Ghiocei de Martie-Aprilie 2009328

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 5

Monnvas spune:

ILINCO zau ca mi-a pierit si mie piuitul. V-a asteptat, draga de ea... Si a murit impacata, cred...

Editez numai sa zic ca asa mi-as dori si eu sa mor: repede, lucida, inconjurata de cei dragi...

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way
cioburi de viata in 3

Kea spune:

Ilinca, imi pare atat de rau!!!

Eu sunt total bulversata, ca toate celelalte fete, presupun. Nici nu stiu ce as putea spune si de fapt nici nu ma simt in stare sa spun ceva. Ba totusi, sa fii convinsa ca Sophiphi isi aminteste de mama ta si ii simte lipsa. Piticii nostri stau tare bine si cu memoria de lunga durata, nici eu nu mi-am dat seama decat zilele trecute, cand fiu-meu a gasit prin casa o minge pe care a primit-o de la nepoata-mea cand am fost in ro. Sunt aproape 2 luni de cand a primit mingea, iar el a venit victorios la mine cu ea intr-o mana si cu degetul aratator de la cealalta tot aratandu-mi-o si mi-a zis de mai multe ori numele nepoatei. Eu sunt convinsa ca in perioada urmatoare iti va da de inteles ca stie cine lipseste, sau "te va intreba" unde e.
Ilinca

simplyana_m spune:

Ilinca, si pe mine m-a asteptat tata , pe mine si pe sora-mea mijocie, care in ziua aia implinea 30 de ani. Si a murit din cauza ca a stat in ziua precedenta in frig (ianuarie) la cozi la Camera de Munca, sa obtina decizia de pensionare (si a obtinut-o) ca sa pot primi eu pensie de urmas, sa termin facultatea. De cand a primit diagnosticul si pana s-a stins, a durat 3 luni, asa cum au apreciat doctorii. In cele 3 luni, eu ajunsesem sa nu mai am inima sa merg saptamanal acasa, pentru ca facea chimioterapie si era tot mai schimbat si mai pierdut, de la o regasire la alta. Aveam un soc de fiecare data, si cred ca mi se citea pe fata. Din barbatul falnic si frumos, care intorcea capete pe strada, ajunsese o umbra aplecata, cheala si galben-pamantie, cu pielea de pergament. In noaptea cand am primit telefonul (el a cerut sa fim chemate acasa) a facut o suprainfectie, cancerul s-a intins fulminant in tot corpul si i-au cedat pe rand toate organele. Am facut 5 ore cu trenul, cand am ajuns, nu mai era constient de cateva ore, insa ne-a auzit vocile, s-a trezit ca din somn, a cerut apa, ne-a privit pe fiecare, si cu ultima suflare a spus "Ce plangeti, ma..."
Bunica mea (mama tatei) n-a supravietuit durerii si in 2 luni a murit. Peste inca 5 luni, bunicul din partea mamei. Peste inca 1 an, fratele tatei(tot cancer). Peste inca 1an jumate, bunicul din partea tatei. Eu nu mai pierdusem pe nimeni pana la tata. De cateva luni astept telefonul pentru sora tatei, care se stinge incet de ani de zile. Cancer, of corz. Mama are 71 de ani deja.

Eu urasc telefonul. Acum nu am mobil, iar cand am avut, nu mi-a fost niciodata "prieten". Indiferent la ce ora suna, inima imi bate in gol de cateva ori si mi se raceste ceafa.

http://www.lucamic.blogspot.com/

simplyana_m spune:

As vrea sa pot sa-ti transmit cumva cum ma rascoleste pierderea ta, cum stiu ca nimeni nu-ti va sti durerea cu adevarat, nici chiar tu, te va coplesi din timp in timp, si e fara leac. Dar viata merge mai departe, iar pe cei iubiti ii purtam in inima pana la sfarsit. Te imbratisez, Ilinca, strans de tot .

http://www.lucamic.blogspot.com/

ramona7575 spune:

E 4 dimineata si nu am somn pentru ca a plecat sotul de cateva ore , tot bocesc la cat de greu o sa ne fie singurei si la cum o sa reactioneze Stefan in cateva zile cand nu o sa fie tati dimineata la apel. E greu dar mergem mai departe daca in Ro. nu sunt locuri de munca cu salarii decente

Am deschis netul si am vazut ce a scris Ilinka , ma cutremur de relatarile ei si observ ca aproape fiecare dintre noi avem o amintire trista despre cineva drag, nici eu nu voi uita ziua cand l-am vazut pe tati ultima data, noi ne-am grabit sa plecam acasa sa vedem "carcotasii"... daca ramaneam acolo pana a doua zi poate nu ar fi murit...poate, poate... cele care inca ii mai aveti in viata pe cei dragi nu uitati cat de imporante sunt momentele petrecute cu ei, dupa ce ii pierdem realizam dar e prea tarziu...

pisigri spune:

Pling de dimineata, cu nasu-n ceasca de cafea, ca sa nu ma vada colegii....

Ilinca...nu e o consolare, dar mama ta a plecat asa cum am vrea cu totii sa plecam, cred; din pacate parca ea a plecat prea devreme. Dar oare cind e suficient de tirziu...?
Da, cu sufletul de mama (si acum inteleg zecile de dati cind imi spunea mama "Lasa, ca o sa intelegi cind o sa fii si tu mama") iti spun ca Diana a avut perfecta dreptate cind vorbea de iertare, nu imi pot inchipui ce ar putea sa faca al meu copil ca sa fie nevoie sa il iert vreodata. Iubirea completa asta inseamna, iertarea si uitarea greselilor.
Eu inca nu am pierdut pe nimeni foarte apropiat, dar ma uit cu tristete la umbrele care-au devenit bunicii mei, la cunostintele de-o seama cu mine sau doar putin mai mari si care se lupta sa mai lungeasca pentru citeva luni lupta cu diverse boli incurabile, iar moartea ma sperie mai tare decit orice altceva, nu atit din perspectiva necunoscutului cind din cea a despartirii de cei dragi, de Pisilinc in special....

Ilinca, si eu te imbratisez, si iti trimit "o ploaie de pupicuri", cum asa de frumos spunea Gianina

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

novus spune:

Off Ilincuto, aseara dupa ce am citit o parte din ce ai scris parca te si vedeam cum stateai tu cu mama ta si va uitati la nu stiu ce emisiune si comentati impreuna ca doua bune prietene apoi m-a apucat plansul si mai ales frica de a nu pierde si eu persoanele cele mai dragi mie care din fericire sunt inca in viata
Nici eu nu stiu ce cuvinte sa-ti mai spun, dar ma bucur enorm ca te simti bine aici printre noi si iti poti deschide sufletul

www.flickr.com/photos/31088780@N05/" target="_blank">Alexandra (03.03.09)

novus spune:

Citat:

citat din mesajul lui Monnvas

Editez numai sa zic ca asa mi-as dori si eu sa mor: repede, lucida, inconjurata de cei dragi...

CRISTIAN (7.03.2009)
--------------------------------------
Where there's a will there's a way
cioburi de viata in 3

Da si eu dar peste vreo 100 de ani pt ca de cand sunt mama si asta imi da fiori , nu cumva sa mi se intample mie ceva, cine sa mai iubeasca si sa aiba grija de ''soarele meu'' ?
Off iar ma apuca plansul

www.flickr.com/photos/31088780@N05/" target="_blank">Alexandra (03.03.09)

novus spune:

Citat:

citat din mesajul lui simplyana_m

Ilinca, si pe mine m-a asteptat tata

, pe mine si pe sora-mea mijocie, care in ziua aia implinea 30 de ani. Si a murit din cauza ca a stat in ziua precedenta in frig (ianuarie) la cozi la Camera de Munca, sa obtina decizia de pensionare (si a obtinut-o) ca sa pot primi eu pensie de urmas, sa termin facultatea. De cand a primit diagnosticul si pana s-a stins, a durat 3 luni, asa cum au apreciat doctorii. In cele 3 luni, eu ajunsesem sa nu mai am inima sa merg saptamanal acasa, pentru ca facea chimioterapie si era tot mai schimbat si mai pierdut, de la o regasire la alta. Aveam un soc de fiecare data, si cred ca mi se citea pe fata. Din barbatul falnic si frumos, care intorcea capete pe strada, ajunsese o umbra aplecata, cheala si galben-pamantie, cu pielea de pergament. In noaptea cand am primit telefonul (el a cerut sa fim chemate acasa) a facut o suprainfectie, cancerul s-a intins fulminant in tot corpul si i-au cedat pe rand toate organele. Am facut 5 ore cu trenul, cand am ajuns, nu mai era constient de cateva ore, insa ne-a auzit vocile, s-a trezit ca din somn, a cerut apa, ne-a privit pe fiecare, si cu ultima suflare a spus "Ce plangeti, ma..."
Bunica mea (mama tatei) n-a supravietuit durerii si in 2 luni a murit. Peste inca 5 luni, bunicul din partea mamei. Peste inca 1 an, fratele tatei(tot cancer). Peste inca 1an jumate, bunicul din partea tatei. Eu nu mai pierdusem pe nimeni pana la tata. De cateva luni astept telefonul pentru sora tatei, care se stinge incet de ani de zile. Cancer, of corz. Mama are 71 de ani deja.

Eu urasc telefonul. Acum nu am mobil, iar cand am avut, nu mi-a fost niciodata "prieten". Indiferent la ce ora suna, inima imi bate in gol de cateva ori si mi se raceste ceafa.

http://www.lucamic.blogspot.com/

Eu sunt prietena cu mobilul (prietenii stiu de ce

) dar cat a fost tata internat in spital il uram , umblam cu el mereu in mana si cand suna si nu cunosteam numarul aveam prima data golul in stomac
Cand am primit vestea de la spital chiar nu ma asteptam, era o zi superba afara, imi terminasem de aranjat la birou o grsmada de acte restante de cateva luni si ma simteam tare tare bine, m-au sunat si m-au intrebat daca eu sunt si atunci mi-m dat seama ce s-a intamplat

Cel mai greu a fost sa-i dau vestea mamei mele care ne astepta cu zambetul pe buze sa mergem la Real si care tot nu credea dupa ce i-am spus, apoi bunicii mele dragi care are o varsta si ne era frica de reactii , niciodata nu m-am simtit asa aiurea cand am mers catre ea

www.flickr.com/photos/31088780@N05/" target="_blank">Alexandra (03.03.09)

novus spune:

Citat:

citat din mesajul lui pisigri
Da, cu sufletul de mama (si acum inteleg zecile de dati cind imi spunea mama "Lasa, ca o sa intelegi cind o sa fii si tu mama") iti spun ca Diana a avut perfecta dreptate cind vorbea de iertare, nu imi pot inchipui ce ar putea sa faca al meu copil ca sa fie nevoie sa il iert vreodata. Iubirea completa asta inseamna, iertarea si uitarea greselilor.

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009)

Da, da mare dreptate aveti, iubirea de mama e unica si neconditionata !

www.flickr.com/photos/31088780@N05/" target="_blank">Alexandra (03.03.09)