ca nu ar putea sa il vada singur. O boala psihica inseamna o singuratate fara margini, o izolare totala; daca ai o boala fizica, ceilalti sunt langa tine, esti compatimit, ajutat, existi. In boala psihica esti singur cu demonii tai.
Cei care adopta aleg pentru ca isi stiu limitele, pentru ca statutul unui copil adoptat este mai diferit in societatea noastra si o problema grava ar confirma prejudecatile celor din jur si ar izola total copilul si parintii. Fiecare din noi ne dorim ce e mai bine pentru copil si pentru noi :). Si fiecare din cei care adopta spera ca educatia face diferenta,dar cum intr-o familie cu 10 copii unul o ia pe alaturi nu inseamna nici ca genele sunt vinovate (pentru ca si restul de 9 le au) nici ca educatia a fost defectuoasa(pentru ca au primit-o toti). Un copil blond sau unul rom au aceleasi sanse practic, dar pentru ca in general familia extinsa e "rasista" la majoritatea dintre noi, ne dorim ca bunicii sa isi iubeasca nepotul.