Sunt obsedata de el !
Raspunsuri - Pagina 4
Doloress spune:
Imi pare rau ca nu ai acces la psihoterapie, din pacate cred ca e singura chestie care te-ar putea ajuta, eu una zic ca merita tot efortul financiar, pentru ca altfel nu vad cum te-ai putea desprinde din cosmar.
Dupa parerea mea, problema e mult mai adanca si nu tine deloc de el, nici de sotul tau, ci de tine insati. Daca nu era baiatul asta din liceu, era in mod sigur altceva, tot o himera. Deci cauzele trebuie cautate dincolo de el.
Esti o femeie care iubeste bolnav pentru ca ceva din trecut nu te lasa sa iubesti sanatos, neobsesiv. Ce anume, numai tu si un psihoterpeut puteti descoperi. Te simti bine suferind, oricat de paradoxal ar suna chestia asta. Chiar daca te-ai inatalni cu el, chiar daca te-ai culca cu el, sunt sigura ca a doua zi ai lua-o de la capat cu alta obsesie. E probabil ceva mai puternic decat tine.
Ai citit cumva Femei care iubesc prea mult de Robin Norwood? S-ar putea sa-ti ofere cateva piste de gandire.
Mult succes! 
38+ KevinVictoria, fetita frumoasa si curoajoasa, te iubim!
mimitete spune:
Ma alatur si eu corului de persoane care te trimite la pshiholog si eu as indrazni sa spun si psihiatru ca macar ala trebuie sa fie gratis. Asta nu inseamna ca esti nebuna si sper din tot sufletul ca nu-mi ridic forumul in cap pt preconceptiile care inca mai exista in Ro si nu numai. Ai nevoie de ajutor specializat pt a iti salva viata ca ceea ce traiesti tu este un cosmar. Se gasesc bani si pt pshihoterapie daca asta e prioritatea dar trebuie sa realizezi ca este o prioritate. Dupa cum scri pari o femeie desteapta si foarte sensibila desi este clar ca rational tu nu poti sa iesi din aceasta obsesie singura. Chiar daca esti o mama model, copiii simt ca esti nefericita si ii afecteaza...asa ca daca ei sint lumina ochiilor tai si cea mai mare realizare a vietii, fa-o pt ei daca nu pt tine.
Respectivul nu iti datoreaza nimic, nici macar un raspuns ca din punctul lui de vedere ti-a dat raspunsul cu multi ani in urma si a fost clar si raspicat, numai tu de agati de o himera si speri ca mai ear ceva in spatele lui ... Nu s-a intimplat nimic la banchet si te amagesti din nou spunind ca venisei hotaraita sa il ignori si sa te distrezi....l-ai urmarit din nou cu privirile si tu l-ai invitat la dans...so much for ignoring him.
Sint multe persoane care flirteaza de dragul flirtului fara sa aiba nici un sentiment pt persoana respectiva, le face bine la ego, ba mai si povestesc la prieteni cum X e in limba dupa ei si ei o tin in sah.
Isi aminteste foarte bine de tine, tocmai de aia nu raspunde la "provocari". E foarte posibil sa te vada ca o "lipitoare", scuze, sper sa nu te simti jignita
. Nu iti datoreaza nici un raspuns.
In lipsa unei relatii de orice fel cu el, tu l-ai pus pe un piedestal.
Marius avea dreptate si el a incercat un inceput de terapie pe forum cu intrebarile lui. Trebuie sa te focusezi pe lucrurile pozitive in viata ta, stiu ca o sa-mi zici ca nu e nimic, probabil numai copiii, asa zic TOTI cei care sufera de depresie, psihologii sint obisnuiti cu raspunsul asta.
Fa o lista cu 10 lucruri care te bucura in viata, ce te face sa zimbesti, chiar daca sint minore. Fa o lista cu 3 lucruri care iti fac viata mizera si pune-le prioritati. Ce se poate face cu ele?
Iti doresc din tot sufletul pace in suflet.
calipso_zeus spune:
Deci indirect am avut dreptate.Multa lume de aici iti spune ca e p problema.Spun asta pentru ca daca nu ai o casnicie perfecta daca nu ti- a convenit de la inceput te-ai agatat si te agati de o himera.Si esti constienta de asta dar ceri doar mangaieri pe cap si intelegere.Daca tu nu esti absolut dedicata vietii de cuplu atunci din start copiii simt ca mama si tatal au probleme.Copiii sunt adevrate aspiratoare de sentimente,simt orice si reactioneaza.Te cred ca esti ca o fiara pentru copii si ca-i iubesti, orice am normal si iubeste puiul,dar tocmai pentru asta starea ta dauneaza atmosferei din casa.Oricine are probleme si discutii dar copilul simte.Asta incerc sa-ti spun si cel care a punctat cel mai bine a fost Marius sustin asta sus si tare.Iar cine trece dincolo de durtatea vorbelor mele vede ca nu faci bine,ca asta te va duce mai adanc in hau.Preferi cantece de inger sau trambita desteptarii?
emilia.m spune:
Draga mea, stiu ca nu e usor dar trebuie sa accepti ca acel el de care te-ai indragostit tu, efectiv nu exista.
Baiatul de care ai fost amorezata in liceu era un strain de fapt, invaluit intr-un mister care ii ascundea defectele si il facea a para perfect. Il vedeai cu prin ochii unei copile amorezate si asta denatura adevarul. Nu il vedeai cum era defapt. Si nici acum nu o faci.
Barbatul care acel baiat a devenit, probabil nu are mare lucru in comun cu tine. Probabil nu va plac aceleasi filme, aceleasi melodii, aceleasi feluri de mancare si nu aveti aceleasi modalitati de a va petrece timpul liber. Altfel v-ati fi intalnit intamplator mult mai des.
Si atunci nu poti spune ca esti indragostita de el si nu poti spune ca esti geloasa pe felul cum face dragoste cu sotia lui cand tu nu stii cum e acel fel. Poate pentru tine ar fi o imensa dezamagire sexul cu acest barbat. Si atunci de ce iti lasi mintea sa viseze in continuare la el?
Nu-i mai usor sa-i spui sotului tau ca vrei sa fie asa si pe dincolo si sa faca aia si aialalta si sa se schimbe asa si invers sa iti fie pe plac si sa te faca fericita?
Sotul tau e totusi barbatul care te-a iubit intr-atat incat sa te ia de sotie si sa iti fie alaturi atatia ani in care tu pe ascuns l-ai idealizat pe altul care nici sa-ti vorbeasca nu vrea si nu a vrut. Ssunt dura dar e adevarul si nu e sanatos pentru tine sa traiesti asa cum o faci acum.
Sper sa gasesti forta si intelepciunea de a te rupe din cercul vicios in care ai intrat ca refugiu pentru ca erai nefericita la un moment dat in casnicie.
Investeste energie in a-ti repara casnicia mai degraba decat in a visa la un barbat pe care imaginatia ta l-a modelat intr-atat incat l-ai transformat in ideal de neegalat.
"Nerealizarea unui lucru pe care ti l-ai dorit poate fi uneori cel mai mare cadou al sortii"
La un preot s-a dus odata un barbat recent casatorit cu dragostea vietii lui. I-a zis ca e profund dezamagit de ea, ca o crezuse altfel dar ea nu era nici pe departe perfecta. Preotul i-a zis: tu te-ai indragostit de o icoana, de imaginea unei femei identica la chip cu sotia ta dar cu o personalitate pe care ti-ai inchipuit-o tu. Divorteaza de femeia din imaginatia ta si iubeste-ti sotia cu bune si cu rele, cu calitati si defecte, ca toti oamenii".
Sometimes good things fall apart so that better things can fall together".
"Nu te gandi la oamenii din trecutul tau pentru ca exista un motiv intemeiat pentru care nu au ajuns sa faca parte din prezentul si viitorul tau".
Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.
Fomalhauti spune:
Inteleg ca in afara obsesiei pentru prima dragoste mai exista si alte lucruri care te nemultumesc in viata ta. Poate ai putea schimba ceva. Spui de cariera. Ce ti-ai fi dorit sa faci? De ce nu incerci sa faci ceea ce ti-ar oferi satisfactie? Daca nu ai dorit sa te faci balerina sau sportiva de performanta, probabil nu e timpul pierdut. Trebuie doar si incerci. Spui ca mai sunt si alte aspecte: incepe cu ce ti se pare mai usor. Numai tu iti poti schimba viata.
ionik76 spune:
Desi nu mi-a facut tocmai placere sa citesc postarile voastre, si asta nu pentru ca as vrea sa "fiu mangaiata pe cap" si nici pentru ca as cauta confirmari sau incurajari pentru ceea ce fac, tin sa va multumesc ca v-ati implicat si v-ati spus parerea. Am incercat sa ma vad prin ochii vostri si m-am ingrozit. Dar aveti dreptate si aveam nevoie de "palmele" astea ca sa ma trezesc.
Nu sunt o ignoranta ca nu-mi dau seama ca intr-adevar problema in sine nu o reprezinta de fapt acest baiat, asa cum bine spunea si Doloress, parca. Si eu sunt convinsa ca daca nu era el, era altceva. Cred ca de fapt am inteles de la bun inceput ca nu m-a vrut, numai ca in timp s-a transformat intr-un mijloc de refulare a frustrarilor mele si la momentul asta cred ca el reprezinta doar ceva de care ma agat ca sa pot evada in lumea mea perfecta. El e pretextul, ca sa zic asa. Pentru ca nu ma amagesc ca ar putea fi ceva intre noi. N-am spus asta. Pentru ca am recunoscut ca e anormal ce fac. Pentru ca nu sunt atat de idioata incat sa fug acum sa-l caut si sa-i fac declaratii. N-am facut-o atatia ani, n-as face-o nici acum. Si nici nu cred ca a trimite un mesaj amical de genul "buna ! ce mai faci ? esti bine ? te-ai realizat ?" pe un site destinat fostilor colegi de scoala, dupa mai bine de 10 ani, te transforma neaparat intr-o "lipitoare". Pana la urma, el nici macar nu stie prin ce am trecut, nici prin ce trec acum, de ce ar presupune neaparat ca sunt obsedata de el ? Ar trebui poate sa ma prefac ca nu-l vad cand il intalnesc, sa trec pe eventual pe cealalta parte de strada ca sa nu creada cumva ca as mai fi interesata de el in vreun fel ?! Sincer, mi se pare exagerat. Pai tocmai prin atitudinea asta as da dovada ca am resentimente fata de el si ca n-am reusit sa trec peste.
Dincolo de asta, asa cum spuneam, problema e mult mai veche si mai adanca decat el. Si daca spun ca am o mama posesiva, care si acum, la treizecisi... de ani ma trateaza tot ca pe un copil de 10 ani, controlandu-mi pas cu pas viata si casnicia, cred ca am spus deja tot. Poate ca ar trebui totusi sa discutam si despre asta.
Cat despre jurnale, nu sunt jurnale din vremea adolescentei, sau nu numai. Eu am continuat sa tin aceste jurnale in toti anii de dupa, si in prezent, ele sunt o forma de a vorbi cu mine insami, de a ma analiza, de a impartasi cu cineva cele mai intime ganduri. E ca o forma de terapie, din cate stiu chiar si psihoterapeutii o recomanda. Am scris acolo despre multe probleme pe care le-am avut de-a lungul anilor, si pot sa spun ca m-a ajutat mult lucrul asta. Cand am spus ca i-as trimite aceste jurnale ma gandeam ca poate in felul acesta m-ar vedea asa cum sunt cu adevarat. Era insa un fel de a spune, oricum n-as face-o, fie si numai pentru faptul ca ele reprezinta pentru mine ceva foarte intim, uneori nici eu nu am curajul de a mai reciti ce-am scris in anumite momente. In plus, mi-e clar ca nu l-ar interesa, ca nu vrea sa ma cunoasca, si sunt constienta acum ca el nu-mi datoreaza nimic. Intr-un fel, mi-ati deschis ochii sau mai exact m-ati facut sa accept lucruri pe care desi le banuiam si singura, nu le puteam totusi accepta, sau nu vroiam sa le accept, gandindu-ma ca "poate totusi nu e asa". Oricum, vazand lucrurile prin ochii vostri, mi-au devenit mult mai clare si indraznesc sa spun ca deja ma simt mai bine, cel putin in ce priveste problema legata de el. Problemele care stau insa in spatele acestui paravan persista insa si reprezinta, asa cum spuneam, cu totul si cu totul alt aspect.De altfel, si in psihoterapie, daca nu ma insel, se porneste de la ceea ce constituie in aparenta problema imediata si se ajunge de fapt la substanta, la problema de baza. Stiu ca despre asta e vorba in ce ma priveste.
My Lady ma intreba daca sotul meu nu e tocmai ok sau nu cumva eu l-am indepartat. Sotul meu m-a dezamagit profund inca din primele zile de casnicie, si nu pentru ca as fi visat eu la cai verzi pe pereti si m-as fi trezit peste noapte ca nu m-am maritat cu omul potrivit. Nici pe departe. A comis niste greseli pentru care apropiatii mi-au spus atunci ca ar trebui sa divortez fara rezerve. Tocmai pentru ca am crezut in casnicia mea si am vrut sa lupt pentru ea si sa o salvez, am mers mai departe. Din pacate inclin sa cred ca poate era mai bine sa le ascult sfatul. Pentru ca peste ani dezamagirile au continuat, si am ajuns treptat sa ma intreb de ce naiba m-am casatorit cu el ? Nici eu nu sunt perfecta, poate si eu m-am schimbat de-a lungul anilor si de aceea am ajuns sa cred ca el nu mai reprezinta omul de care am nevoie. Nu stiu daca ati vazut filmul "The story of us" cu Bruce Willis si Michelle Pfeifer, e o poveste emotionanta despre deteriorarea in timp a relatiei de cuplu. Daca l-ati vazut sau veti avea curiozitatea sa o faceti, va pot spune ca eu si sotul meu ne identificam aprioape 100% cu povestea celor doi. Si asta pana la cele mai mici detalii, legate de caracterul celor doi si chiar de mama ei posesiva. L-am vazut chiar impreuna cu al meu sot, am vrut sa-l vada si el, dar nu stiu cat anume a inteles. In film cei doi ajung in final sa-si rezolve problemele. Nu stiu daca asta voi putea spune despre noi doi....
Poate sunteti de acord sa vorbim si pe tema asta. Macar pana ajung la psiholog...
Referitor la cariera, intr-adevar nu e inca prea tarziu, si chiar am demarat "proiectul" asta inca de anul trecut, am luat hotararea sa-mi urmez in cele din urma visul si sper sa am taria sa-l si duc la bun sfarsit.
ionik76 spune:
Ati deschis in mine niste ferestre. Si nu mai pot da inapoi. Simt nevoia sa vorbesc si daca nu o fac acum, nu stiu daca mai tarziu o sa mai am puterea sa o fac. Si rog moderatorul sa nu mute subiectul, pentru ca lucrurile se leaga si nu vreau sa va pierd pe drum. Am nevoie de voi !
Vorbeam de mama mea... Cum as descrie-o ? Dominatoare, frustrata, posesiva... Ce simt pentru ea ? Dincolo de dragostea care totusi nu pot sa cred ca nu exista, ascunsa undeva, ura !
Mama mea care inca ma trateaza ca pe un copil de 10 ani, pentru care obedienta oarba e singura atitudine permisa, pentru care pana si copiii mei nu sunt numai ai mei si asupra carora considera ca are drepturi... Mama mea care a pus pe umerii mei de copil povara casniciei ei ratate, care si-a proiectat toate frustrarile adunate in viata ei asupra mea, si inca o face, care nu m-a incurajat niciodata, care nu mi-a sustinut niciodata deciziile, dar care mi-a reprosat inzecit nereusitele, care a asteptat mereu de la mine mult prea mult, care nu a fost niciodata multumita de mine, pentru care niciodata nu am facut nimic bun, nu am fost suficient de buna, nu am fost perfecta ! Pentru care am fost mereu si sunt in continuare cel mai "rau" copil, fiica nerecunoscatoare, pentru care orice as face nu e de ajuns ! Mama mea care m-a sprijinit material ori de cate ori am avut nevoie, desi nu o data mi-a reprosat ulterior acest lucru, dar pe care nu am simtit-o niciodata cu adevarat aproape de mine, empatizand la problemele mele ! Mama mea care aproape ca mi-a impus sa renunt la sarcina, motivand ca ea nu ar avea puterea sa creasca un copil cu handicap si ca nu ma va sprijini daca decid sa fac totusi acel copil si pe care am ascultat-o, ca o fetita cuminte ce sunt, si cat o urasc acum pentru asta ! Mama care m-a folosit nu o data drept scut viu ca sa evite loviturile pe care i le aplica tatal meu, mama despre care nu imi amintesc cum ma alinta si ma tinea in brate, dar imi amintesc de bataile pe care mi le aplica de cele mai multe ori fara sa inteleg pentru ce anume ! Pentru ca eram un copil atat de terorizat, incat nu cutezam sa fac un pas fara sa-i spun, ce sa mai vorbesc de obraznicii ! Si care atunci cand am avut puterea sa-i reprosez anumite lucruri m-a acuzat de nerecunostinta, reprosandu-mi ca fabulez, si a sfarsit prin a poza ea insasi in victima !
O mama care numai nu ma intreaba de cate ori m-am culcat cu sotul meu luna asta, care are pretentia sa stie ce fac minut cu minut, pentru care nu sunt nici macar o mama buna si cred ca daca ar putea ar fi in stare sa-mi ia si copiii sa-i creasca ! Evident, cat mai draconic cu putinta ! Si care se lamenteaza cand constataca nepotii nu se simt atasati de ea, nemaifiind mult pana sa ma acuze ca eu sunt cea care ii intorc impotriva ei.
Tatal meu... Tatal meu despre care imi amintesc doar scenele de scandal si de care m-am bucurat initial si in aparenta ca am scapat cand a plecat la alta, desi in realitate cred ca m-am simtit tradata si abandonata pentru ca il iubeam ! Si m-am simtit tradata o data mai mult cand, dupa ce a avut cu cealalat femeie baiatul mult dorit, a incetat sa ma mai caute ! Si pe care nu am avut puterea sa-l iert nici macar cand, pe patul de spital, bolnav de cancer, mi-a cerut asta, si nu l-am iertat nici pana azi, desi nu mai e de mult printre noi.
Mi-am dorit mereu o familie in adevaratul sens al cuvantului si mi-am jurat ca nu voi fi pentru copiii mei o mama asa cum a fost mama mea pentru mine ! Si totusi, din nefericire, uneori o copii atat de mult ! Si ma urasc pentru asta, pentru ca n-am suficienta putere sa ma controlez, si o urasc si pe ea mai mult !
Sotul meu... Un om care initial m-a salvat de toate astea, sau cel putin asa a intentionat, dar care cred ca pe parcurs, undeva, a abandonat lupta, reprosandu-mi nu o data ca o vede in mine pe soacra-sa ! Si are dreptate ! Sunt fiica mamei mele, copia ei fidela si ma urasc pentru asta ! Pentru ca vreau sa fiu eu !
Si ma mai mir ca am facut o obsesie bolnava pentru o himera ! Si ma mai mir ca evadez intr-o lume imaginara, pe care o cred perfecta !
Sunt multe de spus, am scris acum dintr-o suflare, pentru ca simteam nevoia sa ma descarc !
Sper sa nu plecati. Eu inca sunt aici.
lorelaim spune:
Offff Ionik - de ieri am vrut sa-ti spun ca eu cred ca problema ta vine de undeva de mai departe... din copilarie... din relatia cu parintii... dar pt ca nu stiam detalii si pentru ca nu sunt de specialitate nu mi-am putut permite sa fac asemenea afirmatii...
Nu pot decat sa re-intaresc faptul ca ai nevoie de ajutor specializat ca sa poti trai o viata fara umbrele trecutului. Musai tre' sa vezi daca poti primi acest lucru... Poti vorbi cu medicul de fam despre depresie? Poate acesta sa-sti dea trimitere la un specialist?
Multa sanatate iti doresc si bunul Dumnezeu sa te ocroteasca
marius spune:
Cu ce te ocupi in viata de zi cu zi? In afara de copii desigur.
Eu pur si simplu / Pagina legislativa
nelia spune:
Cind am citit acum doua zile subiectul tau, mi-am spus: uite, inca un copil captiv! Eu nu am scris de la inceput, am asteptat sa ajungi singura la problema... pentru ca stiam ca vei ajunge.
La cit de analitica esti, la cit de frumos scrii, intuiam ca tu stii deja care este problema ta, nu era nevoie sa-ti deschida nimeni ochii. Stii acum foarte bine ce ai facut... Ai luat un baiat care ti-a placut in adolescenta, si atunci tot din dorinta de a iubi si a fi iubita ca in cartile, pe care, dupa cum scrii si simti, sint sigura ca le-ai citit... si ai aruncat asupra lui toata nevoia ta de iubire. Si de a iubi si de a fi iubita, deopotriva. Erai la adapost, nu aveai cum sa fii ranita, din nou, cum o faceau parintii tai, pentru ca nu erai intr-o relatie cu el.
A fost o iubire adolescentina, dar platonica, neimpartasita. Poate ca gesturile lui si intensitatea din priviri au existat, dar sint sigura ca tu le-ai amplificat pe masura simtirii tale, a nevoii tale de a iubi si de a fi iubita. Si chiar daca nu a fost nimic si totul s-a petrecut in imaginatia ta de copil dornic de iubire, nu are nici o importanta: pentru tine a fost iubire! Dar, din pacate, neimpartasita si neconsumata. Daca ar fi fost altfel, ai fi putut macar sa te hranesti din ea, dar asa, draga mea, totul este o himera si nu e sanatos pentru tine sa traiesti in ea.
Lucrurile au evoluat, ti-ai acordat sansa la viata, numai ca viata a facut asa cum a vrut ea, nu cum ti-ai dorit tu. Ti-ai acordat dreptul sa iubesti din nou, pe altcineva, ai incercat din rasputeri si sint sigura ca aproape ai reusit. Si ai vrut sa ai o familie, sa iubesti un barbat, sa fii iubita de acesta, sa ai copii... numai ca ai avut din nou nenorocul sa nu fie chiar asa cum ti-ai dorit. Si te-ai intors din nou la himera! Tot la cea adolescentina, pentru ca investisesi deja prea mult acolo ca sa mai cauti alta. Si ai aruncat asupra aceluiasi barbat tot ce nu mai puteai tine in tine: nevoia de a fi iubita de parinti, nevoia de a-i iubi si a-i ierta, nevoia de a iubi un barbat si de a fi iubita, dezamagirea ca nici asta nu s-a intimplat.
Si te-ai inchis din nou in himera ta, din nevoia de siguranta. Problema nu este barbatul acela si iubirea lui pentru el, zbuciumul pe care il traiesti este zbuciumul vietii tale, transferat ca sa poti supravietui cu el, asupra acestui barbat... Nu de iubirea fata de el trebuie sa scapi, aceasta exista sau nu exista, nu te-ar afecta atit de tare daca viata ta ar fi una linistita si plina de iubire.
Singurele fiinte adevarate din viata ta sint copiii tai! Si tot ei sint si cei care au nevoia cea mai mare de iubirea ta! Si tu ar trebui sa intelegi cel mai bine asta, pentru ca stii cum este sa traiesti cu nevoia aceasta de iubire. Dar tu nu poti ajunge la ei si nici nu le poti oferi aceasta iubire asa cum au ei nevoie, pentru ca tu nu te iubesti pe tine: te urasti! Si din aceasta cauza, fiind destul de profunda si de inteligenta ca sa intelegi ce se intimpla, chiar daca nu poti pune direct degetul pe rana, nu poti iubi (sau uri) decit bolnavicios, depresiv... asa cum esti.
Stiu ca e greu sa ajungi la un psiholog, ai nevoie de bani pentru asta... dar inainte de bani, ai nevoie sa ajungi tu la concluzia clara ca ai nevoie de ajutor. Nu poti lupta singura cu depresia, s-au adunat prea multe, draga mea, ai nevoie de un ghid, de cineva cu care sa ai curajul sa patrunzi acolo jos, in sufletul tau si sa faci lumina.
Nu pot sa-ti spun sa o faci pentru copiii tai, desi orice mama ti-ar spune asta si eu la fel. Nu-ti spun pentru ca stiu ca nici copiii nu ti-i poti pune mai presus de ceea ce simti, te trage in jos, te duce mereu in strafunduri pentru ca acolo este multa povara, pe care o porti cu tine, o tirasti de ani de zile... de aceea ai nevoie de o lume imaginara in care sa evadezi.
Fa-o intii pentru tine si cind te vei simti bine, vor beneficia si copiii tai. Dar daca nu-ti spun sa o faci pentru ei, iti spun ca macar ei merita cel mai mult sa o faci pentru tine, ca sa fii tu insati linga ei.
Faptul ca ai deschis subiectul pe un forum public este un semnal de alarma, este nevoia ta de a face ceva. Si eu un semn bun, la fel ca si acela ca simti nevoia sa scrii despre asta, nu numai in jurnalele tale, ci sa spui cu glas tare. E primul semn ca buba a ajuns atit de mare, incit trebuie sa o spargi si sa o cureti, nu mai poate fi ascunsa sub pansamente. Eu am luat subiectul tau ca un strigat de ajutor, dar, din pacate, acesta nu este pentru iubirea pe care o porti de 16 ani baiatului de care te-ai indragostit in liceu. Este mult, mult mai mult decit atit si mult mai dureros! Dar depresia ta este reala si trebuie sa faci ceva, pentru ca te adincesti din ce in ce mai mult in ea.
Nu esti obsedata de el, ci de ea, de nevoia ta de iubire! Si ai tot dreptul la ea, si copiii tai la fel, numai ca nu poti nici sa iubesti si nici sa fii iubita, daca nu te cunosti, accepti si iubesti intii pe tine insati! Si ca sa faci asta, sa ajungi acolo, e o munca grea si epuizanta. Dar merita!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU