Cum ne controlam emotiile?

mihaela_s spune:

buli, e clar! Mi-au spus-o o parte din colegii mei mai in varsta, cand am lucrat la laborator.

Citind ieri despre fobia sociala, am gasit o fraza care m-a pus pe ganduri: cum ca persoanele astea pot fi luate drept arogante, pentru faptul ca stau deoparte si nu spun nimic, par a avea un aer superior. Si mi-am adus aminte ca astfel de repros am primit inca din...liceu. Atunci nu ma gandeam de unde poate veni "aroganta" asta a mea, acum am inteles. Eu ma consider o persoana agreabila, daca cineva intra in vorba cu mine e foarte OK, comunic, zambesc, dar mi-e greu sa intru eu in vorba, sa pun intrebari, sa intru intr-o discutie (bine in suedeza e si mai greu, ca pana imi formulez eu in gand ce sa spun, s-a dus subiectul :))...la asta m-am hotarat sa lucrez mai intai.

Edit: adica mi-am dat seama ca asa sunt eu, asa eram si cand eram tanara, nu e numai bariera limbii (pe care eu tot dadeam vina in ultimii ani, fara sa ma mai gandesc in trecut) ci e mai mult.

ladyJ spune:

Mihaela, asigurarea ta nu acopera macar partial terapia?

Poti incerca, pentru inceput, sa stai de vorba cu un psiholog din cadrul universitatii. Si ar trebui sa fie gratuit.

Nu stiu cum e sistemul de sanatate la voi, dar sunt sigura ca exista solutii.

mihaela_s spune:

Lady J la noi e cu coplata. Asigurarea acopera o parte a consultatiilor, restul suporta pacientul, pana la o anumita suma, timp de un an de zile. De ex. eu anul acesta pana in octombrie nu mai platesc nimic, asta pentru ca anul trecut in vara am fost la mai multe consultatii care au insumat plafonul maxim cu care asiguratorul contribuie. Insa nu stiu cum e cu particularii, aici sunt tare putini si pe domenii limitate, in special psihiatrii si psihologii sunt privati. Cand ajung acasa il rog pe sotul sa se intereseze. :) De asta spuneam ca am sa ma interesez cum e cu specialistii din spital, la care ajungi cu trimitere de la medicul de familie. Acolo as avea gratuit.

Chiar nu stiu la facultate cum e, mersi de idee. Ma uit sa vad daca gasesc pe site-ul facultatii.

AgnesLuca spune:

Mihaela, am citit cu mare interes subiectul pentru ca si eu sunt oarecum intr-o situatie similara : studenta la 40 de ani, intr-o limba care nu mi-e intotdeauna la indemina si cu oaresce probleme cind e vorba sa vorbesc in fata unei audiente mari (deja am avut prima experienta cu sustinerea unui referat care mi-a amintit ca vorbitul in public nu-i punctul meu forte ).
Ce-i drept eu nu am probleme cind am ceva de zis sau intrebat, sa vezi ce-mi turuie gura, chiar mai mult decit trebuie. Ce vreau eu sa-ti zic este ca mi se pare o idee buna sa incepi cu pasi mici, sa intri in discutii, sa pui intrebari dar eu zic sa tii cont de:
- spontaneitate (adica sa nu-ti propui dinainte sa pui o intrebare la cursul X ci sa o pui fix atunci cind iti vine)
- dialogul cu colegii sa porneasca de la preocupari comune si sa incerci efectiv sa spui ce ai pe suflet, o sa vezi ca o sa stabilesti astfel relatii interumane care o sa-ti dea aripi si in ceea ce priveste vorbitul
- eventual vorbitul la telefon poate sa te ajute
Poate ca problema vorbitului in public n-o sa se rezolve dar eu zic ca nu-i bai, chiar daca notele vor fi putin mai mici, daca este continutul ok nu o sa te pice nimeni numai pt emotii la prezentare.

La referatul meu eu am avut feedback de toate felurile incepind cu un coleg care m-a cam certat si mi-a zis ca nu a inteles mai nimic si ca ar fi trebuit sa incerc sa ma relaxez si sa fac glume, sa zic de la inceput ca am emotii etc si terminind cu alti colegi care mi-au zis ca la inceput nu prea au inteles (am citit f. repede, de fapt la mine aici e problema ca daca ma apuc de citit nu mai am decit un singur gind, cum sa termin mai repede si in plus aveam si un referat tare stufos si am avut comentarii de la profa inainte sa incep in acest sens ca ea crede ca nu o sa ma incadrez in timp)dar ca ulterior, dupa ce au recitit materialul acasa li s-a parut foarte bun si ca in partea a doua (dupa ce mi s-a atras atentia ca e prea repede) chiar si prezentarea li s-a parut ok. Ce vreau sa zic e ca reactiile colegilor nu sunt intotdeauna obiective si chiar daca vreodata cineva se va plinge ca nu te intelege nu trebuie sa consideri parerea ca fiind etalon.

LadyJ, nu stiu cum e in Suedia, dar in Germania asigurarea de sanatate iti deconteaza numai daca e o problema psihica cu valoare de boala ceea ce nu cred ca se poate considera in cazul Mihaelei. Chiar sunt curioasa daca in Suedia e altfel.

Edit: in legatura cu referatul meu si opiniile colegilor, realitatea (mea subiectiva ) e ca aveau dreptate si unii si altii, adica a fost o prezentare proasta a unui continut bun si da, ar fi trebuit sa fac ceva sa ma detensionez, eventual sa zic ca uite, referatul e prea lung si o sa sar citeva folii care se pot citi ulterior, numai ca ce sa fac, ma apucase panica rau de tot

ladyJ spune:

Dar in Germania am inteles ca exista asigurari private care iti pot acoperi o parte din terapie. Sigur, in functie de asigurare.Am inteles gresit?

AgnesLuca spune:

In cazul asigurarilor private exista mai multe tipuri, in functie de cit platesti ai asigurate diferite servicii medicale /terapeutice, deci alea mai scumpe e posibil sa acopere si psihoterapie

eu ma refeream la alea normale (de stat, aici ca sa te asiguri privat daca esti angajat trebuie sa ai venit mai mare de un anumit prag) care platesc si ele dar doar in anumite conditii si anumite terapii.
TCC in general se deconteaza ca terapie, mai degraba decit altele, fiind si de durata cit de cit scurta, dar nu se deconteaza de exemplu ceva cu scopul de a-ti imbunatati viata, cum mi se pare mie ca e cazul Mihaelei (sigur, i-ar plati daca ar fi intr-adevar un caz sever de fobie sociala, de genul ca nici nu poate iesi din casa)

adi2003 spune:

Ce bine semanam la capitolul asta.

ladyJ spune:

Multumesc, Agnes.
Inteleg, consilierea psihologica (care e mai soft,vizeaza o solutie la o situatie de criza precum si preventia aapritiei tulburarilor) poate sa nu fie platita de asigurare, pentru ca persoana care apeleaza la ea e sanatoasa dpdv psihic.
Dar psihoterapia, care vizeaza suferinta interioara(anxietati, atacuri de panica,compulsii, frici, etc) e o forma de tratament.

mihaela_s spune:

Din cate stiu eu, in Suedia nu exista asigurare privata. Dar e posibil ca medicii privati sa primeasca plata de la asigurare si nu de la pacient. Dar tot la fel de posibil e cum spuneti voi Agnes si Lady J, ca numai pentru tratamente serioase. In seara asta merg acasa si il rog pe sotul meu sa testeze terenul.

Agnes, pai suntem surori . Si eu 40 de ani si eu studenta si eu cu prezentari orale pline de emotii. Multumesc ca ai impartasit aici experienta ta. Eu miercurea viitoare am o prezentare, e in grup cu inca trei colege insa. Ele nu vor sa facem prezentare in PP, vor sa vorbim liber. Sa vad cum ma descurc, a mai fost o singura data asa. Dar cand e prezentare in grup nu mi-e chiar atat de groaza, mai ales ca vor mai fi numai 4 colege care asista si profesoara (pe care o stiu bine). Oricum e un antrenament. :)
Si nu, nu mi-am impus sa intreb cu orice pret la cursuri. Dar am avut sute de momente cand voiam sa intreb ceva si nu am intrebat de teama ca poate intreb ceva aiurea, ceva ce nu intereseaza pe altii, cumva ca nu se va intelege intrebarea...din astea. Complexe cum se spune. Acum m-am hotarat sa le las deoparte si sa fiu spontana. Pentru ca asta simt ca imi lipseste.
Cat priveste colegele, am cateva cu care am interese comune. Cu ele incerc sa conversez, cu ele am si conversat si inainte. Sunt cam jumatate insa cu care chiar nu am nimic in comun. Pot sa stau sa le ascult povestile fara sa intervin, pentru ca nu am ce sa spun (au jumate din varsta mea, au cu totul alte interese...azi de exemplu vorbeau de machiaj si se intrebau daca baietii remarca machiajul dupa ce ele isi dau atat interes :)))...suntem numai fete in an, ultimul baiat ce l-am avut a renuntat in primavara)...si cu asta sunt perfect impacata. Uneori ma simt ca o mobila si de cele mai multe ori evit sa ies in pauze daca sunt numai ele. Mai bine stau eu cu mine :). Mi-am propus insa sa incerc sa incep eu conversatii, sa nu mai astept de fiecare data sa ma traga cineva de maneca, asta cu colegele cu care am mai povestit.

adi_2003 nu pot sa zic ca ma bucur ca nu sunt singura, dar ma bucur in speranta ca iti vor fi bune si tie multe din chestiile ce le scriu fetele aici. Recunosc ca pana acum nu am avut curiozitatea sa caut ce problema am, nici nu cred ca reuseam singura.

Am sa incerc sa mai scriu aici cu ce ma confrunt si ce rezolv. Zilele viitoare voi fi acasa (locuiesc in alt oras peste saptamana, fac naveta saptamanal acasa, pe insula fericirii :)) ingropata in carti si cursuri, nu prea voi avea noutati. Dar revin, cat de curand.

Bee spune:

Mihaela, dupa ce a spus si LadiJ despre TCC si am mai citit si eu ceva, am realizat ca eu am facut TCC ceva mai bine de 2 ani. Daca tu asociezi starile tale cu o oarecare fobie sociala, pai la mine in majoritatea timpului a fost depresie in toata regula. Si pot spune cu mana pe inima ca la mine TCC-ul a functionat, in sensul ca de 7 ani n-am facut absolut deloc terapie de nici un fel si-s functionala, cu toate inhibitiile, emotiile si restul starilor asociate. Inca ceva, cand spun "functionala", e chiar mai mult decat atat. Am rezistat bine in conditii de stress maxim, cu persoane agresive si invazive. Deci musai sa faci terapie. Si eu m-am programat la psiholog, candva prin vara cand cedasem rau nervos si incepusem sa vad lucrurile deformat, insa pur si simplu nu am avut cand sa merg. Si totusi am reusit sa ma tarasc asa.
Poate ar fi bine sa te oferi sa faci tu prezentarea in POwer Point, chiar daca ai colegele care vor sa vorbeasca liber? Mie mi se pare aproape imposibil sa nu-ti sustii prezentarea alaturi de un suport vizual. Bafta.