Rugaciune colectiva pt. a dobandi prunci buni (69)
Raspunsuri - Pagina 3
caciantoni spune:
Viata Parintelui nostru Macarie cel Mare
Patria cuviosului Macarie era Egiptul, iar satul sau se numea Ptinapar. Parintii lui erau de un nume cu cei mai vechi dintre sfinti, stramosii Avraam si Sara, pentru ca Avraam era numele tatalui lui Macarie, avind treapta de preot, si maica lui se numea Sara. De vreme ce erau neroditori, se departasera de traiul insotirii, insa cu duhul erau tot uniti. Ei isi infrumusetau viata cu infrinarea si cu postul, cu rugaciunile si cu privegherea, cu milosteniile si cu primirea de straini si cu multe alte fapte bune. Dar facindu-se prin voia lui Dumnezeu navalirea neasteptata a barbarilor asupra Egiptului, si averile lor rapindu-se din miinile acelora, au saracit foarte mult si se gindeau sa iasa din patria lor.
Dar intr-o noapte, dormind Avraam, i s-a aratat sfintul patriarh Avraam, cinstit la vedere si luminat cu frumusete, stralucindu-i hainele ca soarele; deci, acela mingiindu-l si zicindu-i sa aiba nadejde spre Domnul, l-a sfatuit ca sa nu se departeze cu totul de partile Egiptului, ci sa se mute numai in satul ce se numeste Ptinapar, care este in hotarele Egiptului, si sa nu se lipseasca de unirea cu sotia lui, de vreme ce, zicea Sfintul Avraam, "Dumnezeu voieste sa va binecuvinteze cu rod fericit, precum m-a binecuvintat si pe mine, care eram strain in pamintul Canaan, dindu-mi fiu la batrinete". Preotul Avraam desteptindu-se din somn, a spus sotiei sale Sara vedenia sa. Si amindoi au dat lauda lui Dumnezeu; apoi nezabovind, s-au mutat in satul Ptinapar. Nu era departe acel sat de pustia Nitriei, si, precum se vede, dumnezeiasca rinduiala a mutat acolo pe parintii lui Macarie, ca astfel fiul lor care avea sa se nasca, sa iubeasca mai cu inlesnire viata pustniceasca.
Petrecind Avraam cu sotia sa in satul Ptinapar, s-a intimplat ca s-a imbolnavit rau si astepta sa moara. Dar, intr-o noapte, zacind pe patul durerii si adormind putin, a avut o vedenie in acest fel: I se parea ca vede pe ingerul lui Dumnezeu iesind din altar si, apropiindu-se de dinsul, ii zise: "Avraame, Avraame, scoala-te de pe patul tau." Iar el i-a raspuns: "Sint bolnav, Doamne, si nu pot sa ma scol." Iar ingerul luindu-l de mina, cu veselie zicea catre dinsul, cu glas blind: "Dumnezeu te-a miluit. El a izgonit boala de la tine si-ti daruieste binecuvintarea Sa, pentru ca femeia ta Sara va naste un fiu, numit cu numele "fericirii", care va fi locasul Sfintului Duh si ingereste pe pamint va vietui si printr-insul multi se vor duce la Dumnezeu." Intr-aceasta vedenie bolnavul desteptindu-se, indata a simtit ca este cu totul sanatos, si sculindu-se, umbla plin de frica si de bucurie; iar toate cele vazute si graite de inger in vedenie le-a spus sotiei sale Sara. Dupa aceasta, Sara a zamislit la batrinete si venind vremea a nascut un fiu de parte barbateasca si i-au pus numele Macarie, care se tilcuieste "fericit" si l-au luminat pe el cu Sfintul Botez.
Venind copilul in virsta desavirsita si dumnezeiestile carti bine deprinzindu-le, parintii lui, ca si cum uitasera sfatuirea ingereasca din vedenia cea despre dinsul, au voit ca sa-l insoteasca cu femeie ; dar el cu totul se lepada, dorind sa se insoteasca cu neintinata mireasa, adica cu viata cea fericita; insa fiind silit, s-a supus la parinteasca voie, punind bun sfat in minte. Si savirsindu-se ospatul cel de nunta, tinarul Macarie fiind dus in casa, s-a prefacut ca e bolnav ca si cum ii venise deodata rau, si neatingindu-se de a sa mireasa, a iesit curat din casa, ridicindu-si catre Dumnezeu ochii inimii si catre El punind nadejdea, se ruga cu putere, ca sa-i ajute degraba spre a putea sa se dezlege de viata lumeasca si sa se faca monah.
Intr-una din zile, s-a intimplat unora din ai lor ca sa mearga la Muntele Nitriei, ca sa aduca de acolo nitru (adica silitra); pentru ca acolo se afla multa de aceasta si de aceea muntele se numeste Nitria; deci, a mers cu dinsii si Macarie, dupa porunca parintilor sai si venind la iezerul Nitriei, s-a abatut putin din cale, vrind sa se odihneasca; apoi a adormit, si in vis i se parea ca vede un barbat minunat, stralucind cu lumina si zicind catre dinsul: "Vezi, Macarie, aceste locuri pustii, priveste-le, pentru ca se cade tie ca in aceste pustietati sa te salasluiesti". Dupa vedenia aceasta, Macarie desteptindu-se, gindea la cele ce i s-au zis de catre cel vazut si nu pricepea ce sa fie; pentru ca intr-acea vreme inca nu erau vietuitori in pustie, afara de marele Antonie si in alt loc in pustia cea mai dinauntru era Pavel Tebeul, nestiut de nimeni. Deci, a treia zi, intorcindu-se din Nitria acasa, a aflat pe mireasa sa bolnava de friguri, si fiind aproape de sfirsit, a si murit inaintea ochilor lui si intru feciorie curata s-a dus la vesnica viata. Iar Macarie s-a incredintat lui Dumnezeu si se gindea la a sa moarte, zicind in sine: "Macarie, ia aminte si te ingrijeste pentru sufletul tau, pentru ca se cade si tie ca, dupa putina vreme, sa lasi viata aceasta".
Macarie neingrijindu-se de nimic pamintesc, era pururea in casa Domnului, nevoindu-se cu citirea dumnezeiestilor carti. Parintii vazindu-i o viata ca aceea, nu mai indrazneau sa pomeneasca de nume femeiesc inaintea fetei lui, ci se bucurau de curatia vietii lui. Avraam, tatal lui, imbatrinind foarte si cazind in boala, era lipsit de vedere, din cauza batrinetii si a bolii, de aceea ii slujea fericitul Macarie cu osirdie si cu dragoste; apoi s-a mutat din viata batrinul plin de zile si s-a dus catre parintii sai. Trecind sase luni dupa mutarea tatalui sau Avraam, s-a sfirsit intru Domnul si Sara, maica lui Macarie. El dind pe parintii sai obisnuitei ingropari crestinesti, era acum liber de toate; si a impartit toate cele ramase de la parinti la cei ce aveau nevoie de ajutor. Dar era mihnit ca nu avea cui sa-si descopere tainele inimii sale si sa afle sfat bun, unde sa se duca si de cine sa fie povatuit la viata cea placuta lui Dumnezeu si se ruga Lui cu osirdie sa-i trimita un povatuitor bun, care ar putea sa-i arate calea mintuiri
Sosind pomenirea unuia din sfinti, caruia dupa obiceiul parintilor sai, voia sa-i savirseasca praznicul, el a gatit prinz nu numai pentru vecini, dar mai ales pentru cei saraci si scapatati. Atunci, stind in biserica la cintare, a vazut un monah batrin intrind in biserica, carunt la par, avind barba pina la briu, galben la fata de pustnicie, foarte cinstit la vedere si al carui chip dinauntru, adica al sufletului, era infrumusetat cu podoabele faptelor bune. Monahul nu era departe de satul acela, si isi avea chilia sa pustniceasca la un loc linistit, nearatindu-se la nimeni; iar intr-acea vreme, Dumnezeu rinduind asa, monahul a venit la biserica ce era in sat, pentru impartasirea cu Prea Curatele Taine. Pe acest monah l-a rugat Macarie ca, dupa savirsirea dumnezeiestii Liturghii, sa intre in casa lui, la masa cea de obste; iar dupa masa si dupa ospatarea de ajuns a tuturor, ducindu-se fiecare la locul sau, Macarie a oprit putin pe monah si luindu-l de-o parte a cazut la picioarele lui si i-a zis: "Sa nu ma opresti ca dimineata sa vin la sfintia ta, pentru ca voiesc sa te am sfetnic bun in viata mea". Batrinul i-a raspuns: "Sa vii, fiule, cind vei voi". Si a plecat.
A doua zi s-a dus Macarie la batrin si i-a spus toate tainele inimii sale, cum doreste cu toata osirdia sa slujeasca Domnului; si a rugat pe batrin sa-l povatuiasca ce se cade sa faca. Batrinul l-a intretinut in ziua aceea la el cu vorbe folositoare de suflet, si apunind soarele, i-a dat putina piine cu sare, apoi i-a zis sa se odihneasca. Stind singur la rugaciune si avindu-si mintea sus, fiind noapte adinca, s-a facut o vedenie si a vazut un sobor de monahi cu chipuri albe si avind aripi, care inconjurind pe Macarie, ziceau: "Scoala-te, Macarie, si incepe slujba cea poruncita de la Dumnezeu; nu astepta alta vreme, ca barbatul lenes nu se lupta cu istetime, iar cel nesirguitor dobindeste pretul celui lenes."
Vazind acestea dumnezeiescul batrin, dimineata le-a spus lui Macarie si liberindu-l, i-a zis: "Fiule, ceea ce voiesti sa faci, fa mai degraba, ca te cheama Dumnezeu pentru mintuirea multora; de aceea, de acum sa nu te lenevesti la lucrurile cele placute lui Dumnezeu". Deci, invatindu-l mult despre rugaciune, priveghere si post, l-a liberat cu pace. Fericitul Macarie intorcindu-se acasa, a impartit la saraci toate ale sale, nelasind nimic pentru trebuinta sa. Dupa putine zile, liberindu-se de toate grijile vietii si raminind singur ca un sarac, s-a dus iarasi la batrin, dindu-se cu totul Domnului pentru slujirea cea buna. Iar batrinul primind cu dragoste pe dumnezeiescul tinar Macarie si aratindu-i inceputurile vietii monahicesti cele linistitoare si invatindu-l a impleti cosnite, lucru cuviincios miinilor monahilor, i-a facut chilie in alt loc, nu departe de el; pentru ca acel parinte dorea sa vietuiasca singur in numele lui Dumnezeu si a dus in acea chilie pe ucenic, dindu-i cuviincioasele porunci despre rugaciune, despre hrana, si despre lucrul miinilor.
Astfel fericitul Macarie a inceput in numele lui Dumnezeu a alerga pe calea cea sfinta a vietii monahicesti; si sporind din zi in zi in legea Domnului, s-a intimplat dupa citava vreme ca a venit in satul acela episcopul parintilor acelora si aflind despre fericitul Macarie de la locuitorii satului, l-a chemat la el si cu sila l-a facut cleric la biserica aceea, desi era inca tinar. Dar nu dupa multe zile suparindu-se Macarie de slujirea aceasta prin care i se tulbura linistea, a fugit de acolo si s-a salasluit intr-un sat oarecare; si venind la dinsul un om neinvatat, dar cucernic, ii slujea luind lucrul miinilor lui si vinzindu-l, ii aducea hrana. Dar diavolul nesuferind a se vedea invins de monahul cel tinar, se inarma asupra lui si lupta cu multe feluri de mestesuguri, aducindu-i uneori necuviincioase ginduri, iar alteori navalind asupra lui prin naluciri si infricosari; pentru ca priveghind el in rugaciunea de noapte, diavolul cutremura casa din temelie, iar alteori inchipuindu-se in sarpe si tirindu-se pe pamint, se repezea asupra lui. Iar fericitul Macarie ingradindu-se cu rugaciune si cu semnul Sfintei Cruci, socotea intru nimic mestesugirile lui, graind ca David:" Nu ma voi teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua si nici de lucrul ce umbla in intuneric."
Deci, neputind vicleanul sa biruiasca pe cel nebiruit, a aflat asupra lui o mestesugire ca aceasta: Un barbat din locuitorii satului aceluia avea o fiica, pe care un tinar i-o cerea spre nelegiuita insotire; dar fiindca era sarac si neinvatat, parintii se fereau de tinarul acela, nevrind sa dea pe fiica lor dupa dinsul. Dar fecioara iubea pe tinar si aprinzindu-se de asemenea cu dragoste, s-a unit in taina si s-a aflat fecioara avind in pintece; deci intrebind ea pe acel tinar ce raspuns ar putea sa dea parintilor, acela, avind inlauntru pe invatatorul rautatii, i-a zis: "Spune ca sihastrul acela ti-a facut aceasta".Ea ascultind sfatul vicleanului si-a ascutit limba sa de sarpe asupra nevinovatului monah, caci cind au cunoscut parintii ca fecioara este insarcinata, batind-o, au inceput a o intreba: "Cu cine ai cazut in pacat?" Ea a raspuns: "Cu sihastrul vostru, pe care-l socotiti ca este sfint; caci odata, aflindu-ma afara din sat si apropiindu-ma de locul unde petrece el, m-a intimpinat in cale si mi-a facut sila, iar eu de rusine si de frica, nu l-am spus la nimeni pina acum". Prin aceste cuvinte ca de niste sageti lovindu-se parintii si rudeniile ei, au pornit cu totii asupra sfintului si au alergat la chilia lui, umplind vazduhul de strigare si de cuvinte dosaditoare; apoi scotindu-l din chilie, l-au batut mai multa vreme si l-au dus cu dinsii in sat. Aducind multe vase lepadate, ulcele innegrite, toarte de ulcioare, si legindu-le intr-o funie, le-au spinzurat de grumajii lui si-l purtau prin sat cu negraita batjocura, batindu-l, impingindu-l, tragindu-l de par, calcindu-l cu picioarele si strigind: "Acest monah a necinstit pe fecioara noastra; apucati-l toti si-l bateti".
Din intimplare, trecea pe acolo un cinstit barbat, care vazind ceea ce se facea, a zis celor ce-l bateau: "Pina cind veti bate fara de vina pe strainul monah, nestiind daca lucrul este adevarat? Pentru ca socotesc ca este napasta, iar nu lucru adevarat". Dar aceia nu-l ascultau si isi aratau rautatea lor. Insa iubitorul de Hristos, cel ce pentru Dumnezeu slujea pe Macarie, mergind in urma celui purtat astfel, se rusina, plingea si nu putea sa-l apere si sa scoata pe Macarie din miinile lor pe care ca niste ciini il inconjurasera. Apoi, aceia intorcindu-se catre slujitorul sau, se porneau cu dosadiri si cu ocari, zicindu-i: "Sihastrul caruia ii slujesti, iata ce a facut".
Si l-au batut pe Macarie cu betele, pina ce si-au saturat minia si iutimea, incit se tavalea pe cale aproape mort. Iar parintii acelei fete ziceau: "Sa nu-l lasam pina ce nu ne va da garant, ca va hrani pe fecioara noastra, pe care a ingreunat-o". Iar Macarie abia fiind viu, a zis catre slujitorul sau: "Fii garant pentru mine, omule". Acesta gata fiind sa moara pentru dinsul, s-a obligat astfel; si luind pe Macarie, abia a putut sa-l duca la chilia lui, neputind sa mearga de bataile cele cumplite. Tamaduindu-se, putin dupa aceasta a inceput a se nevoi la lucru, zicind in sine: "Macarie, ai femeie si copii, deci nevoie iti este ca ziua si noaptea sa lucrezi, ca sa-i hranesti". Si lucrind cosnite, le vindea prin mina slujitorului si trimitea fecioarei pretul ce lua pentru hrana.
Apoi, venind ziua sa nasca, a ajuns-o dreapta judecata a lui Dumnezeu, pentru ca a grait faradelege asupra dreptului si nu putea sa nasca. Pentru aceea a patimit multe zile si nopti, cu amar strigind de durerea cea mare, de vreme ce nu putea sa iasa dintr-insa pruncul; insa si pe parintii ei ii durea inima vazind-o intr-o suferinta ca aceea si nepricepindu-se, ziceau: "Ce sa fie aceasta?" Iar ea atunci, chiar nevrind, a spus adevarul, strigind; "Amar mie, ticaloasa, care sint vrednica de mii de morti, caci asupra dreptului acestuia am adus clevetire si am mintit ca este vinovatul stricaciunii mele; el este nevinovat, iar tinarul care a voit sa ma ia, acela mi-a facut acestea". Deci, auzind parintii si toti vecinii marturia fetei au ramas uimiti, pentru ca a venit asupra lor rusine si frica si pentru ca pe robul lui Dumnezeu, monahul cel nevinovat, l-au chinuit atit de rau; apoi au strigat: "Vai noua!"
Atunci s-a instiintat despre aceasta tot satul si toti s-au adunat cu mic cu mare la curtea omului aceluia si auzeau cele ce se spuneau despre fecioara si cum ca sihastrul este nevinovat; deci se ocarau singuri, pentru ca toti au pus miinile cu nemilostivire asupra sfintului. Si s-au sfatuit cu parintii fecioarei sa mearga la robul lui Dumnezeu si sa cada cu plingere la picioarele lui, cerindu-i iertare; ca nu cumva sa-i ajunga minia lui Dumnezeu pe toti, pentru chinuirea lui cea fara de vina.
Auzind aceasta slujitorul si garantul lui Macarie, a alergat degraba la sfint cu veselie si i-a zis: "Bucura-te, parinte Macarie, pentru ca buna si luminoasa ni s-a aratat noua ziua de astazi, de vreme ce ocara cea dintii a prefacut-o Dumnezeu in slava si eu de acum voi fi liber de garantie, iar tu te-ai aratat fara patima, drept si preaslavit patimitor; caci acea femeie nedreapta, care a adus napasta asupra ta, si fiind tu nevinovat te-a clevetit, a ajuns-o judecata lui Dumnezeu si nu poate sa nasca.Acum a spus cum ca nu tu esti vinovat, ci un oarecare tinar; deci, toti locuitorii satului, de la mic pina la mare, vor sa vina la tine cu pocainta, ca sa proslaveasca pe Dumnezeu pentru intreaga intelepciune si rabdarea ta, si sa ceara de la tine iertare, ca sa nu vina vreo pedeapsa de la Dumnezeu asupra lor, caci te-au chinuit pe tine". Auzind acestea smeritul cugetator Macarie, cu greu le-a ascultat, nevrind cinstea si slava omeneasca; caci mai cu voie ii era lui necinstea decit sa primeasca cinste de la oameni. Si venind noaptea, s-a sculat si a fugit de acolo si s-a dus intii la Muntele Nitriei, unde cindva dormind, a avut vedenia. Acolo a petrecut trei ani intr-o pestera si s-a dus apoi la Muntele Faran, la marele Antonie, care petrecea pustniceste in nevointa, pentru ca auzise de dinsul, pe cind era in lume, si dorea sa-l vada.
Si fiind primit de Cuviosul Antonie cu dragoste, Macarie i s-a facut ucenic de aproape si a petrecut la dinsul vreme indelungata, povatuindu-se la desavirsita viata intru fapte bune; deci era urmator intru toate parintelui sau, care a aratat multe nevointe si atit de mult a sporit in viata monahiceasca, incit a intrecut pe ceilalti frati; pentru care era numit de dinsii "tinar batrin". La moartea sa marele Antonie i-a incredintat parintelui Macarie toiagul sau drept mostenire. Cuviosul in anii tineretelor sale, a aratat viata batrineasca si se lupta ziua si noaptea cu diavolii, care uneori se inchipuiau in diferite chipuri si naluciri, ca niste ostasi inarmati, calare pe cai.Apoi indreptindu-se spre razboi, cu salbaticie navaleau asupra lui cu chiote, gilceava si cu tulburari, fiind fara numar, voiau ca sa-l ucida. Iar uneori in chip nevazut aduceau ginduri necurate asupra lui si cu toate mestesugirile se sileau sa clatine si sa darime zidul cel intemeiat de Hristos. Dar nicidecum n-au putut sa vatame pe luptatorul cel care a luat pe Dumnezeu de ajutor.
Fericitul Macarie, avind 40 de ani de la nasterea sa, a luat de la Dumnezeu darul tamaduirilor si al proorociei, precum si stapinire asupra necuratelor duhuri. Iar pentru hrana si bautura lui cum postea, nu se cuvine a grai multe; de vreme ce nici intre cei mai lipsiti de grija monahi nu se putea afla acolo imbuibare sau mincaruri mai bune, pe de o parte pentru lipsa cea mare a celor de trebuinta, iar pe de alta pentru rivna cea dumnezeiasca a multor parinti care petreceau acolo; caci fiecare urma unul altuia in viata cea pustniceasca, iar mai ales se sirguiau a se intrece.
Atita dar avea de la Dumnezeu, incit invia si morti. Un monah oarecare, sezind in preajma Nilului, s-a lipit de el diavolul mindriei. Deci, intii l-a ratacit de la adevarata credinta si l-a adus la cugetarea celor ce se numeau Ierachteni, care ziceau ca Mintuitorul n-a luat trup omenesc, nici ca inviaza trupul nostru cu care ne-am imbracat si ca trei incepatori sint: Dumnezeu, materia si rautatea. Astfel a atras la razvratirea lui 500 de suflete.
Deci, episcopul acelui loc a venit cu clerul sau la parintele Macarie, robul lui Dumnezeu, si rugindu-l, ii zise: "Vino si ajuta-ne; caci daca pina traiesti tu nu vom curati vecinatatea noastra, toti se vor lipi de dinsul si intru pierzare se vor duce". Iar sfintul a zis : "Iata ca vin, dar fiind om simplu, ce pot sa fac eu?" Episcopul staruia, rugindu-l: "Eu asa cred ca, daca va veni sluijitorul lui Dumnezeu, va impaca Biserica Sa; caci eu de multe ori avind gind sa vin, am fost impiedicat de treburile eparhiei; iar acum, nu numai suferind pierzarea poporului, si inca temindu-ma de osinda lui Dumnezeu de aceea am venit la tine, caci Dumnezeu m-a trimis . " Atunci Avva Macarie sculindu-se, a mers cu dinsul si a venit la amagitorul acela, pe care, cind l-a vazut batrinul, a zis episcopului: "Acesta are un diavol din cei stapinitori si ai cunoscut ca acesta nu este locul meu.Impotriva acestor duhuri nu m-am luptat deloc, caci sint doua cete de diavoli, una este care aduce placerile si dezmierdarile in trupul omului, iar alta care amageste sufletele, dar care este foarte lesne de biruit. Aceste duhuri le rinduieste satana la vrajitori si amagitori, ca si la incepatorii de eresuri". Episcopul a zis: "Este trebuinta de rugaciune din adincul inimii, caci cuvintul nu are nici o putere".
Deci, i-a poruncit sa iasa la dinsii; iar el iesind, episcopul i-a zis: "Cum de n-ai venit de atita vreme la noi?" Iar el a raspuns: "Pentru ca nu credeti drept". Zis-a catre dinsul Sfintul Macarie: "Dar tu crezi bine?" Iar el a zis: "Foarte bine". Sfintul i-a zis: "Care este aceea pe care noi nu o cugetam bine?" El a raspuns: "Fiindca ziceti ca trupul a inviat; si inca mai ziceti ca si Dumnezeu a luat asupra-si trup si oase". Batrinul i-a zis: "Daca zicem de la noi, rau zicem, iar daca astfel a grait adevarul, tu pentru ce graiesti impotriva? Cu toate acestea noi vom spune tie cum credem si daca te vei indupleca, bine vei face; iar daca nu, tu insuti vei primi pedeapsa de la Dumnezeu, pe ale Carui dogme le lepezi". El a zis: "Eu intii sa-ti spun credinta mea". Iar sfintul a zis: "Credinta rea nici sa nu se numeasca credinta".
A rugat apoi pe episcop sa spuna Simbolul credintei si episcopul a zis: Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal, Atottiitorul; si celelalte de aici inainte, cum si alte graiuri de la apostol. Atunci s-a rusinat ereticul si neavind ce sa raspunda, a zis catre Sfintul Macarie: "Mie nu-mi grai credinta cea din cuvinte, ci sa mergem la morminte si tu sa inviezi cu trupul pe unul din cei ce zac acolo si voi crede ca bine cugetati, ori eu sa scot suflet fara de trup, si sa va rusinez pe voi". Si intorcindu-se Sfintul Macarie, a zis episcopului: "Mare este raul, caci si pe Dumnezeu il ispitim, ca pentru un indracit sa se faca atit de mare semn". Zis-a episcopul: "Ba nu parinte, ci pentru o eparhie intreaga".
Atunci au mers la morminte si a venit si Ierachtenul sa cheme pe diavol. Si mult facindu-si rugaciunea lui cea ereticeasca, nu putea sa scoata nici un suflet fara trup din mormint. Atunci diavolul n-a iesit ca mai inainte, caci ii sta impotriva Duhul cel Sfint. Si cind a vazut ca nimic n-a putut face, le-a zis: "Pentru necredinta voastra nu poate sa iasa". Episcopul a zis: "Daca am fi fost rau-credinciosi, atunci mai virtos trebuia sa iasa, ca sa mustre necredinta noastra".
Iar batrinul rugindu-se in sine, netagaduind nimic, a plecat genunchii la pamint, dupa ce a stat un ceas la rugaciune; impreuna cu toti care erau de fata, s-a ridicat, si lovind cu toiagul cel de finic un mormint, pentru ca toiegele monahilor celor de acolo sint de finic, a inviat un om din mormint, nu vreunul care a murit de curind, ci unul mort de mult.
Aceasta minune vazind-o Ierachteanul, a lesinat si iesind diavolul dintr-insul, el a cazut la picioarele sfintului, impreuna cu tot poporul care era de fata, si cerea sa-l ucida; dar nu i-a lasat sfintul, ci l-a luat cu sine in pustie si l-a izbavit de ratacire. Apoi, intrebind pe cel ce a inviat daca stie pe Hristos, el a zis ca n-a auzit despre El nici cind traia. Deci, sfintul botezindu-l, l-a avut cu sine trei ani si apoi cu adevarata moarte a raposat, incit se potrivea si la el cuvintul Domnului, ca nici acesta n-a gresit, nici parintii lui; ci ca sa se arate slava lui Dumnezeu intr-insul.
Iar episcopul a intrebat pe Sfintul Macarie daca s-a suit in inima lui vreun cuget de slava omeneasca, cind a vazut inaintea lui atita popor, fata de o minune atit de mare? El a raspuns: "O inima care are indeletnicire a cauta spre slava oamenilor, unul ca acesta pe Dumnezeu inca nu L-a cunoscut, si ceea ce face, ca un om o face; iar cel ce s-a invrednicit de insuflarea lui Dumnezeu, intru multa nevointa se afla, temindu-se sa nu cada.Unul ca acesta numai o credinta are, de a iesi din trup, iar slava omeneasca nici in gind nu-i vine. Deci, o pilda ca aceasta iti zic: inchipuieste-ti pe cineva ca umbla pe mare si priveste spre cer in soare; unul ca acesta daca ar vedea locul pe unde umbla, s-ar scufunda. Astfel cel ce priveste la slava lui Dumnezeu, slava cea de la oameni o nesocoteste. Iar daca imprejurul acesteia s-ar intoarce, cade din aceea si cazind astfel, se biruieste de multe patimi".
Cuviosul Macarie a inviat inca si un alt mort, pentru care parintele Sisoe povestea asa: "Am fost in schit cu parintele Macarie si a sosit vremea secerisului; atunci, mergind la seceris noi sapte, iata o vaduva aduna spice dupa noi si plingea neincetat; apoi chemind Macarie pe stapinul holdei aceleia, l-a intrebat: "Ce are aceasta batrina de plinge mereu?" Iar el a spus lui Macarie ca barbatul ei luind de la cineva un zalog, a murit fara veste, nespunindu-i ei unde a pus ceea ce a luat si voieste stapinul zalogului aceluia ca s-o ia pe ea in robie cu copiii ei". Si i-a zis Macarie : "Sa-i spui ei ca sa vina la noi, unde ne odihnim la amiaza". Cind a venit vaduva aceea, a zis catre dinsa batrinul: "Intotdeauna plingi astfel?" Ea a spus lui: "Barbatul meu a murit grabnic; el luase de la cineva niste aur sa-l pastreze, dar nu mi-a spus unde l-a ascuns". Zis-a catre dinsa batrinul: "Vino ca sa ne arati mormintul barbatului tau".
Deci luind pe frati, a mers cu dinsa, apoi sosind la mormint, batrinul a zis catre vaduva: "Du-te la casa ta". Si rugindu-se, a strigat batrinul pe cel mort, zicind catre dinsul: "Unde ai pus vistieria cea straina?" Iar el a raspuns din mormint: "In casa mea am ascuns-o, sub picioarele patului meu". Si a zis lui batrinul: "Dormi iarasi pina la ziua invierii".Iar fratii vazind aceasta, au cazut de frica la picioarele lui. Si le-a zis lor batrinul: "Nu pentru mine s-a facut aceasta, pentru ca eu sint un nimic; ci pentru vaduva si saracia ei a facut Dumnezeu lucrul acesta. insa sa stiti aceasta, ca Dumnezeu voieste ca sufletul sa fie fara pacat, si cel ce va cere de la El, va lua". Apoi, mergind, a spus vaduvei unde se afla vistieria. Iar ea luind-o, a dat-o stapinului ei si s-a mintuit de robie pe sine si pe fiii ei; si toti cei ce auzeau aceasta, au preamarit pe Dumnezeu.
Inca si un al treilea mort a inviat Cuviosul parinte Macarie; despre care scrie Rufin prezbiterul, astfel: "Odinioara, in locurile cele de aproape fiind faptuita o ucidere, se punea vina asupra unui nevinovat si acela a alergat in chilia sfintului, insa au mers in urma lui si cei ce voiau sa-l prinda ca pe un ucigas. Si voiau sa-l dea la judecata cea legiuita.Deci, acela se lepada si se jura ca este nevinovat de singele celui ucis, iar ei staruiau facindu-l vinovat. Si facindu-se de amindoua partile multa vorba si sfada, i-a intrebat Macarie unde este ingropat cel ucis. Si sculindu-se, a mers cu dinsii la mormint; apoi plecindu-si genunchii, s-a rugat mult si a zis catre cei ce stau de fata: "Acum va arata Domnul daca este acesta cu adevarat vinovat de uciderea despre care ziceti". Si a strigat cu mare glas, chemind pe nume pe cel ucis, iar el a raspuns din mormint.Sfintul a zis catre dinsul: "In numele lui Iisus Hristos, zic tie sa ne spui noua daca ai fost ucis de omul acesta?" Iar acela cu glas foarte lamurit a raspuns din mormint, incredintindu-i ca n-a fost ucis de acela, pe care-l napastuiesc fara vina. Atunci, toti mirindu-se de o minune ca aceea, au cazut la pamint. Apoi, cazind la picioarele lui, ca iarasi sa intrebe pe cel ce zacea in mormint, cine l-a ucis. Atunci le-a zis cuviosul: "Despre aceasta nu-l voi intreba, pentru ca destul este mie ca sa izbavesc de napasta pe cel nevinovat; iar a da judecatii pe cel vinovat, nu este lucrul meu".
Odinioara a fost adus la cuviosul un tinar de care se plingea maica-sa ca era indracit; acesta era legat si tinut de doi oameni. El avea in sine pe diavolul imbuibarii, caci minca trei piini mari si bea un vas de apa ; insa toate cele mincate nu erau nimic, caci ca intr-un foc se mistuia hrana si bautura intr-insul. Deci, acel tinar, cind nu-i da maica-sa atit de mult sa manince, el striga la ea; de aceea plingea maica lui si ruga pe Cuviosul Macarie ca sa miluiasca pe fiul ei si sa-l tamaduiasca de o boala ca aceea.
Cuviosul a inceput a face rugaciuni cu dinadinsul catre Dumnezeu, pentru dinsul; si dupa intiia si a doua zi, i-a fost mai usor tinarului si cerea mai putin sa manince. Deci, a zis sfintul catre maica lui: "Cit voiesti ca sa manince fiul tau?" Ea a zis: "Zece litre de piine". Iar sfintul ocarind-o, i-a zis: "De ce atit de mult ai cerut, o, femeie?" Deci, sapte zile postind fericitul si rugindu-se pentru acel tinar, a izgonit pe diavolul dintr-insul, si l-a facut ca trei litre de piine sa-i fie de ajuns; si apoi i-a poruncit ca nu in desert sa stea, ci sa se osteneasca lucrind cu miinile. Astfel, cu darul lui Dumnezeu, desavirsit sanatos a dat pe tinar maicii lui si i-a liberat cu pace.
Umblind prin pustie, Avva Macarie a aflat o capatina de om uscata zacind pe pamint, pe care cind a intors-o cu toiagul sau, se parea ca da oarecare glas capatina aceea. Deci, a intrebat-o batrinul cine este? Si capatina a zis: "Eu am fost incepator al slujitorilor idolesti, care am locuit in acest loc, iar tu esti Parintele Macarie, cel plin de Duhul lui Dumnezeu; pentru ca tu, cind te rogi, milostivindu-te spre cei ce sint in munca, ei simt oarecare usurare". Si a zis batrinul: "Care este usurarea sau munca voastra, spune mie?" Raspuns-a cu suspinare, zicind: "Pe cit este de departe cerul de la pamint, atit de mare este focul in al carui mijloc sintem noi de la picioare pina la cap, cu totul arzindu-ne; si nu este cu putinta cuiva din noi ca sa vada fata altuia, iar cind te rogi pentru noi, ne vedem putin unul pe altul si aceasta este pentru noi usurare".Acestea auzindu-le batrinul, a lacrimat si a zis: "Vai de ziua in care va fi calcat omul poruncile lui Dumnezeu". Si iarasi a intrebat pe capatina aceea: "Au, este alta munca mai mare?" Raspuns-a capatina: "Sint altele cu mult mai adinci sub noi". Si intrebind batrinul, a zis: "Cine se afla intru acele adinci munci?" Capatina a raspuns: "Noi sintem cei ce n-am cunoscut pe Dumnezeu si acum simtim milostivirea Lui, macar cit de putin; iar aceia care cunoscind pe Dumnezeu, s-au lepadat de El si n-au pazit poruncile Lui, cu mai grele si mai grozave chinuri sint chinuiti sub noi". Iar Sfintul Macarie luind capatina aceea, a ingropat-o in pamint si s-a dus.
Dupa aceasta, cuviosul batrin vietuia deosebit, avind chilie in pustia cea mai mare; si era o minastire mai jos de el, intr-o alta pustie, avind monahi multi. Deci, sezind batrinul linga cale, a vazut odinioara pe diavolul mergind in chip de om si avind o haina latoasa; iar la fiecare lat spinzura cite o tigvulita; apoi a zis catre el batrinul: "Unde mergi, raule?" Acela a spus: "Ma duc sa tulbur pe frati". Batrinul l-a intrebat iarasi: "Ce sint tigvulitele acestea pe care le porti?" Diavolul raspunse: "Duc gustari fratilor". Batrinul zise: "In toate acestea sint gustari?" El a raspuns: "Da, pentru ca de nu-i va fi placut cuiva una, ii dau alta si pe toate la rind, ca fiecare sa aiba cite una".
Acestea zicind, s-a dus, iar batrinul a ramas, pazind calea, pina se va intoarce. Atunci, vazindu-l intorcindu-se, i-a zis: "Ti-a mers bine?" El a raspuns: "Rau, caci unde mi-e bine mie?" Batrinul ii zise: "Pentru ce?" Acela a raspuns: "Deoarece toti monahii mi s-au facut potrivnici si nimeni nu m-a primit". Batrinul zise: "Dar pe nici unul dintr-insii nu-l ai prieten?" Diavolul raspunse: "Am numai pe un monah care ma asculta si cind ma duc la dinsul, se invirteste ca paiata inaintea mea". Batrinul l-a intrebat cum este numele monahului aceluia?" Diavolul raspunse: "Teopempt". Dupa aceasta s-a dus.
Sculindu-se Avva Macarie, s-a dus in cea mai de jos pustie, la minastirea aceea. Fratii de acolo auzind, i-au iesit cu ramuri in intimpinarea lui si fiecare dintr-insii isi gatea chilia, socotind ca batrinul va gazdui la dinsul. Iar el a intrebat: "Cine este Teopempt?". Pe acesta vazindu-l, a intrat la dinsul in chilie, iar el a primit pe parintele, bucurindu-se; si cind au inceput a vorbi singuri, i-a zis batrinul: "Cum petreci, frate?" Acela raspunse: "Bine, cu rugaciunile tale". Batrinul zise: "Nu te supara pe tine oarecare ginduri rele?" Fratele raspunse: "Acum imi este bine"; pentru ca se rusina sa-si marturiseasca gindurile sale de rusine. Atunci i-a zis batrinul: "De multi ani postesc, nevoindu-ma, si toti ma cinstesc, dar intr-acesti ani ai batrinetei ma supara necuratul duh al desfrinarii". La aceasta Teopempt a raspuns: "Cu adevarat parinte, si eu sint foarte mult stapinit de duhul desfrinarii".Batrinul cerca si celelalte ginduri pierzatoare ale sufletului aceluia, pina ce fratele i le-a spus pe toate. Dupa aceasta, cuviosul a intrebat pe frate: "Cum postesti?" El raspunse: "Pina la al noualea ceas". Grait-a sfintul: "Sa postesti pina seara, sa flaminzesti si sa inveti pe de rost parti din Evanghelie si din alte sfinte carti, ca sa te indeletnicesti totdeauna in gindirea lui Dumnezeu; si de-ti va veni gind rau, sa nu-l primesti si niciodata sa nu te cobori cu mintea in jos, ci totdeauna sa ai mintea sus, si-ti va ajuta Dumnezeu".
Asa intarind parintele pe acel frate, s-a dus in pustia sa. Si cind tinea calea, a vazut iarasi pe acel diavol mergind, si i-a zis: "Unde mergi?" Diavolul raspunse: "Ma duc sa tulbur pe frati". Zicind aceasta, a trecut alaturi. Dar cind s-a intors, i-a zis sfintul: "Cum sint fratii?" Diavolul raspunse: "Toti mi s-au facut potrivnici si acela pe care mai inainte il aveam prieten si ma asculta, nu stiu cine l-a razvratit si nu ma asculta nicidecum; caci s-a facut mai potrivnic decit toti si m-am jurat ca nu ma mai duc acolo, decit numai dupa o lunga vreme". Zicind acestea, s-a dus, iar sfintul s-a intors la chilia sa.
Odata au venit la Cuviosul Macarie in schit doi tineri straini, unul barbos, iar la altul abia incepea mustata; acestia l-au intrebat: "Unde este chilia lui Avva Macarie?" El le-a zis: "Ce voiti de la dinsul?" Ei ii zisera: "Am auzit despre dinsul si despre viata parintilor care sint in schit; deci am venit sa-l vedem". Batrinul le-a spus: "Eu sint". Ei s-au inchinat lui pina la pamint si au zis: "Aici voim sa petrecem". Batrinul vazindu-i ca sint dintre tinerii bogati, le-a zis: "Nu veti putea sa sedeti aci". Cel mai tinar raspunse: "De nu ne vei lasa sa petrecem aici, atunci ne vom duce aiurea".
Batrinul a zis in mintea sa: "Pentru ce sa-i gonesc, caci se vor sminti? Deci, sa-i primesc, pentru ca singura osteneala pustiei ii va face ca de voie sa fuga de aici". Si a zis catre dinsii: "Veniti si va faceti chiliute, daca puteti". Apoi le-a dat o secure si o cosnita plina de piine si sare, si ducindu-i departe, le-a aratat un loc pe o piatra virtoasa si le-a zis: "Aici sa va ziditi chiliuta, aducind lemne din lunca si sa sedeti"; pentru ca socotea batrinul, ca vor fugi de osteneala. Apoi au intrebat tinerii aceia pe Macarie: "Ce lucreaza monahii?" Batrinul le-a raspuns: "impletituri". Si luind mladite, incepea a impleti din capat, zicindu-le: "Asa sa faceti cosnite si sa le dati la paznicii bisericesti, iar aceia va vor aduce piine si sare". Apoi cuviosul s-a dus de la dinsii, iar ei cu rabdare mare faceau toate cele poruncite, si n-au venit la parintele lor trei ani.
Aducindu-si aminte Avva Macarie de dinsii, a zis in sine: "Care sa fie oare lucrarea lor de nu vin la mine, sa ma intrebe nimic?" Altii de departe vin, iar acestia care petrec mai aproape n-au venit, caci acei doi frati la nimeni nu mergeau, fara numai la biserica, ca sa primeasca impartasirea Preacuratelor Taine.Deci, batrinul s-a rugat lui Dumnezeu, postind o saptamina, ca sa-i arate lui lucrarea lor, si dupa acea saptamina s-a dus la dinsii, sa vada cum locuiesc; si batind el in usa, i-au deschis, apoi ei vazind pe omul lui Dumnezeu, i s-au inchinat pina la pamint, iar batrinul facind rugaciune, a sezut. Apoi facind cel mai mare semn ca sa iasa cel mai tinar, acela a sezut impletind cosnite; iar in ceasul al noualea a intrat batind cel mai mic si facind putina fierbatura, a pus inainte masa si trei bucati de piine.Pe urma, a zis batrinul: "Veniti sa mincam". Si au mincat, multumind Domnului; dupa aceea, a adus apa cel mai tinar si au baut, iar dupa ce a inserat, a zis parintelui: "Te vei duce parinte de aici?" El le-a raspuns: "Nu, ci aici ma voi odihni". Ei i-au asternut o rogojina intr-un colt sub chilie, iar in celalalt s-a odihnit singur pe rogojina si s-a innoptat. Sfintul Macarie se ruga lui Dumnezeu sa-i arate fapta lui cea buna; deci, s-a desfacut acoperamintul chiliutei; facindu-se lumina, cei doi frati nu vedeau lumina, ci li se parea ca doarme batrinul; si imboldind cel mai mare pe cel mai mic, s-au sculat amindoi, si, inchinindu-se, si-au ridicat miinile spre cer, rugindu-se in taina.
Atunci Cuviosul Macarie a vazut pe demoni ca mustele, venind la cel mai mic si unele se asezau pe buzele lui, iar altele pe ochi; dar ingerul lui Dumnezeu, avind o arma de foc, gonea de la dinsul pe demoni, iar de cel mai mare nici nu putea sa se apropie; apoi despre ziua iarasi amindoi s-au odihnit.Iar Cuviosul Macarie s-a facut ca si cum s-ar fi desteptat din somn, si toti s-au sculat. Apoi a zis fratele cel mai mare: "Parinte, vei voi ca sa citim cei 12 psalmi?" Avva a raspuns: "Da". Si a cintat mai intii cel mai tinar si dupa fiecare stih iesea lumina de foc din gura lui si se suia la cer. Apoi a inceput a cinta si cel mai mare, si iesea din gura lui foc ca o funie ce ajungea pina la cer. Dupa sfirsirea psalmilor, batrinul vrind sa se duca, le-a zis: "Rugati-va pentru mine". Iar ei s-au inchinat lui pina la pamint, tacind; si asa se departa de dinsii. Si a cunoscut ca cel mai mare este desavirsit intru bunatati, iar cu cel mai mic inca se lupta vrajmasul. Si nu dupa multe zile, a adormit intru Domnul cel mai mare, iar dupa dinsul, a treia zi, a murit si cel mai mic. Si cind veneau unii din parinti la Avva Macarie, ii ducea la chiliuta celor doi frati si le zicea: "Veniti de vedeti locul in care s-au nevoit robii cei mari ai lui Hristos".
Odata, cuviosul rugindu-se lui Dumnezeu, s-a auzit un glas, care ii zise: "Macarie, inca n-ai venit la masura celor doua femei, care vietuiesc impreuna in cetatea cea de aproape". Deci, auzind de aceasta batrinul, si-a luat toiagul si a mers la cetatea zisa, si gasind casa lor, a batut in usa. Atunci, odata a iesit una dintre ele si l-a primit cu mare bucurie.Apoi, batrinul pe amindoua chemindu-le, le-a zis astfel: "Pentru voi am suferit atita osteneala, venind din pustia cea departata, ca sa inteleg lucrurile voastre, pe care sa mi le spuneti, netainuindu-le". Femeile i-au raspuns batrinului: "Crede-ne, sfinte parinte, ca noi sintem pacatoase si traim cu barbatii nostri, deci ce fel de lucruri cauti de la noi?" Iar batrinul staruia rugindu-le, sa-i arate rinduiala vietii lor.
Ele fiind silite, au zis: "Noi nici un fel de rudenie nu avem intre noi si s-a intimplat de s-au insotit cu noi doi frati, si cu dinsii petrecind impreuna 15 ani intr-o casa, cuvint rau sau necurat n-am zis una catre alta, nici ne-am sfadit cindva; ci in pace pina acum vietuim si ne sfatuim cu un gind, ca lasind pe sotii cei trupesti, sa mergem in ceata sfintelor fecioare, care slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sa induplecam pe barbatii nostri sa ne lase, desi i-am rugat cu foarte multe lacrimi. Drept aceea, necistigindu-ne dorirea, am pus asezamint intre Dumnezeu si intre noi, ca nici un fel de cuvint desert sa nu zicem deloc pina la moartea noastra".Acestea auzind Sfintul Macarie, a zis: "Cu adevarat, nici fecioare, nici femei maritate, nici monah, nici mirean, ci hotarirea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o ca pe insasi fapta si dupa alegere, trimite fiecaruia pe Sfintul Duh, care lucreaza si indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mintuiasca".
In zilele acestui Cuvios Macarie Egipteanul, a stralucit cu fapte bune in aceleasi pustietati si alt cuvios, Macarie Alexandrianul, care era prezbiter in minastirea ce se numea Chelie; iar acel loc era in pustie, intre Nitria si intre schit. Acel fericit Macarie Alexandrianul venea adeseori la Sfintul Macarie Egipteanul si de multe ori umblau impreuna prin pustie, pentru ca aveau mare dragoste intre ei.In acea vreme, imparatind rau-credinciosul Valens, arianul (364-378), a fost prigonire mare asupra celor dreptcredinciosi pentru ca a venit in Alexandria un oarecare Luciu, episcop arian, cu oaste multa, si l-a izgonit de pe scaun pe fericitul episcop Petru, care a fost dupa Sfintul Atanasie cel Mare. Apoi a trimis si in pustie, ca sa izgoneasca pe toti sfintii parinti; dar mai intii a gonit pe cei doi Macarie, pe care, luindu-i ostasii noaptea si punindu-i in corabie, i-au dus departe, la un oarecare ostrov, in care era necunoscut numele lui Hristos Dumnezeu, dar unde idolii se cinsteau ca niste zei.
In acel ostrov, la un slujitor idolesc, era o fiica indracita, care simtind venirea Sfintului Macarie si a celorlalti cuviosi parinti, a alergat inaintea lor, strigind: "Pentru ce ati venit aici? Caci acest ostrov este vechea noastra locuinta". Iar ei facind rugaciune, au izgonit pe diavolul dintr-insa si au facut-o sanatoasa. Aceasta vazind-o tatal ei, slujitorul idolilor indata a crezut in Hristos si s-a botezat; si tot poporul din ostrovul acela a primit sfinta credinta si lor le-au facut o sfinta biserica.
Instiintindu-se despre aceasta raucredinciosul episcop Luciu, s-a rusinat ca a izgonit din locasurile lor niste sfinti si trimitind in taina, a intors iarasi la locurile lor pe fericitii Macarie si pe toti ceilalti parinti. Deci, iarasi a primit pe Sfintul Macarie Egipteanul in pustia schitului, iar pe Macarie Alexandrianul in locul cel mai de sus pomenit, ce se numea Chelie, si fiecare din parinti s-a dus la locasul sau.
De vreme ce la Cuviosul Parintele nostru Macarie Egipteanul veneau multi de pretutindeni, unii pentru invatatura, iar altii pentru tamaduiri, si o multime de bolnavi se adunau la dinsul, de aceea, a fost de trebuinta ca sa zideasca o casa de oaspeti, ca intr-insa sa se odihneasca strainii si bolnavii; pe care casa a si facut-o. Deci, in toate zilele pe cite unul din bolnavi ungind cu sfintul untdelemn, il facea sanatos si-l libera; de aceea nu-i tamaduia pe toti indata, ca ceilalti zabovind la dinsul citeva zile, nu numai trupului, ci si sufletului sa-si cistige tamaduire, ascultind cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate.
Atunci a pus pe unul din frati sa slujeasca in casa de oaspeti, dar acela fiind indemnat de diavol, se biruia de patima iubirii de averi si tainuia de la saraci o parte; iar Cuviosul Macarie il invata, zicindu-i: "Frate Ioane, asculta-ma si primeste invatatura mea, care-ti va fi de folos", iar Ioan nu l-a ascultat pe sfint si n-a incetat din obiceiul cel rau. Si a fost ca trupul acelui frate, care slujea Iudei si partea saracilor la sine o tragea, s-a umplut de lepra. La vindecat staretul si cercetandu-l cu bunatate i-a tamaduit si patima.
Odata, mergind cuviosul de la schit la Muntele Nitriei, si apropiindu-se, a zis ucenicului sau: "Mergi putin inaintea mea". Mergind ucenicul, l-a intimpinat un slujitor idolesc venind si adu-cind un lemn mare, iar fratele striga catre dinsul: "Asculta, diavole, unde mergi?" Si intorcindu-se sjujitorul, l-a batut asa de tare, incit abia l-a lasat viu. Si luindu-si lemnul, a fugit.Pe cind fugea el, l-a intimpinat Avva Macarie, si i-a zis: "Mintuieste-te iubitorule de osteneala, mintuieste-te". Iar el mirindu-se, zise catre avva: "Ce lucru vezi la mine, de-mi urezi astfel de cuvinte?". Raspuns-a batrinul: "Ca te vad ostenindu-te". Iar sjujitorul raspunse: "M-am uimit parinte de cuvintele tale, ca te-am cunoscut ca esti omul lui Dumnezeu; iar un alt monah m-a ocarit si eu l-am batut pina la moarte". Si cazind sjujitorul idolesc la picioarele sfintului, ii zise: "Nu te voi lasa parinte, pina ce nu ma vei face crestin si monah".Si mergind cu Sfintul Macarie la fratele ce zacea abia viu, s-a dus la biserica din Muntele Nitriei si vazind parintii Nitriei pe sjujitorul idolesc cu Cuviosul Macarie, s-au minunat; apoi botezindu-l, l-a facut monah si multi dintre elini s-au facut crestini. Avva Macarie zise: "Cuvintul cel rau si pe cei buni ii facea rai, iar cuvintul cel bun si pe cei rai ii facea buni".
Cuviosul fiind in locasul lui Avva Pamvo, i-au zis batrinii: "Spune un cuvint fratilor, pentru folos". Iar el a inceput a grai: "Iertati-ma, ca nu sint inca monah, insa am vazut monahi, pentru ca stind eu in schit in chilia mea, m-a silit gindul sa merg in pustia cea dinauntru, ca sa vad ce este acolo; si m-am luptat cu gindul cinci ani, temindu-ma ca nu cumva sa fie ispitire de la diavol si, nelasindu-ma acel gind, m-am dus in pustia cea departata si am aflat o balta cu apa si un ostrov in mijloc.Apoi au venit fiarele pustiei sa bea apa si am vazut printre ele si doi oameni goi, iar eu m-am infricosat, pentru ca-mi parea ca sint duhuri. Ei insa, daca m-au vazut ca m-am infricosat, mi-au zis: "Nu te teme, ca si noi sintem oameni". Apoi i-am intrebat: "De unde ati venit in pustia aceasta?" Si ei au zis: "Sintem din viata de obste si, sfatuindu-ne, am venit aici; deci acum sint 30 de ani de cind am iesit din manastire. Unul din noi este egiptean, iar altul libian". Si m-au intrebat si ei, zicindu-mi: "Cum este lumea acum? Riul da apa la vremea lui? Pamintul se indestuleaza cu obisnuitele roduri?" Si le-am zis: "Da". Apoi i-am intrebat, cum pot sa fiu monah? Atunci ei mi-au zis: "De nu se va lepada omul de toate cele ce sint pe lume, nu poate sa fie monah". Eu le-am zis: "Neputincios sint si nu pot sa fiu ca voi". Ei mi-au zis: "De nu poti sa fii cum sintem noi, sezi in chilie si plinge-ti pacatele". Si iarasi i-am intrebat: "Cind vine iarna, nu inghetati? Iar vara nu se ard de soare trupurile voastre?" Ei au raspuns: "Dumnezeu ne-a facut rinduiala aceasta, ca nici iarna sa nu patimim de ger, nici vara de arsita". Pentru aceasta v-am spus voua fratilor, ca inca nu m-am facut monah, ci am vazut monahi.
Fiind intrebat de oarecare parinti Avva Macarie, cum a slabit - caci nu numai cind postea, ci si cind minca, trupul lui totdeauna era uscat -, le raspunse: "Lemnul acela cu care se intorc vreascurile care ard, se aprinde si el de foc; asa si omul, daca si-ar adinci mintea in frica lui Dumnezeu, si de infricosata intrebare si focul gheenei totdeauna si-ar aduce aminte, atunci frica aceea ii maninca trupul si ii usuca oasele".
Iarasi l-au intrebat pe el fratii: "Avvo (parinte), cum ne vom ruga?" Zis-a lor batrinul: "Nu este trebuinta de cuvinte multe, ci numai de a ridica miinile si a zice asa: "Doamne, precum voiesti si precum stii, miluieste-ma". Si de va navali razboiul pacatelor, se cade a zice: "Doamne miluieste". Acela stie cele ce sint noua de folos si va face mila cu noi". Apoi l-a intrebat Avva Isaia, zicind: "Spune-mi un cuvint de folos, parinte". Zis-a batrinul: "Fugi de oameni". Iar el a zis: "Si ce este daca voi fugi de oameni?" Iar batrinul raspunse: "Sezi in chilia ta si plingi pacatele tale". Iar lui Pafnutie, ucenicul sau, i-a zis: "Sa nu asupresti pe nimeni, nici sa clevetesti pe nimeni; deci, pazindu-le acestea, te vei mintui". Iarasi a zis: "Sa nu te odihnesti in chilia fratelui celui ce are minte rea".
Apoi a venit la dinsul un frate oarecare si i-a zis: "Avvo, spune-mi un cuvint prin care sa ma mintuiesc". Zis-a lui batrinul: "Mergi la morminte si graieste de rau pe cei morti". Deci, a mers fratele si graia de rau, apoi si cu pietre a batut mormintele; dupa aceea venind, a spus batrinului; iar acela l-a intrebat: "Nimic nu ti-au spus?" Zis-a el: "Nu". Atunci ii zise batrinul: "Mergi si ii lauda pe ei".Deci, a mers si a inceput cu laude a ferici pe cei morti, zicindu- le: "Apostoli, sfinti si dreptilor!" Apoi intorcindu-se, a spus batrinului ca i-a laudat. Iar batrinul i-a grait: "Nimic nu ti-au raspuns?" A zis el: "Nu". Batrinul a zis: "Vezi ca nici cind i-ai grait de rau nu ti-au spus ceva impotriva, nici cind cu laude i-ai fericit, nu ti-au zis tie ceva; asa si tu, de vei voi sa te mintuiesti, sa fii ca un mort, nici ocarindu-te, sa nu te minii, nici cinstindu-te sa nu te inalti si atunci te vei mintui".
Apoi spuneau fratii despre acest fericit parinte, ca de venea cineva din frati la dinsul, ca la un sfint si om mare, nimic nu vorbea cu dinsul; iar daca un frate, ca si cum intru nimic socotindu-l, ii zicea; "Avvo, cind ai fost in lume si furai silitra de o vindeai, nu te bateau cei mai mari ai tai?" Despre acestea, daca ii zicea lui cineva, cu acela vorbea cu bucurie, raspunzindu-i la toate intrebarile lui.
Odata au trimis batrinii din Muntele Nitriei, in schit, la Avva Macarie, zicind: "Avvo, ca sa nu se osteneasca toata multimea fratilor venind la tine, vino tu singur la noi, mai inainte pina a nu te duce catre Domnul". Si mergind Cuviosul Macarie la Nitria, s-au adunat la dinsul toti si l-au rugat batrinii sa spuna un cuvint fratilor; iar el plingind, a zis catre dinsii: "Sa plingem fratilor si ochii nostri sa verse lacrimi, care ne curatesc pe noi mai inainte, pina ce nu mergem acolo, unde lacrimile vor arde trupurile in chinuri". Atunci plingeau toti; apoi, cazind cu fetele la pamint, ziceau: "Roaga-te pentru noi, parinte".
Acest parinte Macarie, cind era in Egipt, a aflat odinioara un tilhar in chilia sa, apucindu-i lucrurile ce avea si era si dobitocul lui legat afara, pe care punea cele ce luase. Iar cuviosul s-a facut ca este strain de casa si ajuta strainului a scoate din casa si a le pune pe dobitoc; apoi l-a petrecut cu pace, zicind intru sine: "Nimic aducind in lumea aceasta, aratat este ca nici nu putem duce ceva de aici. Domnul a dat, si precum El bine a voit, asa a si facut, bine este cuvintat Dumnezeu intru toate". Despre acest Cuvios Macarie ziceau parintii ca s-a facut ca un fericit, caci Avva Macarie acoperea neputintele omenesti pe care le vedea.
S-a dus odata unul din ucenicii Cuviosului Macarie in cetate, ca sa vinda lucrul miinilor sale, cosnitele si rogojinile, si l-a intimpinat acolo o femeie desfrinata, care vazind frumusetea tinarului, s-a ranit de el si l-a chemat la sine, ca si cum voia sa cumpere cosnitele pe care le vindea; iar el necunoscind gindul ei cel viclean, a intrat in casa, iar femeia luind o cosnita, intreba cu cit voieste s-o vinda?Apoi spunind vorbe desfrinate catre dinsul, se ispitea, ca si de demult egipteanca, ca sa insele spre pacat pe Iosif cel curat, iar fratele vazindu-se in primejdie, pentru ca era aproape de caderea in pacat, si-a intors mintea spre cer, zicind intru sine: "Cel ce ai izbavit pe proorocul Tau din pintecele chitului, Hristoase Imparate, si pe mine din marginea pierzarii si din moartea aceasta sufleteasca izbaveste-ma, cu rugaciunile placutului Tau, ale lui Macarie, parintelui meu". Si indata a fost rapit de o mina nevazuta, precum odinioara Avva a fost luat de ingeri, si in chilia sa s-a dus; iar acolo a aflat pe Sfintul Macarie rugindu-se lui Dumnezeu pentru dinsul, ca din primejdia ce era de fata, sa se izbaveasca ucenicul sau, pentru ca stia ceea ce se facea si pe cele de departe ca si pe cele de aproape le vedea cu ochii mintii, deci, vazind pe ucenicul sau, a zis: "Multumire sa dam, o, fiule, iubitorului de oameni Dumnezeu, caci din gura balaurului si din portile iadului Te-a izbavit, rapindu-te cu dumnezeiasca Sa putere din caderea in pacat si aducindu-te in chilie, precum odinioara a adus pe Apostolul Sau, Filip".
Astfel rugaciunile cuviosului acestuia puteau mult spre Dumnezeu. Oarecind, singur fiind rapit prin vazduh, s-a aflat la o mare departare; - pentru ca ducind cosnite de la schit, se ostenise -, apoi a sezut si s-a rugat, zicind: "O, Dumnezeule, Tu stii ca am slabit". Si indata s-a aflat linga riul unde voia sa mearga.
Dar acum este vremea ca sa povestim si despre fericitul sfirsit al fericitului Cuvios Macarie, despre care Serapion, scriitorul vietii lui, povesteste in acest chip: Pentru ca vremea mortii i-a sosit, deci se cadea si acestuia, om fiind, sa slujeasca datoriei firesti; caci era girbovit de batrinete, vietuind 97 de ani. Insa nu fara stire i-a fost lui sfirsitul, pentru ca de fata stindu-i doi barbati preacinstiti, i-au zis: "Bucura-te, o! Macarie!"Si unul dintr-insii era Sfintul Antonie, povatuitorul pustiei, iar altul Sfintul Pahomie, invatatorul vietii monahicesti. Acestia i-au zis lui: "Hristos ne-a trimis, ca bine sa-ti vestim sfirsitul tau cel de bucurie; pentru ca de acum peste noua zile vei trece la viata cea pururea fiitoare, si vom veni si noi in ziua aceea la tine si cu bucurie te vom lua cu noi, ca inaintea scaunului Stapinului sa stai impreuna cu noi si sa te indulcesti de hrana cea fara de moarte". Apoi zicindu-i "pace tie", s-au facut nevazuti de la ochii lui. Iar dumnezeiescul Macarie chemind pe ucenicii sai, le-a zis: "Vremea iesirii mele, o, fiilor, iata, a sosit, iar pe voi bunatatii Domnului va incredintez; deci, sa paziti rinduielile parintesti si predaniile pustniciei".Apoi, unora, pe care ii stia ca le sint mai bune faptele, le-a incredintat ingrijirea pentru cei ce intrasera de curind in viata monahiceasca, care cu duhovniceasca virsta erau inca prunci. Si punindu-si pe dinsii miinile si invatindu-i din destul, apoi rugindu-se pentru dinsii, se pregatea de moarte.
Sosind ziua a noua, un heruvim cu multime de ingeri stind inaintea dumnezeiescului parinte, i-a zis: "Scoala-te, urmatorule al lui Dumnezeu si mergi cu noi la viata vesnica; ridica-ti ochii tai imprejur si vezi cite cete din cei fara trupuri si de sfinti s-au trimis tie de la Atottiitorul, ca sa te aduca la Sine. Vezi soborul apostolilor, adunarea proorocilor, multimea mucenicilor, ceata arhiereilor si a pustnicilor, unirea cuviosilor si a dreptilor. Deci, da-mi sufletul tau, care mi-a fost dat mie de Dumnezeu ca sa-l pazesc in trup, iar acum, despartindu-se din legaturile trupesti, ca pe o bogatie sa-l iau cu cinste si trecindu-l prin puterile cele potrivnice, sa-l duc inaintea dumnezeiescului scaun al Stapinului, ca sa se veseleasca cu toti sfintii cei din veac".
Acestea graindu-le acel infricosat heruvim, fericitul Macarie sarutind pe toti cei ce erau linga dinsul si pentru dinsii rugindu-se, si-a ridicat ochii si miinile in sus, zicind cel mai de pe urma cuvint: in miinile Tale, Doamne, imi dau duhul meu. Si astfel si-a dat fericitul sau suflet, lasind multa plingere ucenicilor. Apoi, adauga Serapion si aceasta, pe care a auzit-o de la Cuviosul Pafnutie, care era unul din ucenicii lui Macarie: ca acel sfint suflet, fiind ridicat de heruvimi si spre cer suindu-se, unii din parinti priveau cu ochii sufletesti spre diavolii cei din vazduh cum stau departe si strigau: "O! de ce slava te-ai invrednicit, Macarie".Iar Sfintul le raspundea: "Nu, caci inca ma tem, pentru ca nu ma stiu de am facut vreun lucru bun". Apoi vrajmasii cei ce erau in vazduh, strigau: "Cu adevarat ai scapat de noi, Macarie". Iar el le zicea: "Ba nu, caci imi mai trebuie ceva ca sa scap". Si fiind acum inauntrul portilor ceresti, diavolii plingind, strigau: "A scapat de noi, a scapat!". Iar el cu mare glas le-a raspuns: "Cu adevarat am scapat de mestesugirile voastre, cu puterea Hristosului meu fiind ingradit". Astfel a fost viata, sfirsitul si mergerea la vesnica viata a Cuviosului parintelui nostru Macarie. Amin.
caciantoni spune:
si pe link-ul de mai jos veti gasi cuvinte din Pateric ale Sf. Macarie Egipteanul
http://www.sfaturiortodoxe.ro/pateric/slovam.htm
Livsy spune:
Caciantoni, 
verygu spune:
Caciantoni imi pare rau pentru pierderea suferita.dumnezeu sa te intareasca sa treci m-ai departe
MaraAnisia spune:
LA MULTI ANI pt noul an, sa fiti sanatoase si sa va binecuvanteze Dumnezeu cu prunci buni si sanatosi!
va postez cateva cuvinte despre Sfantul Eftimie cel Mare, un sfant ajutator ce a dezlegat pantecele multor femei
http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-eftimie-mare-98833.html
Numai bine tuturor ,
Mara, mami de fluturas Irina
Cu Dumnezeu in gand
"Unde este Dumnezeu, acolo este tot binele. Unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele."
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Ioanact spune:
Doamne Ajuta!
www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1295499600" target="_blank"> SINAXARUL DE AZI!
MaraAnisia La multi ani si tie si sa aveti un an minunat!
ALINA 
de 
IOANA (11 Ianuarie 2008) + 
JUSTINA (14 Aprilie 2010)
Blogul fetelor!
MULTUMESC DOAMNE PT CELE 2 PRINTESE!!
marinela_76 spune:
Buna ziua fetelor la multi ani cu intarziere Antoniei si Ioanei sa creasca mari si sanatoase .Bun venit lui Nectarie Ioan sa ii bucuri pe parintii tai
Caciantoni Dumnezeu sa te intareasca stie El cel mai bine pentru tot ce ne da in aceasta viata ,trebuie sa avem rabdare si sa-i multumim pentru ce avem.
va pe toate si sa aveti o saptamana cat mai buna
pogonici1977 spune:
dar cei atata liniste pe aici???????
noi am implnit 14 saptmani azisi suntem fffff agitata..nu avem astampar deloc...si nici nu maai are pofta de laptic..ieri am papat 500 ml..desi papa uneori si 800 ml...
nu stiu ce supriza avem..sper ca nu apar vreun dintisdor asa de vreme.
cea mai fericita mami de IOANA NECTARIA
http://davf.daisypath.com/O2Kmp3.png
http://lpmf.lilypie.com/glMep2.png
caciantoni spune:
Doamne ajuta!
dragutelor si ciprian.....sinaxarul de azi.....
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie21.htm
si pentru ca azi este praznuit Sf. Maxim Marturisitorul, va postez mai jos un link unde veti gasi acatistul Sfantului....sa va fie de folos.....
http://acatistier.webs.com/ianuarie.htm
caciantoni spune:
Fetele....cele care sunteti din Bucuresti si puteti merge....azi, la Biserica Mihai Voda(zona Izvor, in spatele Starii civile Sector 5) este ziua de praznuire a Icoanei Facatoare de Minuni a Maicii Domnului "Indrumatoarea".....icoana la care s-au savarsit nenumarate minuni pentru cele care isi doreau prunci, dar si pentru cei bolnavi si necajiti.....exista un Paraclis al Icoanei care trebuie citit timp de 40 zile si care se gaseste la Pangarul Bisericii.......a fost postat si la noi pe forum, dar acum nu l-am gasit pe net sa il postez.......