Nu ies dintr-un 'vartej' post-partum
Raspunsuri - Pagina 2
Mindy spune:
Ada
am citit ieri mesajul tau si ma tot gandesc la tine.. Asa-s si eu, cand ma chinuie sufletul prefer sa ma izolez crezand ca nimeni care nu e in aceeasi situatie nu ma-r intelege. dar nu e asa.
Esti o mama buna si fetita ta e asa de fericita cu tine. ce bine ca mai ai laptic, parca o vad ce dulce e cum se cuibareste ea acolo la pieptul tau protector. Ce bine ar fi sa nu trebuiasca sa intrerupi alaptatul din cauza unui tratament hormonal pt tiroidie si sa alaptezi cat de mult posibil.
Hipotonia ei e moderata sau severa, sau inca nu exista un diagnostic precis?
Profita de vara si mergi cu fetita undeva la apa, ceva bazin, o sa o ajute enorm la tonusul muscular. Acum nu vezi nimic bun la orizont din cauza starii in care te afli, dar ai incredere ca o sa fie bine.
Cand incepi recuperare si kinetoterapie cu ea o sa vezi progrese f mari.
Starea depresiva e normala, multe trecem, prin asta dupa nastere. imi amintesc de depresia mea nasoala post partum, parca nu ii mai gaseam iesire.
da-le incolo de treburi casnice, faci cat poti. de tine e important sa ai grija si sa iesi cumva din depresie ca sa poti avea resurse pt fetita. ea are nevoie de tine pozitiva, puternica si sa ai incredere in capacitatile ei. cei din jur trebuie sa aiba rabdare cu tine, sa te ajute si sa te inteleaga.
Ada_P spune:
Imi pare rau ca nu pot raspunde 'in timp real', dar nu ajung f rpd la calculator. Situatia nu este atat de grava pe cat a iesit din postul anterior - ieri a fost o zi mai grea decat azi. In principiu merg mai departe, dar sunt zile cand ma pierd si nu mai stiu ce sa fac, asa ca ieri. Imi pare rau ca am initiat topicul acesta si acum imi este putin jena de 'iesire', total neputincioasa nu sunt... Mergem la toti medicii de care avem nevoie, copilul IN PRINCIPIU evolueaza, e frumoasa, e activa,e normala (cu exceptia hipotoniei si a unui usor tal valg, la urma urmei nu sunt probleme insurmonabile) si da, stiu ca are nevoie de mine, dar am momente cand pic, cand, ca sa fiu sincera, o dezamagesc, nu sunt mama tare de care are nevoie. In principiu nu ma refulez acasa, nu pot, e prea aproape de ea, si in plus sotul e mai rece, mai calculat, mai optimist, si nu simt ca pot vorbi in largul meu.
Ada_P spune:
Alte raspunsuri care nu stiu daca se incadreaza bine la zona aceasta de discutii: pentru tiroidita iau Euthyrox in doza de 100mg (hipotiroidie), asta numai dupa o discutie intre pediatru si endocrinolog, sa se stabileasca daca pot lua o doza mai mare si alapta in continuare. O vreme am stat doar pe doza de 25-50, si nu m-a ajutat deloc, fizic si psihic eram la pamant (ma rog, in situatia descrisa anterior), acum incep sa ma simt un pic mai bine, fizic cel putin, iar fata mea pare sa nu aiba nimic, nu i-am facut inca analizele dupa schimarea dozei, le face la 6 luni, dar endocrinologul ei spune ca arata bine, iar tiroida arata ok ecografic.
Amalia are hipotonie axiala moderata, am mai raspuns aici http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=153471 si face kinetoterapie de cateva luni, si merge spre bine, sau macar raspunde destul de bine la terapie, dar e greu, si o obosesc in fiecare zi. Uneori mi se rupe inima pentru ea, la sedinta de kinetoterapie sunt 'tare', dar acasa, cand trebuie sa o fortez eu inca doua ture nu mai fac fata la fel.
Si nu in ultimul rand, raspunsul care trebuia sa vina primul: va multumesc mult, mult pentru incurajari, mi-au prins bine, ma simt mai bine, a trecut 'valul', si am vazut ca nu sunt singura. Voi cum treceti peste momentele in care va vine sa va luati campii?
mariana_flo spune:
In cazul meu, desi copilul nu avea probleme de sanatate, am avut o depresie post partum ingrozitoare. Din pacate a trebuit sa muncesc in fiecare luna, zi de zi, si pe timpul sarcinii si dupa, pauza facand doar 2 saptamani dupa operatia de cezariana. Mi-era cumplit de greu sa ma despart de fetita si sa ma duc la servici. Apoi dupa o zi de lucru trebuia sa am grija si de casa iar noptile nedormite si-au spus cuvantul. M-a durut cumplit ca n-am putut sa alaptez si parca veneau necazurile unul dupa altul si nu se mai terminau. La 4 luni dupa ce am nascut am clacat. Sotul fiind si el depasit de situatie a cedat si uite asa s-a ajuns la divort. Am uitat sa-ti spun ca noi am fost de capul nostru, fara ajutor de la rude sau prieteni. Cand am vazut citatia de divort am realizat ca nu se mai poate asa. Am angajat o bona pentru 2 saptamani pe luna, ca atat ne permiteam, timp in care am purtat multe discutii cu sotul si am iesit la plimbare in parc cat mai mult (ca sa nu auda bona ce probleme aveam noi). Acel respiro din parc ne-a ajutat sa ne revenim si acum suntem mai apropiati ca niciodata. Drept dovada, am avut curajul sa mai facem un bebe, care va veni pe lume in august.
Ti-am povestit prin ce-am trecut eu, ca sa vezi ca pana la urma ceva o sa se schimbe si o sa-ti redea echilibrul de care ai nevoie. Usor nu este, dar sunt sigura ca vei rezolva toate problemele. Pe rand.
Kariris spune:
Ada parerea mea este sa mergi la un psihiatru fara nici o rusine (nu psiholog, ci psihiatru) pentru ca foarte multe femei fac forme mai grave de depresie post partum. Ideea e ca nu multe din ele stiu ce sa faca.
si eu am trecut printr-o depresie foarte urata dupa ce am nascut gemenele si a durat cam 5-6 luni. Toata lumea imi spunea ca nu am nimic (rude, cunostine) doar eu si mama ne dadeam seama ca cu mine nu e in regula. Am facut un tratament usor si in 2-3 saptamani mi-am revenit total.
Mai ales ca ai antecedente depresive, eu zic sa nu te joci mergi la un specialist.
Lachi mamica de Karina si Iris
http://www.dropshots.com/lachione#albums/a%20treia%20luna
roxy spune:
pastilele pentru tiroida nu afecteaza alaptatul , din contra, daca nu iei poate sa afecteze fatul, dar asta in timpul dezvoltarii sale intrauterine, dar daca la nastere a fost totul ok, atunci e bine.
Si eu iau L-Thyroxin doza mare, asta la indicatia endocrinologului , cu rugamintea expresa sa nu cumva sa nu iau ca e de rau pentru fat.
Asa ca poti lua fara frica doza necesara pentru tiroida.
Multa sanatate.
cersenin spune:
Ma cam regasesc in cea ce scrii,si de fapt cele mai multe din noi ,in mod sigur.Asa e dupa nastere.Eu recunosc ca inca mai am perioade cand sunt Tarzan ,si ma comport urat cu cei dragi .De vina e stresul,grijile,nebunia cotidiana.
LindaZ spune:
Poti sa iti activezi PM? As vrea sa iau legatura cu tine.
Merci,
Mihaela Zaharia
Bee spune:
Ada, chiar daca tu ai scris primul mesaj intr-un moment in care erai coplesita si te-ai descarcat si poate te-ai simtit jenata de deschiderea ta catre altii, eu tot ash vrea sa te incurajez acum cand abia am citit mesajele tale.
Situatia ta e una normala si crede-ma ca nu are legatura cu antecedentele tale depresive sau cu o depresie post partum. Cred ca esti o proaspata mamica normala, coplesita de probleme si nesiguranta si nu foarte sustinuta de toata familia. Ai spus de mama, soacra, dar de sotz? In ce masura te sustine el in toata aventura asta. SPer din suflet ca e alaturi de tine. Tu acum, ai cateva probleme: alaptatul, recuperarea copilului si propria ta stare de bine (aici intra si o buna relatia acasa). Pe restul, uita-le. Gandeste-te ca micuta ta are nevoie de tine sanatoasa si un pic mai relaxata. Ea nu te vede dezorganizata sau imperfecta. Dar cu siguranta o sa realizeze daca tu te vei imbolnavi si vei fi nevoia sa iei antidepresive si n-o s-o mai poti alapta.
Am fost in situatia ta la primul copilash, la fetita. Acum am 3 copii. Deci am depasit momentul. Si te inteleg si sunt alaturi de tine. Am facut 3 ani jumate kinetoterapie cu fetita. E un an de cand am incheiat sedintele. Acum e perfecta. Stiu ce inseamna hipotonie, semne neurologice, leziune cerebrala. Mi s-a spus ca n-o sa mearga niciodata, ca nu se stie cat va dura recuperarea si in ce masura se va rezolva. Eu mi-am pierdut si laptele si m-am invinovatit pentru asta. SI? Am mers cu ea zilnic la recuperare (3 saptamani cu 3 pauza) ani de zile. Si am uitat cat de greu a fost! Orice auzeam de la altii eu am spus un singur lucru: copilul e singurul care conteaza. Sotul meu m-a sustinut foarte mult, mai ales moral, ca in rest nu avea cum. El cu munca lui, eu cu copilul si apoi copiii. Dar el a stiut mereu ca lucrurile se vor rezolva si m-a ajtat sa nu cedez. Stiu si ce inseamna sa te intrebi daca ai Tu nevoie de doctori, psihiatru, psiholog. Dar cu toate antecedentele mele (2 episoade depresive majore), am stiut ca eu sunt ok si ca toata durerea era un raspuns la o situatie concreta, care m-a coplesit. Sper sa treci peste toate si peste cativa ani sa-ti amintesti prin ce-ai trecut doar vazand un measj ca al tau.
Ada_P spune:
Revin cu scuze din nou, ca nu mai apuc sa raspund la timp intrebarilor, compun textul raspunsului, apare ceva si trebuie a plec tot timpul. E o situatie ciudata... de parca nu fac fata ideei ca lucrurile nu merg asa cum m-as fi asteptat... Fata mea nu e bolnava (na, cel putin APARENT, ar zice un neuro), e frumoasa, e vesela, e 'super-mega-smart' cum a zis o prietena de-a mea, dar.. ceva acolo, e o'galma' care ma impiedica sa indraznesc sa-mi fac planuri, sa visez la un viitor normal, un 'what if'...
Sotul meu ma sustine moral, desi il vad putintel in timpul zilei, dar el e altfel, e mai putin convins decat mine ca ar fi ceva problema cu bebe. Ne certam din cauza asta, pentru ca el nu e de acord cu ideea de a-i da fetei medicamente (vitaminele B, D, fier si Tonotil) si ca indicatiile medicale trebuiesc si ele interepretate...