Razbunarea ca terapie mentala
Raspunsuri - Pagina 2
blue eyes spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui OanaP Eu am trait 3 ani la un birou unde fiecare platea o polita fiecaruia, inclusiv in avans. Nu am reusit sa ii inteleg, multe erau rautati gratuite. Am sperat ca odata cu schimbarea sefului se vor schimba multe, dar desi era mai tanar, situatia s-a inrautatit dramatic. Am inteles unele aspecte, dar esenta tot nu am reusit. In plus am picat si drept proasta biroului, careia ii putea face n'spe mii de rautati ca nu reactiona. In 20 de ani de munca nu am intalnit firma ca asta. Am invatat ca unii din ei nici nu aveau habar cat rau fac. Am invatat ca unii isi trageau fericirea si normalitatea din asa ceva. AM INVATAT CA ACEST FEL DE COMPORTAMENT ERA UNUL INVATAT. Si era perpetuat de oameni ca mine care nu reactionau, eram practic cobai, elementul pe care se invata un astfel de comportament. |
Oana, eu am stat doar un an intr-un asemenea birou, unde erau grupuri-grupulete, care se mancau si se pupau intre ele, ura, falsitate de sus pana jos. Vorba romanului, pestele de la cap se impute. Eu nu am tacut, am dat din gura. Nu am schimbat lumea, ci am platit scump revolta mea. Totusi, nu-mi pare rau. Mi-ar fi parut mai rau daca as fi facut ca ei, pentru ca as fi devenit ca ei.
Legat de tema subiectului, daca as putea, le-as plati-o candva!
ps. de fapt cerandu-le clar si raspicat anumite drepturi prevazute de catre lege, avizand sindacatul, e un mod de a le arata ca nu am fost/nu sunt o fraiera. Razbunare in modul clasic nu, dar impunere da!
salcia spune:
Oana, cat de bine te inteleg! Si eu am trait cativa ani, ultimii, in aceeasi atmosfera la birou, pentru ca erau cateva persoane care doar asa se simteau bine, traind si hranindu-se din conflicte, rautati gratuite, cutite in spate (iar atitudinea asta se incuraja "de sus"). Era efectiv un mediu toxic (oare sa aiba vreo legatura faptul ca doi colegi de birou, tineri, au facut cancer?). Cu unele am avut niste conflicte deschise (ma rog, cu una singura), ca sa le spun asa, iar despre altele, cu care am crezut eu ca m-am inteles foarte bine, si le-am ajutat foarte mult (si la serviciu, si chiar in probleme personale) am aflat apoi ca pe la spate si ele imi puneau bete in roate si faceau tot felul de comentarii. Ce sa mai spun, eu nu ma pricep la mismasuri, masinatiuni din astea de culise, parat sau inventat lucruri, nici nu-mi plac conflictele, asa ca pana la urma tot eu am pierdut. Nu vreau sa ma victimizez, si eu am gresit, nu am stiut cum sa reactionez, cum sa gestionez lucrurile, asa incat ma gandesc serios ca trebuie sa fac ceva pe viitor, sa lucrez cu mine pentru a fi capabila sa fac fata in situatii de genul asta.
Nu am ganduri de razbunare fata de persoanele respective, insa nici acum nu inteleg, in cazul celor cu care aparent ma intelegeam bine, ce s-a intamplat. Deci pur si simplu nu mai vreau sa aud de oamenii astia. Recunosc insa ca in cazul acelei persoane cu care am fost in conflict deschis si care m-a subminat cum a putut, nu pot spune ca ma intristez cand aud ca nu ii merge foarte bine. Desi, imi dau seama foarte bine ca acea persoana avea niste probleme psihice extrem de grave, si deci cumva nu era 100% responsabila pentru toate ororile pe care le provoca; principalii vinovati erau cei care o lasau sa se manifeste in felul acela, managerii. Dar tot nu ma pot detasa suficient de mult incat sa am o atitudine neutra (de curand ne-am intalnit la un eveniment - nu mai lucram si nu mai avem nicio legatura de cateva luni bune - si nici macar nu i-am vorbit, am schitat un salut foarte vag, si atat).