Povestire

Buna, fetelor!
Am o scurta povestire pentru voi, daca aveti chef s-o cititi...eventual s-o comentati

Donatorul

Vlad nu îndrazni sa mai ceara putina pâine prajita. Ofta si se sterse cu servetelul de hârtie pe care mama lui îl asezase lânga farfurie. Bine macar ca mai avea suc de portocale, ieri nu primise nici atât.
Dar Vlad nu era suparat. Nu, stia el bine ca mama era doar distrata si cu mintea în alta parte, altfel l-ar fi întrebat de zece ori daca mai vrea brânza, sau ou fiert, sau pâine prajita. Acum însa parintii lui umblau prin casa încet, ca si cum ar fi calcat pe coji de oua, tresarind la orice zgomot care ar fi putut semana cu soneria ascutita a telefonului. Era clar pentru el ca asteptau un telefon important, îi vazuse în nenumarate rânduri, fie pe unul, fie pe altul, verificând daca receptorul e bine pus în furca sau daca stecherul sta bine înfipt în priza din perete.
Poate ca sora lui nu se simtea bine, din nou. Însa pentru Vlad ipoteza asta nu statea prea bine în picioare, când Laura nu se simtea bine erau de obicei amândoi la spital si el ramânea în grija bunicii. Deci Laura era bine, sau ma rog, atât de bine cât era posibil la boala ei.
Desigur, stia si el sa adune doi si cu doi, asa încât concluzionase deja singur ca toata starea asta de tensiune aparuse din clipa în care doamna asistenta de la spital îl întepse în brat si scosese într-o sticluta lunguiata cîteva picaturi de sânge.
ii dintr-o data, în timp ce sorbea din sucul de portocale, întelese. Parintii lui voiau sa verifice daca nu cumva era si el bolnav, asa ca Laura.
Aseza paharul înapoi pe masa cu mâna tremurânda. Daca era bolnav? Laura îl asigurase de nenumarate ori ca n-o doare nimic, dar poate îi ascunsese doar adevarul ca sa nu-si faca griji pentru ea. ii oricum, adio gradinita, adio fotbal, adio piscina…si-ar fi trait la spital tot restul vietii. Simti lacrimile în coltul ochilor dar strânse pleoapele cu putere, refuzând sa se lase doborât de frica. Daca Laura putea sa îndure, si nu era decât o fata, atunci cu siguranta si el era în stare.
Telefonul suna strident, rupând tacerea din bucatarie.
- Da, eu sunt…Oh, Doamne Dumnezeule, e pozitiv! Andrei, ai auzit, e pozitiv, exista compatibilitate! Multumim din suflet…da, chiar azi, daca se poate, nu vad de ce sa mai amânam! O sa ajungem într-o ora! ii multumim, înca o data!
Vlad sari de pe scaun si îsi gasi parintii în hol, plângând amândoi îmbratisati lânga telefon. Derutat si plin de griji se apropie încetisor, cautând sa-si dea seama daca lacrimile lor erau de bucurie sau de tristete. Dar mama îl strânse în brate râzând fericita cum n-o vazuse el niciodata, în ciuda lacrimilor care-i udau fata, iar tata îl saruta pe frunte ciufulindu-i parul într-un gest de tandra bucurie. Se pare ca nu era bolnav, pâna la urma.
- Vlad, vino sa stai cu noi în sufragerie. Mami si tati trebuie sa-ti explice ceva. Îti aduci aminte când am fost la spital si tanti asistenta ti-a luat putin sânge din brat? Da? Foarte bine, îi spuse mama asezându-se pe canapea cu el în brate. Ce am aflat noi acum este ca sângele tau ar putea salva viata Laurei. Nici al meu si nici al lui tati nu se potriveste cu al Laurei, doar al tau. Daca nenea doctor scoate sânge de la tine si îl pune în bratul ei o sa se faca bine, si-o sa vina acasa. Nu-i asa c-ar fi grozav?
Vlad îsi privi parintii cu ochii mariti de surpriza. La una ca asta nu se asteptase. Sigur c-o iubea pe Laura si-ar fi vrut sa fie sanatoasa. Dar sa-i dea sângele lui?
- N-o sa te doara, Vlad, e doar o întepatura mica, asa cum a fost si data trecuta, dar e foarte important pentru Laura. Ce zici?
Vlad rasufla adânc, privind fericirea si speranta din ochii parintilor lui. N-avea de ales, trebuia sa accepte, altfel ei n-ar mai fi fost fericiti niciodata. Era evident ca asta asteptau de la el si nu putea sa-i dezamageasca. Înclina capul în semn de raspuns si primi în schimb îmbratisari si sarutari. Erau atât de bucurosi încât probabil nici nu-i observasera lacrimile de pe obraz. Cu atât mai bine, n-ar fi vrut sa le rapeasca momentul fericit.
- Du-te rapid si te îmbraca, plecam chiar acum la spital, îi ceru mama si inima lui Vlad tresari dureros.
Chiar acum? Nu-i mai ramânea nici un pic de timp? Se îndrepta fara tragere de inima spre camera lui si închise usa. Alese din dulap o pereche de blugi si tricoul lui preferat cu Spider Man. Impaturi cu grija pijamaua si o aseza sub perna, apoi odata îmbracat lovi usurel cu piciorul mingea de fotbal. Ar fi vrut sa mai porneasca înca odata masinuta electrica dar nu se simti în stare. O privi doar câteva clipe, apoi îl strânse în brate pe Zuzu, catelul pufos pe care i-l adusese Mos Craciun. Zuzu avea sa mearga cu el, cu siguranta mama nu se va împotrivi sa-i ofere bucuria asta.
Ofta din adâncul sufletului aruncând o ultima privire prin camera, apoi închise hotarât usa în urma lui.
Drumul cu masina pâna la spital i se paru lui Vlad deosebit de scurt. Parintii lui vorbeau însufletiti despre ceva, lui Vlad nu-i pasa ce anume. Privea doar cerul plumburiu prin geamul masinii, si copacii înfloriti, si copiii batând mingea pe asfalt…apoi masina se opri brusc.
- Pot s-o vad pe Laura? îndrazni el sa întrebe stângându-l în brate pe Zuzu în timp ce travesau culoarele spitalului.
- Nu cred, dragul meu, Laura trebuie pregatita si ea, cred ca e cu nenea doctorul acum.
Vlad înclina capul resemnat. Îsi simti inima batând din ce în ce mai tare dar îsi stapâni cu încapatânare lacrimile. Laura merita sacrificiul. Merita sa traiasca.
Cu parintii alaturi Vlad se întinse usor pe pat si asistenta îi zâmbi încurajator.
- Ce baiat curajos avem noi aici, bravo! Sora ta trebuie sa fie tare mândra!
Vlad nu raspunse. Nici nu simti întepatura acului în brat. Doar ca nu izbuti sa-si mai ascunda teama si lacrimi mari si fierbinti pornira alene de-a lungul obrajilor palizi. Mama sari imediat:
- Ce e Vlad, de ce plângi? Te doare?
- Nu, nu ma doare…izbuti el sa raspunda cu glas tremurat. Mami?
- Da, dragul meu!
- O sa mor imediat? Chiar acum?
Culoarea parasi brusc si obrajii mamei. Îl privi socata, cu ochii larg deschisi.
- Sa mori? Cum sa mori, de ce?
- Pai daca Laura are nevoie de sângele meu sa traiasca…
Spre surprinderea lui Vlad ambii parinti se pornira pe plâns, de parca abia acum realizau ca aveau sa-l piarda.
- Doamne, Vlad, ai crezut ca trebuie sa-i dai TOT sângele tau? ii ai fost de acord?? Nu, dragul meu, n-ai sa mori deloc, Laura are nevoie doar de putin din sângele tau! O sa traiti amândoi, foarte multi ani! îi sopti tata printre lacrimi.
Vlad rasufla usurat si fericit. Daca chestia asta cu sângele n-avea sa dureze prea mult poate ca avea sa ajunga chiar si la partida de fotbal de dupa-amiaza cu baietii de la scara B.

Sfarsit

beshter spune:

eu as avea chef s-o citesc da' nu pot de atatea diacritice. vrei sa le scoti, te rog?


Lucrarile Ioanei si terapia lui Pinkutz

aiamoni spune:

Vad ca n-a mers, rog moderatorii sa stearga mesajul!

aiamoni spune:

Nu stiu cum sa le scot, in ecranul in care am scris mesajul arata bine...

Laura25 spune:

Am schimbat eu.

---

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=chic%20bebe%20-%20klorane%20baby&page=5" target="_blank"> Rareshic - lau.jpg

Am marfa la bazar umanitar DC

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

aiamoni spune:

Mii de multumiri!!

aiamoni spune:

Nici un comentariu......si-uite asa a renuntat la scris cea care ar fi trebuit sa devina ce mai mare scriitoare a Romaniei din epoca contemporana...

nma spune:

Foarte frumoasa

www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=chic bebe - klorane baby&page=7" target="_blank">Chic Bebe – nma1 si nma2

aiamoni spune:

Multumesc mult, Nico!