Exista casatorii fericite ?

inbox spune:

Noi suntem casatoriti de 8 ani, avem un copil si al doilea pe drum. Primii ani am lucrat impreuna la acelasi loc de munca, practic singurele momente cand eram despartiti era cand ne duceam la baie :)...asa ca atunci cand am nascut si a trebuit sa avem activitati separat ( eu acasa cu copilul sau prin parc, el servici) mi se parea ca imi pierd echilibru pe strada, ma obisnuisem atat de mult sa fie langa mine. Timpul liber tot timpul l-am petrecut impreuna si doar in foarte putine cazuri fara copil, nu ne-am impus unul altuia asta...pur si simplu a venit de la sine. Stau pe mess numai ca stiu ca sunt in contact permanent cu el ( de multe ori nici nu vorbim- ca el deobicei e ocupat, dar ne mai salutam din cand in cand sau ne intrebam ce mai faci), daca nu suntem pe net, clar vorbim la telefon.

As adauga ca pe langa pupaturi la venire la plecare, dragoste si ce s-a mai insirat pe aici, sotul meu este omul cu care discut orice, vorbim foarte mult, pe orice tema, politica, filme,carti, poezii, nemurirea sufletului, orice, ce stire sau ce am auzit interesant in ziua respectiva ne comunicam unul altuia si dezbatem subiectul...chiar ne-a zis un prieten, odata ca stam toata ziua de vorba, ce om ava atata sa ne spunem...

mamica de printesa Maria si 34+

ruscus spune:

Dupa ce si-a golit buzunarele de tot ce-a avut mai bun, toamna, ministrul roadelor, tocmai când sa dea coltul vremii celei aspre, cade între ,,tâlhari”.
Jefuita de hainele acum uzate, dar care odinioara erau invidiate prin saloanele naturii, distinsa ,,doamna” renunta la sine si la orice speranta de a supravietui. Îmbolnavita de elegie, se arunca în ultimul gest sinucigas. Trimite milioane si milioane de scrisori, acele frunze ruginii, prin care le spune oamenilor si oricarei fapturi ca-i pare rau ca pleaca.
Câteva din acele mesaje leganate de vânt patrunsera prin fereastra întredeschisa si cazura pe o patura uzata. Sub ea, un batrân albit de cei optzeci de ani era facut prizonier de o boala ce l-a legat de aproape un an de pat.
- Când mai facem o partida de sah, maestre? Îl întreba doctorul pe vechiul lui pacient, în timp ce îsi strângea stetoscopul si aparatul de tensiune în geanta lui cea veche, de aceeasi vârsta cu el.
Un zâmbet discret si putin ironic a însemnat raspunsul celui înfratit cu frunzele venite în vizita.
-Nu ma îndoiesc ca o sa faci o mutare buna. Nu-i asa? Ne mai vedem noi, dar pâna atunci, gânduri bune, Paul.
Clara îl conduse pâna la poarta. Îi era frica sa-l întrebe. Ochii ei l-au fixat îndelung, obligându-l sa spuna adevarul. Doctorul tusi de doua ori, oarecum jenat de ceea ce urma sa spuna.
-Poate chiar azi, doamna. Îmi pare rau. Nu cred ca mai rezista. Plamânii lui sunt atinsi de dusmani din toate partile. si nimeni nu le poate tine piept. Îmi pare rau.
Batrâna se prinse de gard, ca sa fie sigura ca nu cade. Deci sosise momentul. Se întoarse în casa clatinându-se. Trecusera cincizeci si cinci de ani de calatorie împreuna si au decis ca traseul vietii de camin sa-l faca pâna la capat.
-Sa-ti aduc putina apa, Paul?îl întreba ea, uitându-se la miscarea pleoapelor, acele semnale care spuneau da sau nu. Bine, îti aduc imediat.
Îi puse un furtunas în pahar si capatul liber i-l strecura între buzele livide. Sorbi putina apa, apoi întoarse capul într-o parte, refuzând-o.
Aduna frunzele de pe patura si le aseza lânga pahar.
-Am ajuns ca frunzele astea, Paul. Uite, asta mai ascutita si mai zimtata sunt eu, ca toata viata mi-au placut amanuntele si, de ce sa nu recunosc, adesea te tocam la cap, te mai întepam si te cicaleam pâna îmi iesea mie treaba. Apoi, îmi parea rau. Ce mi-a placut la tine e ca nu mi-ai stricat ,,zimtii” felului meu de a fi. M-ai înteles si gata. Când taceai îndelung si intrai în ,,bârlogul” tau de mutenie, îmi dadeam seama ca nu-ti convine si nu insistam prea tare. Mi-a trebuit ceva timp ca sa te înteleg si sa nu te scot din ,,vizuina” atunci când nu erai de aceeasi parere.
Da, când tuseai de doua-trei ori, întelegeam ca treaba o sa mearga. A început sa-mi placa tusea ta, Paul. si uite, asta esti tu. Ca frunza asta mare si rotunda, cu adânciturile astea, de parca o omida a ros adânc în frunza. Asta esti tu, asa domol si tacut, nu atât de zburdalnic ca mine. Tu aveai o gramada de timp, iar mie nu îmi ajungea nici noaptea sa-mi termin treaba. Uneori ma suparam pe tine ca nu te consumai ca mine. ,,Lasa ca mai e si mâine zi”, spuneai.
Au trecut cincizeci si cinci de ani de când ne-am luat si ne-am cam potrivit amândoi.
Ce n-aveam eu îmi dadeai tu si ce n-aveai tu îti dadeam eu. Adica eu te puneam pe jar sa prindem viteza în unele planuri, iar tu ma domoleai si aduceai chibzuinta când o mai luam pe ,,aratura”.
Ce repede trece timpul, Paul. Dupa socoteala mea, mi-ar trebui înca o casnicie de cincizeci si cinci de ani sa te cunosc mai bine si sa mai facem câteva treburi pe care nu mie le-ai terminat. De exemplu, clantele de la usi. Tot nu se închid bine. si o bucatarie de vara. stii cât mi-am dorit.
Ti-aduci aminte când mi-ai aruncat pantofii în lacul Herastrau? Îi aveam de trei ani si-mi placeau, chiar daca se dezlipisera. stiu ca m-ai amenintat tu ca mi-i arunci, dar n-am crezut. Atunci m-ai scos din pepeni. Cum sa merg în picioarele goale acasa? Ai spus ca ma duci în brate. Ce te-am mai certat! Apoi ai scos din sacosa ta o pereche de pantofi noi, pe care-i ochisem eu într-o vitrina, dar care mi s-au parut cam scumpi. Am regretat toate cuvintele pe care ti le-am spus. Aveai stilul tau de a face cadouri, în momentele cele mai prielnice. Ai fost omul marilor surprize, Paul.
Vrei sa-ti mai pun muzica? Un Medelsohn sau un Bach? stiu ca amândoi îti plac. Hai sa începem cu Bach. Nu-l dau tare, ca vreau sa mai trancanesc putin. Doar ma cunosti. Uite, stau lânga tine, aici, pe marginea patului. Cum sa uit felicitarile pe care mi le puneai sub perna de ziua mea de nastere? Îti placea sa nu te repeti. Mi-aduc aminte de una careia nu i-am uitat textul. Spunea asa: ,,Fac din ochii mei o lacrima mare de bucurie, în care sa-ti scalzi visele; fac din nasul meu un tobogan pe care sa te dai când vrei sa te joci; fac din buzele mele povestirea cea mai frumoasa, cu care sa te sarut dimineata si seara; fac din urechile mele radarul cel mai fin cu care sa-ti aleg melodiile dragostei mele; fac din inima mea o puscarie în care sa te închid în ea pe veci, caci îmi esti draga, Clara”. Chestia cu puscaria m-a data gata. Ai fost omul cuvintelor frumoase, Paul.
Sa-ti mai dau putina apa. Nu? Cum vrei tu. Respiri greu, Paul? Nu te grabi sa pleci. Am atâtea lucruri sa îti spun. Întotdeauna eu am avut mai multe sa-ti spun. Daca asa a facut-o Dumnezeu pe femeie! Parca ti-ai mai revenit. Auzi, Paul, unde ai pus actele casei si actele noastre de nastere si casatorie?
Ochii batrânului se întoarsera cu greu spre servanta din coltul dormitorului.
Sa stii ca acolo sunt, pricepu Clara. Ce ma fac eu, ca tu le stiai pe toate unde sunt. Îti amintesti ce figura mi-ai facut acum douazeci si cinci de ani cu florile? si tie îti vine sa râzi.
Mi-aduc aminte ca mi-ai adus un buchet de nemuritoare, si în mijlocul buchetului, un trandafir. Mi-ai spus ca, pentru a pastra trandafirul cât mai mult, sa pun în vaza un amestec de otet, ulei si spirt. Ciudata reteta! Dar am zis ca barbatul meu e întelpt si nu trebuie sa-l contrazic. Mai ales ca mi-ai spus-o foarte serios. A trecut o luna, au trecut doua luni, trei luni si trandafirul nu se mai vestejea. Am dat reteta asta mai multor prietene, dar trandafirii lor s-au ofilit mai repede decât daca ar fi fost în apa. Ziceai ca este o stiinta de cum sa combini cele trei lichide. stii ca te-am crezut? Ca sa constat, pacatos ce esti, ca trandafirul era artificial. Ai fost pus pe sotii mereu. Dar flori îti placea sa-mi aduci. Ai fost un romantic urias, Paul.
Când ma mai înfuriam pe tine, atunci când nu-mi convenea ce faceai, puneai melodia: ,,Esti pacea mea” si ma domoleai pe loc. Doamne, ce distrat mai erai, Paul!
Sa pleci tu la serviciu în papuci si sa nu-ti dai seama decât târziu, dupa ce ti-ai terminat orele? Ce-or fi zis elevii când te-au vazut? De fapt, ti-au facut si o poezie pe chestia asta.
Sau când te-ai grabit si ai uitat sa-ti dai jos sortul de bucatarie, atunci când m-ai ajutat la zacusca. Ai luat pardesiul peste el si ai fugit, ca aveai un consiliu profesoral. Ce-au mai râs colegii! Sa ma faci de râs, Paul, nu alta! Nu ti-a mers porecla de ,,sort” mult timp în scoala?
Mai tii minte când am stat la pat trei luni, anchilozata de reumatism? Ai calcat, ai spalat ca o gospodina veritabila. si ce mâncare faceai! Stateai toata ziua cu cartea de bucate în mâna, de ziceai ca vrei s-o pui în versuri. M-am cam îngrijorat atunci. Într-o zi, mi-ai promis ca-mi faci un fel de mâncare pe care nici un bucatar vestit nu l-a facut si nu-l va face. Auzi, sa-mi faci tu ardei umpluti cu…mamaliga! Ai fost un gospodar pe cinste, Paul.
Parca eram în ’85. Dupa terminarea programului la biserica , tu te-ai dus în fata bisericii si ai spus comunitatii ca ai primit un dar de la Dumnezeu care te-a îmbogatit pentru vesnicie si ca merita sa-l cunoasca toti. Întreaga adunare astepta sa le descoperi darul. Aveai o cutie lunga în mâna si toti credeau ca darul este acolo. M-ai chemat lânga tine si ai deschis cutia. Din ea ai scos un buchet de crizanteme albe, de parca erau din Eden. Ai spus bisericii ca darul cel mai minunat eram eu, si nu florile, si ai citit textul din Proverbe 31, 10-31. Atunci împlinisem patruzeci de ani de la nunta noastra. Ai fost un om al evenimentelor fericite, Paul.
Aveai stilul tau de a face din întâmplarile nedorite ocazii ale credintei. Când faceam studiul biblic împreuna, ne pierdeam în discutii de parca picioarele noastre nu mai atingeau pamântul. Îmi spuneai ca bucataria de vara mi-o faci în cer. Ne regaseam mai uniti în fericita noastra speranta. Cum de v-ati înteles, tu si fiica-ta, sa-mi faceti figura cu scrisoarea aceea din America? Nu m-am îndoit o clipa. Auzi tu, sa-mi scrie mie o ruda din partea mamei ca-mi lasa mostenire o fabrica de alimente sanatoase si doua vile, cu doua masini aproape de noi. si ce vise si ce pregatiri începusem sa-mi fac! M-ati lasat doua saptamâni sa plutesc în fericire, ca apoi sa-mi spuneti ca era o farsa. Sa va fie rusine, negustorilor de povesti! Ati fost draguti. Mi-ai colorat viata, Paul, si n-am dus lipsa de prospetime si varietate. Vrei sa-ti citesc psalmul tau preferat? Psalmul 23. Ai facut si muzica la psalmul asta, asa de mult ti-a placut. Respiri greu, Paul? Mai stai putin. Sa termin psalmul. Dar cum de am uitat! Azi e ziua ta, Paul. Împlinesti optzeci de ani. La multi ani, iubitul meu.
A urmat o respiratie adânca si ochii lui nu au mai clipit.
ti-am spus doar sa nu pleci, Paul. Pâna ne vedem din nou, somn usor.
Clara îsi lipi fruntea de pieptul lui si, printre suspine, spuse: Iubitule, când vom fi acolo, împreuna, sa nu uiti de bucataria de vara.




e o poveste dar sunt convinsa ca e inspirata din realitatea mai multor cupluri.

da exista cupluri fericite, noi suntem impreuna de 7 ani, ne-am casatorit la 8 luni de cand ne cunosteam, avem doi copii si al treilea e pe drum, desi ne vedem numai seara deabea astept sa ne vedem si sa stam de povesti, sa povestim despre totul sau nimic, acum am ajuns la ceva minunat sa ne gandim la acelasi lucru in acelasi timp, sau sa ne dorim sa facem acelasi lucru in acelasi timp, bine ca nu e tot timpul roz si cand ne certam ne certam dar impacarea
si eu ma consider foarte norocoasa ca ne-am cunoscut si credema ca m-am luptat cu foarte multa lume pt relatia noastra nu a fost usor dar lucrul asta ne-a unit mai mult
deci ai incredere

ruscus spune:

de ce e asa textul?

pacat e o poveste super faina

---

ai folosit diacritice - am corectat eu.

Adriana mica spune:

De-a lungul timpului am citit multe povesti emotionante pe forum (la acest topic, sau la altele similare). Cred insa ca este foarte greu sa definesti notiuni precum casatorie fericita, iubire nemuritoare atunci cand vorbim (asa cum se intampla in marea majoritate a cazurilor, foarte frumos de altfel) mai ales despre ceea ce este "de basm" intr-o relatie, uitand momentele de cumpana si incercarile prin care trecem uneori, si nu in ultimul rand, cum reusim ca dupa ce trece "furtuna" sa regasim iubirea din noi (in modul cel mai sincer cu putinta, fara compromisuri sau falsitate).

Citind ultimele postari la subiect, ma gandesc la faptul ca neincrederea in noi (si in relatie) poate la fi la fel de periculoasa ca si increderea absoluta. Iar eu le-am experimentat pe amandoua, si nu a fost deloc usor sa imi gasesc linistea interioara pana cand nu am inteles ca in loc sa incerc sa ma raportez la realitatea inconjuratoare (asa cum o percepeam - poate fals uneori), mult mai important era sa nu uit sa construiesc (alaturi de jumatatea mea) "fortarete" care sa ne apere iubirea. Fara indoiala, daca ar fi sa putem da timpul inapoi ne-am alege tot unul pe celalalt. Ne simtim binecuvantati ca am avut sansa sa ne gasim, dar mai ales ca am avut puterea sa luptam sa nu ne pierdem atunci cand presiuni din exterior ne-au pus la incercare. Nu stiu daca asta inseamna ca suntem indreptatiti sa primim calificativul de "casnicie fericita", dar suntem fara indoiala fericiti ca am redescoperit bucuria de a iubi si de a fi iubiti... si asta nu oricum, ci in trei (asa cum visam odinioara cu ochii deschisi): noi doi, alaturi de minunea din viata noastra.

Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/duduburlacu" target="_blank">Povestea merge mai departe...

alina_satena spune:

Fetelor va invidiez pentru aceste casnicii fericite si in acelasi timp ma bucur pentru voi,mie imi vine sa plang cand ma gandesc ca eu nu voi avea NICIODATA parte de asa ceva dar incerc sa ma obisnuiesc cu acest gand fiecare cu norocul lui,incerc sa imi canalizez toata energia asupra copilului si asupra mea si sa imi dea Dumnezeu sanatate sa am putere sa merg mai departe,va felicit inca odata si la multi ani impreuna tuturor

stockholm spune:

oh casniciiile fericite sunt destul de rare .... pe noi insa din fericire ne au atins niste aripi de inger sau poate ne ma intalnit amandoi sufletul pereche? cine stie ;daca ar fi sa mor maine as muri implinita pt ca am avut in viata tot ce mia m dorit

daca sar putea ca lumea sa se opreasca in lok azi ....sau azi sa se repete in fiecare zii .. azi e o zii banal de week end in care nu se intampla nimik deosebit se intampla insa ceva special :NE IUBIM! si atat tot

ne iubim cu multa patima si daruire ca si cand maine sar termina iubirea

va urez tuturor multa dragoste si fericire ; fetele care s necajite nu fiti sunt convinsa ca undeva e un lok si pt voi trebuie doar sa cautati lokul acela

delphin spune:

Exista, da, da, exista.Nu developez mai mult, muti veterani de pe forum cunosc povestea mea, ca am povestit mereu pe la astfel de subiecte. Sunt fericita...am intalnit fericirea acum 12 ani undeva departe. De atunci traiesc intr-un "conte de fée".

O vorba ce nu am sa o uit niciodata, o vorba pe care sotul meu mi-a adresat-o atunci cand am intarziat 30 min. la o intalnire cu el(sa-l recuperez de la serviciu) Ma scuzam de intarziere, la care el mi-a raspuns senin " Te-am asteptat 29 de ani(atat avea cand ne-am cunoscut), crezi ca 30 min; mai conteaza?

Ca orice casnicie, sunt suisuri si coborasuri(line ce-i drept ana acum) peste care trecem cu saninatate.
Inca una si gata: El e prietena mea cea mai buna!

gabriella1 spune:

Da,da, da ,exista!!! Am fost crescuta de doi parinti cu o casatorie plina de iubire ,respect, toleranta, intelegere si am o casatorie la fel de feicita ca a lor.

Gabriela
28 + viitoare mami de Tudor Andrei

"Stelele care cad nu pier,
Stelele care cad se duc pe un alt cer"

viviana spune:

Uau!! Ce bine ca mi-ati amintit! Anul asta fac 20 de casnicie. Aproape ca uitasem! Atat de frumos si lin s-a scurs timpul ca nu am mai tinut socoteala.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

RHYANNA spune:

sunt una dintre norocosele vietii
desi am o boala cronica ce necesita tratament zilnic
avem 17 ani de cand ne cunoastem si am fost despartiti doar 1 an
in rest telefoane zilnice,amor nebun,fantezii,dorinte,cadouri

viata mea este el!!!!!!!!!

daca suntem certati(5 min) si ma priveste simt ca ma topesc,am fluturasi in stomac si inca cred ca ma tin tare


imi tremura degetele pe tastatura cand scriu despre el


e tot ce-mi puteam dori de la viata



si 2 ingerasi care il adora

yolanda 15.5 ani si sarah 3.5 ani



sunt sigura ca fericirea iti este data o data in viata


cine nu a gasit-o sa nu se complaca intr-o relatie si atat


sa o caute si va simti ca nu a trait degeaba

ganditi-va ca daca nu sunteti voi fericite nici copii vostri nu sunt ei simt dragostea,ura,tensiunile,etc


SA FITI IUBITE