....alte intrebari, alte raspunsuri......
Raspunsuri - Pagina 5
erato spune:
Eu sunt, pur si simplu, indragostita de acest forum
, si de aici am aflat multe, pt ca literatura de specialitate cu cazuri concrete nu am gasit, nici macar asa, teorie decat putina. Chiar mi-am schimbat parareri si m-a facut sa fiu mai deschisa. Initial, cand m-am hotarat sa adopt, eram decisa sa nu stie nimeni (sau aproape nimeni) de gestul meu si cand voi aparea cu copilul sa fiu evaziva. Acum sunt mandra ca adopt si ca voi deveni mama in acest mod. Si clar, eu voi fi mama cu "drepturi depline", dar sper sa nu uit niciodata ca nu eu l-am nascut si sa-i ascund copilului meu adevarul despre originile lui.
Iar in ceea ce priveste topicurile "Cate mame are copilul" si cum ii spunem copilului ca e adoptat e mare diferenta.
Si asa cum a zis Simo, pana la urma, decizia ii va apartine cate mame va considera ca are. In linkul dat m-a frapat ca unul dintre copiii adoptati numea femeia care l-a nascut "mama adevarata"
.Si noi ce suntem? Mame neadevarate?
Vreau sa fiu mama
dacris77 spune:
suntem mama adoptiva! daca el va considera ca cea care l-a nascut e cea e adevarata, asta e. intre timp eu am onoarea careia ii pasa de el, il ingrijeste si il iubeste.
erato spune:
Psih. de la DPC imi povestea de o fetita care isi numea noii parinti "adoptatori" si avea vreo 3 ani. Cred ca era o dulcica.
Eu imi doresc din suflet sa fiu eu "mama adevarata", sper sa reusesc sa ma considere asa copilul meu cand va fi adult.
Vreau sa fiu mama
asi spune:
Eu cred ca esenta intrebarii "cate mame are copilul adoptat?" este reprezentarea noastra , personala, a ceea ce inseamna sa fii MAMA.Oare a naste un copil te face mama?
Repet si imi sustin afirmatia ca eu sunt unica mama a copilor mei pentru ca eu mi-am dorit sa fiu mama lor, nu mi-am dorit neaparat sa nasc.Si nu , nu sunt o mama spirituala , mama spirituala a copiilor mei este nasa lor de botez.Faptul ca isi vor dori sa-si cunoasca originile biologice e un lucru normal si firesc , dar oare vor gasi lucruri in comun cu acele persoane in afara de trasaturile fizice?
Respect parerea diferita de a mea , dar si cred ca trebuie sa avem mai multa incredre in noi ,in ceea ce le oferim copiilor nostrii.
Ei sunt norocul meu : Razvan si Maria
Cand Dumnezeu iti inchide o usa , intotdeauna iti deschide o fereastra.
simo_75 spune:
eu sunt convinsa ca toate avem incredere in ceea ce le oferim copiilor nostri!
Pe langa toate astea insa ii voi da dreptul de a-si cunoaste originile si va avea dreptul sa stie cine l-a nascut!
Repet- decizia va fii a lui!Si la copilasii vostri la fel!Ca vrem sau nu vrem atunci cand maturitatea isi va spune cuvantul ce o sa facem?
O sa le spunem intr-una -Doar eu sunt mama ta!!!Eu nu pot face asa ceva.si atunci?
El undeva peste cativa ani va avea toata libertatea de a decide cate mama are! Una sau doua!
Pana atunci eu ma consider mama lui insa nu o desconsider pe cea care i-a dat viata.Fara ea nu eram eu mama!
asi spune:
Simo e corect ce ai spus tu
, insa e o diferenta emorma intre a nu nega originile biologice a copiilor nostri, a ii fi recunoscatori femeii care l-a nascut si abandonat -si a o numi pe acea femeie prima mama sau ma rog doar mama.Mie mi se pare o contradictie in termeni.
Ceea ce e important e ca ne iubim copii si o sa incercam sa facem totul pentru ei..tot ce e mai bine.
Edit: cred ca intrebarea initiala se referea la ce spunem celor din jur si nu ce le transmitem copiilor.
Ei sunt norocul meu : Razvan si Maria
Cand Dumnezeu iti inchide o usa , intotdeauna iti deschide o fereastra.
erato spune:
Intr-adevar, numele topicului a lasat loc de interpretari si am mers mai departe cu discutia si la ce le spunem copiilor. Si nu cred ca am facut rau
asa putem invata unele de la altele, ne spunem opiniile, comunicam si poate invatam ceva.
Vreau sa fiu mama
dacris77 spune:
copilul poate sa imi spuna ca nu sunt mama lui adevarata, dar eu ma consider mama adevarata! pana ajunge la maturitatea deplina a gandirii sa gandeasca absolut cum doreste, voi gandi eu! apoi cum doreste el, eu mi-am facut datoria si ii voi multumi ca m-a ales pe mine sa ii fiu mama si respectiv lui dzeu, celei ce l-a nascut. Ma preocupa mai mult educatia copilului, sa ii modelez caracterul, decat faptul ca e adoptat. In urma acestui fapt ar trebui sa fie recunoscator, dar asta e un risc si daca copilul ar fi fost nascut de mine. o alta tema ar fi- cum gandeste de a lungul timpului femeia care l-a nascut? ce ar gandi daca l-ar vedea? simte dragoste materna cum simtim noi? ma cam indoiesc...
cons spune:
Fetelor, azi puiutul meu s-a taiat la piciorus la scara rulanta de la magazinul din centrul orasului.
Atunci n-am plans pentru ca a trebuit sa fiu tare pentru el, acum plang ca o nebuna pentru ca inca ii vad rana deschisa, iar eu eram asa de neputincioasa. Nici macar numarul de la salvare nu mi l-am mai amintit. Am in minte rana piciorusului si tipatului lui de groaza, de acolo si apoi de la urgente.
Ce vreau sa va spun, din toata inima si cu toata convingerea mea, este ca daca noi nu credem ca suntem cu adevarat mama lor, atunci nimeni n-o sa creada acest lucru. Este ca si iubirea.
Indiferent de caz/situatie stiu ca toate sunte niste mamici minunate.
danaionela spune:
Cons imi pare rau pentru piticut. Ii doresc sa se faca bine cit mai repede. Stiu si te inteleg ce inseamna aceasta suferinta. Am patit-o si eu in ziua de PASTE. Uneia dintre fetite i s-a facu rau. AM plcecat de urgenta cu ea la spital. Eram disperata. O tineam in brate si plingeam impreuna cu ea, cind o vedeam cum se chinuie. Fiecare secunda care trecea mi se parea o vesnicie. Dupa ce si-a mai revenit, doctorii m-au intrebat de ce eram asa disperata?
In acele clipe mi-am dat si mai mult seama ca aceste fetite reprezinta viata mea...